Mesalianism: Diferență între versiuni
(New page: '''Mesalianismul''' este o erezie mistică apărută în secolul al IV-lea. Membrii acestei secte mistice vroiau să se dedice cu totul rugăciunii, ca formă de luptă cu cel rău, de...) |
(→Denumiri) |
||
| Linia 4: | Linia 4: | ||
Membrii acestei secte sunt cunoscuţi sub trei nume: '''mesalieni''', '''masalieni''' sau '''evhiţi'''. Aceste numiri provin din termenul grecesc ''messalianoi'' / ''massalianoi'' care calchiază cuvântul siriac ''mesalleyānē'' şi înseamnă "rugători". La fel, termenul de evhit / evhiţi provine din grecescul ''euchitai'', care este o traducere grecească a siriacului ''mesalleyānē'' <ref>Aceasta fiind şi una din caracteristicile lor datorată importanţei aproape exclusivă acordată rugăciunii. - cf. Antoine Guillaumont, art. "Messaliens", în: ''Dictionnaire de Spiritualité'', Tome X, Beauchesne, Paris, 1980, col. 1074.</ref>. | Membrii acestei secte sunt cunoscuţi sub trei nume: '''mesalieni''', '''masalieni''' sau '''evhiţi'''. Aceste numiri provin din termenul grecesc ''messalianoi'' / ''massalianoi'' care calchiază cuvântul siriac ''mesalleyānē'' şi înseamnă "rugători". La fel, termenul de evhit / evhiţi provine din grecescul ''euchitai'', care este o traducere grecească a siriacului ''mesalleyānē'' <ref>Aceasta fiind şi una din caracteristicile lor datorată importanţei aproape exclusivă acordată rugăciunii. - cf. Antoine Guillaumont, art. "Messaliens", în: ''Dictionnaire de Spiritualité'', Tome X, Beauchesne, Paris, 1980, col. 1074.</ref>. | ||
| − | În unele scrieri îi aflăm purtând numele diverşilor lideri pe care i-au avut în diferite locuri sau timpuri: ''adelfieni'' - după un anume Adelfios -, | + | În unele scrieri îi aflăm purtând numele diverşilor lideri pe care i-au avut în diferite locuri sau timpuri: ''adelfieni'' - după un anume Adelfios -, ''eustatieni'' – după Eustatiu din Edessa -, ''marcianiţi'' - după un anume Marcian -, etc.<ref>"Conducătorii acestei erezii au fost Dadoes, Sava, Adelfios, Herma şi alţii" - Teodoret al Cirului, ''Hist. Eccl.'' IV, 11, 2, trad. rom. V. Sibiescu, Coll. PSB 44, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1995, p.166.</ref> |
| − | Toate aceste nume le-au fost date de adversari. Ei însă se numeau pe ei înşişi "spirituali" sau "duhovniceşti" (pneumatikoi) <ref>Cf. Guillaumont A., art. "Messaliens", id.</ref>. | + | Toate aceste nume le-au fost date de adversari. Ei însă se numeau pe ei înşişi "spirituali" sau "duhovniceşti" (gr. ''pneumatikoi'') <ref>Cf. Guillaumont A., art. "Messaliens", id.</ref>. |
==Începuturi şi apariţii în istorie== | ==Începuturi şi apariţii în istorie== | ||
Versiunea de la data 18 mai 2007 15:30
Mesalianismul este o erezie mistică apărută în secolul al IV-lea. Membrii acestei secte mistice vroiau să se dedice cu totul rugăciunii, ca formă de luptă cu cel rău, deoarece considerau că Botezul este ineficace în a-l exorciza. Din cauza acestei credinţe ei refuzau participarea la Sfintele Taine, iar ca mod de viaţă trăiau din cerşit, în încercarea de a dedica cât mai mult timp rugăciunii.
Denumiri
Membrii acestei secte sunt cunoscuţi sub trei nume: mesalieni, masalieni sau evhiţi. Aceste numiri provin din termenul grecesc messalianoi / massalianoi care calchiază cuvântul siriac mesalleyānē şi înseamnă "rugători". La fel, termenul de evhit / evhiţi provine din grecescul euchitai, care este o traducere grecească a siriacului mesalleyānē [1].
În unele scrieri îi aflăm purtând numele diverşilor lideri pe care i-au avut în diferite locuri sau timpuri: adelfieni - după un anume Adelfios -, eustatieni – după Eustatiu din Edessa -, marcianiţi - după un anume Marcian -, etc.[2]
Toate aceste nume le-au fost date de adversari. Ei însă se numeau pe ei înşişi "spirituali" sau "duhovniceşti" (gr. pneumatikoi) [3].
Începuturi şi apariţii în istorie
Sunt menţionaţi de Epifanie de Salamina în ultima secţiune a Panarion-ului său (scris pe la 373). Epifanie plaseazã începuturile sectei în Mesopotamia în jurul anilor 350, sub domnia lui Constantiu II [4]; din Mesopotamia s-ar fi răspândit mai apoi în Siria, Armenia, Asia Mică şi până în Tracia. Este interesant de observat că în Panarion nu le este imputată nici o învăţătură greşită, ci doar comportamentul şi viaţa de promiscuitate - probabil şi pentru că erau la începutul existenţei lor şi nu aveau bine definită nici ei înşişi propria învăţătură.
