Modificări

Salt la: navigare, căutare

Muzica bisericească românească

11.555 de octeți șterși, 25 noiembrie 2013 09:12
ortografie
{{Diacritice}}Între Bisericile care au adoptat cultul şi [[Cântarea bizantină|muzica bizantină]] se găseşte şi [[Biserica crestina a acordat, de la inceput, o atentie si un loc aparte, in cultul eiOrtodoxă Română]], cantarii religioase. In decursul vremii locul si importanta muzicii unde creştinismul a crescut, astfel ca azi cultul ortodox foloseste o bogata, variata si pretioasa productie de cantari si imne sacre, dintre care multe de origine biblica (psalmii si unele cantari, ca cea a Maicii Domnului, pătruns încă din Luca 1, 46-55), iar altele, cele mai numeroase, care alcatuiesc astazi continutul cartilor de ritual, create de imnografii si melozii crestini din secolul VI inainte, ca de exemplu, Roman Melodul (sec. VI), Sf. Ioan Damaschin si Cosma Melodul (sec. VIII), Sfintii Iosif si Teodor Studitul (sec. VIII-IX), Andrei Criteanul († 726) si altiiprimele secole după [[Iisus Hristos|Hristos]].
Muzica este unul ==Importanţa muzicii bisericeşti din darurile de mare pret pe care ni le-România==Românii atât ca popor cât şi ca Biserică sunt cei mai vechi în aceste ţinuturi răsăritene ale Europei. Faptul acesta, ca şi situarea geografică în imediata apropiere a facut Dumnezeu. Ea face sa ne vibreze intreaga fiintaBizanţului, pina in cele mai tainice strafunduri. Muzica este poezia inimiiprecum şi multiplele legături economice, dupa cum si poezia este culturale şi religioase cu [[Bizanţ]]ul au făcut ca muzica ratiunii. Ea ne inlesneste exprimarea unor stari de exceptionala inaltare sufleteascabizantină nu numai să fie preluată în Biserica străromânilor şi apoi a românilor, ne pune la dispozitie o cale de comuniune cu Duhul lui Dumnezeu si ne stringe intr-ci şi să înregistreze un curs şi o comunitate care marsaluieste spre cer impreuna in cadenta cintarilor comunedezvoltare proprii.
Muzica are in ea o putere care Ceea ce face ca astăzi să se vorbească de '''muzica bisericească românească''' şi să se manifesta asupra inimiiarate un interes pentru cercetarea şi cunoaşterea ei cât mai depline este, asa cum a demonstart-o cintarea lui David aplicata ca terapie pentru imparatul Saul (1 Sam. 16). Din primele zile ale bisericiiîn primul rând, cintarea psalmilorvechimea ei, care în pofida forţelor distructive la care a cintarilor de lauda si fost supusă, a cintarilor duhovnicesti a fost parte integranta in serviciul de inchinaciune (Efes. 5:19reuşit să reziste veacuri la rând, 1 Cor. 14:26; Col. 3:16; Iacov 5:13). Unele din scrisorile adresate de apostolul Pavel bisericilor de atunci contin fragmente din textele unor astfel de cintari (Filip. 2:6păstrându-11; 1 Tim. 3:16; Efes. 5:14; Col. 1:15-20). Este de remarcat ca toate aceste fragmente de cintari sunt scurte, foarte pline de teologie Christica, veritabile proclamatii ale crezului bisericii crestine primareşi nealterată esenţa şi robusteţea.
Intr-unul din cele mai timpurii documente extrabiblice care descriu viata crestinilor, Plinius, un autor roman, ii scrie imparatului Traian despre crestinii din Roma: (Ei) “obisnuiesc sa se intilneasca intr-o anumita zi, inainte Un alt aspect foarte important al muzicii bizantine româneşti îl constituie existenţa unui număr impresionant de ivirea zorilor, cinta un imn lui Christos, zeul lor, si , cinta un imn lui Christos, zeul lor, si se leaga printr-un legamint solemn sa nu savirseasca nici o fapta rea …”mare de manuscrise muzicale bizantine păstrate până în zilele noastre.
