Mucenic: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
(Nu s-au afișat 12 versiuni intermediare efectuate de alți 7 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
 
{{Articol de calitate}}
 
{{Articol de calitate}}
'''Muncenicii''' sau '''Martirii''' (gr. μαρτυρος - martor) sunt cei ce şi-au dat viaţa mărturisind pe [[Iisus Hristos]] în condiţii extreme. Mucenicii sunt primii [[sfinţi]] ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului Duhului Sfânt. De aceea, cel mai adesea mucenicii au fost cinstiţi ca sfinţi imediat după moarte de către ceilalţi creştini. Primii mucenici au fost Sfântul [[Ioan Botezătorul]] - văzut de Tradiţia Bisericii la graniţa între [[Vechiul Testament|Vechiul]] şi [[Noul Testament]] - şi Sfântul Ştefan, unul din cei şapte [[diacon]]i, şi "întâiul mucenic".
+
'''[[Mucenici]]i''' sau '''Martirii''' (gr. μαρτυρος martor) sunt cei ce și-au dat viața mărturisind pe [[Iisus Hristos]] în condiții extreme. Mucenicii sunt primii [[sfinți]] ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]]. De aceea, cel mai adesea mucenicii au fost cinstiți ca sfinți imediat după moarte de către ceilalți creștini. Primii mucenici au fost Sfântul [[Ioan Botezătorul]] văzut de Tradiția Bisericii la granița între [[Vechiul Testament|Vechiul]] și [[Noul Testament]] – și Sfântul [[Apostolul Ștefan (Întâiul-mucenic)|Ștefan]], unul din cei șapte [[diacon]]i, și „întâiul mucenic”.
 +
 
 
__TOC__
 
__TOC__
 
==Cultul mucenicilor==
 
==Cultul mucenicilor==
Mucenicii erau cinstiţi de adunarea locală a credincioşilor adunaţi în jurul mormântului mucenicului (unde adesea se găseau şi [[moaşte]]le lui), în ziua pomenirii morţii sale, adică naşterea la [[viaţa veşnică]].
+
Mucenicii erau cinstiți de adunarea locală a credincioșilor adunați în jurul mormântului mucenicului (unde adesea se găseau și [[moaște]]le lui), în ziua pomenirii morții sale, adică nașterea la [[viața veșnică]].
  
Cultul mucenicilor se dezvoltă după modelul cu cultul eroului antic. Ei erau pentru creştinii din antichitate "eroii credinţei", şi, după înţelegerea creştină, nici nu ar fi putut da mărturie până la moarte fără ajutorul harului lui Dumnezeu - de aceea creştinii i-au cinstit ca [[sfinţi]] imediat din momentul morţii lor.
+
Cultul mucenicilor se dezvoltă după modelul cu cultul eroului antic. Ei erau pentru creștinii din antichitate „eroii credinței”, și, după înțelegerea creștină, nici nu ar fi putut da mărturie până la moarte fără ajutorul harului lui Dumnezeu - de aceea creștinii i-au cinstit ca [[sfinți]] imediat din momentul morții lor.
  
Odată cu pacea Bisericii (oprirea persecuţiilor, pe vremea împăratului [[Constantin cel Mare]]), cultul mucenicilor se dezvoltă şi se delocalizează: "În paralel cu fenomenul de expansiune, care multiplică, dacă se poate spune aşa, mormântul mucenicului, se observă de asemenea că prăznuirea sărbătorii lui depăşeşte încet-încet limitele iniţial reduse în care se făcea ea iniţial. La început fiecare Biserică îşi cinstea proprii mucenici, excluzându-i pe ceilalţi; era un soi de aniversare de familie, în fiecare comunitate. Deja însă în prima jumătate a secolului al IV-lea se pot constata împrumuturi de la Biserici străine" <ref>Cf. Hippolyte Delehaye, ''Les origines du culte des martyrs'' (= SH, 20), 2<sup>ème</sup> édition, 1933 (réimprimé en 2004), p. 91.</ref> În consecinţă, martirologiile locale se îmbogăţesc mai întâi de mucenici străini, şi, din acest punct de vedere, mucenicii a căror cult se intruduce pe cale excepţională primesc aceeaşi cinste ca şi cei vechi <ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 93.</ref>.
+
Odată cu pacea Bisericii (oprirea persecuțiilor, pe vremea împăratului [[Constantin cel Mare]]), cultul mucenicilor se dezvoltă și se delocalizează: „În paralel cu fenomenul de expansiune, care multiplică, dacă se poate spune așa, mormântul mucenicului, se observă de asemenea că prăznuirea sărbătorii lui depășește încet-încet limitele inițial reduse în care se făcea ea inițial. La început fiecare Biserică își cinstea proprii mucenici, excluzându-i pe ceilalți; era un fel de aniversare de familie, în fiecare comunitate. Deja însă în prima jumătate a secolului al IV-lea se pot constata împrumuturi de la Biserici străine”<ref>Cf. Hippolyte Delehaye, ''Les origines du culte des martyrs'' (= SH, 20), 2<sup>ème</sup> édition, 1933 (réimprimé en 2004), p.91.</ref>. În consecință, martirologiile locale se îmbogățesc mai întâi de mucenici străini, și, din acest punct de vedere, mucenicii a căror cult se introduce pe cale excepțională primesc aceeași cinste ca și cei vechi<ref>H. Delehaye, ''Les origines...'', p. 93.</ref>.
  
