Mișcarea Rugul Aprins
- Pentru teofania biblică din care este inspirat numele acestei mișcări, a se vedea Rugul Aprins.
Acest articol face parte din seria Sfinții Închisorilor | |
General | |
Introducere Experimentul Pitești Mucenicii din Gherla Grupul misticilor –– Rugul Aprins Rugăciunea inimii Spiritualitatea luptei anticomuniste | |
Mucenici | |
Valeriu Gafencu – Constantin Oprișan Mircea Vulcănescu – Gherasim Iscu Gheorghe Jimboiu – Ilarion Felea | |
Mărturisitori | |
Arsenie Papacioc – Iustin Pârvu Benedict Ghiuș – Gheorghe Calciu Ioan Ianolide – Adrian Făgețeanu Radu Gyr – Sofian Boghiu Dumitru Stăniloae – Arsenie Boca | |
Liste | |
Sfinții închisorilor Poeții închisorilor Cărți Alte resurse |
Rugul Aprins sau Rugul Aprins al Maicii Domnului a fost o mișcare duhovnicească românească din secolul XX, urmașă a mișcării basiliană cernicane din secolul XIX și a mișcării mistico-ascetică paisiană din secolul XVIII[1]. Pe lângă trăsăturile isihaste și culturale, Rugul Aprins se afla sub prigoană, asemănător creștinilor din catacombe din primele veacuri, mulți membri fiind întemnițați și torturați pentru apartenența la această mișcare. Rugul Aprins a constituit „o mișcare unică în sud-estul Europei”[2], fiind o grupare în care intelectuali importanți laici luau parte la o educație și trăire isihastă.
Arhimandritul Roman Braga descria Rugul Aprins ca „un fenomen pururea viu în viața neamului românesc”, iar Părintele Romulus Joantă, spunea că mișcarea Rugul Aprins oglindește „tradiția isihastă a poporului roman”[3]. Deși a existat efectiv doar câțiva ani între 1944/1945–1948/1949, din cauza influenței întinse, „ceva s-a transformat în viața intelectualilor din România. Au devenit mai ortodocși, mai conștienți că Neamul Românesc a crescut și s-a dezvoltat în tradiția mânăstirilor, a rugăciunii și a Sfintelor Taine și că tradiția isihastă a existat de la început în poporul român”[3].
Formarea grupului
Context istoric
După ce Legiunea Arhanghelului Mihail și „Frățiile de Cruce” au fost scoase în afara legii în 1941, se punea o întrebare asupra modalității de continuare a luptei anticomuniste creștine. O parte din creștini au continuat să activeze în cadrul Frățiilor și Legiunii în ilegalitate, dar o altă parte din creștini începea să vadă aceste mișcări zadarnice, orientându-se spre o direcție isihastă:
Elemente constituente
Pe lângă contextul politic ce solicita un tip de organizație creștină pentru rezistența anticomunistă, alte elemente au fost propuse pentru înțelegerea formării Rugului Aprins.
Mișcarea intelectuală din București
Încă din anii 1920, în București, a fost întemeiată Asociația Studenților Creștini Români (ASCR), ce ținea grupuri de studiu biblic conduse de membri precum Mircea Vulcănescu, Alexandru Mironescu și Paul Sterian, la care mai târziu s-a alăturat și Sandu Tudor, venit din Sfântul Munte la începutul anilor 1930.[2].
Mai târziu, în anii 1940, în București, Mânăstirea Antim devine „un fel de internat al călugărilor care studiau teologia și care la slujbele de la Antim se adunau și făceau acolo o slujbă îngerească... Mai ales la slujbele de seară, se adunau, la vremea aceea, aproape tot Bucureștiul care cugeta.” [1]. Așadar, la Mănăstirea Antim a luat naștere gruparea „Duh și slovă” sub îndrumarea Arhimandritului Iuliu Scriban, un mare profesor de teologie[1]. Din această grupare făceau parte și mireni precum Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Petru Comarnescu, și alții[5]
Momentul Cernăuți
În același timp, în 1943, Sandu Tudor, înainte de călugărie, făcea parte din „Momentul Cernăuți” sau „Șapte zile de priveghere”, un grup cu program isihast unde au luat parte și intelectualii bucureșteni din Antim[1].
