{{Sfinti|nume= Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul|Imagine= [[Fișier:Neofit Cretanul.jpg|right260px]]|nastere= 1690, Creta|adormire= [[16 iunie]] 1753, București|localizare= {{flag|180pxRomania}} România|recunoastere= [[Biserica Ortodoxă Română]]|etnie= grec|tip= [[ierarh]], [[martir]]|canonizare= [[21 mai]] 2023|calendar= [[16 iunie]]|biserici=|site=|}}Sfântul Ierarh Martir '''Neofit Cretanul''' (sau Criteanul) a fost [[mitropolit]] al [[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|Ungro-Vlahiei]] între anii 1738 și 1753. [[Praznic|Prăznuirea]] sa se face la [[16 iunie]].

=== Înainte de scaunul mitropolitan ===Mitropolitul Neofit Criteanul, de neam grec, s-a născut pe la anul 1690, în insula Creta, și a decedat la [[16 iunie]] 1753, în București.  A venit în Țara Românească pe când era [[ieromonah]], în anturajul domnului Constantin Mavrocordat, ca dascăl al copiilor acestuia. Tot cu ajutorul și susținerea lui vodă Mavrocordat, a devenit mitropolit „titular” (onorific) de [[Mira (Asia Mică)|Mira Lichiei]] ([[Hirotonie|hirotonit]] la București [[27 ianuarie]] 1737), apoi a fost mutat în scaunul de [[mitropolia Ungro-Vlahiei|mitropolit al Ungrovlahiei]] (București) la [[7 noiembrie]] 1738, păstorind până la moarte. === Desființarea rumâniei ===Deși grec, Neofit s-a identificat foarte repede cu „nevoile” enoriașilor săi (a luat parte la acțiunea de desființare a „rumâniei” în 1746) și a devenit mai român decât românii. Când vodă Constantin Mavrocordat își propune să reformeze țara, mitropolitul îl susține: „Sfinția Sa Părintele Mitropolit au răspuns cu mare glas, că cu cale este acei rumâni care vor fi înstrăinați de pământul acesta, ori ai cui ar fi, vrând să fie la pământul lor, să fie slobozi de rumânie, și să nu se mai numească rumâni”. Este vorba de reforma socială care avea ca scop eliberarea din rumânie. Tot lui i se datorează și argumentația din actul de dezrobire din [[5 august]] 1746: „Cunoscând și noi cu toții de obște că acest lucru, a avea supuși robi pe pravoslavnicii creștini, care săntu întru o credință cu noi, nu iaste lucru creștinescu, ci de mare pagubă sufletelor noastre (...)”. De altfel, mitropolitul nu mai așteaptă cartea lui vodă și, la [[15 martie]] 1746, eliberează din rumânie pe toți țăranii de pe moșiile Mitropoliei, răscumpărând cu banii săi paguba presupusă. În același an, înființează o școală în satul Pătroaia, județul Dâmbovița (pe o moșie cumpărată pentru Mitropolie din banii săi), unde urmează să învețe carte, gratuit (subvenționată de Mitropolie), toți copiii țăranilor (1746-1774) (detaliat mai jos). === Reorganizarea Bisericii ===În ceea ce privește activitatea sa culturală, dincolo de tipărirea unui număr important de cărți bisericești și înființarea și înzestrarea bibliotecii Mitropoliei, mitropolitul Neofit se implică în reorganizarea și reformarea Bisericii. Relația între centru și periferie, între capul instituției și slujitorii ei, începe să funcționeze. Dovada: condicile Mitropoliei ce rețin natura raporturilor și consemnează implicarea mitropolitului în „buna rânduială” a vieții creștine. Aceleași condici mărturisesc și alt tip de relații, cele între preoți și enoriași. Pentru prima dată, sub supravegherea și îndrumarea mitropolitului, preotul de parohie este „obligat” să ia parte, activ, la viața de zi cu zi a creștinului. Sfătuitor, mediator, „notar”, „arbitru”, preotul are menirea de a „mângâia” norodul. Exemplul le este oferit chiar de mitropolit. === Vizite pastorale === În lunile de vară ale anilor 1746 și 1747, mitropolitul Neofit pleacă în vizite canonice în țară, bun prilej pentru a-și „educa” slujitorii și a-și cunoaște turma. Iată cum se desfășurau aceste „întâlniri”, povestite de mitropolitul însuși: :''Iar în dimineața zilei de joi la 5 iunie (1746), după sfânta liturghie, am făcut aghiazmă și litanie împreună cu toți creștinii de prin prejur, cu femei și copii, împotriva secetei; iar după ce am mângâiat poporul și am dat porunci preoților ca fiecare să-și spovedească enoriașii și să-i împărtășască cu sfintele taine în acest post al Sfinților Apostoli, am plecat de acolo.'' === Susținerea educației === Ca unul care se ocupase mult timp de profesorat, mitropolitul Neofit a acordat o atenție deosebită școlilor. De aceea, domnitorul Grigorie Ghica, printr-un hrisov din 17 Ianuarie 1749, pentru reorganizarea școlilor din București, rânduia ispravnic al dascălilor pe mitropolitul Neofit, hotărând ca „de acum înainte să aibă arhieria ta purtarea de grijă a școalelor, strângând de la preoții țării darea după an, care s-au orânduit lor și dintr-aceea să împartă didascălilor simbriile cele tocmite”. Un hrisov asemănător a dat și Matei Ghica, la 13 octombrie 1752. Pe lângă acestea, în 1746 mitropolitul însuși a întemeiat o școală în mediul rural, la Pătroaia, în care să învețe carte în mod gratuit copiii țăranilor. Între altele a luat măsuri „ca să fie și un dascăl, care să învețe pe copiii creștinilor fără de plată și căruia am hotărât să i se dea 50 de lei pe an, afară de hrana lui și de o haină de postav”. Spirit practic, Neofit a cerut aprobarea domnului pentru deschiderea unui târg anual de 10 zile la Pătroaia (20-30 iunie), urmând ca venitul vămii să fie folosit pentru întreținerea școlii. Constantin Mavrocordat a încuviințat propunerea mitropolitului (lucru ce l-au făcut și domnii următori, care au mărit durata târgului), impunându-i obligația să meargă el însuși în fiecare an la Pătroaia „pentru învățătura norodului”. Școala de la Pătroaia, cu învățământ gratuit pentru copiii de țărani, a supraviețuit mitropolitului Neofit, căci ea se poate urmări documentar până în anul 1774.