Vorbind la modul strictÎn străinătate există un fond de manuscrise muzicale bizantine scrise în ţara noastră, Muzica Bizantina este cântarea medievală sacră a Bisericilor Creştine de rit Ortodoxfie donate, sau răsăritean. Această tradiţiefie înstrăinate, care cuprinde popoarele vorbitoare cum sunt cele de limbă greacăla Mănăstirea Mahera din Cipru, s-a format în Bizanţmănăstirile din Ianina din Grecia, prin stabilirea capitalei Imperiuluila Moscova şi Leningrad, la ConstantinopolLeipzig, Mănăstirea Leimokos din 330 şi până la căderea sainsula Lesbos, în 1453. Este incontestabil faptul că originea sa este compozităViena, avându-şi sursele în producţiile artistice Sofia şi tehnice ale erei clasiceManchester, în muzica iudaicăla Copenhaga, şi este inspirată de muzica vocală monofonă care s-a dezvoltat în primele oraşe creştine ale Alexandriei, Antiohiei şi Efesuluila [[Muntele Athos]].
Muzica Bizantină ==Caracterul unitar==O caracteristică aparte a muzicii bizantine de pe pământul ţării noastre este unitatea ei. Ca şi muzica bisericilor ortodoxe situate populară, muzica bizantină a avut un caracter unitar la toţi românii, chiar şi la cei uniţi cu Roma, desigur cu unele diferenţieri stilistice datorate, în principal în jurul Mării Mediterane. Este o descendentă directă a formelor muzicale antice din Siriabună parte, Grecia influenţei creaţiei populare şi Ţara Sfântă (Palestina de azi). Cântarea Bisericii Ortodoxe este o continuare a tradiţiei cultice sinagogale iudaice pre-creştinemai ales oralităţii, care era ca în principal centrată pe cântarea psalmilor lui DavidBanat, Transilvania şi Bucovina.
Sf. Ioan Damaschinul Alături de cântecul popular, cântarea bisericească a perfecţionat formele muzicale care existau constituit al doilea izvor al fenomenului sonor muzical pe vremea lui, micşorând numărul pământul românesc şi o pârghie de moduri sau de scări până la optnădejde în apărarea conştiinţei etnice. Şi, pe care el le-a socotit a fi cele mai favorabile cultului ceea ce este şi excluzând pe cele pe care le-a socotit mai potrivite adunărilor lumeşti. De asemeneaimportant, e faptul că el a scris mai multe imnuri, incluzând imnurile Învierii pe cele opt glasuri care se cântă Duminica (Octoihul), şi opt stihiri la slujba înmormântăriirămas fidel acestui filon muzical până astăzi.
Cântul Bizantin este (sau ==Origini==Încă din cele mai curând ar trebui să fie) întotdeauna interpretat monodicîndepărtate secole muzica a ocupat un loc important în structura spirituală a poporului român. Datorită originilor sale situate în vechea Grecie Această artă minunată a sunetelor, odată cu trecerea timpului, a căpătat şi Orientul Mijlociuo funcţie informativ-istorică, Cântul Bizantin sună oferind adesea foarte straniu argumente dintre cele mai importante pentru cercetarea şi cunoaşterea trecutului de artă şi cultură al poporului nostru, stând mărturie vie în urechile celor care s-au format favoarea existenţei pe principiile muzicale occidentale. Adesea se bazează pe scări microtonale care incorporează unele note „între“ notele de bază (imaginaţi-vă o notă care se formează intre clapa neagră meleagurile noastre, a unui pian unei culturi străvechi, unitare şi clapa albă de alături)în continuă dezvoltare. Cântul Bizantin a fost iniţial monodic, monofon, nearmonizat. În ultimele secole, o notă executată continuuCu ajutorul lor, ca un zumzet de fundalşi cu acela al datinilor, numită isonpoveştilor, a fost adăugată melodiei pentru a accentua „rădăcina“ tonului. În practica modernă se mai voloseşte muzicii şi un „ison alternativ“poeziei populare, în care nota iniţială a isonului constituie cum spunea Alecu Russo, adevărate arhive populare, se poate schimba pentru a armoniza cu nota corespunzătoare din melodie. Mai recentreconstitui trecutul îndepărtat, s-au făcut diferite eforturi pentru a crea un Cânt Bizantin complet armonizat, însă aceste eforturi în general tind să umbrească şi să corupă ethosul Cântului Bizantin originalmai puţin cunoscut.
