Meliton de Sardes

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 7 februarie 2024 16:01, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Scrieri: referință fragmente Apologie)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul ierarh Meliton de Sardes sau Meliton al Sardelor sau Meliton al Sardesului a fost episcop de Sardes (Lidia, Asia Mică) în a doua jumătate a secolului al II-lea, între 160 și 190 d.Hr., data morții sale. A fost unul dintre cei mai ispirați și apreciați scriitori creștini ai epocii sale. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 1 aprilie[1].

Viața

Puținele lucruri care se cunosc despre viața Sfântului Meliton de Sardes[2] provin din opera istorică a lui Eusebiu de Cezareea (Istoria bisericească și Cronologia) și din câteva mențiuni disparate la Policrat al Efesului (cca. 130 – 196), Tertulian sau Fericitul Ieronim. Eusebiu îl numeşte „distins“, „stâlp al Bisericii și al Tradiţiei ei“, iar Fericitul Ieronim, citând pe Tertulian, îl consideră „profet“. Se pare că a activat ca episcop al Sardesului între 160 și 190 d.Hr., data aproximativă a morții sale. Unii cercetători îl consideră un evreu convertit la creștinism încă de tânăr. Este adevărat că avea o bună cunoaștere a Vechiului Testament, foarte amănunțită pentru perioada respectivă.[3]

Sfântul Meliton a trăit feciorește din tinerețe pentru a câștiga Împărăția cerurilor (Matei 19, 12), trăind în întregime în Duhul Sfânt[4].

Bucurându-se de o reputație de sfințenie și înțelepciune în toate bisericile din Asia, sfântul episcop a fost întrebat de credincioși cu privire la autoritatea cărților Vechiului Testament și la ordinea în care ar trebui să fie aranjate. Acesta pare să fie contextul în care a întreprins o călătorie în Țara Sfântă, în jurul anului 170, pentru a se informa din surse, și apoi a stabilit o listă a cărților inspirate, care a fost primul canon al Scripturii sfinte.

Sfântul Meliton a adormit în pace în jurul anului 190 și trupul său odihnea în Sardes[5].

Scrieri

Eusebiu de Cezareea, în Istoria bisericească (IV, 26), dă o listă a 20 de lucrări sau tratate scrise de sfântul Meliton.

Doar două lucrări ni s-au păstrat din acestă vastă operă a Sfântului Meliton de Sardes, iar una dintre acestea este prezentă până astăzi doar prin câteva fragmente.

Apologia în favoarea creștinilor[6], adresată împăratului Marcus Aurelius ni s-a transmis doar prin fragmentele păstrate de Eusebiu de Cezareea[7]. În această Apologie se arată că noua religie care a înflorit în timpul fondării Imperiului de către Augustus, departe de a-l pune în pericol, a permis dimpotrivă puterii romanilor să crească în mod măreț și strălucitor.

Singura operă care s-a păstrat integral a fost omilia pascală, rostită în jurul anului 160 d.Hr. (și descoperită abia în sec al XIX-lea). Profesorul Stylianos Papadopoulos afirmă: „Sf. Meliton își dezvoltă teologia pornind de la considerarea Vechiului Testament ca tip (gr. typos) și a Noului Testament ca plinire și preaslăvire. Taina lui Hristos și a mântuirii și-a vădit prototipicitatea sa în Vechiul Testament, care este înțeles numai prin intermediul Noului Testament (…) Paștele Vechiului Testament sunt tip al noilor Paști, al tainei și adevărului mântuirii. Astfel, Sfântul Meliton este în Biserica veche cel mai strălucit reprezentant al metodei exegetice a tipologiei“[8]. Aceasată omilie pascală a inspirat mai târziu poezia liturgică bizantină și este folosită în liturghia latină[9].

Note

  1. Părintele Macarie notează că, absent din sinaxarele bizantine, comemorarea Sf. Meliton de Sardes apare în calendarele slave, preluată probabil din martirologiile occidentale vechi.
  2. Sardesul (gr. Σάρδεις) a avut o comunitate creștină încă din timpul creștinismului apostolic, fiind una dintre cele 7 Biserici din Asia Mică cărora li se adresează sfântul Ioan Evanghelistul în Apocalipsă.
  3. Cf. Adrian Agachi, art. cit.
  4. Cf. Scrisorii lui Policrat al Efesului către Papa Victor I pe la anul 194 (la Eusebiu de Cezareea, Istoria bisercească V.24).
  5. Cf. Epistola lui Policrat citată.
  6. După Eusebiu (în Chronicon), Apologia a fost scrisă în anii 169–170. Alți patrologi consideră că ar fi fost scrisă după călătoria în Țara Sfântă, pe la anul 176.
  7. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească 4,26-5,11.
  8. Patrologie, vol. I, Editura Bizantină, București, 2006, p. 249
  9. Cf. https://nominis.cef.fr/contenus/saint/903/Saint-M%C3%A9liton-de-Sardes.html

Surse