La rândul lui Teodoret de Cir le plasează începuturile câtiva ani mai târziu, sub domnia lui Valentinian.
"Se[5] pare că zona apariţiei lor ar fi Osroene, căci Edessa este un centru important al lor. Sf. Efrem Sirul îi menţionează în lucrarea Imne despre erezii, scrisă tot la Edessa între 363-373. De aici se răspândesc în Siria şi în provinciile Asiei Mici. Sunt pentru prima dată condamnaţi de sinodul din Sida, în Pamfilia, prin 390, prezidat de Sf. Amfilohie de Iconium.[8] Sinodul a trimis o scrisoare episcopului Flavian al Antiohiei care, aflând despre o serie de monahi mesalieni că sunt la Edessa, i-a chemat, şi ispitindu-l pe Adelfios, cel mai bătrân dintre ei, a aflat despre învăţătura de altfel secretă a acestora. Flavian a convocat apoi un sinod la care i-a condamnat şi au fost expulzaţi din Siria, însă după moartea lui Flavian numărul lor a crescut mult. La acest sinod au fost condamnaţi împreună cu Adelfios Sava, monah şi eunuc, Sava, Eustatie de Edessa, Dadoe, Herma, Simeon şi altii. Îi întâlnim de asemenea şi în Pamfilia, Licia, Licaonia, Capadocia. Aproximativ în aceeaşi perioadă sunt întâlniţi şi în Armenia unde chiar un episcop a cochetat cu învăţăturile lor. Tot în Armenia s-au luat măsuri aspre împotriva lor, Teodoret, cea mai importantă sursă cu privire la istoria lor primară menţionând faptul ca episcopul Letoios din Metilene, auzind de faptul că există prin unele mănăstiri călugări ce se fac vinovaţi de astfel de credinţe, i-a alungat dând foc mănăstirilor. Amfilohie mitropolitul Licaoniei a procedat de asemenea foarte dur în ce priveşte cazul mesalienilor."
Mai târziu, mesalianismul a fost condamnat la Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes (431) [6]. Totuşi mesalianismul a supravieţuit în tot cursul secolului al V-lea şi chiar mai târziu (sunt mentionaţi în documente până în secolul al VII-lea, şi se pare că chiar la momentul când scrie Fotie cel Mare - mort în 890 - secta nu era complet stinsă), atât în provinciile orientale ale Imperiului roman, cât şi la nestorienii Regatului sasanid.
Doctrină
de făcut
Mod de viaţă
Masalienii / evhiţii vroiau sã se dedice cu totul rugăciunii, şi pentru acest motiv refuzau lucrul de orice fel şi trăiau din cerşit. Cum membrii acestei secte renunţau cu totul la bunurile acestei lumi, neavând lucuinţe, dormeau în stradă (dacă vremea le-o permitea), uneori bărbaţi şi femei împreună - promiscuitate din care adversarii lor luau prilej ca să-i acuze de imoralitate, fără ca vreodată să aducă totuşi fapte concrete şi precise în sprijinul acuzaţiilor lor.
Surse
- http://www.nistea.com/EVHITII.html
- http://www.nistea.com/eseuri/ionut_mavrichi/erezia-mesaliana-si-combaterea-ei-de-catre-diadoh-al-foticeei-si-marcu-ascetul.htm
Note
- ↑ Aceasta fiind şi una din caracteristicile lor datorată importanţei aproape exclusivă acordată rugăciunii. - cf. Antoine Guillaumont, art. "Messaliens", în: Dictionnaire de Spiritualité, Tome X, Beauchesne, Paris, 1980, col. 1074.
- ↑ "Conducătorii acestei erezii au fost Dadoes, Sava, Adelfios, Herma şi alţii" - Teodoret al Cirului, Hist. Eccl. IV, 11, 2, trad. rom. V. Sibiescu, Coll. PSB 44, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1995, p.166.
- ↑ Cf. Guillaumont A., art. "Messaliens", id.
- ↑ Constantiu II era cel mai mic dintre fiii lui Constantin cel Mare, şi ultimul împărat dintre ei, domnind până la 361.
- ↑ Paragraf din http://www.nistea.com/eseuri/ionut_mavrichi/erezia-mesaliana-si-combaterea-ei-de-catre-diadoh-al-foticeei-si-marcu-ascetul.htm
- ↑ "În 431, la sinodul ecumenic de la Efes, în a VII-a sesiune, la intervenţia lui Valeriu de Iconium şi a lui Amfilohie de Sida, părinţii au luat în discuţie cazul mesalienilor. Sinodul a dat ca urmare a acestui fapt Hotărârea împotriva impioşilor mesalieni sau euhiţi, care prevedea, în cazul nelepădării învăţăturilor, pedepse disciplinare aspre: „dar dacă stăruie în aceasta şi nu le anatemizează, preoţii, diaconii şi cei care au o treaptă în Biserică să cadă şi din cler şi din treaptă şi din comuniune, iar laicii să fie anatemizaţi.” Arhid. Ioan Ică jr., Sinodiconul Ortodoxiei, Editura Deisis, Sibiu." - cf. Ionuţ Mavrichi, Erezia mesaliană şi combaterea acesteia de către Diadoh al Foticeei şi Marcu Ascetul
