În istoria și spiritualitatea creștină, mai mulți munți sunt numiți de-a lungul timpului „munte sfânt”. Starețul Emilianos de la [[Mănăstirea Simonos Petras (Muntele Athos)]], arată că această denumire de „munte sfânt” este legată în tradiția creștină de teofania luminii sfinte sau a luminii necreate (numită de [[Isihasm|isihaști]] lumina taborică). În linia Muntelui Sinai și a Muntelui Sion se adaugă așadar Muntele Tabor, iar apoi acei munți unde sfințenia vieții omului s-a întâlnit cu lumina divină, cum ar fi [[Muntele Olimp (Bitinia, Asia Mică)]] - numit și Olimpul Bitiniei, [[Muntele Latros (Asia Mică)]], [[Muntele Athos]] (Grecia) sau [[Muntele Ceahlău ]] (România).