Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Neofit Cretanul

Neofit Cretanul (sau Criteanul) a fost mitropolit al Ungrovlahiei între anii 1738 și 1753.

Viața

Mitropolitul Neofit Criteanul, de neam grec, s-a născut pe la anul 1690, în insula Creta, și decedat la 16 iunie 1753, în București.

Venit în Țara Românească pe când era ieromonah, în anturajul domnului Constantin Mavrocordat, ca dascăl al copiilor acestuia.

Tot cu ajutorul și susținerea lui vodă Mavrocordat, devine mitropolit "titular" (onorific) de Mira Lichiei (hirotonit la București 27 ianuarie 1737), mutat în scaunul de mitropolit al Ungovlahiei (București) la 7 noiembrie 1738, păstorind până la moarte.

Deși grec, Neofit s-a identificat foarte repede cu "nevoile" enoriașilor săi (a luat parte la acțiunea de desființare a "rumâniei" în 1746) și a devenit mai român decât românii. Când vodă Constantin Mavrocordat își propune să reformeze țara, mitropolitul îl susține: "Sfinția Sa Părintele Mitropolit au răspuns cu mare glas, că cu cale este acei rumâni care vor fi înstrăinați de pământul acesta, ori ai cui ar fi, vrând să fie la pământul lor, să fie slobozi de rumânie, și să nu se mai numească rumâni". Este vorba de reforma socială care avea ca scop eliberarea din rumânie. Tot lui i se datorează și argumentația din actul de dezrobire din 5 august 1746: "Cunoscând și noi cu toții de obște că acest lucru, a avea supuși robi pe pravoslavnicii creștini, care săntu întru o credință cu noi, nu iaste lucru creştinescu, ci de mare pagubă sufletelor noastre (...)". De altfel, mitropolitul nu mai așteaptă cartea lui vodă și, la 15 martie 1746, eliberează din rumânie pe toți țăranii de pe moșiile Mitropoliei, răscumpărând cu banii săi paguba presupusă. În același an, înființează o școală în satul Pătroaia, județul Dâmbovița (pe o moșie cumpărată pentru Mitropolie din banii săi), unde urmează să învețe carte, gratuit (subvenționată de Mitropolie), toți copiii țăranilor (1746-1774). În ceea ce privește activitatea sa culturală, dincolo de tipărirea unui număr important de cărți bisericești și înființarea și înzestrarea bibliotecii Mitropoliei, mitropolitul Neofit se implică în reorganizarea și reformarea Bisericii. Relația între centru și periferie, între capul instituției și slujitorii ei, începe să funcționeze. Dovada: condicile Mitropoliei ce rețin natura raporturilor și consemnează implicarea mitropolitului în "buna rânduială" a vieții creștine. Aceleași condici mărturisesc și alt tip de relații, cele între preoți și enoriași. Pentru prima dată, sub supravegherea și îndrumarea mitropolitului, preotul de parohie este "obligat" să ia parte, activ, la viața de zi cu zi a creștinului. Sfătuitor, mediator, "notar", "arbitru", preotul are menirea de a "mângâia" norodul. Exemplul le este oferit chiar de mitropolit. În lunile de vară ale anilor 1746 și 1747, mitropolitul Neofit pleacă în vizite canonice în țară, bun prilej pentru a-și "educa" slujitorii și a-și cunoaște turma. Iată cum se desfășurau aceste "întâlniri", povestite de mitropolitul însuși: "Iar în dimineața zilei de joi la 5 iunie <1746>, după sfânta liturghie, am făcut aghiazmă și litanie împreună cu toți creștinii de prin prejur, cu femei și copii, împotriva secetei; iar după ce am mângâiat poporul și am dat porunci preoților ca fiecare să-și spovedească enoriașii și să-i împărtășască cu sfintele taine în acest post al Sfinților Apostoli, am plecat de acolo".

În 1753 mitropolitul Neofit se găsește amestecat fără voia lui în rivalitatea dintre "boierii ţerii" și favoriții greci din preajma domnului. Mitropolitul Neofit s-a aflat în tabăra "boierilor pământeni". Iată cum relatează acest episod banul Mihai Cantacuzino: "La 1753, în ziua de Sf. Costandin, aflîndu-se Matei voevod la praznic la Mitropolie, în care vreme la Bucureşti venise un Capigibaşa să cerceteze de jalba ce dedese un Ştefănache medelnicerul la Poartă pentru Matei voevod, au început boierii greci, miniştrii numitului Domn, a se prigoni şi a împuta boierilor ţerii pentru jalba ce dedese acest Ştefănache. Mitropolitul ţerii, Neofit, ţiind partea boierilor români, de odată au poruncit să tragă clopotele şi, strîngîndu-se tot norodul Bucureştilor, a luat crucea în mînă şi a strigat: Urmaţi-mi!. Toţi boierii şi norodul au plecat după el, luînd cu dînsul şi doi boieri (...). Şi aşa, cu toţii mergînd la Capigibaşa, au adeverit jalba lui Ştefănache cum că este cu ştirea a toată ţara. Capigibaşa a dat ştirea la Poartă. Peste trei zile bolnăvindu-se Vlădica, şi chemînd doftorul, au mituit boierii greci pe acel doftor, şi, dîndu-i tari doftorii, şi-au ieşit Vlădica din minţi. Grecii pe loc au dat în ştire, cum că Vlădica, cînd au făcut aceasta, a fost nebun."