Notaţia timpurie a Începuturile muzicii psaltice bizantine era foarte complicatăla noi sunt strâns legate de apariţia şi răspândirea creştinismului oriental pe aceste meleaguri, consemnat în multe documente arheologice şi istorice, cum ar fi descoperirea unor bazilici străvechi, cimitire, martiri, obiecte şi inscripţii creştine, datorită existenţei unui mare număr de semne care astăzi sunt necunoscuteori chiar existenţa unei episcopii în sec. Începând cu perioada cucuzeliană aceste semne sunt concretizate teoreticIV, dar tot rămâne un număr mare de interpretări muzicale personale care diferă de la psalt la psaltTomis (Constanţa).
Odată cu reforma hrisantică semnele muzicale psaltice Unele relatări vorbesc şi despre practicarea muzicii la noi, cum este menţiunea despre martiriul Sfântului Sava de la Buzău († 372), despre care ne se reduc spune ca număr era cântăreţ de psalmi şi li se stabilesc o lucrare practică propriucultiva această cântare cu mult zel. Tot din această perioadă antică ne-zisăa rămas, iar notaţia rămâne cea cucuzeliană. Aceste semne se numesc neume şi diferă foarte mult de notaţia occidentală la episcopul Niceta de Remesiana (care este pe portativsec. IV-V) deoarece semnul nu arată nota propriu-zisă pe care psaltul trebuie să o execute, ci ea trebuie dedusă din poziţia pe un imn “Te Deum laudamus”, care o au celelalte semne (ca reprezintă un fel model de numărare),pe când în muzica occidentală ştim exact nota pe care o cântămce a circulat la populaţia străromână. Psaltica are opt glasuri sau ehuri, fiecare cu Tot o tonică mărturie a prezenţei muzicii bizantine în perioada de început este şi scară Condacul Naşterii Domnului, creaţie a Sf. Roman Melodul (gamăsec. VI) proprie, iar gama se scrie astfel: NI PA VU GA DI KE ZO NI corespondent care a circulat într-o formă simplă şi a cărui construcţie modală este în muzica liniară cu DO RE MI FA SOL LA SI DOEhul 3 bizantin.
Despre muzica europeană a evului mediu timpuriu putem vorbi cu mai multă certitudine decât despre cântările vechilor Elini. Modul ==Perioada modernă==La [[6 iunie]] 1817 este atestată documentar înfiinţarea şcolii de a nota muzica este acum mai exact şi evoluează treptat muzică bisericească în direcţia scrieri actuale, ceea ce permite o desluşire destul de fidelă a textelor ajunse până "sistemă nouă" la noi. Se încheagă portativul nostru modern pe care iau locbiserica Sfântul Nicolae Şelari din Bucureşti, la început sub forma unor mici pătrate negreprofesor fiind numit Petru Manuil Efesiu († 1840), iar cu vremea rotunjindu-care "însuşi se, notele semnificând inalţimi şi durate diferite, aşa cum le vedem astăzi insemnate desăvârşise în partituri. Un călugar benedictin,Guido d’Arezzo, care a trăit în jurul anului 1000, a jucat un rol de seama în cristalizarea acestui sistem de notaţieşcoala nou înfiinţată la Constantinopol".
Muzica Marii protopsalţi români formaţi în această şcoală, apoi ei înşişi instruind pe care o ascundeau neumele alţii (notelela scurt timp Macarie Ieromonahul era numit “epistatul” celor patru scoli de psalitichie din Bucureşti) medievale reprezenta partea cântată a ceremoniilor religioase catolice. În perioada timpurie a evului mediu ea consta dintr, s-o unică au adaptat, fără şovăieli şi firavă linie melodicăcu toată convingerea, adică o monodie(o singura voce), destinată intonării acestui nou sistem muzical plămădit în capitala strălucitorului Bizanţ de către un cântăreţ sau un grup. Desfăşurându-se pe un spaţiu melodic(ambitus) restrânsaltădată, această cântare putea totuşi îmbraca forme diferitesistem care, datorită reducerii numărului de la psalmodia ce repeta un singur sunetsemne muzicale, intercalând pe alocuri scurte formule melodicefixării felurilor de tonuri,până la cântul propriu-zisca şi a tempourilor sau tacturilor (irmologic, bogat în melismestihiraric şi papadic) etc. Unificate şi codificate , aducea ceva nou în jurul anului 600 de către papa Grigore I, cântările liturgice au căpătat denumirea de gregorieneevoluţia firească a acestei arte.
