Neofit Cretanul

Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul
Date personale
Naștere	1690, Creta
Mutare la Domnul (†)	16 iunie 1753, București
Localizare	România
Naționalitate	grec
Date cult
Tip	ierarh, martir
Data canonizării	21 mai 2023
Prăznuire la data de	16 iunie
Recunoaștere	Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate

Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul (sau Criteanul) a fost mitropolit al Ungro-Vlahiei între anii 1738 și 1753.

Prăznuirea sa se face la 16 iunie.

„Spirit progresist, pătruns de învățătura timpului, mitropolitul Neofit a fost un bun cărturar, care a sprijinit curentul de traduceri în limba română și a lăsat prețioase însemnări de călătorie cu felurite date istorice. S-a identificat cu năzuințele poporului pe care-l păstorea, luând poziție împotriva exploatării fanariote, contribuind la desființarea rumâniei și la răspândirea cunoștințelor de carte în mediul sătesc. Toate acestea fac din el o figură reprezentativă a ierarhiei muntene în secolul al XVIII-lea.”

(Pr. Mircea Păcurariu)

Viața

Înainte de scaunul mitropolitan

Mitropolitul Neofit Criteanul, de neam grec, s-a născut pe la anul 1690, în insula Creta, și a decedat la 16 iunie 1753, în București.

A venit în Țara Românească pe când era ieromonah, în anturajul domnului Constantin Mavrocordat, ca dascăl al copiilor acestuia.

Tot cu ajutorul și susținerea lui vodă Mavrocordat, a devenit mitropolit „titular” (onorific) de Mira Lichiei (hirotonit la București 27 ianuarie 1737), apoi a fost mutat în scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei (București) la 7 noiembrie 1738, păstorind până la moarte.

Desființarea rumâniei

Deși grec, Neofit s-a identificat foarte repede cu „nevoile” enoriașilor săi (a luat parte la acțiunea de desființare a „rumâniei” în 1746) și a devenit mai român decât românii. Când vodă Constantin Mavrocordat își propune să reformeze țara, mitropolitul îl susține: „Sfinția Sa Părintele Mitropolit au răspuns cu mare glas, că cu cale este acei rumâni care vor fi înstrăinați de pământul acesta, ori ai cui ar fi, vrând să fie la pământul lor, să fie slobozi de rumânie, și să nu se mai numească rumâni”. Este vorba de reforma socială care avea ca scop eliberarea din rumânie.

Tot lui i se datorează și argumentația din actul de dezrobire din 5 august 1746: „Cunoscând și noi cu toții de obște că acest lucru, a avea supuși robi pe pravoslavnicii creștini, care săntu întru o credință cu noi, nu iaste lucru creștinescu, ci de mare pagubă sufletelor noastre (...)”. De altfel, mitropolitul nu mai așteaptă cartea lui vodă și, la 15 martie 1746, eliberează din rumânie pe toți țăranii de pe moșiile Mitropoliei, răscumpărând cu banii săi paguba presupusă. În același an, înființează o școală în satul Pătroaia, județul Dâmbovița (pe o moșie cumpărată pentru Mitropolie din banii săi), unde urmează să învețe carte, gratuit (subvenționată de Mitropolie), toți copiii țăranilor (1746-1774) (detaliat mai jos).

Reorganizarea Bisericii

În ceea ce privește activitatea sa culturală, dincolo de tipărirea unui număr important de cărți bisericești și înființarea și înzestrarea bibliotecii Mitropoliei, mitropolitul Neofit se implică în reorganizarea și reformarea Bisericii.

Relația între centru și periferie, între capul instituției și slujitorii ei, începe să funcționeze. Dovada: condicile Mitropoliei ce rețin natura raporturilor și consemnează implicarea mitropolitului în „buna rânduială” a vieții creștine. Aceleași condici mărturisesc și alt tip de relații, cele între preoți și enoriași. Pentru prima dată, sub supravegherea și îndrumarea mitropolitului, preotul de parohie este „obligat” să ia parte, activ, la viața de zi cu zi a creștinului. Sfătuitor, mediator, „notar”, „arbitru”, preotul are menirea de a „mângâia” norodul. Exemplul le este oferit chiar de mitropolit.

