Mirungere

Mirungerea (uneori numită confirmare) este una din cele 7 Sfinte Taine, prin care o persoană botezată primeşte darul Duhului Sfânt prin ungerea cu uleiul sfinţit de Sfântul Sinod al unei Biserici. Botezul este participarea personală la moartea şi învierea lui Hristos, iar Mirungerea este participarea personală a celui botezat la Pogorârea Duhului Sfânt.

Teologie şi practică

Un preot mirunge o persoană adultă

Spre deosebire de bisericile apusene (ex: romano-catolică şi anglicană), unde confirmarea este în mod tipic rezervată celor "maturi" (sau "vârsta raţiunii"), în Biserica Ortodoxă mirungerea este aplicată în mod normal copiilor imediat după botez şi imediat (sau la scurt timp) înainte de primirea primei Sfinte Împărtăşanii de către o persoană.

Mirungerea se face prin ungerea noului creştin cu Sfântul Mir (după grecescul myron) care este ulei sfinţit în condiţii speciale. Sfântul Mir este un "amestec de 40 de substanţe aromate şi ulei pur de măsline" (Gialopsos, 35). Pregătirea şi sfinţirea lui se face de către episcopii delegaţi de Sfântul Sinod al unei Biserici locale. Creştinul este uns cu acest ulei în semnul Sfintei Cruci pe frunte, ochi, nări, gură, urechi, piept, spate, mâini şi picioare. De fiecare dată când unge cu sfântul mir, preotul spune "Pecetea Darului Duhului Sfânt".

Sfânta Taină a Mirungerii este o extensie a Cincizecimii, zi în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Apostolilor. Prin Mirungere o persoană devine membru al poporului lui Dumnezeu: "mirean" (de la sl. mirĕaninu) sau "laic" (de la gr. laos - "poporul lui Dumnezeu"). Episcopul Kallistos (Ware) de Diokleia explică:

Prin mirungere fiecare membru al Bisericii devine profet, şi primeşte o parte din preoţia împărătească a lui Hristos; toţi creştinii deopotrivă, prin mirungere, sunt chemaţi să acţioneze ca martori conştienţi ai Adevărului. 'Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate’ (I Ioan 2:20) (Ware, 279).

Deşi în mod obişnuit se face împreună cu botezul, în unele cazuri mirungerea este făcută singură pentru a primi convertiţii la Ortodoxie prin exercitarea iconomiei. Deşi practicile în această privinţă variază, în general dacă un convertit vine la Ortodoxie de la o altă confesiune creştină şi a fost supus anterior ritualului de botezare prin scufundare prin formula Trinitară ("În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh"), el sau ea poate fi primit în Biserica Ortodoxă prin mărturisire de credinţă şi Sfânta Taină a Mirungerii, după care primeşte Sfânta Împărtăşanie. Dacă un convertit vine de la o confesiune creştină care botează doar în "Numele lui Iisus" (cum ar fi bisericile penticostare) sau de la una care nu practică deloc botezul (cum ar fi Quarters sau Armata salvării), botezul este o necesitate înainte de mirungere. Folosirea iconomiei este la discreţia episcopului local, fiind supusă canoanelor impuse de acesta.

Întemeierea apostolică

Deşi unele biserici neortodoxe susţin că Sfintele Taine, afară de botez şi euharistie, nu se bazează pe Sfânta Scriptură, ci sunt doar tradiţii omeneşti, pentru Biserica Ortodoxă acest lucru nu este adevărat. Sfânta taină a mirungerii se poate observa în Noul Testament.

The Acts of the Apostles show us that a sort of Confirmation was going on even in the early Church. As the Christian community expanded both numerically and geographically into many locations both within and outside of the Jewish world, the Apostles were soon not the only ones preaching the Gospel and Baptizing people into Christ.

St. Paul's work in Ephesus is recounted in Acts 19.1-12. Here we see that some who had been baptized with the "Baptism of John (the Baptist)" were eager to accept Christ.

When they had heard this, they were baptized in the name of the Lord Jesus. (Verse 5, NAB)

After this, we see that Paul "laid [his] hands on them" and the "Holy Spirit came upon them" (verse 6)

Another instance of Confirmation in the early Church is seen in Acts 8.

Now when the apostles in Jerusalem heard that Samaria had accepted the word of God, they sent them Peter and John, who went down and prayed for them, that they might receive the Holy Spirit, for it had not yet fallen upon any of them; they had only been baptized in the name of the Lord Jesus. Then they laid hands on them and they received the Holy Spirit. (Acts 8.14-18, NAB)

Fr. Philip Gialopsos explains the further development of the Sacrament:

Later on, as Christianity began to grow, it was impossible for the Apostles to be everywhere to perform the Sacrament by laying on their hands, so they gave the authority to their successors to administer the Sacrament by anointing the baptized with Myrrh (Myron Oil). (Gialopsos, 35)

Lucrări citate

• Gialopsos, Philip G. The Seven Sacraments of the Greek Orthodox Church. 1997
• Ware, Timothy (Kallistos). The Orthodox Church. New York: Penguin, 1997.