Cântul Bizantin împărtăşeşte unele caracteristici cu psalmodia gregoriană prin aceea că este la fel formată din opt tonuriAceşti oameni, patru primare iar celelalte derivate din primele. În acest fel se poate spune că muzica gregoriană este o derivaţie animaţi de dorinţa lor fierbinte de a teoriei Sfântului Ioan Damaschin. În timpurile pre-carolingiene, cântarea veche romană a împărtăşit câteva din scările cânta “pre limba patriei” şi cadenţele muzicale ale Cântului Bizantin. (Pentru un excelent exemplu al acestei fertile polenizări reciproce între expresia muzicală greacă cu cea romanăei tot românul, vezi „Chants au reuşit să impună de la Catedrale început acestui mod de Benevento“cântare o notă specific românească, CD disponibil prin pagina web a Mănăstirii „Schimbarea la Faţă a Domnului“ din Boston, S.U.Acreând astfel o muzică nouă păstrată cu sfinţenie şi astăzi în Biserica noastră.)
Cântul Bizantin este forma originară a tuturor celorlalte forme de cântare ortodoxe. Formele muzicale folosite în Bisericile Ortodoxe din Serbia şi Bulgaria sunt urmaşele modificate ale Cântului Bizantin original. Stabilirea exactă a conexiunilor dintre cântul rusesc În Muntenia se impun cu pregnanţă marii protopsalţi ca: [[Macarie Ieromonahul]] (aşa1775-numitul znameny chant1836) şi rădăcinile sale bizantine reprezintă o mare provocare. La vremea convertirii Rusiei la creştinism, Sf. Vladimir, Marele Prinţ al ruşilor, a cerut ca Patriarhul de Constantinopol să trimită călugări care să înveţe poporul Credinţa Ortodoxă, precum şi practicile aferente. Călugării au început să îi înveţe pe oameni melodiile care erau în uz în Imperiul Bizantin. Ruşii, oricum, deja aveau o puternică identitate culturală, ca şi propriile tradiţii muzicale; ei au început să facă muzica Bisericii mai adecvată pentru sensibilitatea muzicală a ruşilor. În câteva secole s-a născut un sistem muzical separat, specific rusesc, numit Cântul Znameny (znam – semn, cu referire tipăreşte la notaţia muzicală care era însemnată deasupra cuvintelor). În secolele al XIV-lea şi al XV-leaViena, aria geografică din jurul Kievului şi a Munţilor Carpaţi (până în Moldova de azi, Ungaria şi Slovacia) a căzut sub influenţa culturală polonă şi a dezvoltat unele variante de forme muzicale care încorporează principiul armonic (care a fost improvizat). Mai târziu1823, după ce Ţarul Petru cel Mare a început dezastruosul proces primele cărţi de occidentalizare culturală şi spirituală a Rusiei şi a Bisericii Ortodoxe Ruse, diverşi compozitori, mulţi dintre ei cu studii muzicale în Italia, Austria sau Germania, au început să compună muzică bisericească care avea numai de departe legătură cu sistemul tonal. În sfârşit, în secolul al XVIII-lea, un grup de compozitori religioşi au creat Obikhodul, sau sistemul comun, tonal, care organiza tonurile kievene (combinându-le cu fragmente din câteva alte tradiţii diferitelimba română: Teoreticonul, cum ar fi cele aşa-numite „greek chant“ - „cântarea grecească“ Anastasimatariul şi „bulgarian chant“ - „cântarea bulgărească“) şi a îndepărtat odată pentru totdeauna conceptul de ton ca şi cadru melodic ⁄ modal, înlocuindu-l cu conceptul de ton ca o construcţie de formule. Există o mişcare recentă, în primul rând în mănăstirile ruseşti, de întoarcere la formele pure ale Cântului Znameny. Pentru un excelent exemplu vezi „Chants from Valaam“, disponibil pe CD la Conciliar Press. Irmologhionul;
