Modificări

{{Diacritice}} Între Bisericile care au adoptat cultul şi [[Cântarea bizantină|muzica bizantină]] se găseşte şi [[Biserica Ortodoxă Română]], unde creştinismul a patruns pătruns încă din primele secole după [[Iisus Hristos|Hristos]].

Românii atât ca popor cât şi ca Biserică sunt cei mai vechi în aceste ţinuturi răsăritene ale Europei. Faptul acesta, ca şi situarea geografică în imediata apropiere a Bizanţului, precum şi multiplele legături economice, culturale şi religioase cu Bizanţul [[Bizanţ]]ul au făcut ca muzica bizantină nu numai să fie preluată în Biserica străromânilor şi apoi a românilor, ci şi să înregistreze un curs şi o dezvoltare proprii.

Ceea ce face ca astăzi să se vorbească de '''muzica bisericească românească ''' şi să se arate un interes pentru cercetarea şi cunoaşterea ei cât mai depline este, în primul rând, vechimea ei, care în pofida forţelor distructive la care a fost supusă, a reuşit să reziste veacuri la rând, păstrându-şi nealteraltă nealterată esenţa şi robusteţea.

În străinătate există un fond de manuscrise muzicale bizantine scrise în ţara noastră, fie donate, fie înstrăinate, cum sunt cele de la Mănăstirea Mahera din Cipru, mănăstirile din Ianina din Grecia, la Moscova şi Leningrad, la Leipzig, Mănăstirea Leimokos din insula Lesbos, Viena, Sofia şi Manchester, la Copenhaga, la [[Muntele Athos]].

O caracteristică aparte a muzicii bizantine de pe pământul ţării noastre este unitatea ei. Ca şi muzica popularapopulară, muzica bizantină a avut un caracter unitar la toţi românii, chiar şi la cei uniţi cu Roma, desigur cu unele diferenţieri stilistice datorate, în bună parte, influenţei creaţiei populare şi mai ales oralităţii, ca în Banat, Transilvania şi Bucovina.

Încă din cele mai îndepărtate secole muzica a ocupat un loc important în structura spirituală a poporului român. Această artă minunată a sunetelor, odată cu treceriea trecerea timpului, a căpătat şi o funcţie informativ-istorică, oferind adesea argumente dintre cele mai importante pentru cercetarea şi cunoaşterea trecutului de artă şi cultură al poporului nostru, stând mărturie vie în favoarea existenţei pe meleagurile noastre, a unei culturi străvechi, unitare şi în continuă dezvoltare. Cu ajutorul lor, ca şi cu acela al datinilor, poveştilor, muzicii şi poeziei populare, care constituie cum spunea Alecu Russo, adevărate arhive populare, se poate reconstitui trecutul îndepartatîndepărtat, mai puţin cunoscut.

Unele relatări vorbesc şi despre practicarea muzicii la noi, cum este menţiunea despre martiriul Sfântului Sava de la Buzău († 372), despre care ne se spune ca era cântareţ cântăreţ de psalmi şi cultiva această cântare cu mult zel. Tot din această perioadă antică ne-a rămas, de la episcopul Niceta de Remesiana (sec. IV-V), un imn “Te Deum laudamus”, care reprezintă un model de muzica ce a circulat la populaţia străromână. Tot o mărturie a prezenţei muzicii bizantine în perioada de început este şi Condacul Naşterii Domnului, creaţie a Sf. Roman Melodul (sec. VI), care a circulat într-o formă simplă şi a cărui construcţie modală este în Ehul 3 bizantin.

La [[6 iunie ]] 1817 este atestată documentar înfiinţarea şcolii de muzică bisericească în “sistemă nouă” "sistemă nouă" la biserica Sfântul Nicolae Şelari din Bucureşti, profesor fiind numit Petru Manuil Efesiu († 1840), care “însuşi "însuşi se desăvârşise în şcoala nou înfiinţată la Constantinopol”Constantinopol".