Tot cu ajutorul În 1753 mitropolitul Neofit se găsește amestecat fără voia lui în rivalitatea dintre „boierii țerii” și susținerea lui vodă Mavrocordat, devine mitropolit "titular" (onorific) de Mira Lichiei ([[Hirotonie|hirotonit]] la București [[27 ianuarie]] 1737), mutat favoriții greci din preajma domnului. Mitropolitul Neofit s-a aflat în scaunul de mitropolit al Ungovlahiei (București) la [[7 noiembrie]] 1738, păstorind până la moartetabăra „boierilor pământeni”.Iată cum relatează acest episod banul Mihai Cantacuzino:

Deși grec:''La 1753, Neofit s-a identificat foarte repede cu "nevoile" enoriașilor săi (a luat parte la acțiunea în ziua de desființare a "rumâniei" în 1746) și a devenit mai român decât româniiSf. Când vodă Constantin Mavrocordat își propune să reformeze țaraCostandin, mitropolitul îl susține: "Sfinția Sa Părintele Mitropolit au răspuns cu mare glasaflîndu-se Matei voevod la praznic la Mitropolie, că cu cale este acei rumâni în care vor fi înstrăinați vreme la București venise un Capigibașa să cerceteze de pământul acestajalba ce dedese un Ștefănache medelnicerul la Poartă pentru Matei voevod, ori ai cui ar fi, vrând să fie la pământul lorau început boierii greci, să fie slobozi de rumânieminiștrii numitului Domn, și să nu se mai numească rumâni". Este vorba de reforma socială care avea ca scop eliberarea din rumânie. Tot lui i a se datorează prigoni și argumentația din actul de dezrobire din [[5 august]] 1746: "Cunoscând și noi cu toții de obște că a împuta boierilor țerii pentru jalba ce dedese acest lucru, a avea supuși robi pe pravoslavnicii creștini, care săntu întru o credință cu noi, nu iaste lucru creştinescu, ci de mare pagubă sufletelor noastre (.Ștefănache..)". De altfelMitropolitul țerii, mitropolitul nu mai așteaptă cartea lui vodă șiNeofit, la [[15 martie]] 1746țiind partea boierilor români, eliberează din rumânie pe toți țăranii de pe moșiile Mitropoliei, răscumpărând cu banii săi paguba presupusă. În același an, înființează o școală în satul Pătroaia, județul Dâmbovița (pe o moșie cumpărată pentru Mitropolie din banii săi), unde urmează odată au poruncit să învețe cartetragă clopotele și, gratuit (subvenționată de Mitropolie), toți copiii țăranilor (1746strîngîndu-1774). În ceea ce privește activitatea sa culturalăse tot norodul Bucureștilor, dincolo de tipărirea unui număr important de cărți bisericești și înființarea și înzestrarea bibliotecii Mitropoliei, mitropolitul Neofit se implică a luat crucea în reorganizarea mînă și reformarea Bisericiia strigat: Urmați-mi!. Relația între centru Toți boierii și periferienorodul au plecat după el, între capul instituției luînd cu dînsul și slujitorii ei, începe să funcționezedoi boieri (.. Dovada: condicile Mitropoliei ce rețin natura raporturilor și consemnează implicarea mitropolitului în "buna rânduială" a vieții creștine. Aceleași condici mărturisesc și alt tip de relații, cele între preoți și enoriași). Pentru prima datăȘi