Meletie de Licopolis: Diferență între versiuni
(traducere) |
(Diacritice noi) |
||
| (Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de un alt utilizator) | |||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | '''Meletie de Licopolis''' a fost [[episcop]] de Licopolis în Tebaida, în Egipt, la | + | '''Meletie de Licopolis''' a fost [[episcop]] de [[Licopolis]] în Tebaida, în Egipt, la sfârșitul sec. al III-lea, începutul secolului al IV-lea. A fost unul dintre episcopii rigoriști, care refuzau să îi reprimească în Biserică pe creștinii care se lepădaseră de Hristos în timpul [[persecuții împotriva creștinilor|persecuțiilor]]. Pe când era sub ascultarea [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Episcopului de Alexandria]], a strâns lângă el un grup de[[cler]]ici cunoscuți sub numele de „Biserica Martirilor”. [[Sinodul I Ecumenic|Sinodul de la Niceea]] i-a ridicat autoritatea de a mai [[hirotonie|hirotoni]] episcopi, însă i-a îngăduit să își păstreze [[scaun]]ul episcopal. |
==Viața== | ==Viața== | ||
| − | Despre | + | Despre tinerețea și primii ani de slujire [[cler]]icală a lui Meletie nu se știe nimic. Este cunoscut în principal ca figură fondatoare a unei grupări cunoscute în prezent sub numele de ''meletiană'', formată în jurul anului 305. Relatările despre viața lui în timpul persecuțiilor lui Dioclețian sunt contradictorii, însă se pare că de timpuriu, după începutul persecuțiilor, a început să refuze primirea înapoi în Biserică a creștinilor care se lepădaseră de credință sub amenințarea persecuției. Practica lui contrasta cu cea a altor episcopi, inclusiv a celor din vremea persecuției lui Deciu, cu cincizeci de ani în urmă, care acceptau în general să îi primească înapoi pe cei care făceau dovada că se pocăiseră cu adevărat. |
| − | În vremea | + | În vremea absenței din oraș a lui [[Petru I al Alexandriei|Petru]], episcopul Alexandriei, din pricina persecuțiilor, Meletie a încălcat prerogativele lui Petru, [[Hirotonie|hirotonind]] preoți și episcopi și pronunțând [[Excomunicare|excomunicări]] în cadrul jurisdicției acestuia. Petru și-a arătat public nemulțumirea față de acțiunile lui Meletie și a avertizat poporul să nu îi recunoască autoritatea. La întoarcerea din exil, Petru l-a [[depunere din treaptă|depus]] pe Meletie pe motiv că tulburase pacea Bisericii, însă Meletie a refuzat să se recunoască depus, intrând în [[schismă]]. Astfel, gestul lui Petru nu a pus capăt controversei, iar meletianismul a început să se răspândească în întregul Egipt. Se crede că Meletie ar fi fost cel care l-a hirotonit [[preot]] și pe [[Arie]], care fusese excomunicat de Petru și care avea să fie dovedit ca [[eretic]] de [[Sinodul I Ecumenic|Sinodul de la Niceea]] din anul 325. |
| − | După moartea [[mucenic|mucenicească]] a lui Petru în anul 311, | + | După moartea [[mucenic|mucenicească]] a lui Petru în anul 311, urmașul lui pe scaunul alexandrin [[Ahila al Alexandriei|Ahila]] a moștenit controversa meletiană. Un grup de susținători s-a dezvoltat în jurul lui Meletie, în rândul căruia se găseau și douăzeci și opt de episcopi, dintre care unii hirotoniți de acesta, și care avea să se ralieze susținătorilor lui Arie împotriva episcopului Alexandriei. |
| − | Controversa a ajuns să fie dezbătută la [[Sinodul I Ecumenic]] din 325, care a încercat să facă pace cu meletienii. Lui Meletie i-a fost îngăduit să rămână episcop de Licopolis, dar i-a fost interzis să hirotonească episcopi în afara | + | Controversa a ajuns să fie dezbătută la [[Sinodul I Ecumenic]] din 325, care a încercat să facă pace cu meletienii. Lui Meletie i-a fost îngăduit să rămână episcop de Licopolis, dar i-a fost interzis să hirotonească episcopi în afara jurisdicției sale. Episcopilor hirotoniți de el li s-a îngăduit să rămână episcopi, dar respectând o serie de condiții, inclusiv rehirotonirea. [[Sinod]]ul nu a reușit însă să obțină pacea dorită cu meletienii, întrucât adepții lui Meletie au ținut partea lui Arie în cursul controversei [[arianism|ariene]]. |