Deşi unele biserici ortodoxe autocefale[[Anton Pann]] (1797-1854), care în numai paisprezece ani (1841-1854) a reuşit să dea la lumină, cum ar fi Biserica Ortodoxa Rusaîn tipografie proprie, nu mai folosesc acest gen paisprezece titluri de cărţi de muzicăbisericească, la care, dacă adăugăm numărul volumelor şi al retipăririlor, ajungem la o cifră impresionantă;[[Ştefanache Popescu]] (1824-1910) a continuat munca celor doi, fiind înlocuită cu muzica corală specifică lumii occidentalelăsând apoi ştafeta ilustrului său ucenic [[Ion Popescu-Pasărea]] (1871-1943), care l-a depăşit chiar şi pe Anton Pann prin numărul tipăriturilor muzicale. Tot aici în urma reformei ţarului Petru cel MareMuntenia au activat: [[Varlaam protosinghelul]] (1808-1894), psaltica rămâne un simbol viu al strălucirii teoforice cu ale sale inspirate axioane (termen care desemnează arta bizantină ca fiind o artă ecleziastică care încearcă să exprime o frumuseţe transcedentală''Vrednică eşti'', Dumnezeiască''Îngerul a strigat'') şi răspunsuri liturgice pe glasul 5; [[Ghelasie arhimandritul (Basarabeanul)]] († după 1854), originală creatorul frumoasei şi unicăatât de popularei Doxologii pe glasul 5; [[Neagu Ionescu]] (1837-1917) şi [[Nicolae Severeanu]] (1864-1941), reprezentanţii şcolii buzoiene; [[Amfilohie Iordănescu]] (cca. 1870-cca. 1934) a artei bizantine ortodoxe, [[Anton Uncu]] (1909-1976) şi mulţi alţii.
Intre Bisericile În Moldova se remarcă protopsalţii [[Dimitrie Suceveanu]] (1813-1898), devenit celebru prin toată activitatea sa muzicală, dar mai ales prin alcătuirea şi tipărirea în româneşte a Idiomelosului unit cu Doxastarul, la Neamţ în 1856/1857; [[Nectarie Frimu]], devenit arhiereul Nectarie Tripoleos († după 1850); [[Iosif Naniescu]] (1818-1902), de la care ne-au adoptat cultul si muzica bizantina este si Biserica Ortodoxa Romanarămas celebrele răspunsuri liturgice pe glasul 8, unde crestinismul a patrunspăstrate cu sfinţenie şi astăzi, alături de cele ale lui Anton Pann, dupa cum se stiepe glasul 5, din primele secole dupa Hristos. Noi suntem si ca popor si ca Biserica cei mai vechi in aceste tinuturi rasaritene ale Europei. Faptul acestaîn forma lor neschimbată – creaţii pur româneşti; [[Filotei Moroşanu]] (1876-1951), ca si situarea geografica in imediata apropiere a Bizantuluide la Mănăstirea Văratec, precum si multiplele legaturi economicealcătuitorul melodiei pe glasul 8 al imnului de la Vecernie “Lumină lină”, culturale si religioase cu Bizantul au facut ca muzica bizantina nu numai sa se transplanteze in Biserica straromanilor si apoi a romanilormelodie ce cunoaşte astăzi cea mai largă răspândire la români; [[Victor Ojog]] (1909-1973), ci sa inregistreze un curs si o dezvoltare care dau dreptul Romaniei sa aiba un cuvant greu de spus in privinta evolutiei si cunoasterii muzicii bizantine din trecutul indepartata alcătuit şi a tipărit ''Anastasimatarul Sf. Mănăstiri Neamţ'' ş.a.
