Muntele Athos

Vârful Muntelui Athos, 2033 m

Muntele Athos (în greaca modernă Άγιοv Όρος - Sfântul Munte) cuprinde un munte (2033 m) şi o peninsulă (cu lungimea de 60 km şi o lăţime ce variază între 8 şi 12 km, aria totală fiind de 360 km pătraţi) în nordul Greciei, în regiunea Macedonia, unde îşi au locul douăzeci de mănăstiri, douăsprezece schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocşi. Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Careia.

Lista mănăstirilor

Lista celor douăzeci de mănăstiri în ordinea ierarhică stabilită:

1. Mănăstirea Marea Lavră (gr.: Μεγίστης Λαύρας)
2. Mănăstirea Vatopedu (gr.: Βατοπαιδίου)
3. Mănăstirea Iviru (gr.: Ιβήρων)
4. Mănăstirea Hilandaru (gr.: Χιλανδαρίου, sârbeşte: Хиландар)
5. Mănăstirea Dionisiu (gr.: Διονυσίου)
6. Mănăstirea Cutlumuş (gr.: Κουτλουμουσίου)
7. Mănăstirea Pantocrator (gr.: Παντοκράτορος)
8. Mănăstirea Xiropotamu (gr.: Ξηροποτάμου)
9. Mănăstirea Zografu (gr.: Ζωγράφου)
10. Mănăstirea Dochiaru (gr.: Δοχειαρίου)
11. Mănăstirea Caracalu (gr.: Καρακάλλου)
12. Mănăstirea Filoteu (gr.: Φιλοθέου)
13. Mănăstirea Simonos Petras (gr.: Σίμωνος Πέτρας)
14. Mănăstirea Sfântul Pavel (gr.: Αγίου Παύλου)
15. Mănăstirea Stavronichita (gr.: Σταυρονικήτα)
16. Mănăstirea Xenofont (gr.: Ξενοφώντος)
17. Mănăstirea Grigoriu (gr.: Γρηγορίου)
18. Mănăstirea Esfigmenu (gr.: Εσφισμένου)
19. Mănăstirea Sfântul Pantelimon (gr.: Αγίου Παντελεήμονος)
20. Mănăstirea Constamonitu (gr.: Κωνσταμονίτου)

Istorie

Imperiul Bizantin s-a prăbuşit în secolul al XV-lea, astfel că noul Imperiu Otoman, de religie islamică, a preluat conducerea. Otomanii au devastat câteva mănăstiri, dar în mare parte acestea au rămas intacte. Populaţia de călugări s-a redus, iar bunăstarea lor a fost periclitată în următoarele secole, însă în jurul secolului al XIX-lea şi prin donaţiile noilor veniţi din ţările est-ortodoxe, precum Rusia, Bulgaria, România şi Serbia, fiecare ţară exercitându-şi influenţa asupra unor mănăstiri individuale. În 1912, în timpul Primului Război Balcanic, otomanii au fost forţaţi să părăsească zona şi, după un scurt conflict între Grecia şi Rusia asupra suveranităţii, peninsula a primit autonomie în cadrul Greciei după Primul Război Mondial.

Influenţe

România

Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul (sau Prodromu) aparţine Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Este situat între Cavsocalyvia şi Marea Lavră, pe un deal stâncos, la altitudine mică. În 1857 a fost vândut unor călugări români, Nectarie şi Nifon. După aceasta a fost recunoscut ca schit. Este locuit de 25 de călugări de origine română şi urmează principiul vieţii monastice cenobitice (de obște).

O altă aşezare monastică românească este Schitul Sfântul Dumitru (Lacu) situat la o jumătate de oră distanţă de mers pe jos faţă de Mănăstirea Sfântul Pavel, de care aparţine. Este construit la o altitudine de 280 m, între Marphonou şi Antiathon.

Bulgaria

Mănăstirea Zografu este situată în partea de sud-vest a peninsulei. A fost construită în secolul al X-lea de către călugării Moise, Aron şi Ioan din Ohrid. Este dedicată Sfântului Gheorghe. În perioada bizantină târzie, mănăstirea a fost distrusă de piraţii catalani şi recontruită cu sprijinul dinastiei Paleologilor, precum şi cu sprijinul domnitorilor din Europa de Est.

Ocupă locul nouă în ordinea ierarhică a celor douăzeci de mănăstiri athonite. Este locuită de 15 călugări. Toţi călugării sunt bulgari, din 1845, iar slujbele sunt ținute în limba bulgară.

Rusia

Mănăstirea Sfântul Pantelimon este construită în partea de sud-vest a peninsulei. Mănăstirea rusă a fost construită în actuala locaţie în 1765, în timp ce clădirea originală datează din secolul al XI-lea.

Construcţia actualei mănăstiri a fost realizată în primele două decade ale secolului al XIX-lea cu ajutorul financiar al domnului Moldovei, Scarlat Callimachi. Călugării ruşi erau în număr de 1.000 în 1895 şi 1.446 în 1903. În 1990, numai 35 de călugări mai locuiau în mănăstire.

Serbia

Hilandaru este situată în partea de nord-est a peninsulei. Numele său derivă probabil de la fondatorul vechii aşezări monastice din acest loc, care se numea Chelandaris. Mănăstirea a fost fondată la sfârşitul secolului al XII-lea de către despotul sârb Ştefan Nemania I şi fiul său Rastko. În timpul secolului al XIVlea, mănăstirea a atins apogeul dezvoltării materiale, acumulând bogăţii din donaţii imperiale şi private.

Este considerată a fi principalul centru spiritual al sârbilor. Este a patra în ordinea ierarhică a mănăstirilor şi este locuită de 46 de călugări (1990).

Limbi

Limba oficială a republicii monahale autonome a Muntelui Athos este limba greacă nouă.

Mănăstirile şi schiturile au însă dreptul de a sluji în tradiţia ortodoxă din care provin în mod tradiţional. Astfel, limba liturgică în mănăstirile greceşti este limba greacă, în Sfântul Pantelimon limba rusă (35 călugări), în Hilandaru limba sârbă (46 călugări), în Zografu limba bulgară (15 călugări), iar în schiturile româneşti Prodromu şi Lacu limba română (64 călugări).

Unele comunităţi sunt mai cosmopolite decât altele. Un aspect al înnoirii recente (începând cu anii 1970) este faptul că mulţi greci şcoliţi au intrat în mănăstiri, astfel că în prezent pe Sfântul Munte se vorbesc adesea limbi de circulaţie, precum engleza şi franceza.

Legături externe

• Muntele Athos
• Mănăstirile Athosului şi Meteorele
• Noua sinteză monastică athonită. Monahismul athonit astăzi - interviu cu părintele ieromonah Macarie de la Simonos Petras
• (en) Mount Athos

După articolul "Muntele Athos" din ro.wikipedia.org