Mina Egipteanul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (typo)
(Biserici patronate)
Linia 10: Linia 10:
 
|canonizare=
 
|canonizare=
 
|calendar= [[11 noiembrie]]
 
|calendar= [[11 noiembrie]]
|biserici=
+
|biserici= Sf. Mina - [http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfantul-mina-vergu-67895.html Vergu, Bucureşti]<br>[http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sf%C3%A2ntul_Mina_din_Suceava Sf. Mina - Suceava]
 
|site=
 
|site=
 
|}}
 
|}}

Versiunea de la data 11 decembrie 2012 14:19

Sf. Mare Mucenic Mina
Sf. Mare Mucenic Mina
Date personale
Naștere 285 d.Hr.
Mutare la Domnul (†) 309 d.Hr.
Localizare Egipt (provincie romană)
Naționalitate
Date cult
Tip Mucenic
Data canonizării
Prăznuire la data de 11 noiembrie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate Sf. Mina - Vergu, Bucureşti
Sf. Mina - Suceava


Sfântul Mare Mucenic şi făcător de minuni Mina (cunoscut şi ca Sf. Mina Egipteanul sau Sf. Mina cel din Cotiani) a trăit între anii 285 - 309 d. Hr. A pătimit şi a fost martirizat în timpul marii persecuţii a creştinilor, ordonată de împăratul Diocleţian.
Este considerat ca fiind protector al celor păgubiţi.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 11 noiembrie.

Viaţa

Sf. Mina „Egipteanul” s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor Egiptului, în anul 285 d.Hr. A trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian (Egiptul devenise provincie romană cu trei secole în urmă).

Conform sinaxarului egiptean (copt), se spune că mama sa, Eufemia, nu avea nici un copil. Într-o zi, aceasta s-a dus la biserica din Attrib, cu ocazia unei sărbători închinate Maicii Domnului. Acolo, văzând părinţii cu copiii lângă ei, frumos îmbrăcaţi de sărbătoare, ea s-a întristat, a suspinat şi a lăcrimat îngenunchind în faţa icoanei Sfintei Fecioare Maria. S-a rugat fierbinte să mijlocească în faţa iubitului ei Fiu ca să-i dăruiască şi ei un copil. Atunci, o voce s-a auzit dinspre icoană, spunând „Amen”. S-a bucurat nespus, înţelegând că Domnul şi Maica Sa îi auziseră rugăciunile. Întorcându-se acasă, i-a povestit soţului ei Eudoxius cele întâmplate iar el a zis: „Fie voia Domnului”. Domnul, Iubitorul de oameni, le-a dăruit un copilaş, un băiat pe care l-au numit Mena (Mina), după cuvântul „Amen” pe care îl auzise mama sa în faţa icoanei. Mai târziu, fericiţii părinţi au mai avut un fiu şi o fiică.

Sf. Mina a crescut în credinţa creştină, beneficiind de o educaţie aleasă – părinţii săi erau înstăriţi, tatăl său, Eudoxius, având un rang înalt în armata imperială romană.

Mina a rămas însă orfan de la o vârstă fragedă. Tatăl său a murit când Mina avea doar 11 ani, iar mama sa a murit la trei ani după aceea.

Ajungând la vârsta necesară, Mina a vrut să urmeze cariera armelor, după exemplul tatălui său. Intrând în armata imperială a fost trimis să-şi facă slujba în Asia Mică, în provincia Frigia. Oraşul în care slujea era însă păgân şi dedat unei grosolane închinări de idoli, din care cauză Mina nu se putea împăca cu viaţa de aici şi mai ales cu camarazii săi care se închinau la idoli.

