Miruitor

Miruitorul (gr. aleiptron sau bikion) este un obiect de cult folosit pentru „miruirea” (ungerea cu ulei sfinţit, în semnul crucii) a credincioşilor, după încheierea unor slujbe bisericeşti (Liturghia, Litia, Privegherea sau Acatistele), de obicei la slujbele din sărbătorile cu priveghere şi polieleu. Este un obiect de metal în formă de pană sau bețișor, de 10-15 cm lungime, terminat la un capăt cu o mică cruce. Este folosit frecvent împreună cu un păhăruţ făcut din acelaşi metal în care se pune mirul, dar preotul îi poate mirui pe credincioşi şi cu uleiul sfinţit dintr-o candelă aflată în apropiere sau la o icoană, sau cu uleiul sfințit de la sfântul maslu. Miruitorul se păstrează de obicei în biserică agăţat de tetrapodul pe care este aşezată icoana de hram a bisericii sau a sfântului (ori sărbătorii) zilei (de obicei în naos, în partea dreaptă).

Atunci când îi miruieşte pe credincioşi, preotul îi însemnează cu uleiul sfinţit în semnul crucii pe frunte (uneori şi pe mâini), chemând astfel binecuvântarea şi harul lui Dumnezeu peste credincioşi şi zicând: „Ajutorul meu este de la Domnul, Cel ce a făcut Cerul şi pământul!”, sau o altă scurtă rugăciune potrivită (la Paști, ”Hristos a înviat”).

Miruitorul se mai poate folosi şi în cadrul slujbei Botezului, la săvârşirea Mirungerii.

În practica recentă

În ultima vreme se foloseşte uneori ca miruitor şi un obiect de forma unei sticluţe alungite umplute cu mir parfumat, la care este ataşat un căpăcel de plastic cu o bilă rotativă. Obiecte de acest fel se vând şi pe la pangarele (magazinele) bisericilor sau mănăstirilor şi pot fi folosite şi acasă, de către credincioşi.

A se vedea şi

• Mir
• Mirungere

Surse

• Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
• Lector superior Dr., Ieromonah Petru Pruteanu, Curs de arheologie bisericească (Liturgica Generală I, an I, semestrul I), editura Paisiana, Zăbriceni, 2006.