Montanus și Maxima din Singidunum: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(leg. interne)
m
 
(Nu s-au afișat 9 versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
[[Sfinţi]]i Mucenici '''Montanus preotul şi soţia sa Maxima''' au vieţuit în secolul al IV-lea, în cetatea Singidunum fiind de neam daco-romani.
+
[[Sfinți]]i Mucenici '''Montanus preotul și soția sa Maxima''' au viețuit în secolul al IV-lea, în cetatea Singidunum (oraș antic roman care se afla pe locul ocupat actualmente de Belgrad, capitala Serbiei), fiind de neam daco-romani<ref>Teoria acceptată în [[Biserica Ortodoxă Română]] a originii daco-romane a Sf. Montanus și Maxima a fost lansată de prof. Nicolae M. Popescu, care a reconstituit actul martiric al Sf. Montanus pe baza martirologiilor latine în care se găseau informații despre viețile acestora și după modelul Actului martiric al Sf. [[Irineu de Sirmium]], în ''Preoți de mir adormiți în Domnul'', „Viața Sfântului Montanus [[preot|presviterul]] din Singidunum”, București, 1942, pp. 6-10. Acesta apreciază că Sf. Montanus și Maxima erau de origine daco-romană pe considerentul că în perioada respectivă provincia ''Pannonia Inferior'' ar fi fost locuită de o populație daco-romană, însă nu există dovezi clare în acest sens. Sf. Montanus este considerat a fi primul preot daco-roman cunoscut cu numele din istoria [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]].</ref> [[Prăznuire]]a lor se face în [[Biserica Ortodoxă]] și în [[Biserica Romano-Catolică|Biserica Catolică]] pe [[26 martie]].
  
La începutul anului 304, când a început [[Persecuţii împotriva creştinilor|prigoana împotriva creştinilor]], [[preot]]ul Montanus a fugit în cetatea Sirmium, din provincia Pannonia Inferior (azi Mitroviţa) unde îşi avea reşedinţa împăratul [[Galeriu]], ginerele lui [[Diocleţian]]. Dar a fost prins şi aici şi dus în faţa lui Probus, guvernatorul provinciei. Stând la judecată, preotul Montanus a răspuns cu îndrăzneală că este creştin şi că nu va aduce niciodată jertfe zeilor: “Eu am primit învăţătură să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de [[Dumnezeu]], să aduc jertfă [[demon]]ilor”. Fiind pus la chinuri, a rezistat cu aceeaşi tărie, spunând: “Ma aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia I-am jertfit”. În faţa acestei dârzenii, neînfricat în faţa chinurilor, Probus a poruncit să fie adusă soţia lui Montanus, preoteasa Maxima, socotind că ea va fi mai slabă din fire şi îl va îndupleca să aducă jertfe zeilor. Dar, spre uimirea tuturor, a cerut şi ea sa fie pusă la chinuri, voind să se facă astfel părtaşă la Patimile Domnului. În felul acesta, toate încercările lui Probus de a-i abate din drumul pe care şi l-au ales singuri, au rămas zadarnice. Drept aceea, a poruncit sa fie înecaţi în râul Sava. Auzind de această hotărâre, fericiţii Montanus şi Maxima au grăit plini de bucurie: “Îţi mulţumim, Doamne [[Iisus Hristos|Iisuse Hristoase]], că ne-ai dat răbdare şi ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veşnică”. Iar când au ajuns pe ţărmul râului Sava spre a fi daţi morţii, preotul Montanus s-a rugat astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău”. Iar nelegiuiţii slujitori ai lui Probus le-au legat câte o piatră de gât şi i-au aruncat în râu. Valurile apelor au tras la mal trupurile lor sfinţite, pe care le-au îngropat după cuviinţă dreptmăritorii creştini care-i cunoscuseră.
+
==Mucenicia==
 +
[[Preot]]ul Montanus și soția sa Maxima trăiau în localitatea Singidunum (Belgradul de astăzi). Ca urmare a edictelor din anii 303-304 care au declanșat noi [[persecuții împotriva creștinilor]], printre care un edict din [[27 septembrie]] 303 viza explicit [[cler]]ul creștin, Montanus a fugit în orașul Sirmium, capitala provinciei Pannonia Secunda (azi Mitrovița), unde își avea atunci reședința cezarul [[Galeriu]] (Cezar 293-305, Augustus 305-3011), ginerele lui [[Dioclețian]].  
  