Mitropolitul Neofit a fost, se pare, otrăvit în complotul împotriva lui vodă Ghica din mai-iunie 1753. Avea să moară la scurtă vreme, 16 iunie 1753. Cum vremurile erau tulburi și schimbarea de domnie iminentă, ceremonia funebră se va fi desfășurat cât mai discret, din moment ce n-a atras atenția contemporanilor.

Tipărituri

A tipărit peste 30 de titluri de carte (de slujbă, traduceri din literatura patristică sau lucrări teologice) la București:

  • Molitvelnicul (1741)
  • Liturghierul (1741 și 1746)
  • Catavasierul (1742)
  • Evanghelia (1742, 1750 și 1753)
  • Triodul (1742, 1746)
  • Apostolul (1743)
  • Penticostarul (1743)
  • Antologhionul (1743)
  • Octoihul (1746, 1752)
  • Ceaslovul (1747)
  • Psaltirea (1748) ş.a.,

apoi:

În vara anilor 1746-1747 a făcut două vizite canonice în eparhia sa și într-o parte din a Râmnicului și a lăsat interesante însemnări de călătorie, cu date istorice, geografice, etnografice, copii de inscripții. Jurnalul lui misionar, pe care l-a întocmit cu meticulozitate, cu acest prilej, redactat în limba greacă, l-a publicat un an mai târziu, în 1748 la București.

În limba română ceste însemnări de jurnal au fost publicate în anul 2013 sub egida Editurii BASILICA a Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-o lucrare cu titlul Jurnal de călătorie, autor mitropolitul Neofit Cretanul al Țării Românești, ediție îngrijită, introducere și note de Arhimandrit Nectarie Șofelea (București, 2013, 176p. – ISBN 978-606-8495-17-0).

Bibliografie

  • Carataşu, Mihai, Cernovodeanu, Paul, Stoicescu, Nicolae, Jurnalul călătoriilor canonice ale mitropolitului Ungrovlahiei, Neofit I Cretanul, în „Biserica Ortodoxă Română”, an XCVIII, nr. 1-2, 1980.
  • Elian, Alexandru, Bizanţul, biserica și cultura românească, Editura Trinitas, Iași, 2003.
  • Erbiceanu, Constantin, Cronicari greci care au scris despre români în epoca fanariotă, Editura Cronicar, București, 2003.
  • Ionescu, G. M., Istoria Mitropoliei Ungrovlahiei, vol. II, 1708-1787, Stabilimentul Grafic Albert Baer, București, 1914.
  • Iorga, N., Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor, Ediția a Il-a, Vol. II, Editura Ministeriului de Culte, București, 1930.
  • Iorga, N., Istoria literaturii române în secolul al XVlll-lea (1688-1821), Vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1969.
  • Minea, I., Reforma lui Constantin Mavrocordat. Generalități și păreri vechi, în „Cercetări Istorice”, II-III, 1926-1927.
  • Papacostea-Danielopolu, Cornelia, Demény, Lidia, Carte și tipar în societatea românească și sud-est europeană (sec. XVII-XIX), Editura Eminescu, Bucureşti, 1985.
  • Păcurariu, Mircea, Dicţionarul teologilor români, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996.
  • Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2 (sec. XVII și XVIII), ed. a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
  • Pseudo-Enache Kogălniceanu, Canta, loan, Letopisețul Ţării Moldovei de la domnia întâi și până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat voievod (1733-1774), ediție critică de Aurora Ilieş și Ioana Smeu, studiu introductiv de Aurora Ilieş, București, 1987.
  • Simedrea, Tit, Tiparul bucureștean de carte bisericească în anii 1740-1750, în „Biserica Ortodoxă Română”, an LXXXIII (1965), nr. 9-10.
  • Schiau, Octavian, Cărturari și cărți în spațiul românesc medieval, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.
  • Tomescu, Mircea, Istoria cărții românești de la începuturi până la 1918, Editura Științifică, București, 1968.
  • Vintilă - Ghiţulescu, Constanţa, Moartea unui mitropolit: Neofit Cretanul, în „Dilema veche”, nr. 183, 13 august 2007.
  • Drd. Cristina Cretu, Neofit Criteanul, mitropolitul Ungrovlahiei. Un grec mai român decât românii, Ed. Univ. „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011