Miruitor: Diferență între versiuni
(nou) |
Oql (Discuție | contribuții) m (Corectare diacritice. Actualizare link-uri.) |
||
| (Nu s-au afișat 3 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori) | |||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | '''Miruitorul''' este un obiect de cult folosit pentru „miruirea” (ungerea cu ulei | + | '''Miruitorul''' (gr. ''aleiptron'' sau ''bikion'') este un [[Obiecte liturgice|obiect de cult]] folosit pentru „miruirea” (ungerea cu ulei sfințit, în semnul crucii) a credincioșilor, după încheierea unor slujbe bisericești ([[Sfânta Liturghie|Liturghia]], [[Litia]], [[Privegherea de toată noaptea|Privegherea]] sau [[Acatist]]ele), de obicei la slujbele din [[Praznic|sărbătorile]] cu priveghere și [[polieleu]]<ref>În tradiția practică liturgică românească, miruirea s-a generalizat și se face aproape peste tot la sfârșitul fiecăreia slujbe comune (sfânta liturghie, vecernia, utrenia, acatistul), ca binecuvântare înainte de plecarea credincioșilor.</ref>. Este un obiect de metal în formă de pană sau bețișor, de 10-15 cm lungime, terminat la un capăt cu o mică [[cruce]]. Este folosit frecvent împreună cu un păhăruț făcut din același metal în care se pune mirul, dar [[preot]]ul îi poate mirui pe credincioși și cu uleiul sfințit dintr-o [[candelă]] aflată în apropiere sau la o icoană, sau cu uleiul sfințit de la sfântul [[maslu]]. Miruitorul se păstrează de obicei în biserică agățat de tetrapodul pe care este așezată [[Icoană|icoana]] de [[hram]] a bisericii sau a sfântului (ori sărbătorii) zilei (de obicei în [[naos]], în partea dreaptă). |
| − | Atunci când îi | + | Atunci când îi miruiește pe credincioși, preotul îi însemnează cu uleiul sfințit în [[semnul crucii]] pe frunte (uneori și pe mâini), chemând astfel binecuvântarea și harul lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] peste credincioși și zicând: „Ajutorul meu este de la Domnul, Cel ce a făcut Cerul și pământul!”, sau o altă scurtă rugăciune potrivită (la [[Sfintele Paști|Paști]], „[[Hristos a înviat]]”). |
| − | Miruitorul se mai poate folosi | + | Miruitorul se mai poate folosi și în cadrul slujbei [[Botez]]ului, la săvârșirea [[Mirungere|Mirungerii]]. |
__NOTOC__ | __NOTOC__ | ||
==În practica recentă== | ==În practica recentă== | ||
| − | În ultima vreme se | + | În ultima vreme se folosește uneori ca miruitor și un obiect de forma unei sticluțe alungite umplute cu mir parfumat, la care este atașat un căpăcel de plastic cu o bilă rotativă. Obiecte de acest fel se vând și pe la [[pangar]]ele (magazinele) bisericilor sau [[Mănăstire|mănăstirilor]] și pot fi folosite și acasă, de către credincioși. |
| − | ==A se vedea | + | ==A se vedea și== |
*[[Mir]] | *[[Mir]] | ||
*[[Mirungere]] | *[[Mirungere]] | ||
==Surse== | ==Surse== | ||
| − | *Pr.Prof.Dr. Ene | + | *Pr. Prof. Dr. [[Ene Braniște]], Prof. Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2 |
| − | *Lector superior Dr. | + | *Lector superior Dr. Ieromonah Petru Pruteanu, ''[http://seminaristortodox.files.wordpress.com/2010/12/arheologie-liturgica.pdf Curs de arheologie bisericească] (Liturgica Generală I, an I, semestrul I)'', editura Paisiana, Zăbriceni, 2006. |
| + | |||
| + | ==Note== | ||
| + | <references /> | ||
[[Categorie:Obiecte liturgice]] | [[Categorie:Obiecte liturgice]] | ||
Versiunea curentă din 10 noiembrie 2021 11:28
Miruitorul (gr. aleiptron sau bikion) este un obiect de cult folosit pentru „miruirea” (ungerea cu ulei sfințit, în semnul crucii) a credincioșilor, după încheierea unor slujbe bisericești (Liturghia, Litia, Privegherea sau Acatistele), de obicei la slujbele din sărbătorile cu priveghere și polieleu[1]. Este un obiect de metal în formă de pană sau bețișor, de 10-15 cm lungime, terminat la un capăt cu o mică cruce. Este folosit frecvent împreună cu un păhăruț făcut din același metal în care se pune mirul, dar preotul îi poate mirui pe credincioși și cu uleiul sfințit dintr-o candelă aflată în apropiere sau la o icoană, sau cu uleiul sfințit de la sfântul maslu. Miruitorul se păstrează de obicei în biserică agățat de tetrapodul pe care este așezată icoana de hram a bisericii sau a sfântului (ori sărbătorii) zilei (de obicei în naos, în partea dreaptă).
Atunci când îi miruiește pe credincioși, preotul îi însemnează cu uleiul sfințit în semnul crucii pe frunte (uneori și pe mâini), chemând astfel binecuvântarea și harul lui Dumnezeu peste credincioși și zicând: „Ajutorul meu este de la Domnul, Cel ce a făcut Cerul și pământul!”, sau o altă scurtă rugăciune potrivită (la Paști, „Hristos a înviat”).
Miruitorul se mai poate folosi și în cadrul slujbei Botezului, la săvârșirea Mirungerii.
În practica recentă
În ultima vreme se folosește uneori ca miruitor și un obiect de forma unei sticluțe alungite umplute cu mir parfumat, la care este atașat un căpăcel de plastic cu o bilă rotativă. Obiecte de acest fel se vând și pe la pangarele (magazinele) bisericilor sau mănăstirilor și pot fi folosite și acasă, de către credincioși.
A se vedea și
Surse
- Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
- Lector superior Dr. Ieromonah Petru Pruteanu, Curs de arheologie bisericească (Liturgica Generală I, an I, semestrul I), editura Paisiana, Zăbriceni, 2006.
Note
- ↑ În tradiția practică liturgică românească, miruirea s-a generalizat și se face aproape peste tot la sfârșitul fiecăreia slujbe comune (sfânta liturghie, vecernia, utrenia, acatistul), ca binecuvântare înainte de plecarea credincioșilor.