În acest chip au primit cununile [[mucenic]]iei preotul Montanus din Singidunum şi soţia sa Maxima, în cetatea Sirmium, în zilele împăratului păgân Diocleţian, în anul 304, în [[26 martie]]. Se cuvine să ştim că Montanus este socotit ca fiind primul preot daco-roman cunoscut cu numele din istoria [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii]] noastre, ca şi soţia sa.
+
La Sirmium, a fost prins și dus la judecată în fața lui Probus, guvernatorul provinciei (''praeses'')<ref>Actele procesului au fost înregistrate într-un proces-verbal și depuse, probabil, în arhiva tribunalului. Actele s-au pierdut, însă unele informații transcrise după acestea s-au păstrat în unele martirologii latine.</ref>. Întrebat de guvernator, conform procedurii, dacă era creștin, preotul Montanus a confirmat că era creștin și preot din Singidunum. Când guvernatorul i-a cerut să abjure și să aducă jertfă zeilor [[păgânism|păgâni]], Montanus a refuzat. Ca urmare, a fost supus la torturi.
 +
 
 +
Pentru a-l convinge să se lepede de credința sa, guvernatorul a poruncit să fie adusă înaintea tribunalului și Maxima, soția preotului Montanus, crezând că aceasta, fiind mai slabă din fire, avea să se sperie și, pentru a-l cruța de chinuri pe soțul ei, avea sa încerce să îl convingă să aducă jertfe. Dar, spre mirarea guvernatorului Probus și a membrilor tribunalului, Maxima a mărturisit la rândul ei că era creștină și a cerut să fie și ea supusă la chinuri, alături de soțul ei, pentru a se bucura și ea de cununa muceniciei pregătită soțului ei. Guvernatorul a poruncit să fie torturată atunci și presbitera Maxima, însă nici ea, nici soțul ei nu au acceptat să se lepede de Hristos, ci și-au mărturisit mai departe credința creștină.
 +
 
 +
Atunci guvernatorul Probus i-a condamnat la moarte prin înecarea în râul Sava. Aflând sentința, Montanus și Maxima au dat slavă lui Dumnezeu Care îi învrednicise să pătimească și apoi să moară pentru numele Său. La porunca guvernatorului, sfinților li s-a legat de gât câte o piatră mare și au fost aruncați în râu. Potrivit altor surse, li s-a tăiat capul, iar trupurile lor au fost aruncate în râu. Însă apa a dus la mal trupurile acestora, iar credincioșii creștini le-au luat în ascuns și le-au îngropat cu cinste.
 +
 
 +
==Sfinte Moaște==
 +
Potrivit unor relatări, [[moaște]]le Sf. Montanus și ale soției sale Maxima au fost ulterior transportate la Roma și îngropate în Catacombele Sf. [[Apostolii Acvila și Priscila|Priscilla]] de pe ''via Salaria'', unde au rămas până la deschiderea catacombelor, în anul 1804. Printre Sfintele Moaște găsite acolo se găseau și cele ale Sf. Maxima, care se păstraseră în chip minunat. Moaștele acesteia au fost dăruite unei familii catolice bogate, Sinibaldi, care le-a dăruit mai târziu Mănăstirii San Lorenzo (Sf. Laurențiu) din Roma, aparținând ordinului Clariselor. De acolo, moaștele Sf. Maxima au fost duse în America de Sud de un preot catolic misionar (Pr. Joseph Louro), iar apoi au fost așezate în Mănăstirea Clariselor de rit bizantin din North Royalton, Ohio (în Statele Unite ale Americii). Pretutindeni pe unde au călătorit, moaștele Sfintei Maxima s-au arătat a fi făcătoare de minuni pentru toți cei care i s-au rugat sfintei cu credință.<ref>[http://www.saintsmaryandmarthaorthodoxmonastery.org/newsletter_april2005.html St. Maxima of Singidunum, and her priest-husband, St. Montanus]</ref>
 +
 