Intelectualii din grupul Duh și Slovă și participanții din Momentul Cernăuți s-au unit prin Sandu Tudor la Antim formând Rugul Aprins.
Înrâurirea rusă
În urma retragerii armatelor române din Rusia, Mitropolitul Nicolae al III-lea al Rostovului împreună cu un grup de vreo treizeci de preoți și câteva maici s-au refugiat în București, cerând ocrotirea Patriarhului Nicodim, pe care Mitropolitul îl cunoștea de pe vremea când studiaseră amândoi la Academia Petru Movilă din Kiev. Patriarhul i-a repartizat pe preoți la mănăstirea Cernica, iar pe maici la mânăstirea Pasărea. Între timp, Mitropolitul Nicolae moare și este îngropat lângă bisericuța cimitirului mânăstiresc, paraclisul Sfântul Lazăr. În anul 1947 moare și Patriarhul Nicodim. Între preoții ruși era un călugăr îmbunătățit, Părintele Ioan Kulâghin (știut și ca Ivan Străinul). Acesta a venit în România cu două manuscrise rusești, care nu fuseseră tipărite până atunci. Era tot ce putuse el salva din bibliotecă, înainte ca armatele roșii să închidă mânăstirea Valaam și să omoare pe călugări cu topoarele[3].
Pe Părintele Ioan Kulâghin l-a descoperit Daniil. În momentul în care l-a descoperit Sandu Tudor, „Rugul Aprins” era o mișcare constituită. Sandu Tudor după ce a constatat că a întâlnit un om cu deosebite daruri duhovnicești, l-a invitat la Antim. Interpretul Părintelui Ioan nu era prea învățat. Era un soldat român din Basarabia, duhovnicesc dar puțin instruit. Părintele Ioan nu conferenția. Nu se știa nici ce studii avea. Dar avea Rugăciunea inimii[1].
Împreună cu Părintele Daniil au inițiat un procedeu de transmitere a Rugăciunii minții probabil folosit în spiritualitatea rusească. Se făceau rugăciunile începătoare și apoi se dădea o binecuvântare specială de rostire a Rugăciunii minții, cu povețe practice: cum să zică, în ce poziție, de câte ori. La acest ritual participa Părintele Daniil, Părintele Ioan, iar transmițătorul binecuvântării și drept traducător nu mai era soldatul basarabean Leontie, poate călugăr după nume, ci părintele Gheorghe Roșca, un preot basarabean de înaltă ținută duhovnicească, participant și el la conferințele de la Antim[1].
Soarta preoților ruși refugiați la Mânăstirea Cernica a fost tragică. La sfârșitul anului 1947 au fost arestați și deferiți tribunalelor armatei sovietice, care i-au judecat sumar pentru crimă de înaltă trădare și i-au condamnat la moarte. Pe Părintele Ioan și pe ucenicul său, caporalul basarabean, i-au deportat în Siberia. Câteva cărți poștale au mai sosit pe adresa Profesorului Alexandru Mironescu. Apoi s-a așternut tăcerea. Am înțeles că bătrânul duhovnic Ioan Kulâghin a murit, iar despre caporalul basarabean nu am aflat nimic[3].
Părintele Ioan a fost unul din ultimii mari duhovnici de la Optina lui Dostoievski[1].
Traducerea Filocaliei
La aceste influențe se adăuga și eforturile de traducere a Filocaliei făcute de Dumitru Stăniloae care și el va face parte din gruparea Rugul Aprins.
Înființarea
Cândva după război în jurul anului 1945 „Rugul Aprins” ia ființă odată ce Sandu Tudor unește isihasmul din Cernăuți cu mișcarea cultural-intelectuală din Antim.
Roman Braga își amintește că întocmai ca Sfântul Simeon Noul Teolog, Sandu Tudor și-a construit o chilie sub clopote, în care se intra pe brânci. „Acolo a fost primul sediu al Asociației Ortodoxe „Rugul Aprins”. Mai târziu, prin bunăvoința starețului, Arhimandritul Vasile Vasilachi, grupul de studiu, conferințe și practică a rugăciunii inimii, s-a mutat în biblioteca mânăstirii”[3].