Vizite pastorale

În lunile de vară ale anilor 1746 și 1747, mitropolitul Neofit pleacă în vizite canonice în țară, bun prilej pentru a-și „educa” slujitorii și a-și cunoaște turma. Iată cum se desfășurau aceste „întâlniri”, povestite de mitropolitul însuși:

Iar în dimineața zilei de joi la 5 iunie (1746), după sfânta liturghie, am făcut aghiazmă și litanie împreună cu toți creștinii de prin prejur, cu femei și copii, împotriva secetei; iar după ce am mângâiat poporul și am dat porunci preoților ca fiecare să-și spovedească enoriașii și să-i împărtășască cu sfintele taine în acest post al Sfinților Apostoli, am plecat de acolo.

Susținerea educației

Ca unul care se ocupase mult timp de profesorat, mitropolitul Neofit a acordat o atenție deosebită școlilor. De aceea, domnitorul Grigorie Ghica, printr-un hrisov din 17 Ianuarie 1749, pentru reorganizarea școlilor din București, rânduia ispravnic al dascălilor pe mitropolitul Neofit, hotărând ca „de acum înainte să aibă arhieria ta purtarea de grijă a școalelor, strângând de la preoții țării darea după an, care s-au orânduit lor și dintr-aceea să împartă didascălilor simbriile cele tocmite”. Un hrisov asemănător a dat și Matei Ghica, la 13 octombrie 1752.

Pe lângă acestea, în 1746 mitropolitul însuși a întemeiat o școală în mediul rural, la Pătroaia, în care să învețe carte în mod gratuit copiii țăranilor. Între altele a luat măsuri „ca să fie și un dascăl, care să învețe pe copiii creștinilor fără de plată și căruia am hotărât să i se dea 50 de lei pe an, afară de hrana lui și de o haină de postav”. Spirit practic, Neofit a cerut aprobarea domnului pentru deschiderea unui târg anual de 10 zile la Pătroaia (20-30 iunie), urmând ca venitul vămii să fie folosit pentru întreținerea școlii. Constantin Mavrocordat a încuviințat propunerea mitropolitului (lucru ce l-au făcut și domnii următori, care au mărit durata târgului), impunându-i obligația să meargă el însuși în fiecare an la Pătroaia „pentru învățătura norodului”. Școala de la Pătroaia, cu învățământ gratuit pentru copiii de țărani, a supraviețuit mitropolitului Neofit, căci ea se poate urmări documentar până în anul 1774.

Susținerea idealurilor naționale

În 1753 mitropolitul Neofit se găsește amestecat fără voia lui în rivalitatea dintre „boierii țerii” și favoriții greci din preajma domnului. Mitropolitul Neofit s-a aflat în tabăra „boierilor pământeni”. Iată cum relatează acest episod banul Mihai Cantacuzino:

La 1753, în ziua de Sf. Costandin, aflîndu-se Matei voevod la praznic la Mitropolie, în care vreme la București venise un Capigibașa să cerceteze de jalba ce dedese un Ștefănache medelnicerul la Poartă pentru Matei voevod, au început boierii greci, miniștrii numitului Domn, a se prigoni și a împuta boierilor țerii pentru jalba ce dedese acest Ștefănache. Mitropolitul țerii, Neofit, țiind partea boierilor români, de odată au poruncit să tragă clopotele și, strîngîndu-se tot norodul Bucureștilor, a luat crucea în mînă și a strigat: Urmați-mi!. Toți boierii și norodul au plecat după el, luînd cu dînsul și doi boieri (...). Și așa, cu toții mergînd la Capigibașa, au adeverit jalba lui Ștefănache cum că este cu știrea a toată țara. Capigibașa a dat știrea la Poartă. Peste trei zile bolnăvindu-se Vlădica, și chemînd doftorul, au mituit boierii greci pe acel doftor, și, dîndu-i tari doftorii, și-au ieșit Vlădica din minți. Grecii pe loc au dat în știre, cum că Vlădica, cînd au făcut aceasta, a fost nebun.

Adormirea

Mitropolitul Neofit a fost, se pare, otrăvit în complotul împotriva lui vodă Ghica din mai-iunie 1753. Avea să moară la scurtă vreme, 16 iunie 1753. Cum vremurile erau tulburi și schimbarea de domnie iminentă, ceremonia funebră se va fi desfășurat cât mai discret, din moment ce n-a atras atenția contemporanilor.

