Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Muntele este considerat în cele mai multe religii locul unde se întâlnește cerul cu pământul. De aceea, muntele este locul privilegiat unde i se aduce lui Dumnezeu cultul și jertfele datorate[1].

Vechiul Testament

În Vechiul Testament, primul „munte sfânt” sau „muntele al lui Dumnezeu” este Muntele Sinai, sau Muntele Horeb, unde Proorocul Moise primește teofania rugului aprins și legea pentru poporul ales din vechiul legământ, Legea lui Moise (Ieșire 3, 1; 19, 1-20).

Odată cu cucerirea Ierusalimului de la iebusei de către regele David, muntele Sion, colina pe care era zidit vechiul Ierusalim din vremea lui David, devine „muntele sfânt” al poporului evreu, apare ca atare în cele mai multe din cărțile Vechiului Testament.

Locul unde regele Solomon construiește primul templu nu va fi însă Muntele Sion, ci Muntele Moria, „unde Se arătase Domnul lui David, tatăl său, și pe locul pe care-l pregătise David, în aria lui Ornan Iebuseul”[2], și pe care tradiția biblică îl identifică cu locul unde Avraam a fost încercat de către Dumnezeu când i-a cerut să aducă jertfă pe fiul său Isaac (Facere 22)[3].

Noul Testament

În Noul Testament, în discuția cu femeia samarineancă - după tradiție, Fotini samarineanca - din Evanghelia după Ioan, capitolul 4, Iisus spune că adevărata închinare sau adorare adusă lui Dumnezeu nu este pe unul sau altul din munții sfinți, ci „în duh și adevăr”. Iar Apostolul Pavel, în Epistola către Galateni, capitolul 4, pune în opoziție cele două femei ale lui Avraam, femeia roabă şi femeia liberă, fiul roabei și fiul celei libere, ca prefigurări ale Legii veche și, respectiv, Legii noi, Muntele Sinai (legea veche) și Ierusalimul cel de sus (Galateni 4, 21-30).

Munții din Noul Testament

Cinci munți sunt explicit desemnați cu numele lor în Noul Testament: Muntele Măslinilor, Muntele Sinai, Muntele Sion, Muntele Garizim (muntele sfânt pentru samariteni în Samaria), Muntele Nazaretului (Luca 4, 29).

Alți munți, care nu sunt nici numiți, nici explicit localizați în Noul Testament, sunt identificați de tradiția Bisericii locale din Țara Sfântă: muntele ispitirii (lângă Ierihon), muntele Schimbării la Față - Muntele Tabor -, muntele Fericirilor (lângă Marea Galileii), muntele unde îi cheamă Iisus pe ucenici după Înviere (Matei 28, 16) etc.

Munții sfinți în istoria Bisericii

În istoria și spiritualitatea creștină, mai mulți munți sunt numiți de-a lungul timpului „munte sfânt”. Starețul Emilianos de la Mănăstirea Simonos Petras (Muntele Athos), arată că această denumire de „munte sfânt” este legată în tradiția creștină de teofania luminii sfinte sau a luminii necreate (numită de isihaști lumina taborică). În linia Muntelui Sinai și a Muntelui Sion se adaugă așadar Muntele Tabor, iar apoi acei munți unde sfințenia vieții omului s-a întâlnit cu lumina divină, cum ar fi Muntele Olimp (Asia Mică) - numit și Olimpul Bitiniei, Muntele Latros (Asia Mică), Muntele Athos (Grecia), Meteora (Grecia), Muntele Sfântului Auxențiu (nu departe de Constantinopol, pe coasta asiatică a Bosforului), Muntele Kyminas (în Bitinia, nu departe de Prusa), Muntele Aman (sau Muntele Negru, în Siria[4]) sau Muntele Ceahlău (România).

Surse

Note

  1. Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, ed.cit., art. „Montagne”, p. 377-378.
  2. Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor), cap. 3, versetul 1: „Solomon a început să înalțe templul Domnului în Ierusalim, pe muntele Moria, unde Se arătase Domnul lui David, tatăl său, și pe locul pe care-l pregătise David, în aria lui Ornan Iebuseul.”
  3. Și Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, și du-te în pământul Moria și adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ți-l voi arăta Eu!" (Facerea 22, 2)
  4. Evanghelizat în secolul al IV-lea de cuviosul Simeon cel Bătrân, Muntele Aman sau Muntele Negru a devenit în important centru monastic în lumea bizantină. În secolele X-XI, importanța lui în lumea bizantină din Răsărit era comparabilă cu cea a Muntelui Athos în lumea bizantină de Apus. - Cf. Hamilton, Bernard; Jotischky, Andrew (2020). Latin and Greek Monasticism in the Crusader States. Cambridge University Press. ISBN 9780521836388.