Mai apoi, mucenicilor s-au adăugat celelate categorii de [[sfinţi]], [[episcop]]ii, personajele sfinte din [[Noul Testament]], din [[Vechiul Testament]] şi asceţii (numiţi mai târziu [[Cuvios|cuvioşi]]).
+
Mai apoi, mucenicilor s-au adăugat celelalte categorii de [[sfinți]], [[episcop]]ii, personajele sfinte din [[Noul Testament]], din [[Vechiul Testament]] și asceții (numiți mai târziu [[Cuvios|cuvioși]]).
  
Această evoluţie a fost conformă cu o lărgire a viziunii creştine asupra martiriului / muceniciei, mai întâi asupra celor ce au început a fi numiţi "mărturisitori ai credinţiei", iar mai apoi asupra asceţilor.
+
Această evoluție a fost conformă cu o lărgire a viziunii creștine asupra martiriului/ muceniciei, mai întâi asupra celor ce au început a fi numiți „[[mărturisitor]]i ai credinței”, iar mai apoi asupra asceților.
  
Mulţi [[scriitori bisericeşti]] dau mărturie despre o viziune mai interiorizată a muceniciei eroice pentru credinţă, viziune care a început deja să se instaleze în secolele III-IV: mucenicia conştiinţei, mucenicia voinţei, mucenicia prin ostenelile ascetice, mucenicia fără sânge.
+
Mulți [[scriitori bisericești]] dau mărturie despre o viziune mai interiorizată a muceniciei eroice pentru credință, viziune care a început deja să se instaleze în secolele III-IV: mucenicia conștiinței, mucenicia voinței, mucenicia prin ostenelile ascetice, mucenicia fără sânge.
  
 
==Numirile mucenicilor==
 
==Numirile mucenicilor==
În limbajul [[sinaxar]]elor Bisericii numelui de mucenic se pot adăuga uneori nişte particule, care precizează un soi de subcategorii de sfinţi mucenici:
+
În limbajul [[sinaxar]]elor Bisericii numelui de mucenic se pot adăuga uneori niște particule, care precizează un soi de subcategorii de [[sfinți]] mucenici:
  
*'''mare mucenic''' - marii mucenici sunt cei care au purtat o luptă mucenicească specială; exemple:
+
*'''mare mucenic''' marii mucenici sunt cei care au purtat o luptă mucenicească specială; exemple:
**sfântul mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (prăznuit la [[23 aprilie]])
+
**sfântul mare mucenic [[Gheorghe purtătorul de biruință]] (prăznuit la [[23 aprilie]])
 