În acea perioadă, împăratul Diocleţian inițiase o originală reformă constituțională, sporind la patru numărul conducătorilor imperiului şi instituind astfel tetrarhia ca sistem de guvernare al imperiului roman. Deşi pe plan politic şi militar Diocleţian a fost unul dintre cei mai de seamă împăraţi romani, reuşitele lui sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanşat-o împotriva creştinilor: astfel, prin cele 4 edicte (decrete) pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuţie din istoria imperiului împotriva creştinilor. Mulţi creştini au preferat să primească mucenicia în numele Domnului nostru Iisus Hristos, decât să aducă jertfe idolilor. Sf. Mina şi-a părăsit poziţia şi rangul militar la care ajunsese şi s-a retras în deşert unde a rămas pentru o perioadă de cinci ani, cinstindu-L şi iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima sa. Într-una din zile, a văzut cerurile deschizându-se şi mucenicii purtând cununi minunate. A auzit o voce zicând: „Tot cel ce se osteneşte pentru numele Domnului Iisus va primi astfel de cununi”. Atunci, Sfântul s-a întors în oraşul pe care îl guvernase - Cotyaeum (Cotiani) - mărturisind numele Domnului Iisus Hristos.

Deşi împăratul Diocleţian abdicase în anul 304, persecuţiile împotriva creştinilor au fost continuate cu şi mai multă îndârjire, mai ales în părţile răsăritene ale imperiului roman, controlate de către împăratul Galerius Maximianus (305-311), ginerele lui Diocleţian. Unii istorici pun pe seama lui Galerius, care se bucura de o mare încredere în faţa lui Diocleţian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perşilor, faptul că l-ar fi determinat pe Diocleţian să promulge seria celor patru edicte împotriva creştinilor din anii 303-304.[1][2] În acest context, întoarcerea la Cotyaeum a Sf. Mina, cunoscut ca fiind creştin, era un act de mare curaj şi tărie sufletească. Ştiind că aparţine unei familii nobile, concetăţenii săi l-au sfătuit să se îndepărteze de credinţa lui, promiţându-i daruri şi măriri. Deoarece Sf. Mina nu s-a răzgândit şi nu a renunţat la credinţa creştină, guvernatorul cetăţii a hotărât să fie arestat şi torturat.

Mucenicia

Cele ce se cunosc despre martiriul Sf. Mina provin de la Metafrast şi Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei.

În acel timp, în cetatea Cotyaeum era celebrată o sărbătoare pagână; din acest motiv guvernatorul cetăţii, prefectul Pirrus, a ordonat ca Sf. Mina să fie închis în temniţă până va trece sărbătoarea, nevoind să o tulbure şi nici să stânjenească petrecerea şi plăcerea poporului prin judecata şi osânda lui.

Tot timpul cât a stat în temniţă, Sf. Mina se ruga şi cânta lui Dumnezeu imnuri de slăvire. Îndată după sărbătoare el a fost adus înaintea lui Pirrus, care i-a cerut cu tărie să se lepede de Hristos şi de credinţa în El şi să aducă jertfă zeilor ţării (idolilor), făgăduindu-i nu numai punerea lui în libertate dar că îi va da şi daruri scumpe. Cu linişte şi hotărâre la tot ce ar putea veni peste el, Sf. Mina a respins propunerea şi făgăduinţa, chiar dacă mai marele oraşului îl ameninţa cu chinuri ca cele pe care le-au îndurat atâţia alţi creştini, sfârşind cu moartea. „Nu mă tem nici de chinuri şi nici de moarte” a răspuns curajos Sf. Mina. La auzul acestor cuvinte, prefectul furios a dat poruncă călăilor să-l supună la chinuri fără milă, ceea ce au făcut fără întârziere. Sub ochii lui, Sfântul Mina a fost dezbrăcat şi bătut cu vine de bou până la sânge, care curgea şiroaie pe trupul lui umplut de răni. Martirul însă nu scotea nici un vaiet, nici un suspin, de parcă nu trupul lui ar fi fost lovit şi rănit.

Un privitor cu numele de Pegas, cutremurându-se de ceea ce vedea s-a apropiat de Sf. Mina şi i-a spus: „Omule, fie-ţi milă de tine şi supune-te guvernatorului mai înainte ca trupul tău să fie zdrobit. Pleacă-te zeilor în faţa lui, iar după ce scapi închină-te Dumnezeului tău, care pentru atâta lucru nu se va supăra pe tine, cred eu.” Mucenicul i-a răspuns însă: „Fugi dinaintea mea! Nu voi grăi minciună, chiar de ar fi să mor, iar jertfă voi aduce numai Dumnezeului meu. Numai El este nădejdea mea.”

