Melchisedec Ștefănescu: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(infocasetă)
 
Linia 19: Linia 19:
 
| Locul morţii = [[Fișier:Flag_of_Romania.png|24 px]] Roman
 
| Locul morţii = [[Fișier:Flag_of_Romania.png|24 px]] Roman
 
|}}
 
|}}
'''Melchisedec Ștefănescu''' a fost [[episcop]] de Huși, Ismail și Roman, membru titular (din 1870) al Academiei Române, care a adus o contribuție prețioasă în special în literatura religioasă și teologică, dar și în istorie.
+
'''Melchisedec Ștefănescu''' (n. [[15 februarie]] 1823, Gârcina, județul Neamț — d. [[16 mai]] 1892, Roman) a fost [[episcop]] de Huși, Ismail și Roman, membru titular (din 1870) al Academiei Române, care a adus o contribuție prețioasă în special în literatura religioasă și teologică, dar și în istorie.
 
   
 
   
 
==Viața==
 
==Viața==
Din botez Mihail, episcopul Melchisedec s-a născut la [[15 februarie]] 1823, în Gârcina, județul Neamț, în familie de [[preot]], și a decedat la [[16 mai]] 1892, în Roman.
+
Din botez '''Mihail''', episcopul Melchisedec s-a născut la [[15 februarie]] 1823, în Gârcina, județul Neamț, în familie de [[preot]], și a decedat la [[16 mai]] 1892, în Roman.
  
A făcut studii la Seminarul de la Socola (1834-1841 și 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 - 1851), unde a obținut titlul de "Magistru în teologie și litere". A fost învățător în Șerbești - Neamț (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848) din nou profesor la același Seminar (1851-1856), apoi profesor și director la Seminarul din Huși (1856- 1861). S-a călugărit cu numele Melchisedec (1843), a fost hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieromonah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1952) și arhimandrit (1853). Locțiitor de episcop la Huși (1861-1864), fiind hirotonit [[arhiereu]] cu titlul „Tripoleos” în 1862, locțiitor (1864), apoi episcop eparhiot - numit prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza - al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reședința în Ismail (1865-1879); la [[22 februarie]] 1879 este ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.
+
A făcut studii la Seminarul de la Socola (1834-1841 și 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 - 1851), unde a obținut titlul de „Magistru în teologie și litere”. A fost învățător în Șerbești - Neamț (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848) din nou profesor la același Seminar (1851-1856), apoi profesor și director la Seminarul din Huși (1856- 1861). S-a călugărit cu numele '''Melchisedec''' (1843), a fost hirotonit [[ierodiacon]] (1844) la Socola, apoi [[ieromonah]] în [[Lavra Pecerska|Lavra Pecerska din Kiev]] (1851), [[protosinghel]] (1952) și [[arhimandrit]] (1853). Locțiitor de episcop la Huși (1861-1864), fiind hirotonit [[arhiereu]] cu titlul „Tripoleos” în 1862, locțiitor (1864), apoi episcop eparhiot - numit prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza - al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reședința în Ismail (1865-1879); la [[22 februarie]] 1879 este ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.
  
 
Însuflețit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul Ad-Hoc (1957); a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și Războiul de Independență, a fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul României și se încredințează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al [[ecumenism]]ului, fiind delegat de Sf. Sinod la Conferința vechilor catolici de la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru prosperarea vieții bisericești, ameliorarea stării materiale a clerului, dar mai ales în legătură cu recunoașterea autocefaliei. A trimis tineri la studii în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălănești, Constantin Nazarie ș.a.). Prin testament, creează o fundație din care să se acorde burse de studii la Academia duhovnicească din Kiev; biblioteca și colecția sa numismatică le-a daruit Academiei Române.
 
Însuflețit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul Ad-Hoc (1957); a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și Războiul de Independență, a fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul României și se încredințează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al [[ecumenism]]ului, fiind delegat de Sf. Sinod la Conferința vechilor catolici de la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru prosperarea vieții bisericești, ameliorarea stării materiale a clerului, dar mai ales în legătură cu recunoașterea autocefaliei. A trimis tineri la studii în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălănești, Constantin Nazarie ș.a.). Prin testament, creează o fundație din care să se acorde burse de studii la Academia duhovnicească din Kiev; biblioteca și colecția sa numismatică le-a daruit Academiei Române.

Versiunea curentă din 19 iulie 2020 05:42

PS Melchisedec (Ștefănescu),
Episcop al Romanului
Melchisedec Stefanescu.jpg
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Roman
Titlul   Episcop al Romanului
Formulă de adresare   PS
Perioada   22 februarie 1879 - 16 mai 1892
Predecesor  
Succesor  
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot   1851
Hirotonire episcopală   1862, la Huși
Episcopi consecratori  
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Locțiitor de episcop al Hușilor (1861-1864)
Episcop al Dunării de Jos (1865-1879)
Alte funcții   Ministru al Cultelor (1860)
Membru de drept în Senatul României
Date personale
Data nașterii   15 februarie 1823
Locul nașterii   Gârcina, județul Neamț
Data morții   16 mai 1892
Locul morții   Flag of Romania.png Roman

Melchisedec Ștefănescu (n. 15 februarie 1823, Gârcina, județul Neamț — d. 16 mai 1892, Roman) a fost episcop de Huși, Ismail și Roman, membru titular (din 1870) al Academiei Române, care a adus o contribuție prețioasă în special în literatura religioasă și teologică, dar și în istorie.