Tipărituri

Titluri

A tipărit peste 30 de titluri de carte (de slujbă, traduceri din literatura patristică sau lucrări teologice) la București:

• Molitvelnicul (1741)
• Liturghierul (1741 și 1746)
• Catavasierul (1742)
• Evanghelia (1742, 1750 și 1753)
• Triodul (1742, 1746)
• Apostolul (1743)
• Penticostarul (1743)
• Antologhionul (1743)
• Octoihul (1746, 1752)
• Ceaslovul (1747)
• Psaltirea (1748) ș.a.,

apoi:

• Învățătura bisericească a lui Antim Ivireanul (1741),
• Întrebări bogoslovești, tradusă din Sf. Atanasie cel Mare (1741),
• Cazaniile lui Ilie Miniat, traduse pentru prima oară în romanește (1742),
• Pravoslavnica Mărturisire a lui Petru Movilă (1746),
• Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur (1746) ș.a.

Însemnări de călătorie

În vara anilor 1746-1747 a făcut două vizite canonice în eparhia sa și într-o parte din a Râmnicului și a lăsat interesante însemnări de călătorie, cu date istorice, geografice, etnografice, copii de inscripții. Jurnalul lui misionar, pe care l-a întocmit cu meticulozitate, cu acest prilej, redactat în limba greacă, l-a publicat un an mai târziu, în 1748 la București.

În limba română aceste însemnări de jurnal au fost publicate în anul 2013 sub egida Editurii BASILICA a Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-o lucrare cu titlul Jurnal de călătorie, autor mitropolitul Neofit Cretanul al Țării Românești, ediție îngrijită, introducere și note de Arhimandrit Nectarie Șofelea (București, 2013, 176p. – ISBN 978-606-8495-17-0).

Proslăvirea

La 28 octombrie 2022, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea Ierarhului Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Ungro-Vlahiei, cu titulatura Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, mitropolitul Țării Românești și înscrierea lui în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române și în cărțile de cult în ziua de 16 iunie.

Duminică 21 mai 2023, cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale din București, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul, mitropolitul Țării Românești. Tomosul de canonizare a fost citit de PS Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal.

Bibliografie

• Caratașu, Mihai, Cernovodeanu, Paul, Stoicescu, Nicolae, Jurnalul călătoriilor canonice ale mitropolitului Ungrovlahiei, Neofit I Cretanul, în „Biserica Ortodoxă Română”, an XCVIII, nr. 1-2, 1980.
• Elian, Alexandru, Bizanțul, biserica și cultura românească, Editura Trinitas, Iași, 2003.
• Erbiceanu, Constantin, Cronicari greci care au scris despre români în epoca fanariotă, Editura Cronicar, București, 2003.
• Ionescu, G. M., Istoria Mitropoliei Ungrovlahiei, vol. II, 1708-1787, Stabilimentul Grafic Albert Baer, București, 1914.
• Iorga, N., Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor, Ediția a Il-a, Vol. II, Editura Ministeriului de Culte, București, 1930.
• Iorga, N., Istoria literaturii române în secolul al XVlll-lea (1688-1821), Vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1969.
• Minea, I., Reforma lui Constantin Mavrocordat. Generalități și păreri vechi, în „Cercetări Istorice”, II-III, 1926-1927.
• Papacostea-Danielopolu, Cornelia, Demény, Lidia, Carte și tipar în societatea românească și sud-est europeană (sec. XVII-XIX), Editura Eminescu, București, 1985.
• Păcurariu, Mircea, Dicționarul teologilor români, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996.
• Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2 (sec. XVII și XVIII), ed. a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
• Pseudo-Enache Kogălniceanu, Canta, loan, Letopisețul Țării Moldovei de la domnia întâi și până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat voievod (1733-1774), ediție critică de Aurora Ilieș și Ioana Smeu, studiu introductiv de Aurora Ilieș, București, 1987.
• Simedrea, Tit, Tiparul bucureștean de carte bisericească în anii 1740-1750, în „Biserica Ortodoxă Română”, an LXXXIII (1965), nr. 9-10.
• Schiau, Octavian, Cărturari și cărți în spațiul românesc medieval, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.
• Tomescu, Mircea, Istoria cărții românești de la începuturi până la 1918, Editura Științifică, București, 1968.
• Vintilă - Ghițulescu, Constanța, Moartea unui mitropolit: Neofit Cretanul, în „Dilema veche”, nr. 183, 13 august 2007.
• Drd. Cristina Cretu, Neofit Criteanul, mitropolitul Ungrovlahiei. Un grec mai român decât românii, Ed. Univ. „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011

Casetă de succesiune: Neofit Cretanul
Precedat de: Ștefan al II-lea	Mitropolit al Ungro-Vlahiei 1738 - 1753	Urmat de: Filaret I