Grupul care s-a format treptat la Antim a fost chiar înregistrat în 1946 ca asociație cu caracter cultural, sub denumirea de „Rugul Aprins al Maicii Domnului” și a activat legal până în 1948.
Alte mișcări spirituale
Antonie Plămădeală spune că mai erau alte două mișcări duhovnicești ce „conturează trăsăturile unei spiritualități care a acoperit prin ei, prin duhovnicii lor și prin ucenicii lor, a doua jumătate a secolului XX românesc”[1]:
- Mișcarea de la Sâmbăta de Sus, de la Mânăstirea „Brâncoveanu”, Făgăraș, mutată apoi la Mânăstirea Prislop. Acestea au fost inițiate și dezvoltate de Părintele Arsenie Boca. La Sâmbăta, Părintele Stăniloae a început traducerea Filocaliei.
- Mișcarea de la Mânăstirea Slatina din Moldova, mutată apoi la Mânăstirea Sihăstria, astăzi numai la Mânăstirea Sihăstria, inițiată și continuată de Părintele Arhim. Cleopa Ilie.
Semnificația numelui
Mitropolitul Antonie Plămădeală furnizează următoarea explicație[1]:
- Dar de ce „Rugul Aprins”?
- Se știe că termenul îl găsim în Vechiul Testament. Era un rug pe care l-a văzut Moise în pustie. Acesta ardea, dar nu se mistuia, adică nu se termina de ars și nu prefăcea rugul în cenușă. Așadar, dintr-o dată, simbolul duratei creștine chiar sub foc, sub focul nenorocirilor venite peste poporul român din Răsăritul ateu, în cazul nostru.
- Esența de principiu a „Rugului Aprins” aceasta a fost: îndumnezeirea omului prin rugăciunea continuă a numelui lui Iisus.
Arhimandritul Roman Braga adaugă următoarele[3]:
- Denumirea de Rugul Aprins a fost aleasă nu numai pentru că este un simbol clasic al Maicii Domnului, ci, mai ales, pentru că Maica Domnului este tipul rugăciunii perfecte, pentru că, în ea, „ca niciodată, inima omului, cu inima Domnului, au bătut și bat laolaltă” (Acatistul Rugului Aprins, Condac 8). În rugăciune, omul intră în ritmul Dumnezeirii, în el bate pulsația Duhului Sfânt. Criza omului modern este aritmia.
Icoanele Rugului Aprins
Profesorul Marius Vasileanu a explicat importanța icoanei Rugului Aprins în existența mișcării[7]:
- Icoana Rugului Aprins este un simbol al Maicii Domnului, dar și al „Rugăciunii lui Iisus“, tema în jurul căreia s-au adunat toți membrii Rugului Aprins. Este icoana de care Pr. Daniil (Sandu Tudor) nu se despărțea niciodată. Icoana este specific rusească, fiind o temă redundantă cu profunde semnificații mistice ortodoxe. Sărbătoarea Rugului Aprins este stabilită în calendarul creștin ortodox pe data de 4 septembrie și, conform teologului Andrei Scrima, constituie, tăcut, momentul și locul de reunire în Duh a tuturor celor ce au fost binecuvântați cu darul trăirii și cunoașterii isihaste.
- Tradiția orală spune că această icoană a fost adusă de pr. Daniil de pe Muntele Athos și că l-a apărat în grele încercări. „În ultimii săi ani, fiind stareț la Schitul Rarău, icoana era în clădirea stăreției. Ulterior, după arestarea și moartea pr. Daniil, icoana a fost preluată de pr. Benedict Ghiuș în chilia sa de la Mănăstirea Cernica. La moartea pr. Benedict, una din puținele prevederi testamentare a fost aceea ca icoana să fie transmisă pr. Sofian Boghiu la Mănăstirea Antim. De atunci, icoana Rugului Aprins care a aparținut pr. Daniil este în fața altarului, la Mănăstirea Antim – devenind imaginea clasică a mișcării Rugului Aprins pornită aici în anii postbelici
- Puțină lume știe – și se fac multe confuzii – că și Pr. Ioan Kulîghin (Ioan cel Străin) a adus în România o icoană a Rugului Aprins. După arestarea și deportarea Pr. Ioan, icoana s-a aflat în casa profesorului Alexandru Mironescu. Există mai multe mărturii care susțin că această icoană emite uneori niște sunete speciale – una din aceste întâmplări a fost prilejuită de o prelegere pe care a susținut-o în anii ’50 chiar Pr. Cleopa Ilie, cu ocazia unei vizite la București.
