Montanism

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Montanismul a fost o mişcare eretică apărută în jurul anului 156 şi numită astfel după iniţiatorul acesteia Montanus. A înflorit cu precădere în regiunea Frigia din Asia Mică şi în jurul acesteia, unde primii săi adepţi erau numiţi catafrigieni. De acolo s-a răspândit în celelalte regiuni ale Imperiului Roman. Această erezie a apărut înainte de legalizarea Creştinismului în lumea romană: Deoarece curentul principal al Bisericii Ortodoxe a prevalat în faţa montanismului, mişcarea s-a stins de la sine, deşi secta a supravieţuit în unele locuri izolate până în secolul al VIII-lea.

Istoric

Deşi pretindea că s-a convertit la creştinism, Montanus propovăduia şi atesta ceea ce el considera că este Cuvântul lui Dumnezeu în timp ce călătorea printre aşezările rurale din Frigia sa natală şi Asia Mică. În aceste călătorii el a proclamat oraşul Pepuza ca loc al Noului Ierusalim. Cu toate acestea, creştinii ortodocşi considerau învăţăturile sale ca fiind eretice. El pretindea nu numai că o primit o serie de revelaţii direct de la Duhul Sfânt, ci chiar că el personal este încarnarea acelui Mângâietor menţionat în Evanghelia după Ioan 14:16. Montanus era însoţit de două femei, Prisca, uneori numită Priscilla şi Maximilla, care, de asemenea, pretindea că este întruparea Duhului Sfânt care o cutremurase şi o inspira. În călătoriile lor, "cei trei", cum erau numiţi, vorbeau despre viziuni extatice şi despre Tatăl sau despre Mângâietor. Ei îi îndemnau pe adepţi să postească şi să se roage ca să poată împărtăşii aceste revelaţii personale. Mesajul său s-a răspândit din Frigia natală în toată lumea creştină din secolul al II-lea, din Africa în Galia.

Prisca pretindea că Hristos îi apăruse sub forma unei femei. Când a fost excomunicată, ea a exclamat: "sunt alungată ca lupul dintre oi. Eu nu sunt lup, sunt cuvântul, duhul şi puterea."

În general se acceptă faptul că mişcarea a fost inspirată de interpretarea lui Montanus la Evanghelia după Ioan — "Vă viu trimite vouă Mângâietorul, duhul adevărului" (Heine 1987, 1989; Groh 1985). Reacţia la această revelaţie continuă a divizat multe comunităţi creştine din secolul al II-lea, clerul căutând să o elimine. Episcopul Apolinarie a aflat că biserica din Ancyra s-a sfâşiat în două părţi şi s-a opus "profeţiei mincinoase" (citată de Eusebiu 5.16.5). Dar la Roma îşi făcea loc îndoiala. Papa Eleutherus chiar i-a scris câteva scrisori lîn sprijinul montanismului, deşi mai târziu le-a retras. (Tertulian, "Adversus Praxean" c.1, Trevett 58-59).

Cel mai cunoscut apărător al montanismului este, fără nici o îndoială, Tertulian, iniţial un campion al credinţei ortodoxe, care considera că noua profeţie era adevărată şi a început să se desprindă de ceea ce el a început să numească "biserica unui grup de episcopi" (Despre modestie).

Deşi Creştinismul ortodox a prevalat în faţa montanismului în câteva generaţii, unele elemente au persistat încă mult timp. În Valea Tembris din nordulFrigiei au fost găsite inscripţii datate între anii 249 şi 279 care declară deschis apartenenţa la montanism. O scrisoare a Sfântului Ieronim către Marcela, scrisă în anul 385, resping acuzaţiile de montanism care o nelinişteau (scrisoarea 41). În Cartagina a continuat să existe un grup de "tertulianişti". Autorul anonim al lucrării Praedestinatus menţionează că un astfel de propovăduitor a venit la Roma în 388 unde a făcut multe convertiri şi a obţinut o biserică pentru comunitatea sa pe motiv că mucenicii cărora era dedicată fuseseră montanişti. El a fost obligat să plece după vitoria lui Teodosie cel Mare care sprijinea credinţa ortodoxă. Augustin menţionează că în vremea sa un grup de tertulianişti se împuţinase până aproape de dispariţie iar cei rămaşi se împăcaseră cu Biserica şi înapoiaseră basilica lor. Nu este sigur dacă aceşti tertulianişti erau montanişti sau nu.