Apoi, călăii săi l-au legat cu trupul gol de un copac. L-au scrijelat cu nişte piepteni de fier şi l-au frecat cu o bucată de stofă ţesută din păr. Drept răspuns la aceste noi chinuri, Sf. Mina a început să cânte imnurile obişnuite din adunările creştine. La aceasta, mânia prefectului Pirrus a crescut fără măsură şi a poruncit uciderea sfântului: „Pentru că Mina ostaşul a căzut în nelegiuitul creştinism şi nu vrea să se supună poruncii împărăteşti de a aduce sacrificii zeilor, poruncim să i se taie capul cu sabia iar corpul să i se ardă”. Călăii au pus mâna pe Sf. Mina, l-au târât afară din oraş, i-au tăiat capul şi i-au aruncat corpul în foc. Dar creştinii au venit în jurul focului imediat ce ostaşii au plecat şi au scos din foc bucăţi din trupul sfântului, le-au spălat, le-au uns cu arome şi le-au îngropat într-un loc ştiut numai de ei.

Moaştele Sf. Mina

După anul 318, când pe tronul imperiului roman ajunsese Constantin cel Mare (acesta promulgase în 313 Edictul de la Milano, prin care religia creştină intra în legalitate pe întreg cuprinsul imperiului), creştinii au scos moaştele sfântului din pământul Frigiei şi le-au dus în locul său de naştere, în Egipt, şi anume la Alexandria. Mai târziu, pe locul unde au fost îngropate, a fost ridicată o biserică în cinstea Sf. Mina. În această biserică s-au săvârşit multe minuni, dăruindu-se creştinilor multe vindecări şi mult ajutor. Aceste minuni sunt istorisite de Sf. Timotei, arhiepiscopul Alexandriei.

Moaşte ale Sf. mare Mucenic Mina se află în mai multe locuri ale lumii creştine.

În România, biserica „Sfântul Mucenic Mina” din Bucureşti păstrează fragmente din moaştele Sf. Mina. Ele au fost aduse de la Muntele Athos şi de la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Egipt în anul 1874.

Credincioşii se pot închina la moaştele Sf. Mina şi în Catedrala mitropolitană din Iaşi. În această catedrală, alături de moaştele altor 32 de sfinţi, se află şi un fragment din moaştele Marelui Mucenic Mina.

Şi în Biserica „Sfântul Mina” din cartierul Obcine (Suceava) se află două fragmente din moaştele Sf. Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Imnografie

Troparul Sfinţilor Mucenici Mina, Victor şi Vichentie, (glasul al 4-lea):

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul Sfinţilor Mucenici Mina, Victor şi Vichentie, (glasul al 8-lea):

Ca pe nişte mărturisitori ai bunei credinţe şi nevoitori de Dumnezeu înţelepţiţi, Biserica [îi] cinsteşte astăzi, mărind dumnezeieştile chinuri ale lui Mina, purtătorul de chinuri, ale lui Victor viteazul şi ale lui Vichentie, înţeleptul viteaz şi cu dragoste strigă, mărind pe Iubitorul de oameni.

Alt condac al Sf. Mucenic Mina, (glasul al 8-lea):

Din oastea cea vremelnică te-a răpit şi celei nestricăcioase te-a arătat părtaş pe tine, purtătorule de chinuri Mina, Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este mucenicilor nestricată cunună.

Iconografie

Iisus şi Sf. Mina; icoană egipteană din secolul al VI-lea

Dionisie din Furna arată că Sf. Mare Mucenic Mina „Egipteanul” (din Cotiada) se zugrăveşte sub chipul unui bătrân cu barba rotundă.[3]

În alte icoane Sf. Mina este reprezentat în veşminte militare şi înarmat cu lance, sabie şi scut, oarecum asemănător cu ceilalţi sfinţi „militari”, marii mucenici Gheorghe purtătorul de biruinţă şi Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Note

  1. Peter N. Stearns (ed.), The Encyclopedia of World History, 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5
  2. Edward Gibbon, Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman, Bucureşti: Editura Minerva, 1976
  3. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 153, 198. ISBN 973-99692-0-8

Surse