Activitatea grupului
Activitate generală
În esență se făceau trei lucruri[1]:
- Conferințe (joia și duminica după-amiaza), în biblioteca de la Mânăstirea Antim;
- Exerciții de rugăciune tăcută, uneori sub îndrumare și cu unele explicații;
- Participarea la slujbele de la Mânăstirea Antim, îndeosebi la vecernii, seara, unde un cor îngeresc alcătuit din monahi studenți, te făcea să te simți în atmosferă de creștinism primar efervescent sau în atmosferă de catacombă protejată.
În general, grupul pretindea să țină „ședințe literare”, ascunzând caracterul duhovnicesc de autoritățile anti-creștine. Acoperământul „literar” era doar pentru autoritățile vremii. Erau de fapt întâlniri duhovnicești, pregătire spirituală înainte de intrarea definitivă în catacombe.
Câteva dintre temele care se tratau acolo în conferințe:
- „Martirajul Sf. Ioan Botezătorul” (Ioan Marin Sadoveanu)
- „Viața Sf. Mucenițe Anastasia izbăvitoare de otravă” (Paul Sterian),
- „Războiul nevăzut al Sf. Paisie cel Mare din Egipt” (Paul Sterian).
Alte teme: Isihasmul, Iisus Logosul Întrupat, Păcatul originar, Scena și altarul, Rugăciunea inimii, Exegeza smochinului blestemat și Medalioane ale unor mari isihaști[8].
Concursuri culturale
S-au organizat și concursuri artistice cu premii pentru a atrage mai mulți participanți.
Astfel, Sofian Boghiu și Eremia Profeta au fost premiați în cadrul concursului de pictură. Tot așa, Paul Constantinescu a fost premiat în cadrul concursului de muzica pentru oratorii care mai târziu au fost interpretate la Ateneu de George Enescu[1].
Premiile în bani erau asigurate de Paul Sterian și de Sandu Tudor.
Activitate matematică
Anton Dumitriu, logicianul, matematician prin formație, a lucrat trei luni cu Părintele Petroniu Tănase, și el cu studii de matematică, la dezlegarea Teoremei lui Fermat. Plămădeală mărturisește:
- Am văzut vreo cincizeci de caiete pline numai cu formule și credeam amândoi că erau foarte aproape de rezolvare. Dar teorema a rămas tot nerezolvată[1].
Tineretul în Rugul Aprins
Arhim. Roman Braga își amintește:
- Fiind studenți pe vremea aceea, împreună cu Părintele Nicolae Bordașiu, am încercat să facem ceva care ne-a costat primii cinci ani de închisoare. Am redactat niște statute pentru o eventuală Asociație a Tineretului Ortodox Studențesc (ATOS).
- Ne-am dus cu ele la Rugul Aprins și ei ni le-au confiscat, zicând: „Aduceți pe studenți aici, pe cei mai buni. Convertirea omului nu se face prin statute, asociații sau lecturi. Este nevoie de coborârea în noi, de explorarea universului interior, în care ne întâlnim cu Dumnezeu”.
- Mentorul acestui grup de tineri din toate facultățile, care frecventau Rugul Aprins, a fost Părintele Arhimandrit Benedict Ghiuș care ne-a ajutat să transformăm teologia noastră nominalistă într-o rugăciune. Sfinții Părinți nu au teoretizat. Ei erau niște oameni practici: post, metanie, spovedanie, împărtășire… ; nu erau vorbe…
- De atunci am rămas cu impresia că Dumnezeu nu este o achiziție a intelectului uman și nici creștinismul nu este un manual de reguli sau de principii etice, ci Dumnezeu este viață și numai atunci devin actele noastre autentice, când putem spune, dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește întru mine” (Galateni 2, 20).
