Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Mitropolia Vicinei

Înființată la începutul secolului XIII, Mitropolia Vicinei a fost situată probabil în nordul Dobrogei, fiind reponsabilă pentru păstoritul creștinilor din Dobrogea și din împrejurimi pentru un secol și jumătate. În 1359, scaunul mitropolitan se mută în noua Mitropolie a Țării Românești, Sfântul Iachint de Vicina devenind primul mitropolit al Țării Românești.

Primele atestări ale Vicinei

Cea mai veche știre despre Arhiepiscopia (Mitropolia) Vicinei o avem în Alexiada Anei Comnena, care relata că la sfârșitul secolului al XI-lea Tatos (Tatul) stăpânea Dristra (azi Silistra), iar Sestlav (Sestav) și Satzas stăpâneau «Vicina și celelalte» (τήν Βιτζιναν και ταλλα). Este menționată apoi abia de la mijlocul secolului al XIII-lea, fie în listele episcopale, fie în portulanele vremii, fie în alte documente.

Centrul comercial Vicina

Înflorirea coloniei grecești Vicina a fost pusă în legătură cu ocuparea Constantinopolului de către latini (1204), în urma căreia s-au așezat aici un număr însemnat de greci, devenind cel mai important centru comercial de la Dunărea de Jos. Orașul a înflorit însă și datorită genovezilor, care au întemeiat aici un important centru de afaceri. Cucerirea Constantinopolului de către latini (1204) a favorizat apariția genovezilor în Peninsula Balcanică și pe litoralul Mării Negre.

În înfloritorul centru comercial care a fost Vicina, a existat și o arhiepiscopie (mitropolie), cu ierarhi greci, dependentă de Patriarhia din Constantinopol (a existat însă și o mănăstire catolică, a franciscanilor, atestată documentar în prima jumătate a secolului al XIV-lea). În acest caz, Mitropolia de la Vicina ar fi o continuatoare a episcopiei presupusă la Dionogetia-Garvăn, tot în nordul Dobrogei. Titularii acestor două scaune au putut avea și grija duhovnicească a credincioșilor români din teritoriile învecinate de peste Dunăre, adică din părțile sudice ale Moldovei și cele din răsăritul Munteniei.

Mitropolia Vicinei

Secolul XIII

Mitropolia Vicinei a luat ființă între anii 1204—1261, când imperiul bizantin își mutase capitala la Niceea, întrucât Constantinopolul era ocupat de cruciați. Se cunoaște un sigiliu al patriarhului ecumenic Gherman II (1222—1240), descoperit într-un loc necunoscut din Dobrogea, care va fi însoțit vreo scrisoare trimisă de acesta mitropolitului de Vicina. În vara anului 1285 păstorea la Vicina Teodor, care lua parte atunci la lucrările sinodului patriarhal ținut în biserica Vlaherne din Constantinopol, - când a fost condamnat patriarhul unionist Ioan Vekkos, - semnând „smeritul și prea cinstitul mitropolit al de Dumnezeu păzitei cetăți Vicina”. În 1292 același Teodor semna cunoscutul „Tomos sinodal împotriva latinilor”.

În jurul anului 1302, era mitropolit Luca, dar fără îndoială el cârmuia eparhia mai de mult. În acel an a mijlocit pe lângă împăratul Andronic II cel Bătrân (1285—1328) să primească în imperiu un grup de 16.000 de alani, fapt ce-l aflăm din Cronica lui Gheorghe Pachymeres. Este menționat de patriarhul ecumenic și într-un act din 1303, precum și într-o corespondență din 1305—1306. În 1317—1318 sinodul patriarhal făcea amintire de mitropolitul Vicinei, fără să-i dea numele.

Secolul XIV

În prima jumătate a secolului al XIV-lea însemnătatea Vicinei începe să scadă, datorită deselor incursiuni ale tătarilor din nordul Mării Negre, care au și ocupat-o apoi în primii ani ai secolului al XIV-lea. În 1337-1338 întâlnim ca titular al scaunului mitropolitan de la Vicina pe Macarie. În momentul alegerii și învestiturii sale, el se angaja în scris în fața patriarhului (pe atunci Isidor I) și a sinodului său că nu-și va părăsi turma duhovnicească ce i s-a încredințat și nici reședința din Vicina — stapânită atunci ”de o mână de păgâni nelegiuiți” (=tătari), ci numai în caz „de mare nevoie și trebuință”. Dacă va fi nevoit să facă acest lucru, se obliga să nu mai ceară „vreo ocârmuire sau păstorirea unei alte Biserici”. În mai 1341 și în aprilie 1343, lua parte la ședintele sinodului patriarhal din Constantinopol. În februarie 1347 este întânit un nou titular al scaunului de Vicina, cu numele Chiril. Probabil în deceniul al cincilea orașul a ajuns în stăpânirea lui Basarab I.

Ultimul mitropolit de Vicina a fost Iachint, care, în mai 1359, la stăruințele voievodului Nicolae Alexandru Basarab al țării Românești, a fost recunoscut de patriarhul ecumenic Calist I ca mitropolit al Ungrovlahiei. De altfel, el nici n-a păstorit mult timp la Vicina, căci din actul sinodal prin care era aprobabtă mutarea lui Iachint la scaunul amintit ca și din scrisoarea patriarhului către domnul muntean, se spunea că Iachint stătea „de câtva timp mai înainte” la curtea domnitorului. După mutarea lui Iachint, nu mai avem alte știri despre Mitropolia Vicinei.

Localizarea Vicinei

Problema localizării Vicinei a fost mult discutată de istorici și geografi, fără să se ajungă la o soluționare definitivă. S-a propus identificarea ei cu diferite localități de azi : Măcin, undeva între Isaccea și Tulcea, estuarul dunărean în fața Isaccei, Somova, toate în partea de nord a Dobrogei, în apropierea Dunării, iar mai nou tocmai în zona opusă, în ostrovul dunărean de la Păcuiul lui Soare, la circa 18 km de Silistra, deci în apropierea graniței româno-bulgare.

Deci, până în prezent nu s-a ajuns la o concluzie acceptată de toți istoricii. De aceea, una din sarcinile importante ale arheologiei românești este identificarea Vicinei de altădată. Până atunci, ne însușim ipoteza acceptată de cei mai mulți istorici, că Vicina se afla pe locul Isaccei de astăzi, vechiul Noviodunum, sau mai degrabă în ostrovul dunărean din fața ei. Vicina ar fi un nume românesc, Vecina, deci așezat în apropiere de ceva, în speță de un alt oraș.

Urmașii Vicinei

După ce Dobrogea a fost ocupată de otomani, regiunea a intrat mai întâi sub Mitropolia Dristrei (sec. XV-1829), apoi sub Mitropolia Tulcii (1839-1878), iar apoi în componența Arhiepiscopiei Dunării de Jos. În 1990 a intrat în componența Arhiepiscopei Tomisului.

Ierarhi cunoscuți

A se vedea și

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9