Marii protopsalţi români formaţi în această şcoală, apoi ei inşişi înşişi instruind pe alţii (la scurt timp Macarie Ieromonahul era numit “epistatul” celor patru scoli de psalitichie din Bucureşti), s-au adaptat, fără şovăieli şi cu toată convingerea, acestui nou sistem muzical plămădit în capitala strălucitorului Bizanţ de altădată, sistem care, datorită reducerii numărului de semne muzicale, fixării felurilor de tonuri, ca şi a tempourilor sau tacturilor (irmologic, stihiraric şi papadic) etc., aducea ceva nou în evoluţia firească a acestei arte.

Acesti Aceşti oameni, animati animaţi de dorinta dorinţa lor fierbinte de a canta cânta “pre limba patriei” si şi cu ei tot romanulromânul, au reusit sa impuna reuşit să impună de la inceput început acestui mod de cantare cântare o nota notă specific romaneascaromânească, creand creând astfel o muzica noua pastrata muzică nouă păstrată cu sfintenie si astazi in sfinţenie şi astăzi în Biserica noastranoastră.

In În Muntenia se impun cu preganata pregnanţă marii protopsalti protopsalţi ca: [[Macarie Ieromonahul ]] (1775-1836), care tipareste tipăreşte la Viena, in în 1823, primele carti cărţi de muzica bisericeasca in muzică bisericească în limba romanaromână: Teoreticonul, Anastasimatariul si şi Irmologhionul;

[[Anton Pann ]] (1797-1854), care in în numai patrusprezece paisprezece ani (1841-1854) a reusit sa reuşit să dea la luminalumină, in în tipografie proprie, patrusprezece paisprezece titluri de carti cărţi de muzica bisericeascamuzică bisericească, la care, daca adaugam numarul dacă adăugăm numărul volumelor si şi al retiparirilorretipăririlor, ajungem la o cifra impresionantacifră impresionantă;Stefanache [[Ştefanache Popescu ]] (1824-1910) a continuat munca celor doi, lasand lăsând apoi stafeta ştafeta ilustrului sau său ucenic [[Ion Popescu-Pasarea Pasărea]] (1871-1943), care l-a depasit depăşit chiar si şi pe Anton Pann prin numarul tipariturilor numărul tipăriturilor muzicale. Tot aici in în Muntenia au activat: [[Varlaam protosinghelul ]] (1808-1894), cu ale sale inspirate axioane (Vrednica esti''Vrednică eşti'', Ingerul ''Îngerul a strigat'') si raspunsuri şi răspunsuri liturgice pe glasul 5; [[Ghelasie arhimandritul (Basarabeanul) ]] († dupa după 1854), creatorul frumoasei si atat şi atât de popularei Doxologii pe glasul 5; [[Neagu Ionescu ]] (1837-1917) si şi [[Nicolae Severeanu ]] (1864-1941), reprezentantii scolii reprezentanţii şcolii buzoiene; [[Amfilohie Iordanescu Iordănescu]] (cca. 1870-cca. 1934), [[Anton Uncu ]] (1909-1976) si multi altiişi mulţi alţii.

In În Moldova se remarca protopsaltii remarcă protopsalţii [[Dimitrie Suceveanu ]] (1813-1898), devenit celebru prin toata toată activitatea sa muzicalamuzicală, dar mai ales prin alcatuirea si tiparirea in romaneste alcătuirea şi tipărirea în româneşte a Idiomelosului unit cu Doxastarul, la Neamt in Neamţ în 1856/1857; [[Nectarie Frimu]], devenit arhiereul Nectarie Tripoleos († dupa după 1850); [[Iosif Naniescu ]] (1818-1902), de la care ne-au ramas rămas celebrele raspunsuri răspunsuri liturgice pe glasul 8, pastrate păstrate cu sfintenie si astazisfinţenie şi astăzi, alaturi alături de cele ale lui Anton Pann, pe glasul 5, in în forma lor neschimbata neschimbată – creatii creaţii pur romanestiromâneşti; [[Filotei Morosanu Moroşanu]] (1876-1951), de la manastirea VaratecMănăstirea Văratec, alcatuitorul alcătuitorul melodiei pe glasul 8 al imnului de la Vecernie “Lumina lina”“Lumină lină”, melodie ce cunoaste astazi cunoaşte astăzi cea mai larga raspandire largă răspândire la romaniromâni; [[Victor Ojog ]] (1909-1973), care a alcatuit si alcătuit şi a tiparit tipărit ''Anastasimatarul Sf. Manastiri Neamt sMănăstiri Neamţ'' ş.a.