În secolul al VI-lea, Ioan al Efesului, la ordinul împăratului Iustinian, a condus o expediţie la Pepuza unde a dărâmat altarul montanist care fusese ridicat îm jurul mormintelor lui Montanus, Priscilla şi Maximilla.

Diferenţe între montanism şi Creştinismul ortodox

Credinţa montaniştilor se deosebea de Creştinismul ortodox în următoarele aspecte:

• Credinţa că profeţiile montaniştilor înlocuiesc şi împlinesc doctrina propovăduită de Apostoli.
• Încurajarea profeţiilor extatice, în contrast cu abordarea mult mai sobră şi disciplinată a teologiei, din Creştinismul ortodox al acelor vremuri şi până acum.
• Opinia conform căreia, creştinii căzuţi din har nu pot fi răscumpăraţi, în contrast cu opinia creştinilor ortodocşi care consideră că pocăinţa poate readuce un păcătos în sânul Bisericii.

• Profeţii montanismului nu vorbesc ca mesageri ai lui Dumnezeu: "Acestea Le-a spus Domnul," ci mai mult decât atât, ei se descriu pe ei înşişi ca fiind posedaţi de Dumnezeu şi vorbesc prin persona Acestuia. "Eu sunt Tatăl, Cuvântul şi Mângâietorul," spune Montanus (Didymus, De Trinitate, III, xli); Această posedare în duh, care vorbeşte în timp ce profetul nu se poate opune, este descrisă de duhul din Montanus: "Iată omul ca o liră şi eu cânt ca un plectron. Omul doarme iar eu sunt treaz" (Epiphanius, "Panarion", xlviii, 4).
• Se pune un accent mult mai mare pe evitarea păcatului şi disciplina Bisericii decât în Creştinismul ortodox. Castitatea era accentuată puternic, inclusiv interzicerea recăsătoriei.

• De asemenea, unii montanişti erau "quartodeciman" ("paisprezecişti"), adoptând sărbătorirea Paştilor la 14 nisan din calendarul evreeiesc, indiferent de ziua săptămânii în care cade. Ortodocşii prăznuiesc Sfintele Paşti în duminica de după 14 nisan. (Trevett 1996:202)

Ieronim şi alţi lideri ai Bisericii pretind că montaniştii acelor zile au credinţa că Sfânta Treime este formată doar dintr-o singură persoană, la fal ca şi sabelianiştii, spre deosebire de dogma ortodoxă care afirmă că Treimea este un Dumnzeu în trei persoane, ceea ce afirma şi Tertulian. Unii erau, într-adevăr, monarhişti modalişti (sabelianişti) iar alţii erau mai aproape de doctrina Treimii. Se menţionează că aceşti modalişti botezau menţionând numele lui Iisus Hristos spre deosebire de menţiunea Sfintei Treimi din tradiţia ortodoxă. Majoritatea montaniştilor de mai târziu erau de factură modalistă.

Referinţe

• Eusebius of Caesarea, Historia ecclesiae, 5.16–18
• Tabbernee, William, 1997. Montanist Inscriptions and Testimonia: Epigraphic Sources Illustrating the History of Montanism (Macon [GA], Mercer University Press) (North American Patristic Society Patristic Monograph Series, 16).
• Groh, Dennis E. 1985. "Utterance and exegesis: Biblical interpretation in the Montanist crisis," in Groh and Jewett, The Living Text (New York) pp 73 – 95.
• Heine, R.E., 1987 "The Role of the Gospel of John in the Montanist controversy," in Second Century v. 6, pp 1 – 18.
• Heine, R.E., 1989. "The Gospel of John and the Montanist debate at Rome," in Studia Patristica 21, pp 95 – 100.
• Trevett, Christine, 1996. Montanism: Gender, Authority and the New Prophecy (Cambridge University Press)
• Pelikan, Jaroslav. The Christian Tradition: A History of the Development of Christian Doctrine. Vol. I The Emergence of the Catholic Tradition, 100-600. Chicago: University of Chicago Press, 1977.

Legături externe

• Wikipedia:Montanism
• Catholic Encyclopedia: Montanism