Mircea cel Bătrân: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Domnia: completări)
(Domnia: completări și referințe)
Linia 19: Linia 19:
 
Pe plan intern, el a întărit economia țării prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine, țari cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Au apărut noi surse de venit datorită deschiderii minelor de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare au crescut. Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc („Sfatul Țării”) alcătuit în principal din dregătorii curții domnești (aflată în acele timpuri la Curtea de Argeș). Armata era organizată în „oastea cea mare”, alcătuită în principal din țărani, și „oastea cea mică” (boierii și curtenii). Mircea a înzestrat armata cu arme noi, a întărit cetățile din punctelele strategice ale țării și chiar a înființat unele noi.
 
Pe plan intern, el a întărit economia țării prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine, țari cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Au apărut noi surse de venit datorită deschiderii minelor de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare au crescut. Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc („Sfatul Țării”) alcătuit în principal din dregătorii curții domnești (aflată în acele timpuri la Curtea de Argeș). Armata era organizată în „oastea cea mare”, alcătuită în principal din țărani, și „oastea cea mică” (boierii și curtenii). Mircea a înzestrat armata cu arme noi, a întărit cetățile din punctelele strategice ale țării și chiar a înființat unele noi.
  
Pe plan extern,
+
Pe plan extern, în paralel cu organizarea și întărirea țării, Mircea a pus bazele unor alianțe solide pentru a-și mări șansele de a păstra independența Țării Românești. Astfel, el a păstrat relații strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, bazate pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman, aflat pe atunci în plină expansiune spre centrul Europei. Mircea a fost vasal al regelui Sigismund de Luxemburg, dar numai pentru feudele din Transilvania pe care acesta i le-a recunoscut: Făgărașul, Amlașul și Banatul de Severin; în plus, Sigismund i-a mai acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate.<ref>P. P. Panaitescu, ''Mircea cel Bătrân'', ediția a II-a, Editura Corint, București, 2000, p. 231-247</ref>
  
 
===Sfârșitul===
 
===Sfârșitul===

Versiunea de la data 19 octombrie 2015 06:41

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân a fost Domn al Țării Românești între anii 1386-1418. Fiu al lui Radu I și frate al lui Dan I, pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, se intitula în actele oficiale emise în timpul domniei sale: „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”. În istoriogafia românească s-a consacrat însă numele Mircea cel Bătrân, folosit de cronicarii din secolele XVI-XVII pentru a-l deosebi de nepotul său Mircea al II-lea.[1] În timpul său, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Mircea cel Bătrân a dus o politică de independență, reușind să stăvilească tendințele de expansiune ale Ungariei și Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării, și să facă față forțelor otomane aflate în plină expansiune în Peninsula Balcanică. A rămas vestit și pentru remarcabila sa operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Țării Românești, fiind în același timp un mare ctitor de mănăstiri și biserici.

Viața

Origini

Mircea se trăgea din dinastia Basarabilor, fiind fiul lui Radu I, domn al Țării Românești (1377-1383). Acesta a avut doi fii: pe Dan I, cu doamna Ana și pe Mircea, cu doamna Calinichia. Asupra originii mamei sale, Calinichia, opiniile istoricilor sunt divergente, existând mai multe ipoteze:

  • Doamna Calinichia ar fi cea de-a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbești târzii, din secolul al XVII-lea.
  • Doamna Calinichia ar fi o prințesă bizantină, pentru că numele ei este grecesc și de la ea ar fi moștenit Mircea titlul de despot.[2]
  • Doamna Calinichia ar fi una și aceeași persoană cu doamna Ana, schimbându-și numele în momentul călugăririi.[3].
  • Doamna Calinichia ar fi originară dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după întinsele moșii pe care le deținea acolo.[4].

Domnia

Mircea i-a succedat pe tronul Țării Românești fratelui său Dan I, după moartea acestuia (23 septembrie 1386). Primul document păstrat de la el este datat la 27 iunie 1387, în acest act vorbindu-se despre „sfântrăposatul fratele domniei mele, Io Dan voievod”.[5]

Țara se afla în plin proces de dezvoltare, datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi, iar Mircea a continuat consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii.[4]

Pe plan intern, el a întărit economia țării prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine, țari cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Au apărut noi surse de venit datorită deschiderii minelor de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare au crescut. Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc („Sfatul Țării”) alcătuit în principal din dregătorii curții domnești (aflată în acele timpuri la Curtea de Argeș). Armata era organizată în „oastea cea mare”, alcătuită în principal din țărani, și „oastea cea mică” (boierii și curtenii). Mircea a înzestrat armata cu arme noi, a întărit cetățile din punctelele strategice ale țării și chiar a înființat unele noi.

Pe plan extern, în paralel cu organizarea și întărirea țării, Mircea a pus bazele unor alianțe solide pentru a-și mări șansele de a păstra independența Țării Românești. Astfel, el a păstrat relații strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, bazate pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman, aflat pe atunci în plină expansiune spre centrul Europei. Mircea a fost vasal al regelui Sigismund de Luxemburg, dar numai pentru feudele din Transilvania pe care acesta i le-a recunoscut: Făgărașul, Amlașul și Banatul de Severin; în plus, Sigismund i-a mai acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate.[6]

Sfârșitul

Mănăstirea Cozia, locul în care este înmormântat marele voievod.