Interzicerea Rugului Aprins din 1948
În 1948, asociația „Rugul Aprins al Maicii Domnului” a fost scoasă în afara legii, iar întâlnirile de la Antim au fost suspendate. Pentru o vreme, acestea au continuat, însă într-un soi de clandestinitate. Ușor-ușor însă, grupul de la Antim avea să se risipească. În anii 1948-1949, mai mulți monahi de la Antim s-au retras la alte mănăstiri și schituri din țară. În fine, în 1950, inițiatorul Sandu Tudor a fost arestat și condamnat la cinci ani de închisoare.
- Sandu Tudor a chemat ca martor la proces și pe Zaharia Stancu și pe Jebeleanu și pe Beniuc, dar nici unul n-a venit, toți fiind pe cale de a se aranja cu noul regim sovietizat. Sandu Tudor ar fi voit de la ei: să aprecieze dacă, dincolo de actul de cultură și de spiritualitate, mișcarea era politică, el crezând că toți trei vor spune ca n-a fost așa ceva. Dar ei n-au venit pentru că era vremea când totul devenise politic, chiar și rugăciunea! Și se temeau. Dar, e drept, n-au venit nici să acuze.[1].
După ispășirea unei părți a pedepsei, în 1952, Sandu Tudor a fost eliberat și s-a retras la mănăstirea Rarău, unde a fost hirotesit schimnic sub numele de Daniil. Acolo a adunat doisprezece călugări din toate straturile sociale: bucătari de restaurante, chelneri, foști militari, iar unii de-a dreptul vagabonzi. Cu aceștia făcea Sandu Tudor rugăciunea inimii și teologie înaltă.
Arestările din 1958
Profesorul Olivier Clément, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Saint-Serge din Paris, a scris un articol despre această mișcare spirituală, intitulat: L’Église Roumaine el le Buisson Ardent. Doar atunci Securitatea a început să investigheze mișcarea Rugul Aprins.
În februarie 1958, Securitatea declanșează, cu furie, o amplă acțiune de eliminare a unui grup de călugări și intelectuali membri ai mișcării Rugul Aprins. Primul reținut avea să fie părintele Adrian Făgețeanu, acuzat de apartenență la mișcarea legionară.
Supus torturilor, Adrian Făgețeanu a fost obligat să declare că inițiatorul mișcării Rugul Aprins, Sandu Tudor, la acea vreme părintele Daniil de la Rarău, avea trecut legionar și că gruparea din care făcea parte era una „subversivă și Contrarevoluționară“. Mai mult, conform acuzațiilor oficiale din dosarul lotului „Alexandru Teodorescu și alții“ (Alexandru Teodorescu era numele din buletin al lui Sandu Tudor), ministrul de Interne Alexandru Drăghici susținea că există în cadrul Bisericii Ortodoxe Române o conspirație legionară care trebuia eradicată imediat. În doar câteva luni, s-au făcut zeci de arestări, iar procesul care a urmat a dus la condamnări grele pentru membrii organizației Rugul Aprins.[7]
Momentele arestărilor sunt amintite de Roman Braga[3]:
- Guvernul de la București intrase în panică. S-a speriat de Rugul Aprins mai mult decât toate centrele de rezistență din Carpați. Pentru revoluționari exista pedeapsa cu închisoarea și moartea. Dar ce te faci cu acel «centru» din om pe care nimeni nu-l poate controla și despre care Lunaciarski îi spunea lui Lenin într-o scrisoare: „Dacă vrei să-l stăpânești pe om, ucide-i intimitatea!”. Toate acestea au dus la marea lovitură dată Bisericii Românești în anul 1959. Era al doilea val mare de arestări. Primul începuse la 15 Mai 1949, împotriva rămășiței partidelor istorice și pentru distrugerea așa-zisei „mentalități burgheze”, iar acum atacul era îndreptat direct împotriva lui Dumnezeu. Ținta erau preoții, călugării și intelectualii care polarizau, care exercitau împrejurul lor o influență spirituală. În ianuarie 1959, guvernul publică în ziarul Scânteia, pe prima pagină, un decret ce prevedea închiderea tuturor mânăstirilor și a schiturilor care nu erau monumente istorice, dar și excluderea din mănăstiri a tuturor călugărilor mai tineri de 55 de ani și a maicilor sub 50 de ani, pentru a fi în mod obligatoriu încadrați în munca pentru socialism.
