Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Mercurie

Sf. Mare Mucenic Mercurie
Sf. Mare Mucenic Mercurie
Date personale
Naștere 224 d.Hr.
Mutare la Domnul (†) 4 decembrie 250
Localizare Cezareea Capadociei,
în Asia Mică (provincie romană)
Naționalitate
Date cult
Tip Mare Mucenic
Data canonizării
Prăznuire la data de 25 noiembrie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate

Sfântul Mare Mucenic Mercurie (în latină Mercurius; n. 224 – d. 250 ) a trăit în prima jumătate a secolului al III-lea, în Imperiul Roman. A pătimit și a fost martirizat în perioada marii persecuții împotriva creștinilor, pe vremea împăratului Decius, fiind executat în Cezareea Capadociei la 4 decembrie 250.
Numele său inițial, Philopater, înseamnă în limba greacă „Iubitor al Tatălui”. De asemenea, Sf. Mercurie mai este cunoscut și sub numele de Abu-Seifein, care în limba arabă înseamnă „Cel care are două săbii", cu referire la o a doua sabie care i-a fost dată de Arhanghelul Mihail.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 25 noiembrie.

Viața

Sf. Mercurie s-a născut în anul 224 d.Hr. în cetatea Eskentos, din Capadocia (provincie romană din Asia Mică, astăzi în Turcia). Tatăl său, Yares, de origine scită, centurion în armata imperială romană, i-a dat numele la naștere Philopater („Iubitor al Tatălui”, în limba greacă). La scurt timp după nașterea fiului său, Yares și soția sa s-au creștinat. La sfântul botez ei au primit nume noi: Yares s-a numit Noe, iar soția lui Saphina. Tot atunci l-au botezat și pe micul Philopater, dându-i numele Mercurius (Mercurie). Vestea despre creștinarea lor s-a răspândit repede și mai-marele cetății i-a arestat și, deoarece aceștia au refuzat să se dezică de credința lor și să se închine idolilor, a ordonat să fie aruncați pradă animalelor sălbatice în arena circului roman de acolo. S-a întâmplat însă o minune: fiarele nu i-au atacat pe cei trei, aceștia scăpând teferi. Văzând aceasta, dregătorul care îi condamnase la moarte a revenit asupra sentinței și i-a eliberat.[1]

Au trecut anii și, după moartea tatălui său, tânărul Mercurius a fost chemat de noul împărat roman, Decius, să îl înlocuiască pe Noe în rândurile armatei imperiale. Descris ca fiind foarte puternic și curajos, Mercurius a câștigat respectul camarazilor săi, fiind renumit ca un iscusit mânuitor al spadei romane (gladius).[2] Când barbarii au atacat Roma, Decius a ezitat să lupte cu ei, văzând mulțimea acestora. Mercurius a venit în fața lui și a spus: „Nu vă temeți, pentru că Dumnezeu ne va ucide dușmanii și ne va aduce victoria”.[3]

După mai multe zile de luptă, Arhanghelul Mihail i-a apărut lui Mercurie, cu o sabie strălucitoare. Sf. Mercurie a luat acea sabie de la arhanghel, de aici provenind și numele Abu-Seifein - „Cel cu două săbii”, o sabie militară și o sabie divină.[3] Sub comanda lui, romanii au obținut o victorie decisivă asupra barbarilor. Aflând această veste, Decius s-a bucurat nespus; el l-a onorat pe Mercurius și l-a înaintat în rangurile militare.

Mucenicia

În anul 249 împăratul roman Decius a promulgat un edict prin care toți creștinii, indiferent de vârstă sau stare socială, erau obligați să vină personal și să ofere jertfe zeilor păgâni. Celor care fugeau li se confiscau averile și când se întorceau acasă puteau fi uciși, dar cel mai adesea se urmărea obținerea apostazierii (renegarea credinței creștine) și nu uciderea lor.

Arhanghelul Mihail i-a apărut lui Mercurie și i-a spus să-și amintească de Dumnezeu și să nu se teamă de persecuție. Sfântul s-a simțit încurajat și a petrecut toată noaptea rugându-se cu credință. Împăratul Decius a trimis mesageri care l-au chemat pe Mercurie la palatul imperial din Cezareea Capadociei. Acolo, împăratul, după ce i-a mulțumit pentru faptele de arme și vitejia arătată în lupte, i-a spus: „Dragă Mercurius, să mergem să oferim jertfe zeilor care ne-au ajutat să obținem victoria în acest război”. Mercurie a refuzat însă și a mărturisit că este creștin spunând: „Nu mă închin nimănui, decât Domnului și Dumnezeului meu”.[3] Împăratul a încercat să-l convingă să renunțe la credința sa, dar nu a reușit. Atunci a ordonat ca Mercurie să fie legat și torturat.[3] Temându-se însă de o revoltă, pentru că poporul îl admira și îl iubea pe Mercurie, împăratul a ordonat decapitarea grabnică a sfântului, la 4 decembrie 250 d.Hr.[4]

În sinaxar,[5] mucenicia Sf. Mercurie este descrisă astfel:

Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu și, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuțitele și l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Și așa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci și cinci de ani. Voinic la trup, frumos la față, galben la păr, care îl împodobea și firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.

Moaștele

Capul sfântului Mercurie se afla în secolului al XVIII-lea la biserica „Sfântul Gheorghe” din Ocnele Mari. De aici a fost adus la catedrala episcopiei din Râmnicu-Vâlcea în anul 1776, de către episcopul Partenie. A stat aici până în anul 1916, când a fost transportat cu alte obiecte de cult la Moscova. În timpul Patriarhului Iustin Moisescu, în 1956, a fost readus în țară și, la solicitarea Înaltpreasfințitului Părinte Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei și a Preasfințitului Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului, „Capul” Sfântului Mercurie a revenit la Catedrala din Râmnic[6]. Racla prețioasă cu capul sfântului a fost preluată în timpul comunismului de către Muzeul de Artă din București[7], ca și multe alte moaște care se aflau în racle prețioase, considerate obiecte de artă veche. După căderea comunismului, cele multe moaște au fost recuperate de către Biserică de la Muzeul de Artă, dar nu și raclele vechi. Capul sfântului Mercurie este păstrat și cinstit astăzi la catedrala Arhiepiscopiei Râmnicului într-o raclă specială, făcută din lemn de tei și cireș[8].

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Mare Mucenic Mercurie se zugrăvește sub chipul unui „tânăr, cu începere de barbă” și „când a răbdat muncile, fost-a de 25 de ani, mare la trup, cuvios și frumos la fașă, strălucind de rumeneala ce avea în obraz, plavoș la păr, de sabie și-a primit sfârșitul”.[9]

Note

Surse

Legături externe