Ceea ce face ca astazi sa se vorbeascaÎn Transilvania şi Banat activează următorii: [[George Ucenescu]] (1830-1896), atat pe plan nationalde la şcoala românească din Şcheii-Braşovului, cat si international“student al domnului Anton Pann”; [[Dimitrie Cunţan]] (1837-1910), de muzica bisericeasca romaneasca si sa se arate un interes pentru cercetarea si cunoasterea ei cat mai deplina este[[Trifon Lugojan]] (1874-1948), in primul rand, vechimea ei[[Atanasie Lipovan]] (1874-1947) şi alţii, ca unii care au consemnat în scris toate cântările bisericeşti care in pofida fortelor centrifugecirculau pe cale orală în aceste părţi de ţară, a reusit sa reziste veacuri la rand, pastrandu-si nealteralta esenta si robusteteaunde muzica bizantină se răspândise în egală măsură.
Inceputurile ==Reforma muzicii bizantine bisericeşti din secolul XX==Exact la noi sunt strans legate jumătatea veacului al XX-lea a început o nouă reformă în muzica bisericească, nu de proporţiile celei de aparitia si raspandirea crestinismului oriental pe aceste meleagurila începutul secolului al XIX-lea, dar importantă prin revizuirea cântărilor de strană (stilizarea şi, consemnat in multe documente arheologice si istoriceîn unele cazuri, cum ar fi descoperirea scurtarea melodiilor prin eliminarea unor bazilici stravechiformule prea dificile sau depăşite), cimitire, martiri, obiecte si inscriptii crestine, ori chiar existenta unei episcopii in sec. IV, la Tomis prin diortosirea textelor şi prin tipărirea acestor cântări pe ambele notaţii muzicale suprapuse (Constantapsaltică-orientală şi liniară-occidentală).
Unele stiri vorbesc si despre practicarea Au fost tipărite până acum şase cărţi, una conţinând teoria muzicii plastice (''Gramatica muzicii la noipsaltice'' –studiu comparativ), cum este stirea despre martiriul Sfantului Sava de la Buzau iar patru cuprinzând cântările necesare strănii († 372)''Vecernierul'', ''Utrenierul'', despre care ne se spune ca era cantaret de psalmi si cultiva aceasta cantare cu mult zel. Tot din aceasta perioada antica ne-a ramas''Penticostarul'', de ''Cântările Sfintei Liturghii'') şi preoţilor (''Cântări la episcopul Niceta Taine şi Ierurgii''), urmând să fie tipărite alte două tot atât de Remesiana necesare (sec. IV-V''Triodul'' şi ''Idiomelarul''), un imn “Te Deum laudamus”, care reprezinta un model de muzica ce a circulat la populatia straromana. Tot o marturie a prezentei muzicii bizantine in perioada Aceste cărţi sunt destinate în primul rând instituţiilor de inceput este si Condacul Nasterii Domnuluiînvăţământ ale Bisericii noastre, creatie a Sf. Roman Melodul (sec. VI)preoţilor, cântăreţilor şi tuturor credincioşilor care a circulat intr-o forma simpla si a carui constructie modala este in Ehul 3 bizantinvor să cânte sau numai să studieze psaltichia prin comparaţie, confruntând ambele notaţii.
O alta caracteristica Adevărata emblemă a muzicii artei bizantine pe pamantul tarii noastre , muzica psaltică este unitatea ei. Ca si după părerea unora, muzica popularacare găseşte calea cea mai rapidă către sufletul celui care o ascultă sau cântă, muzica bizantina deoarece este o muzică care exprimă o frumuseţe cerească, hristologică şi o frumuseţe a unui imperiu care nu a avut un caracter unitar la toti romaniiapus, ci care continuă să trăiască prin frumuseţea artei sale chiar si şi după atât de mult timp de la cei uniti cu Roma, la inceputul sec. al XVIII-lea, desigur cu unele diferentieri stilistice datorate, in buna parte, influentei creatiei populare si mai ales oralitatii, ca in Banat, Transilvania si Bucovinaprăbuşirea sa.
