Modificări

[[SfinţiSfinți]]i Mucenici '''Montanus preotul şi soţia și soția sa Maxima''' au vieţuit viețuit în secolul al IV-lea, în cetatea Singidunum (oraș antic roman care se afla pe locul ocupat actualmente de Belgrad, capitala Serbiei), fiind de neam daco-romani <ref>Teoria acceptată în [[Biserica Ortodoxă Română]] a originii daco-romane a Sf. Montanus şi și Maxima a fost lansată de prof. Nicolae M. Popescu, care a reconstituit actul martiric al Sf. Montanus pe baza martirologiilor latine în care se găseau informaţii informații despre vieţile viețile acestora şi și după modelul Actului martiric al Sf. [[Irineu de Sirmium]], în ''Preoţi Preoți de mir adormiţi adormiți în Domnul'', „Viaţa „Viața Sfântului Montanus [[preot|presviterul]] din Singidunum”, BucureştiBucurești, 1942, pp. 6-10. Acesta apreciază că Sf. Montanus şi și Maxima erau de origine daco-romană pe considerentul că în perioada respectivă provincia ''Pannonia Inferior'' ar fi fost locuită de o populaţie populație daco-romană, însă nu există dovezi clare în acest sens. Sf. Montanus este considerat a fi primul preot daco-roman cunoscut cu numele din istoria [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]]. </ref> [[Prăznuire]]a lor se face în [[Biserica Ortodoxă]] şi și în [[Biserica Romano-Catolică|Biserica Catolică]] pe [[26 martie]].

[[Preot]]ul Montanus şi soţia și soția sa Maxima trăiau în localitatea Singidunum (Belgradul de astăzi). Ca urmare a edictelor din anii 303-304 care au declanşat declanșat noi [[persecuţii persecuții împotriva creştinilorcreștinilor]], printre care un edict din [[27 septembrie]] 303 viza explicit [[cler]]ul creştincreștin, Montanus a fugit în oraşul orașul Sirmium, capitala provinciei Pannonia Secunda (azi MitroviţaMitrovița), unde îşi își avea atunci reşedinţa reședința cezarul [[Galeriu]] (Cezar 293-305, Augustus 305-3011), ginerele lui [[DiocleţianDioclețian]].

La Sirmium, a fost prins şi și dus la judecată în faţa fața lui Probus, guvernatorul provinciei (''praeses'')<ref>Actele procesului au fost înregistrate într-un proces-verbal şi și depuse, probabil, în arhiva tribunalului. Actele s-au pierdut, însă unele informaţii informații transcrise după acestea s-au păstrat în unele martirologii latine. </ref>. Întrebat de guvernator, conform procedurii, dacă era creştincreștin, preotul Montanus a confirmat că era creştin şi creștin și preot din Singidunum. Când guvernatorul i-a cerut să abjure şi și să aducă jertfă zeilor [[păgânism|păgâni]], Montanus a refuzat. Ca urmare, a fost supus la torturi.

Pentru a-l convinge să se lepede de credinţa credința sa, guvernatorul a poruncit să fie adusă înaintea tribunalului şi și Maxima, soţia soția preotului Montanus, crezând că aceasta, fiind mai slabă din fire, avea să se sperie şiși, pentru a-l cruţa cruța de chinuri pe soţul soțul ei, avea sa încerce să îl convingă să aducă jertfe. Dar, spre mirarea guvernatorului Probus şi și a membrilor tribunalului, Maxima a mărturisit la rândul ei că era creştină şi creștină și a cerut să fie şi și ea supusă la chinuri, alături de soţul soțul ei, pentru a se bucura şi și ea de cununa muceniciei pregătită soţului soțului ei. Guvernatorul a poruncit să fie torturată atunci şi și presbitera Maxima, însă nici ea, nici soţul soțul ei nu au acceptat să se lepede de Hristos, ci şiși-au mărturisit mai departe credinţa creştinăcredința creștină.