 +
==Cinstirea==
 +
 
 +
În România, Mănăstirea Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea) poartă hramul Sf. Montanus și Maxima.<ref>[http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/interactiv/bloguri/carmen-ana/6842-foto-la-hram-in-singura-biserica-din-tara-care-ii-are-ca-ocrotitori-pe-sfintii-montanus-si-maxima-paraclisul-manastirii-halmyris.html Paraclisul Mănăstirii Halmyris]</ref> Biserica românească din Isacova, pe Valea Moravei, în Serbia de azi îi are și ea drept ocrotitori pe Sfinții Montanus și Maxima.<ref> [http://www.daciaortodoxa.ro/ro/component/content/article/6-religioase/33-sfanta-liturghie-arhiereasc-la-isacova-valea-moravei.html Isacova - Valea Moravei]</ref> Aceștia sunt și ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix, cu reședința la Vârșeț (Serbia).<ref> [http://www.basilica.ro/ro/stiri/ocrotitorii_episcopiei_dacia_felix_sunt_cinstiti_in_biserica_ortodoxa.html Ocrotitorii Episcopiei Dacia Felix]</ref>
 +
 
 +
==Note==
 +
<references/>
 +
 
 +
==Surse==
 +
*„Martiriul Sfântului Montanus, presviterul din Singidunum, un preot daco-roman”, in ''Actele martirice'', IBMBOR, București, 1997, ISBN 973-9130-79-8, pp. 183-186 („Introducere” de pr. Ioan Rămureanu) și 187-189 (text reconstituit de pr. Nicolae M. Popescu)
 +
*Pr. Ioan Rămureanu, „[http://www.univ-ovidius.ro/btcassian/sinaxar_ortodox/sfinti/martie/sf_mucenic_montanus.htm Sf. Mucenic Montanus, preotul și soția sa, Maxima]”, in ''Sfinți români și apărători ai legii strămoșești'', IBMBOR, București, 1987, pp. 141-143.
 +
*en: [http://www.saintsmaryandmarthaorthodoxmonastery.org/newsletter_april2005.html St. Maxima of Singidunum, and her priest-husband, St. Montanus]
  
[[Categorie:Sfinţi]]
 
 
[[Categorie:Mucenici]]
 
[[Categorie:Mucenici]]
[[Categorie:Preoţi]]
+
[[Categorie:Preoți]]
 +
[[Categorie:Sfinți români]]

Versiunea curentă din 26 martie 2019 06:15

Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa Maxima au viețuit în secolul al IV-lea, în cetatea Singidunum (oraș antic roman care se afla pe locul ocupat actualmente de Belgrad, capitala Serbiei), fiind de neam daco-romani[1] Prăznuirea lor se face în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică pe 26 martie.

Mucenicia

Preotul Montanus și soția sa Maxima trăiau în localitatea Singidunum (Belgradul de astăzi). Ca urmare a edictelor din anii 303-304 care au declanșat noi persecuții împotriva creștinilor, printre care un edict din 27 septembrie 303 viza explicit clerul creștin, Montanus a fugit în orașul Sirmium, capitala provinciei Pannonia Secunda (azi Mitrovița), unde își avea atunci reședința cezarul Galeriu (Cezar 293-305, Augustus 305-3011), ginerele lui Dioclețian.

La Sirmium, a fost prins și dus la judecată în fața lui Probus, guvernatorul provinciei (praeses)[2]. Întrebat de guvernator, conform procedurii, dacă era creștin, preotul Montanus a confirmat că era creștin și preot din Singidunum. Când guvernatorul i-a cerut să abjure și să aducă jertfă zeilor păgâni, Montanus a refuzat. Ca urmare, a fost supus la torturi.