- Acum au fost arestați și așa-zișii lideri ai Rugului Aprins. Eu mă consider și acum un ucenic al acelor mari îndrumători spirituali, însă am fost și eu arestat printre ei. După un an de anchetă, am fost aduși într-o sală a Tribunalului Militar din București: Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Ieroschimonahul Daniil (Sandu Tudor), Arhimandritul Benedict Ghiuș, Arhimandritul Sofian Boghiu, Arhimandritul Felix Dubneac, Ieromonahul Adrian Făgețeanu, Profesorul Universitar Alexandru Mironescu și fiul său Șerban (care trăiește astăzi în Elveția), Doctorul și Poetul Vasile Voiculescu, Doctorul Gheorghe Dabija și alți câțiva de care nu-mi mai amintesc acum. A fost o parodie de proces, cu ușile încuiate, deoarece au fost rostite, pentru martori, numele unor oameni din guvern, cum era Atanase Joja, de exemplu, și despre care Securitatea nu ar fi vrut să se vorbească, în acea situație.
- Procurorul a început prin a ne acuza că am vrut să-i ardem pe rug, făcând aluzie la denumirea societății Rugul Aprins. Apoi am fost învinuiți că ne adunam și comentam texte dușmănoase la adresa Regimului, din Sfinții Vasile cel Mare, Ioan Scărarul și Grigorie de Nyssa. Nu spun că era o ignoranță a procurorului, ci mai degrabă un cinism diabolic, specific comuniștilor. Pedepsele au fost mari: Ieroschimonahul Daniil a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru practica rugăciunii inimii și a murit în închisoarea Aiud ca martir. Nu trebuie să uităm că mulți și-au dat viața în acest regim de teroare, nu pentru politică, ci pentru Dumnezeu.
Toți cei 16 inculpați în cauză au fost condamnați la închisoare. Alexandru Teodorescu a primit cea mai aspră pedeapsă: 25 de ani de muncă silnică. A fost încarcerat la Aiud, unde a decedat în detenție la data de 17 noiembrie 1962. Vasile Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de temniță. Nu i-a ispășit pe toți. Cu sănătatea distrusă de anii de temniță, Vasile Voiculescu avea să fie grațiat în data de 28 aprilie 1962, prin Decretul nr. 291 al Consiliului de Stat. A murit un an mai târziu (26 aprilie 1963)[9].
Participanți cunoscuți
Conform Pr. Dr. Gheorghe Holbea, la conferințele Rugului Aprins era un număr aproximativ egal de mireni și de clerici sau monahi[2].
Cler sau cin monahal
- Mit. Antonie Plămădeală
- Mit. Bartolomeu Anania
- Mit. Tit Simedrea
- Arhim. Andrei Scrima
- Arhim. Arsenie Papacioc
- Arhim. Benedict Ghiuș
- Arhim. Cleopa Ilie
- Arhim. Felix Dubneac
- Arhim. Grigorie Băbuș
- Arhim. Haralambie Vasilache
- Arhim. Ioan Iovan
- Arhim. Petroniu Tănase
- Arhim. Roman Bragă
- Arhim. Sofian Boghiu
- Arhim. Vasile Vasilache
- Ieroschim. Sandu Tudor
- Ierom. Adrian Făgețeanu
- Pr. Dumitru Stăniloae
- Pr. Nicolae Bordașiu
- Măicuița Veronica
Mireni
- Alexandru Elian - istoric
- Alexandru Mironescu - chimist
- Anton Dumitriu - matematician
- Constantin Joja - arhitect
- Constantin Noica - filosof
- Dan Grigore Pistol
- Dan Grigorescu
- Dorinel Codreanu
- Emanoil Mihăilescu - arhitect
- Eremia Profeta - pictor
- George Văsii - arhitect
- Gheorghe Dabija - doctor
