Modificări

[[Sfinţi]]i Mucenici '''Montanus preotul şi soţia sa Maxima''' au vieţuit în secolul al IV-lea, în cetatea [[Singidunum]] fiind de neam daco-romani.

La începutul anului 304, când a început [[Persecuţii împotriva creştinilor|prigoana împotriva creştinilor]], [[preot]]ul Montanus a fugit în cetatea [[Sirmium]], din provincia [[Pannonia Inferior]] (azi Mitroviţa) unde îşi avea reşedinţa împăratul [[Galeriu]], ginerele lui [[Diocleţian]]. Dar a fost prins şi aici şi dus în faţa lui [[Probus]], guvernatorul provinciei. Stând la judecată, preotul Montanus a răspuns cu îndrăzneală că este creştin şi că nu va aduce niciodată jertfe zeilor: “Eu am primit învăţătură să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de [[Dumnezeu]], să aduc jertfă [[demon]]ilor”. Fiind pus la chinuri, a rezistat cu aceeaşi tărie, spunând: “Ma aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia I-am jertfit”. În faţa acestei dârzenii, neînfricat în faţa chinurilor, Probus a poruncit să fie adusă soţia lui Montanus, preoteasa Maxima, socotind că ea va fi mai slabă din fire şi îl va îndupleca să aducă jertfe zeilor. Dar, spre uimirea tuturor, a cerut şi ea sa fie pusă la chinuri, voind să se facă astfel părtaşă la Patimile Domnului. În felul acesta, toate încercările lui Probus de a-i abate din drumul pe care şi l-au ales singuri, au rămas zadarnice. Drept aceea, a poruncit sa fie înecaţi în râul Sava. Auzind de această hotărâre, fericiţii Montanus şi Maxima au grăit plini de bucurie: “Îţi mulţumim, Doamne [[Iisus Hristos|Iisuse Hristoase]], că ne-ai dat răbdare şi ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veşnică”. Iar când au ajuns pe ţărmul râului Sava spre a fi daţi morţii, preotul Montanus s-a rugat astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău”. Iar nelegiuiţii slujitori ai lui [[Probus]] le-au legat câte o piatră de gât şi i-au aruncat în râu. Valurile apelor au tras la mal trupurile lor sfinţite, pe care le-au îngropat după cuviinţă dreptmăritorii creştini care-i cunoscuseră.