**sfântul mare mucenic [[Teodor Tiron]] (prăznuit la [[17 februarie]])
 
**sfântul mare mucenic [[Teodor Tiron]] (prăznuit la [[17 februarie]])
**sfântul mare mucenic Dumitru / Dimitrie, izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni (prăznuit la [[26 octombrie]])
+
**sfântul mare mucenic [[Dimitrie Izvorâtorul de Mir]] și făcătorul de minuni (prăznuit la [[26 octombrie]])
**sfântul mare mucenic [[Teodor Stratilat]] (prăznuit la: [[8 iunie]] - aducerea [[moaşte]]lor ; [[8 februarie]] - prăznuirea muceniciei)
+
**sfântul mare mucenic [[Teodor Stratilat]] (prăznuit la: [[8 iunie]] aducerea [[moaște]]lor; [[8 februarie]] prăznuirea muceniciei)
**sfântul mare mucenic Pantelimon, doctor fără de arginţi (prăznuit la [[27 iulie]])
+
**sfântul mare mucenic [[Pantelimon]], doctor fără de arginți (prăznuit la [[27 iulie]])
**sfântul mare mucenic Mina cel din Cotiani (prăznuit la [[11 noiembrie]])
+
**sfântul mare mucenic [[Mina]], cel din Cotiani (prăznuit la [[11 noiembrie]])
  
*'''sfinţit mucenic''' - sunt acei mucenici care au fost totodată clerici (diaconi, preoţi, episcopi); exemple:
+
*'''sfințit mucenic''' sunt acei mucenici care au fost totodată clerici (diaconi, preoți, episcopi); exemple:
**sfântul sfinţit mucenic [[Ignatie Teoforul]] (prăznuit la [[20 decembrie]])
+
**sfântul sfințit mucenic [[Ignatie Teoforul]] (prăznuit la [[20 decembrie]])
**sfântul sfinţit mucenic Miron (prăznuit la [[17 august]])
+
**sfântul sfințit mucenic [[Haralambie]] (prăznuit la [[10 februarie]])
**sfântul sfinţit mucenic Grigorie, luminătorul Armeniei celei mari (prăznuit la [[30 septembrie]])
+
**sfântul sfințit mucenic Miron (prăznuit la [[17 august]])
 +
**sfântul sfințit mucenic [[Grigorie Luminătorul|Grigorie, luminătorul Armeniei]] celei mari (prăznuit la [[30 septembrie]])
  
*'''nou mucenic'''  sau '''nou sfinţit mucenic''' - "noii" mucenici sunt mucenicii apăruţi după vechile perioade ale persecuţiilor şi după persecuţiile din vremea [[iconoclasm]]ului, mai "nou", adică în vremea dominaţiei turceşti asupra Imperiului bizantin (secolele XV-XIX), şi până în zilele noastre, cum ar fi mucenicii din vremea prigoanei comuniste. Exemple:
+
*'''nou mucenic'''  sau '''nou sfințit mucenic''' – „noii” mucenici sunt mucenicii apăruți după vechile perioade ale persecuțiilor și după persecuțiile din vremea [[iconoclasm]]ului, mai „nou”, adică în vremea dominației turcești asupra Imperiului bizantin (secolele XV-XIX), și până în zilele noastre, cum ar fi mucenicii din vremea prigoanei comuniste. Exemple:
 
**sfântul nou mucenic [[Anastasie Bulgarul]], care a mărturisit în Tesalonic, la anul 1794 (prăznuit la [[8 august]])
 
**sfântul nou mucenic [[Anastasie Bulgarul]], care a mărturisit în Tesalonic, la anul 1794 (prăznuit la [[8 august]])
**sfântul nou nucenic [[Triandafil Zagoreul]], care a mărturisit în Constantinopol la anul 1680  (prăznuit la [[8 august]])
+
**sfântul nou mucenic [[Triandafil Zagoreul]], care a mărturisit în Constantinopol la anul 1680  (prăznuit la [[8 august]])
**sfântul noul sfinţit mucenic [[Constanţie Rusul]], care a pătimit în Constantinopol în anul 1743 (prăznuit la [[26 decembrie]])
+
**sfântul noul sfințit mucenic [[Constanție Rusul]], care a pătimit în Constantinopol în anul 1743 (prăznuit la [[26 decembrie]])
**sfântul noul sfinţit mucenic [[Romano Lachedemonul]], care a mărturisit în anii 1695
+
**sfântul noul sfințit mucenic [[Romano Lachedemonul]], care a mărturisit în anii 1695
**sfântul noul sfinţit mucenic [[Ioan Kochurov]], [[Preot]] Mucenic al Revoluţiei Ruse, ucis la [[31 octombrie]] 1917 în oraşul Tsarskoye Selo (Rusia)
+
**sfântul noul sfințit mucenic [[Ioan Kochurov]], [[Preot]] Mucenic al Revoluției Ruse, ucis la [[31 octombrie]] 1917 în orașul Tsarskoye Selo (Rusia)
  
