Marile puteri ale vremii nu vedeau însă cu ochi buni unirea celor trei țări române sub conducerea lui Mihai. Habsburgii se temeau de o ieșire a Transilvaniei din sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la suzeranitatea asupra Țării Românești. În plus, nobilimea maghiară din Transilvania nu accepta, mai mult sau mai puțin fățiș, domnia „valahului” în Ardeal și măsurile impuse de acesta. În vara anului 1600 izbucnește o puternică a nobililor maghiari transilvăneni. Mihai îi înfruntă în bătălia decisivă de la Mirăslău (18/28 septembrie 1600), dar generalul Basta, comandantul trupelor imperiale staționate în nordul Ardealului, în loc să îl sprijine pe Mihai, aliat al Sfântului Imperiu, se alătură rebelilor maghiari, și astfel Mihai este învins. Mihai se retrage în Țara Românească. Între timp, Moldova reintrase în stăpânirea lui Ieremia Movilă, readus pe tron de o puternică armată poloneză condusă de marele hatman Jan Zamoyski. Mai mult, polonezii și moldovenii pătrund în toamna anului 1600 în Țara Românească cu scopul de a-l înscăuna aici pe Simion Movilă, fratele lui Ieremia Movilă. După mai multe lupte, în care este învins de armata polonă, net superioară ca efective, Mihai este nevoit să ia calea pribegiei, îndreaptându-se spre Praga pentru solicita ajutor de la aliatul său, împăratul Rudolf al II-lea. După o călătorie lungă și anevoioasă (voievodul și însoțitorii săi fiind atacați de mai multe ori, mai ales în Transilvania),<ref>Iorga, ''Istoria lui Mihai Viteazul'', 1979, vol. II, pp. 194-196</ref> Mihai a ajuns la Viena pe 2 ianuarie 1601, unde a fost primit de arhiducele Matthias (viitorul împărat Matia I), care i-a înlesnit primirea la Curtea Imperială de la Praga.<ref>Iorga, ''Istoria lui Mihai Viteazul'', 1979, vol. II, p. 196</ref> Mihai Viteazul a ajuns la Praga pe 23 februarie 1601, fiind primit în audiență la împărat pe 14 martie.<ref>Iorga, ''Istoria lui Mihai Viteazul'', 1979, vol. II, p. 204</ref>

===Sfârșitul===