Pentru a-l convinge să se lepede de credința sa, guvernatorul a poruncit să fie adusă înaintea tribunalului și Maxima, soția preotului Montanus, crezând că aceasta, fiind mai slabă din fire, avea să se sperie și, pentru a-l cruța de chinuri pe soțul ei, avea sa încerce să îl convingă să aducă jertfe. Dar, spre mirarea guvernatorului Probus și a membrilor tribunalului, Maxima a mărturisit la rândul ei că era creștină și a cerut să fie și ea supusă la chinuri, alături de soțul ei, pentru a se bucura și ea de cununa muceniciei pregătită soțului ei. Guvernatorul a poruncit să fie torturată atunci și presbitera Maxima, însă nici ea, nici soțul ei nu au acceptat să se lepede de Hristos, ci și-au mărturisit mai departe credința creștină.

Atunci guvernatorul Probus i-a condamnat la moarte prin înecarea în râul Sava. Aflând sentința, Montanus și Maxima au dat slavă lui Dumnezeu Care îi învrednicise să pătimească și apoi să moară pentru numele Său. La porunca guvernatorului, sfinților li s-a legat de gât câte o piatră mare și au fost aruncați în râu. Potrivit altor surse, li s-a tăiat capul, iar trupurile lor au fost aruncate în râu. Însă apa a dus la mal trupurile acestora, iar credincioșii creștini le-au luat în ascuns și le-au îngropat cu cinste.

Sfinte Moaște

Potrivit unor relatări, moaștele Sf. Montanus și ale soției sale Maxima au fost ulterior transportate la Roma și îngropate în Catacombele Sf. Priscilla de pe via Salaria, unde au rămas până la deschiderea catacombelor, în anul 1804. Printre Sfintele Moaște găsite acolo se găseau și cele ale Sf. Maxima, care se păstraseră în chip minunat. Moaștele acesteia au fost dăruite unei familii catolice bogate, Sinibaldi, care le-a dăruit mai târziu Mănăstirii San Lorenzo (Sf. Laurențiu) din Roma, aparținând ordinului Clariselor. De acolo, moaștele Sf. Maxima au fost duse în America de Sud de un preot catolic misionar (Pr. Joseph Louro), iar apoi au fost așezate în Mănăstirea Clariselor de rit bizantin din North Royalton, Ohio (în Statele Unite ale Americii). Pretutindeni pe unde au călătorit, moaștele Sfintei Maxima s-au arătat a fi făcătoare de minuni pentru toți cei care i s-au rugat sfintei cu credință.[3]

Cinstirea

În România, Mănăstirea Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea) poartă hramul Sf. Montanus și Maxima.[4] Biserica românească din Isacova, pe Valea Moravei, în Serbia de azi îi are și ea drept ocrotitori pe Sfinții Montanus și Maxima.[5] Aceștia sunt și ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix, cu reședința la Vârșeț (Serbia).[6]

Note

  1. Teoria acceptată în Biserica Ortodoxă Română a originii daco-romane a Sf. Montanus și Maxima a fost lansată de prof. Nicolae M. Popescu, care a reconstituit actul martiric al Sf. Montanus pe baza martirologiilor latine în care se găseau informații despre viețile acestora și după modelul Actului martiric al Sf. Irineu de Sirmium, în Preoți de mir adormiți în Domnul, „Viața Sfântului Montanus presviterul din Singidunum”, București, 1942, pp. 6-10. Acesta apreciază că Sf. Montanus și Maxima erau de origine daco-romană pe considerentul că în perioada respectivă provincia Pannonia Inferior ar fi fost locuită de o populație daco-romană, însă nu există dovezi clare în acest sens. Sf. Montanus este considerat a fi primul preot daco-roman cunoscut cu numele din istoria Bisericii Ortodoxe Române.
  2. Actele procesului au fost înregistrate într-un proces-verbal și depuse, probabil, în arhiva tribunalului. Actele s-au pierdut, însă unele informații transcrise după acestea s-au păstrat în unele martirologii latine.
  3. St. Maxima of Singidunum, and her priest-husband, St. Montanus
  4. Paraclisul Mănăstirii Halmyris
  5. Isacova - Valea Moravei
  6. Ocrotitorii Episcopiei Dacia Felix

Surse