Deşi pretindea că s-a convertit la creştinism, Montanus propovăduia şi atesta ceea ce el considera că este Cuvântul lui Dumnezeu în timp ce călătorea printre aşezările rurale din Frigia sa natală şi Asia Mică. În aceste călătorii el a proclamat oraşul Pepuza ca loc al Noului Ierusalim. Cu toate acestea, creştinii ortodocşi considerau învăţăturile sale ca fiind eretice. El pretindea nu numai că o primit o serie de revelaţii direct de la [[Duhul Sfânt]], ci chiar că el personal este încarnarea acelui [[Duhul Sfânt|Mângâietor]] menţionat în [[Evanghelia după Ioan]] 14:16. Montanus era însoţit de două femei, Prisca, uneori numită Priscilla şi Maximilla, care, de asemenea, pretindea că este întruparea Duhului Sfânt care o cutremurase şi o inspira. În călătoriile lor, "cei trei", cum erau numiţi, vorbeau despre viziuni extatice şi despre Tatăl sau despre Mângâietor. Ei îi îndemnau pe adepţi să postească şi să se roage ca să poată împărtăşii aceste revelaţii personale. Mesajul său s-a răspândit din Frigia natală în toată lumea creştină din secolul al II-lea, din Africa în Galia.

În general se acceptă faptul că mişcarea a fost inspirată de interpretarea lui Montanus la Evanghelia după Ioan — "Vă viu trimite vouă Mângâietorul, duhul adevărului" (Heine 1987, 1989; Groh 1985). Reacţia la această revelaţie continuă a divizat multe comunităţi creştine din secolul al II-lea, clerul căutând să o elimine. Episcopul [[Apolinarie de Laodiceea|Apolinarie]] a aflat că biserica din Ancyra s-a sfâşiat în două părţi şi s-a opus "profeţiei mincinoase" (citată de [[Eusebiu de Cezareea]] 5.16.5). Dar la Roma îşi făcea loc îndoiala. Papa Eleutherus chiar i-a scris câteva scrisori lîn sprijinul montanismului, deşi mai târziu le-a retras. ([[Tertulian]], "Adversus Praxean" c.1, Trevett 58-59).