Alaturi de cantecul popular, cantarea bisericeasca a constituit al doilea izvor al fenomenului sonor muzical pe pamantul romanesc si o parghie de nadejde in apararea constiintei etnice. Si, ceea ce este si mai important, e faptul ca el a ramas fidel acestui filon muzical pana astazi. Un alt aspect foarte important al muzicii bizantine romanesti il constituie descoperirea in bibliotecile, arhivele si muzeele din tara, si chiar si in unele de peste hotare, a unui numar impresionant de mare de manuscrise muzicale bizantine. In strainatate exista un fond de manuscrise muzicale bizantine scrise in tara noastra, fie donate, fie instrainate, cum sunt cele de la manastirea Mahera din Cipru, manastirile din Ianina din Grecia, la Moscova si Leningrad, la Leipzig, manastirea Leimokos din insula Lesbos, Viena, Sofia si Manchester, la Copenhaga, la Muntele Athos, existand si posibile descoperiri in continuare a unor manuscrise vechi si in alte locuri, provenind din tara noastra. Este bine de stiut ca din cele mai indepartate secole muzica a ocupat un loc important in structura spirituala a poporului nostru. Aceasta arta minunata a sunetelor, datorta trecerii timpului, a capatat si o functie informativ-istorica, oferand adesea argumente dintre cele mai importante pentru cercetarea si cunoasterea trecutului de arta si cultura al poporului nostru, stand marturie vie in favoarea existentei pe meleagurile noastre, a unei culturi stravechi, unitare si in continua dezvoltare. Cu ajutorul lor, ca si cu acela al datinilor, povestilor, muzicii si poeziei populare, care constituie cum spunea Alecu Russo, adevarate arhive populare, se poate reconstitui trecutul indepartat, mai putin cunoscut. La 6 iunie 1817 este atestata documentar infiintarea scolii de muzica bisericeasca in “sistema noua” la biserica Sfantul Nicolae Selari din Bucuresti, profesor fiind numit Petru Manuil Efesiu († 1840), care “insusi se desavarsise in scoala nou infiintata la Constantinopol”. Marii protopsalti romani formati in aceasta scoala, apoi ei insisi instruind pe altii (la scurt timp Macarie Ieromonahul era numit “epistatul” celor patru scoli de psalitichie din Bucuresti), s-au adaptat, fara sovaieli si cu toata convingerea, acestui nou sistem muzical plamadit in capitala stralucitorului Bizant de altadata, sistem care, datorita reducerii numarului de semne muzicale, fixarii felurilor de tonuri, ca si a tempourilor sau tacturilor (irmologic, stihiraric si papadic) etc., aducea ceva nou in evolutia fireasca a acestei arte. Acesti oameni, animati de dorinta lor fierbinte de a canta “pre limba patriei” si cu ei tot romanul, au reusit sa impuna de la inceput acestui mod de cantare o nota specific romaneasca, creand astfel o muzica noua pastrata cu sfintenie si astazi in Biserica noastra. In Muntenia se impun cu preganata marii protopsalti ca: Macarie Ieromonahul (1775-1836), care tipareste la Viena, in 1823, primele carti de muzica bisericeasca in limba romana: Teoreticonul, Anastasimatariul si Irmologhionul; Anton Pann (1797-1854), care in numai patrusprezece ani (1841-1854) a reusit sa dea la lumina, in tipografie proprie, patrusprezece titluri de carti de muzica bisericeasca, la care, daca adaugam numarul volumelor si al retiparirilor, ajungem la o cifra impresionanta;Stefanache Popescu (1824-1910) a continuat munca celor doi, lasand apoi stafeta ilustrului sau ucenic Ion Popescu-Pasarea (1871-1943), care l-a depasit chiar si pe Anton Pann prin numarul tipariturilor muzicale. Tot aici in Muntenia au activat: Varlaam protosinghelul (1808-1894), cu ale sale inspirate axioane (Vrednica esti, Ingerul a strigat) si raspunsuri liturgice pe glasul 5; Ghelasie arhimandritul (Basarabeanul) († dupa 1854), creatorul frumoasei si atat de popularei Doxologii pe glasul 5; Neagu Ionescu (1837-1917) si Nicolae Severeanu (1864-1941), reprezentantii scolii buzoiene; Amfilohie