Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.191 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
{{Diacritice}}
Între Bisericile care au adoptat cultul şi [[Cântarea bizantină|muzica bizantină]] se găseşte şi [[Biserica Ortodoxă Română]], unde creştinismul a patruns pătruns încă din primele secole după [[Iisus Hristos|Hristos]].
==Importanţa muzicii bisericeşti din România==
Românii atât ca popor cât şi ca Biserică sunt cei mai vechi în aceste ţinuturi răsăritene ale Europei. Faptul acesta, ca şi situarea geografică în imediata apropiere a Bizanţului, precum şi multiplele legături economice, culturale şi religioase cu Bizanţul [[Bizanţ]]ul au făcut ca muzica bizantină nu numai să fie preluată în Biserica străromânilor şi apoi a românilor, ci şi să înregistreze un curs şi o dezvoltare proprii.
Ceea ce face ca astăzi să se vorbească de '''muzica bisericească românească ''' şi să se arate un interes pentru cercetarea şi cunoaşterea ei cât mai depline este, în primul rând, vechimea ei, care în pofida forţelor distructive la care a fost supusă, a reuşit să reziste veacuri la rând, păstrându-şi nealteraltă esenţa şi robusteţea.
Un alt aspect foarte important al muzicii bizantine româneşti îl constituie existenţa unui număr impresionant de mare de manuscrise muzicale bizantine păstrate până în zilele noastre.
În străinătate există un fond de manuscrise muzicale bizantine scrise în ţara noastră, fie donate, fie înstrăinate, cum sunt cele de la Mănăstirea Mahera din Cipru, mănăstirile din Ianina din Grecia, la [[Moscova ]] şi Leningrad, la Leipzig, Mănăstirea Leimokos din insula Lesbos, Viena, Sofia şi Manchester, la Copenhaga, la [[Muntele Athos]].
==Caracterul unitar==
O caracteristică aparte a muzicii bizantine de pe pământul ţării noastre este unitatea ei. Ca şi muzica popularapopulară, muzica bizantină a avut un caracter unitar la toţi românii, chiar şi la cei uniţi cu Roma, desigur cu unele diferenţieri stilistice datorate, în bună parte, influenţei creaţiei populare şi mai ales oralităţii, ca în Banat, Transilvania şi Bucovina.
Alături de cântecul popular, cântarea bisericească a constituit al doilea izvor al fenomenului sonor muzical pe pământul românesc şi o pârghie de nădejde în apărarea conştiinţei etnice. Şi, ceea ce este şi mai important, e faptul că el a rămas fidel acestui filon muzical până astăzi.
==Perioada modernă==
La [[6 iunie ]] 1817 este atestată documentar înfiinţarea şcolii de muzică bisericească în “sistemă nouă” "sistemă nouă" la biserica Sfântul Nicolae Şelari din Bucureşti, profesor fiind numit Petru Manuil Efesiu († 1840), care “însuşi "însuşi se desăvârşise în şcoala nou înfiinţată la Constantinopol”Constantinopol".
Marii protopsalţi români formaţi în această şcoală, apoi ei inşişi instruind pe alţii (la scurt timp Macarie Ieromonahul era numit “epistatul” celor patru scoli de psalitichie din Bucureşti), s-au adaptat, fără şovăieli şi cu toată convingerea, acestui nou sistem muzical plămădit în capitala strălucitorului Bizanţ de altădată, sistem care, datorită reducerii numărului de semne muzicale, fixării felurilor de tonuri, ca şi a tempourilor sau tacturilor (irmologic, stihiraric şi papadic) etc., aducea ceva nou în evoluţia firească a acestei arte.
Acesti oameni, animati de dorinta lor fierbinte de a canta “pre limba patriei” si cu ei tot romanul, au reusit sa impuna de la inceput acestui mod de cantare o nota specific romaneasca, creand astfel o muzica noua pastrata cu sfintenie si astazi in Biserica noastra.
In Muntenia se impun cu preganata marii protopsalti ca: [[Macarie Ieromonahul ]] (1775-1836), care tipareste la Viena, in 1823, primele carti de muzica bisericeasca in limba romana: Teoreticonul, Anastasimatariul si Irmologhionul;
Anton Pann (1797-1854), care in numai patrusprezece ani (1841-1854) a reusit sa dea la lumina, in tipografie proprie, patrusprezece titluri de carti de muzica bisericeasca, la care, daca adaugam numarul volumelor si al retiparirilor, ajungem la o cifra impresionanta;
Adevărata emblemă a artei bizantine, muzica psaltică este dupa părerea unora, muzica care gaseşte calea cea mai rapidă către sufletul celui care o ascultă sau cântă, deoarece este o muzică care exprimă o frumuseţe cerească, hristologică şi o frumuseţe a unui imperiu care nu a apus, ci care continuă să traiască prin frumuseţea artei sale chiar şi după atât de mult timp de la prăbuşirea sa.
[[Categorie:Muzică bisericească]]