Data morții lui Mircea cel Bătrân apare în cronicile sârbești: „Anul 6926 (1418), s-a pristăvit marele voievod al Ungrovlahiei, Io Mircea, ianuarie 31”.[7]

A fost înmormântat în ctitoria sa, biserica Mănăstirii Cozia, în partea de sud a pronaosului, într-un sarcofag de piatră, sculptat în forma trupului omenesc, după moda apuseană, având deasupra o lespede capac dăltuită în forma a trei trunchiuri de piramidă, așezate în trepte, vădind o influență central-europeană, sau mai degrabă sârbo-bosniacă, venită de la sudul Dunării, lespede din care s-au păstrat doar două fragmente sub pardoseală.[8]

Mormântul lui Mircea cel Bătrân nu a fost niciodată uitat. La 8 noiembrie 1602 călugărița Theofana, care nu este alta decât Teodora, mama lui Mihai Viteazul, mărturisea într-o frumoasă limbă românească, că, ajunsă la bătrânețe, s-a retras la mănăstirea Cozia „și la răpausul răposatului Mircea voevod". La 1917 însă, în vremea primului război mondial și a ocupației germane, mormântul a fost profanat și lespedea care îl acoperea a fost distrusă. Abia la 15 mai 1938, din inițiativa Comisiunii Monumentelor Istorice și cu participarea Episcopiei Râmnicului, au fost reînhumate solemn osemintele lui Mircea, așezându-se deasupra o copie după prima lespede tombală (găsită cu ocazia săpăturilor efectuate), pe care se poate citi: „Aici odihnesc rămășițele lui Mircea Domnul Ţării Românești, adormit în anul 1418".[9]

Mircea cel Bătrân și creștinismul ortodox

În 1359 voievodul Nicolae Alexandru (1352-1364) înființase la Curtea de Argeș prima mitropolie a Țării Românești, punând în fruntea ei pe Iachint de Vicina. În 1370 Vladislav Vlaicu înființase și cea de-a doua mitropolie a țării, la Severin. Ambii mitropoliți români erau numiți și unși de către Patriarhul ecumenic din Constantinopol. La urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân, la Argeș era mitropolit Antim Critopol iar la Severin era Atanasie. În ianuarie 1392 ambii mitropoliți ai țării sunt trecuți ca martori în hrisovul lui Mircea dat pentru mănăstirea Cozia. În 1389, mitropolitul Antim s-a retras din scaun, fiind bătrân și bolnav, însă după o scurtă perioadă a fost înscăunat din nou, cu aprobarea Patriarhiei Ecumenice, deși se încălcau astfel canoanele Patriarhului Fotie. Antim a trăit până pe la 1401, după care în scaunul de la Curtea de Argeș i-a urmat Teodor.

Ca urmare a acordului din 1396 dintre Patriarhia Ecumenică și Regatul Ungariei, pe fondul unei relaxări confesionale și creșterii pericolului otoman, Mitropolitul de Argeș a primit titlul de „exarh al plaiurilor”, urmând a păstori și ținuturile românești de peste munți, aflate sub autoritatea regelui maghiar. La acest lucru a contribuit mult și faptul că Mircea cel Bătrân era unul dintre principalii participanți la rezistența europeană în fața expansiunii otomane, recunoscându-se implicit și autoritatea sa morală ca protector al ortodoxiei în spațiul românesc.

Ctitor de sfinte lăcașuri

Note

  1. Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) era dat, în limbajul de cancelarie medieval, primului suveran cunoscut cu acest nume. Întrucât în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea.
  2. Nicolae Iorga, Studii și documente cu privire la istoria românilor, vol. III, București, 1901, p. 271
  3. Daniel Barbu, Umbra lui Mircea la Cozia. O ipoteză genealogică, în AG, I (VI), 1994, nr. 1-2, p. 17-25
  4. 4,0 4,1 Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, Ed. All Educational, București, 2003, p. 362
  5. Rezachevici (2001), vol. 1, p. 79.
  6. P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, ediția a II-a, Editura Corint, București, 2000, p. 231-247
  7. Rezachevici (2001), vol. 1, p. 81.
  8. Rezachevici (2001), vol. 1, p. 81.
  9. Arhimandrit Gamaliil Vaida, Mănăstirea Cozia. Ieri și astăzi, ediția a Il-a, Râmnicu Vâlcea, 1983, p. 27.

Bibliografie

  • Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. III, pp. 76-94.
  • Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Vol. I, Editura Enciclopedică, București, 2001, pp. 79-81. ISBN 973-45-0387-1.


Casetă de succesiune:
Mircea cel Bătrân
Precedat de:
Dan I
Domn al Țării Românești
1386 - 1418
Urmat de:
Mihail I