așa, sub supravegherea și îndrumarea mitropolituluicu toții mergînd la Capigibașa, preotul de parohie au adeverit jalba lui Ștefănache cum că este "obligat" să ia parte, activ, la viața de zi cu zi știrea a creștinuluitoată țara. SfătuitorCapigibașa a dat știrea la Poartă. Peste trei zile bolnăvindu-se Vlădica, mediatorși chemînd doftorul, "notar"au mituit boierii greci pe acel doftor, "arbitru", preotul are menirea de a "mângâia" norodul. Exemplul le este oferit chiar de mitropolit. În lunile de vară ale anilor 1746 și 1747, mitropolitul Neofit pleacă în vizite canonice în țarădîndu-i tari doftorii, bun prilej pentru a-și "educa" slujitorii și a-și cunoaște turmaau ieșit Vlădica din minți. Iată cum se desfășurau aceste "întâlniri", povestite de mitropolitul însuși: "Iar Grecii pe loc au dat în dimineața zilei de joi la 5 iunie <1746>știre, după sfânta liturghiecum că Vlădica, am cînd au făcut aghiazmă și litanie împreună cu toți creștinii de prin prejuraceasta, cu femei și copii, împotriva secetei; iar după ce am mângâiat poporul și am dat porunci preoților ca fiecare să-și spovedească enoriașii și să-i împărtășască cu sfintele taine în acest post al Sfinților Apostoli, am plecat de acolo"a fost nebun.''

* Psaltirea (1748) şș.a.,

* Întrebări bogosloveştibogoslovești, tradusă din Sf. [[Atanasie cel Mare]] (1741),

* [[Mărturisirea Ortodoxă (1642)|Pravoslavnica Mărturisire ]] a lui [[Petru Movilă]] (1746),* Mărgăritarele Sf. [[Ioan Gură de Aur]] (1746) şș.a. === Însemnări de călătorie ===

În [[limba română ceste ]] aceste însemnări de jurnal au fost publicate în anul 2013 sub egida Editurii BASILICA a Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-o lucrare cu titlul ''Jurnal de călătorie'', autor mitropolitul Neofit Cretanul al Țării Românești, ediție îngrijită, introducere și note de [[Arhimandrit]] [[Nectarie Șofelea]] (București, 2013, 176p. – ISBN 978-606-8495-17-0).

* CarataşuCaratașu, Mihai, Cernovodeanu, Paul, Stoicescu, Nicolae, ''Jurnalul călătoriilor canonice ale mitropolitului Ungrovlahiei, Neofit I Cretanul'', în „Biserica Ortodoxă Română”, an XCVIII, nr. 1-2, 1980.* Elian, Alexandru, ''BizanţulBizanțul, biserica și cultura românească'', Editura Trinitas, Iași, 2003.

* Papacostea-Danielopolu, Cornelia, Demény, Lidia, ''Carte și tipar în societatea românească și sud-est europeană (sec. XVII-XIX)'', Editura Eminescu, BucureştiBucurești, 1985.* Păcurariu, Mircea, ''Dicţionarul Dicționarul teologilor români'', Editura Univers Enciclopedic, București, 1996.

* Pseudo-Enache Kogălniceanu, Canta, loan, ''Letopisețul Ţării Țării Moldovei de la domnia întâi și până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat voievod (1733-1774)'', ediție critică de Aurora Ilieş Ilieș și Ioana Smeu, studiu introductiv de Aurora IlieşIlieș, București, 1987.

* Vintilă - GhiţulescuGhițulescu, ConstanţaConstanța, ''Moartea unui mitropolit: Neofit Cretanul'', în „Dilema veche”, nr. 183, 13 august 2007.