In În Transilvania si şi Banat activeaza urmatoriiactivează următorii: [[George Ucenescu ]] (1830-1896), de la scoala romaneasca şcoala românească din ScheiiŞcheii-BrasovuluiBraşovului, “student al domnului Anton Pann”; [[Dimitrie Cuntan Cunţan]] (1837-1910), [[Trifon Lugojan ]] (1874-1948), [[Atanasie Lipovan ]] (1874-1947) si altiişi alţii, ca unii care au consemnat in în scris toate cantarile bisericesti cântările bisericeşti care circulau pe cale orala in orală în aceste parti părţi de taraţară, unde muzica bizantina bizantină se raspandise in egala masurarăspândise în egală măsură.

Exact la jumatatea jumătatea veacului al XX -lea a inceput început o noua reforma in nouă reformă în muzica bisericeascabisericească, nu de proportiile proporţiile celei de la inceputul începutul secolului al XIX-lea, dar importanta importantă prin revizuirea cantarilor cântărilor de strana strană (stilizarea sişi, in în unele cazuri, scurtarea melodiilor prin elimanarea eliminarea unor formule prea dificile sau depasitedepăşite), prin diortosirea textelor si şi prin tiparirea tipărirea acestor cantari cântări pe ambele notatii notaţii muzicale suprapuse (psalticapsaltică-orientala si linaraorientală şi liniară-occidentalaoccidentală). Au fost tipărite până acum şase cărţi, una conţinând teoria muzicii plastice (''Gramatica muzicii psaltice'' –studiu comparativ), iar patru cuprinzând cântările necesare strănii (''Vecernierul'', ''Utrenierul'', ''Penticostarul'', ''Cântările Sfintei Liturghii'') şi preoţilor (''Cântări la Taine şi Ierurgii''), urmând să fie tipărite alte două tot atât de necesare (''Triodul'' şi ''Idiomelarul'').Aceste cărţi sunt destinate în primul rând instituţiilor de învăţământ ale Bisericii noastre, preoţilor, cântăreţilor şi tuturor credincioşilor care vor să cânte sau numai să studieze psaltichia prin comparaţie, confruntând ambele notaţii.

Au fost tiparite pana acum sase cartiAdevărata emblemă a artei bizantine, una continand teoria muzicii plastice (Gramatica muzicii psaltice –studiu comparativ)muzica psaltică este după părerea unora, iar patru cuprinzand cantarile necesare stranii (Vecernierulmuzica care găseşte calea cea mai rapidă către sufletul celui care o ascultă sau cântă, Utrenieruldeoarece este o muzică care exprimă o frumuseţe cerească, Penticostarulhristologică şi o frumuseţe a unui imperiu care nu a apus, Cantarile Sfintei Liturghii) si preotilor (Cantari la Taine si Ierurgii), urmand sa fie tiparite alte doua tot atat ci care continuă să trăiască prin frumuseţea artei sale chiar şi după atât de necesare (Triodul si Idiomelarul).Aceste carti sunt destinate in primul rand institutiilor mult timp de invatamint ale Bisericii noastre, preotilor, cantaretilor si tuturor credinciosilor care vor la prăbuşirea sa cante sau numai sa studieze psaltichia prin comparatie, confruntand ambele notatii.