Iordanescu (cca. 1870-cca. 1934), Anton Uncu (1909-1976) si multi altii. In Moldova se remarca protopsaltii Dimitrie Suceveanu (1813-1898), devenit celebru prin toata activitatea sa muzicala, dar mai ales prin alcatuirea si tiparirea in romaneste a Idiomelosului unit cu Doxastarul, la Neamt in 1856/1857; Nectarie Frimu, devenit arhiereul Nectarie Tripoleos († dupa 1850); Iosif Naniescu (1818-1902), de la care ne-au ramas celebrele raspunsuri liturgice pe glasul 8, pastrate cu sfintenie si astazi, alaturi de cele ale lui Anton Pann, pe glasul 5, in forma lor neschimbata – creatii pur romanesti; Filotei Morosanu (1876-1951), de la manastirea Varatec, alcatuitorul melodiei pe glasul 8 al imnului de la Vecernie “Lumina lina”, melodie ce cunoaste astazi cea mai larga raspandire la romani; Victor Ojog (1909-1973), care a alcatuit si a tiparit Anastasimatarul Sf. Manastiri Neamt s.a. In Transilvania si Banat activeaza urmatorii: George Ucenescu (1830-1896), de la scoala romaneasca din Scheii-Brasovului, “student al domnului Anton Pann”; Dimitrie Cuntan (1837-1910), Trifon Lugojan (1874-1948), Atanasie Lipovan (1874-1947) si altii, ca unii care au consemnat in scris toate cantarile bisericesti care circulau pe cale orala in aceste parti de tara, unde muzica bizantina se raspandise in egala masura. Exact la jumatatea veacului nostru a incput o noua reforma in muzica bisericeasca, nu de proportiile celei de la inceputul secolului al XIX-lea, dar importanta prin revizuirea cantarilor de strana (stilizarea si, in unele cazuri, scurtarea melodiilor prin elimanarea unor formule prea dificile sau depasite), prin diortosirea textelor si prin tiparirea acestor cantari pe ambele notatii muzicale suprapuse (psaltica-orientala si linara-occidentala). Au fost tiparite pana acum sase carti, una continand teoria muzicii plastice (Gramatica muzicii psaltice –studiu comparativ), iar patru cuprinzand cantarile necesare stranii (Vecernierul, Utrenierul, Penticostarul, Cantarile Sfintei Liturghii) si preotilor (Cantari la Taine si Ierurgii), urmand sa fie tiparite alte doua tot atat de necesare (Triodul si Idiomelarul).Aceste carti sunt destinate in primul rand institutiilor de invatamint ale Bisericii noastre, preotilor, cantaretilor si tuturor credinciosilor care vor sa cante sau numai sa studieze psaltichia prin comparatie, confruntand ambele notatii. In Biserica Ortodoxa Romana se poate spune ca niciodata nu s-a dat o mai mare atentie muzicii bisericesti ca astazi, cand problema ei a intrat in preocuparile directe ale Conducerii Bisericii noastre – Sfantul Sinod. Astazi, atat pregatirea, cat si practica muzicii bisericesti se fac sistematic in scolile teologice de toate gradele: Scolile de cantareti bisericesti si Semanariile teologice, ca si in Insititutele teologice universitare. In cadrul acestor institutii exista conditii optime pentru insusirea muzicii bisericesti. Data fiind astazi si importanta actiunii de cercetare si cunoastere a muzicii vechi bizantine, pentru intelegerea intregului curs de evolutie a acestei muzici, la Institutele noastre teologice se predau si notiuni de Istoria muzicii si imnografiei bisericesti, precum si notiuni de armonizare si ansamblu coral al melodiilor bisericesti traditionale. Adevărata emblemă a artei bizantine, muzica psaltică este dupa părerea unora muzica care gaseşte calea cea mai rapidă către sufletul celui care o ascultă sau cântă, deoarece este o muzică care exprimă o frumuseţe cerească, hristologică şi o frumuseţe a unui imperiu care nu a apus, ci care continuă să traiască prin frumuseţea artei sale chiar şi după atât de mult timp de la prăbuşirea sa. ==Sursa==* http://www.crestinism-ortodox.ro/html/09/9d_muzica_in_biserica_ortodoxa_romana.html [[Categorie:Muzică bisericească|*]][[Categorie:Arte|Muzică]][[Categorie:Liturgică|Musică]] [[en:Church Music]]
5.288 de modificări

Meniu de navigare