| − | Meletie a murit la scurtă vreme după încheierea Sinodului de la Niceea, | + | Meletie a murit la scurtă vreme după încheierea Sinodului de la Niceea, și o sectă formată din adepți ai acestuia a continuat să existe până în secolul al V-lea. |
==Surse== | ==Surse== | ||
Versiunea curentă din 27 septembrie 2014 17:18
Meletie de Licopolis a fost episcop de Licopolis în Tebaida, în Egipt, la sfârșitul sec. al III-lea, începutul secolului al IV-lea. A fost unul dintre episcopii rigoriști, care refuzau să îi reprimească în Biserică pe creștinii care se lepădaseră de Hristos în timpul persecuțiilor. Pe când era sub ascultarea Episcopului de Alexandria, a strâns lângă el un grup declerici cunoscuți sub numele de „Biserica Martirilor”. Sinodul de la Niceea i-a ridicat autoritatea de a mai hirotoni episcopi, însă i-a îngăduit să își păstreze scaunul episcopal.
Viața
Despre tinerețea și primii ani de slujire clericală a lui Meletie nu se știe nimic. Este cunoscut în principal ca figură fondatoare a unei grupări cunoscute în prezent sub numele de meletiană, formată în jurul anului 305. Relatările despre viața lui în timpul persecuțiilor lui Dioclețian sunt contradictorii, însă se pare că de timpuriu, după începutul persecuțiilor, a început să refuze primirea înapoi în Biserică a creștinilor care se lepădaseră de credință sub amenințarea persecuției. Practica lui contrasta cu cea a altor episcopi, inclusiv a celor din vremea persecuției lui Deciu, cu cincizeci de ani în urmă, care acceptau în general să îi primească înapoi pe cei care făceau dovada că se pocăiseră cu adevărat.
În vremea absenței din oraș a lui Petru, episcopul Alexandriei, din pricina persecuțiilor, Meletie a încălcat prerogativele lui Petru, hirotonind preoți și episcopi și pronunțând excomunicări în cadrul jurisdicției acestuia. Petru și-a arătat public nemulțumirea față de acțiunile lui Meletie și a avertizat poporul să nu îi recunoască autoritatea. La întoarcerea din exil, Petru l-a depus pe Meletie pe motiv că tulburase pacea Bisericii, însă Meletie a refuzat să se recunoască depus, intrând în schismă. Astfel, gestul lui Petru nu a pus capăt controversei, iar meletianismul a început să se răspândească în întregul Egipt. Se crede că Meletie ar fi fost cel care l-a hirotonit preot și pe Arie, care fusese excomunicat de Petru și care avea să fie dovedit ca eretic de Sinodul de la Niceea din anul 325.
După moartea mucenicească a lui Petru în anul 311, urmașul lui pe scaunul alexandrin Ahila a moștenit controversa meletiană. Un grup de susținători s-a dezvoltat în jurul lui Meletie, în rândul căruia se găseau și douăzeci și opt de episcopi, dintre care unii hirotoniți de acesta, și care avea să se ralieze susținătorilor lui Arie împotriva episcopului Alexandriei.
Controversa a ajuns să fie dezbătută la Sinodul I Ecumenic din 325, care a încercat să facă pace cu meletienii. Lui Meletie i-a fost îngăduit să rămână episcop de Licopolis, dar i-a fost interzis să hirotonească episcopi în afara jurisdicției sale. Episcopilor hirotoniți de el li s-a îngăduit să rămână episcopi, dar respectând o serie de condiții, inclusiv rehirotonirea. Sinodul nu a reușit însă să obțină pacea dorită cu meletienii, întrucât adepții lui Meletie au ținut partea lui Arie în cursul controversei ariene.
Meletie a murit la scurtă vreme după încheierea Sinodului de la Niceea, și o sectă formată din adepți ai acestuia a continuat să existe până în secolul al V-lea.
Surse
en:Meletius of Lycopolis, după:
