Muntele Latros

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 19 aprilie 2017 21:52, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (șters „în curs”)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Muntele Latros (gr. Λάτρος - în epoca bizantină; gr. Λάτμος Latmos - în antichitate) este un masiv muntos din Asia Mică, în sud-vestul Turciei de azi, situat la aproximativ 42 km nord-est de Milet, vizibil din insulele grecești Samos și Patmos.

Începând cu secolul al X-lea, Muntele Latros a cunoscut o mare înflorire spirituală, devenind unul dintre principalele centre monahale ale lumii ortodoxe bizantine, împreună cu Muntele Olimp din Bitinia, Muntele Athos, Muntele Ganos (Tracia) și așezările monastice din Sicilia și din Calabria.

Istorie

În secolul al VII-lea a început dezvoltarea rapidă a islamului și extinderea Califatului arab prin capturarea provinciilor sudice ale Imperiului Bizantin: Egipt, Palestina și Siria. În aceste locuri exista o îndelungată tradiție monasticăl, dar cucerirea musulmană i-a împins pe unii călugări să își abandoneze mănăstirile, strămutându-se în provinciile bizantine.

Potrivit tradiției, începuturile vieții monahale pe muntele Latros datează din secolul al VII-lea, fiind legate de venirea unor călugări din Muntele Sinai, care au întemeiat aici un întreg ansamblu de mănăstiri. Începând de atunci, pe parcursul mai multor secole, muntele Latros a devenit unul dintre cele mai importante centre monahale din Imperiul Bizantin, la fel de cunoscut ca și Muntele Athos sau Olimpul Bitiniei.

În a doua jumătate a secolului al VIII-lea Muntele Latros avea deja un anume statut și recunoaștere, pentru că în anul 787, pe lista participanților la cea de a doua reuniune a Sinodului al II-lea de la Niceea este menționat ca prezent starețul Isidor din Latros.

Între secolele VIII și X, aici a fost tuns în monahism și a slujit ca stareț al mănăstirii Kellivarilor cuviosul Arsenie din Latros, viitorul strateg (comandat militar) al themei Kivirreotis (în sudul Asiei Mici).

În anul 863, strategul themei Tracia, Petroniu, fratele împărătesei Teodora și unchiul împăratului Mihail al III-lea venea la monahul Ioan Latriotul ca să ia binecuvântarea acestuia în lupta împotriva sarazinilor [2], pentru ca mai apoi, pe 3 august 863 acesta să iasă învingător în lupta împotriva lui Omar, emirul de Melitene (Malatya, în sud-estul Asiei Mici).

La începutul secolului al X-lea, în mănăstirea Caria de pe muntele Latros intra în monahism Pavel - viitorul cuvios Pavel din Latros, aflat atunci încă la vârsta adolescenței. În acea vreme, în Latros existau trei mănăstiri: a Kellivarilor (numită și Lamponiu), Mănăstirea Caria și Mănăstirea Mântuitorului[1].

În prima jumătate a secolului al IX-lea, cuviosul Iosif Imnograful intra în monahism într-una dintre mănăstirile din Muntele Latros.

În anii 920-930, Cuviosul Pavel a întemeiat Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu - a Pilastrului, care a primit mai târziu numele fondatorului său și a devenit principala mănăstire a centrului monahal din Latros. Există mărturii potrivit cărora între împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul ar fi avut loc un schimb de scrisori.

Cuviosul Acachie din Latros (3 ianuarie) a întemeiat aici Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu - Mirsinonos.

În secolul al X mănăstirile din Imperiul Bizantin, printre care și cele de la muntele Latros erau mari proprietari de pământ:

„... În proprietatea mănăstirii Sf. Pavel se afla o mare parte a teritoriului muntelui Latros, iar mănăstirea Lamponiu, aflată în apropriere stăpânea locul numit Dracontis și câmpia Pelecania ... ”
(Acta et Diplomata Graeca Aevi Medii [2])

Centrului monahal din Latros a cunoscut o perioadă de maximă înflorire în secolul al XI-lea. În 1079, mănăstirile latriote au intrat sub stăpânirea turcilor selgiucizi, care au cucerit atunci aproape toată Asia Mică.

După ce au trecut printr-o nouă perioadă de înflorire sub Imperiul de la Niceea (1204-1260), mănăstirile de la Muntele Latros au intrat din nou în declin, în contextul crizei generale a Imperiului Bizantin, după căderea Asiei Mici în mâinile turcilor în vremea împăratului Mihail Paleologul (1259-1284).

În anul 1222 în împrejurimile muntelui mai existau 11 mănăstiri (16 după alte surse), și numeroase așezări pustnicești.

La sfârșitul secolului al XIII-lea Patriarhul Atanasie al Constantinopolului a viețuit aici în pustnicie o lungă perioadă de timp.

Ultima mențiune oficială a mănăstirilor din Latros se găsește în Actul patriarhal din 1360[3].

Sfinți și personalități

Sfinții și cuvioșii din Latros, cinstiți de Biserica Ortodoxă sunt:

Surse

Note

  1. Kazhdan, Alexander, ed. (1991), Oxford Dictionary of Byzantium, Oxford University Press, сс. 1188–1189, ISBN 978-0-19-504652-6
  2. F. Miklosich et J. Miiller. Acta et diplomata Graeca Medii Aevi, 1870-1890, vol.IV. р. 309. 21—23.
  3. Byzantine Monastic Foundation Documents. tom. I, p. 137