Atunci guvernatorul Probus i-a condamnat la moarte prin înecarea în râul Sava. Aflând sentinţasentința, Montanus şi și Maxima au dat slavă lui Dumnezeu Care îi învrednicise să pătimească şi și apoi să moară pentru numele Său. La porunca guvernatorului, sfinţilor sfinților li s-a legat de gât câte o piatră mare şi și au fost aruncaţi aruncați în râu. Potrivit altor surse, li s-a tăiat capul, iar trupurile lor au fost aruncate în râu. Însă apa a dus la mal trupurile acestora, iar credincioşii creştini credincioșii creștini le-au luat în ascuns şi și le-au îngropat cu cinste.

==Sfinte MoaşteMoaște==Potrivit unor relatări, moaştele [[moaște]]le Sf. Montanus şi și ale soţiei soției sale Maxima au fost ulterior transportate la Roma şi și îngropate în Catacombele Sf. [[Apostolii Acvila şi și Priscila|Priscilla]] de pe ''via Salaria'', unde au rămas până la deschiderea catacombelor, în anul 1804. Printre Sfintele Moaşte Moaște găsite acolo se găseau şi și cele ale Sf. Maxima, care se păstraseră în chip minunat. Moaştele Moaștele acesteia au fost dăruite unei familii catolice bogate, Sinibaldi, care le-a dăruit mai târziu Mănăstirii San Lorenzo (Sf. LaurenţiuLaurențiu) din Roma, aparţinând aparținând ordinului clariselorClariselor. De acolo, moaştele moaștele Sf. Maxima au fost duse în America de Sud de un preot catolic misionar (Pr. Joseph Louro), iar apoi au fost aşezate așezate în Mănăstirea Clariselor de rit bizantin din North Royalton, Ohio (în Statele Unite ale Americii). Pretutindeni pe unde au călătorit, moaştele moaștele Sfintei Maxima s-au arătat a fi făcătoare de minuni pentru toţi toți cei care i s-au rugat sfintei cu credinţăcredință.<ref>[http://www.saintsmaryandmarthaorthodoxmonastery.org/newsletter_april2005.html St. Maxima of Singidunum, and her priest-husband, St. Montanus]</ref> ==Cinstirea== În România, Mănăstirea Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea) poartă hramul Sf. Montanus și Maxima.<ref>[http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/interactiv/bloguri/carmen-ana/6842-foto-la-hram-in-singura-biserica-din-tara-care-ii-are-ca-ocrotitori-pe-sfintii-montanus-si-maxima-paraclisul-manastirii-halmyris.html Paraclisul Mănăstirii Halmyris]</ref> Biserica românească din Isacova, pe Valea Moravei, în Serbia de azi îi are și ea drept ocrotitori pe Sfinții Montanus și Maxima.<ref> [http://www.daciaortodoxa.ro/ro/component/content/article/6-religioase/33-sfanta-liturghie-arhiereasc-la-isacova-valea-moravei.html Isacova - Valea Moravei]</ref> Aceștia sunt și ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix, cu reședința la Vârșeț (Serbia).<ref> [http://www.basilica.ro/ro/stiri/ocrotitorii_episcopiei_dacia_felix_sunt_cinstiti_in_biserica_ortodoxa.html Ocrotitorii Episcopiei Dacia Felix]</ref>

*„Martiriul Sfântului Montanus, presviterul din Singidunum, un preot daco-roman”, in ''Actele martirice'', IBMBOR, BucureştiBucurești, 1997, ISBN 973-9130-79-8, pp. 183-186 („Introducere” de pr. Ioan Rămureanu) şi și 187-189 (text reconstituit de pr. Nicolae M. Popescu)*Pr. Ioan Rămureanu, „[http://www.univ-ovidius.ro/btcassian/sinaxar_ortodox/sfinti/martie/sf_mucenic_montanus.htm Sf. Mucenic Montanus, preotul şi soţia și soția sa, Maxima]”, in ''Sfinţi Sfinți români şi și apărători ai legii strămoşeştistrămoșești'', IBMBOR, BucureştiBucurești, 1987, pp. 141-143.

[[Categorie:PreoţiPreoți]][[Categorie:Sfinți români]]