- Gheorghe Munteanu
- Gheorghe Plăcințeanu - medic
- Ioan Gheorghe Savin - teolog, profesor
- Ion Barbu - matematician
- Ion Marin Sadoveanu - scriitor
- Mihail Constantineanu - doctor
- Mihail Necule - matematician
- Mihail Rădulescu
- Mircea Vulcănescu - filosof și economist
- Nae Nicolau
- Nichifor Crainic - filosof și teolog
- Nicolae Nicolau - poet
- Nicolae Rădulescu - arhitect
- Nicolae Vârnă
- Octav Onicescu - matematician
- Olga Greuceanu - sciitoare și pictoriță
- Paul Constantinescu - compozitor
- Paul Sterian - poet și economist
- Traian Balea
- Tudor Vianu - critic, poet, filosof
- Valentin Poenaru - matematician
- Vasile Voiculescu - poet și medic
- Vladimir Streniu - critic și istoric literar
- Șerban Cioculescu - critic și istoric literar
- Șerban Mironescu - scriitor
- Ștefan Todirașcu - jurist și profesor
A se vedea și
Note
- ↑ 1,00 1,01 1,02 1,03 1,04 1,05 1,06 1,07 1,08 1,09 1,10 1,11 1,12 1,13 1,14 1,15 1,16 1,17 Antonie Plămădeală, Rugul Aprins, Arhiepiscopia Sibiului, 2002. URL: https://www.marturisitorii.ro/wp-content/uploads/2016/11/Rugul-aprinsAntonie-Plamadeala.pdf
- ↑ 2,0 2,1 2,2 Fenomenul „Rugul aprins” (18 04 2017), Trinitas TV, YouTube, 2017. URL: https://www.youtube.com/watch?v=bSmZG_AJTik
- ↑ 3,00 3,01 3,02 3,03 3,04 3,05 3,06 3,07 3,08 3,09 3,10 3,11 3,12 Arhimandrit Roman Braga, RUGUL APRINS, Lumină Lină, Mai 1991. URL: https://www.candelarugulaprins.ro/rugul-aprins-arhimandrit-roman-braga-%e2%80%a02015/
- ↑ ÎPS Andrei Andreicuț. IPS Andrei Andreicut despre pr. Adrian Fageteanu., Lumea Credinței, 2012. URL: https://lumeacredintei.com/duhovnici/ips-andrei-andreicut-despre-pr-adrian-fageteanu/
- ↑ Antonie Plămădeală. Rugul Aprins, 2002, și Ionel Jianu. Din totdeauna am avut demonul scrisului, în „Revista de istorie și teorie literară”, nr. 1-2, 1988
- ↑ Interviu realizat de Nicolae Iuga în luna august 2003 – Revista Memoria Ethnologică, an III, nr. 8-9, iulie-decembrie, 2003, pp. 841-844. URL: https://fericiticeiprigoniti.net/daca-un-intelectual-merita-canonizat-acela-este-vasile-voiculescu-2/
- ↑ 7,0 7,1 Daniel Gorgonaru. Rugul Aprins, gruparea ortodoxă care a pus pe jar Securitatea. Interviu cu preotul Nicolae Bordaşiu, supraviețuitor al mișcării, Adevărul, 2014. URL: https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/rugul-aprins-gruparea-ortodoxa-care-a-pus-pe-jar-1587828.html
- ↑ Dr. Nicolae Nicolau, Rugul Aprins al Maicii Domnului, în vol. „Din documentele rezistenței”, nr. 4, 1992, p. 33
- ↑ Ștefan Bosomitu. Povestea lotului “Rugul Aprins”, 2013. URL: https://stefanbosomitu.wordpress.com/2013/08/05/povestea-lotului-rugul-aprins/
Surse
- Antonie Plămădeală, Rugul Aprins, Arhiepiscopia Sibiului, 2002. URL: https://www.marturisitorii.ro/wp-content/uploads/2016/11/Rugul-aprinsAntonie-Plamadeala.pdf
- Roman Braga, RUGUL APRINS, Lumină Lină, Mai 1991. URL: https://www.candelarugulaprins.ro/rugul-aprins-arhimandrit-roman-braga-%e2%80%a02015/
- Fenomenul „Rugul aprins” (18 04 2017), Biserica Azi, Trinitas TV, YouTube, 2017. URL: https://www.youtube.com/watch?v=bSmZG_AJTik