 
==Note==
 
==Note==
 
<references/>
 
<references/>
  
 
+
[[Categorie:Mucenici|*]]
[[Categorie:Sfinţi]]
+
[[Categorie:Sfinți|*]]
[[Categorie:Mucenici]]
 
 
[[Categorie:Articole de calitate]]
 
[[Categorie:Articole de calitate]]
  

Versiunea de la data 20 noiembrie 2018 11:23

LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

Mucenicii sau Martirii (gr. μαρτυρος – martor) sunt cei ce și-au dat viața mărturisind pe Iisus Hristos în condiții extreme. Mucenicii sunt primii sfinți ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului Duhului Sfânt. De aceea, cel mai adesea mucenicii au fost cinstiți ca sfinți imediat după moarte de către ceilalți creștini. Primii mucenici au fost Sfântul Ioan Botezătorul – văzut de Tradiția Bisericii la granița între Vechiul și Noul Testament – și Sfântul Ștefan, unul din cei șapte diaconi, și „întâiul mucenic”.

Cultul mucenicilor

Mucenicii erau cinstiți de adunarea locală a credincioșilor adunați în jurul mormântului mucenicului (unde adesea se găseau și moaștele lui), în ziua pomenirii morții sale, adică nașterea la viața veșnică.

Cultul mucenicilor se dezvoltă după modelul cu cultul eroului antic. Ei erau pentru creștinii din antichitate „eroii credinței”, și, după înțelegerea creștină, nici nu ar fi putut da mărturie până la moarte fără ajutorul harului lui Dumnezeu - de aceea creștinii i-au cinstit ca sfinți imediat din momentul morții lor.

Odată cu pacea Bisericii (oprirea persecuțiilor, pe vremea împăratului Constantin cel Mare), cultul mucenicilor se dezvoltă și se delocalizează: „În paralel cu fenomenul de expansiune, care multiplică, dacă se poate spune așa, mormântul mucenicului, se observă de asemenea că prăznuirea sărbătorii lui depășește încet-încet limitele inițial reduse în care se făcea ea inițial. La început fiecare Biserică își cinstea proprii mucenici, excluzându-i pe ceilalți; era un fel de aniversare de familie, în fiecare comunitate. Deja însă în prima jumătate a secolului al IV-lea se pot constata împrumuturi de la Biserici străine”[1]. În consecință, martirologiile locale se îmbogățesc mai întâi de mucenici străini, și, din acest punct de vedere, mucenicii a căror cult se introduce pe cale excepțională primesc aceeași cinste ca și cei vechi[2].

Mai apoi, mucenicilor s-au adăugat celelalte categorii de sfinți, episcopii, personajele sfinte din Noul Testament, din Vechiul Testament și asceții (numiți mai târziu cuvioși).

Această evoluție a fost conformă cu o lărgire a viziunii creștine asupra martiriului/ muceniciei, mai întâi asupra celor ce au început a fi numiți „mărturisitori ai credinței”, iar mai apoi asupra asceților.

Mulți scriitori bisericești dau mărturie despre o viziune mai interiorizată a muceniciei eroice pentru credință, viziune care a început deja să se instaleze în secolele III-IV: mucenicia conștiinței, mucenicia voinței, mucenicia prin ostenelile ascetice, mucenicia fără sânge.

Numirile mucenicilor

În limbajul sinaxarelor Bisericii numelui de mucenic se pot adăuga uneori niște particule, care precizează un soi de subcategorii de sfinți mucenici:

  • nou mucenic sau nou sfințit mucenic – „noii” mucenici sunt mucenicii apăruți după vechile perioade ale persecuțiilor și după persecuțiile din vremea iconoclasmului, mai „nou”, adică în vremea dominației turcești asupra Imperiului bizantin (secolele XV-XIX), și până în zilele noastre, cum ar fi mucenicii din vremea prigoanei comuniste. Exemple:

Note

  1. Cf. Hippolyte Delehaye, Les origines du culte des martyrs (= SH, 20), 2ème édition, 1933 (réimprimé en 2004), p.91.
  2. H. Delehaye, Les origines..., p. 93.