Mitropolit

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Rang în ierarhia bisericii ortodoxe, persoană care deţine acest rang se supune ascultarii de către patriarhul său şi este superior dar numai din punct e vedere administrativ episcopului, stareţilor, preoţilor şi mirenilor. Aşadar, această superioritate este doar administrativă pentru că, în fond, toţi ierarhii pe care îi întâlnim în anumite funcţii adminitrative în cadrul Bisericii sunt episcopi. Nu trebuie să uităm că există doar trei trepte ale ierarhiei, şi anume: episcop, preot şi diacon.

În Bisericile creştine ierarhice, mitropolitul este, în mod tradiţional, episcopul unei metropole, adică al unui oraş-capitală a unei provincii eclesiastice sau a unei regiuni, biserica episcopală fiind frecvent o catedrală.

În Bisericile Ortodoxe, semnificaţia titlului variază. În tradiţia grecă, mitropoliţii sunt precedaţi de arhiepiscopi, care sunt de obicei primaţi. În tradiţia slavonă, mitropoliţii îi preced pe arhiepiscopi şi sunt egali primaţilor (titlurile coincid sau alternează, de obicei). În nicio tradiţie ortodoxă, însă, mitropoliţii nu au o putere de supervizare asupra episcopilor care le sunt sufragani, având mai mult un rol oficios. De exemplu, mitropoliţii prezidă sinoadele metropolitane.