Viața

Din botez Mihail, episcopul Melchisedec s-a născut la 15 februarie 1823, în Gârcina, județul Neamț, în familie de preot, și a decedat la 16 mai 1892, în Roman.

A făcut studii la Seminarul de la Socola (1834-1841 și 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 - 1851), unde a obținut titlul de „Magistru în teologie și litere”. A fost învățător în Șerbești - Neamț (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848) din nou profesor la același Seminar (1851-1856), apoi profesor și director la Seminarul din Huși (1856- 1861). S-a călugărit cu numele Melchisedec (1843), a fost hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieromonah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1952) și arhimandrit (1853). Locțiitor de episcop la Huși (1861-1864), fiind hirotonit arhiereu cu titlul „Tripoleos” în 1862, locțiitor (1864), apoi episcop eparhiot - numit prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza - al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reședința în Ismail (1865-1879); la 22 februarie 1879 este ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.

Însuflețit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul Ad-Hoc (1957); a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și Războiul de Independență, a fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul României și se încredințează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al ecumenismului, fiind delegat de Sf. Sinod la Conferința vechilor catolici de la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru prosperarea vieții bisericești, ameliorarea stării materiale a clerului, dar mai ales în legătură cu recunoașterea autocefaliei. A trimis tineri la studii în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălănești, Constantin Nazarie ș.a.). Prin testament, creează o fundație din care să se acorde burse de studii la Academia duhovnicească din Kiev; biblioteca și colecția sa numismatică le-a daruit Academiei Române.

Publicații

Ca profesor de seminar a publicat numeroase manuale didactică, majoritatea prelucrate după cele rusești. A fost unul dintre istoricii de seamă ai vremii sale a publicat documente slavone, inscripții și însemnări din bisericile din Moldova, monografii de eparhii, biografiile unor ierarhi etc. La 10 sept. 1870 ales membru activ al Academiei Române (la sesiunile ei a prezentat comunicări, referate etc.).

Manuale

  • Manual de Liturgică, Iași, 1853, X + 132 p. (ed. a II-a București, 1862, XII+ 185 p., prelucrare după Ivan Scvorțev);
  • Manual de tipic, Iași, 1854, 100 p.;
  • Teologia dogmatică a Bisericii Ortodoxe catolice de Răsărit, lași, 1855, VIII + 419 p.;
  • Scurtă introducere în cursul științelor teologice, Iași, 1846, VI + 168 p.;
  • Catehismul ortodox, Iași, 1857, VIll + 206 p. (trad. după Filaret al Moscovei);
  • Introducere în sfințitele cărți ale Vechiului și Noului Testament, 2 vol., Iași, 1860, 230 + 223 p.;
  • Teologia Pastorală, parte tradusă, parte prelucrată, București, 1862, 280 p.;
  • Alte manuale au rămas în manuscris.

Lucrări

  • Cronica Hușilor și a Episcopiei cu aseminea numire, București, 1869, IX + 463 + 175 p. + 3 foi;
  • Cronica Romanului și a Episcopiei de Roman, 2 vol., București, 1874- 1875, IV + 352 p. (I) + VI + 239 p. (II);
  • Lipovenismul, adică schismaticii și ereticii rusești..., București, 1871, 547 p. (tradusă în grecește și tipărită la Constantinopol în 1876);
  • Relațiuni istorice despre țările române din epoca de la finele veacului al XVI-lea și începutul celui de al XVII-lea, București 1982, 55 p.;
  • Memoriu despre Tetraevanghelul lui Stefan cel Mare de la Humor și Tetraevanghelul mitropolitului Grigorie de la Voroneț, București, 1882;
  • Inscripția de la mănăstirea Războieni, București, 1882, 48 p.;
  • O vizită la câteva mănăstiri și biserici antice din Bucovina, București, 1883, 65 P.;
  • Inscripțiunile bisericilor armenești din Moldova, București, 1883; 71 p.;
  • Catalog de cărțile sârbești și rusești, manuscrise vechi ce se află în biblioteca mănăstirii Neamț, București, 1983, 71 p.;
  • Papismul și starea actuală a Bisericii Ortodoxe din Regatul României. București, 1883, 110 p.;
  • Vizita și scrierile lui Grigore Țamblac, București, 1884. 109 p.;
  • Notițe istorice și arheologice adunate de pe la 48 de mănăstiri și biserici antice din Moldova, București 1885, 318 p,
  • Schițe biografice din viața mitropolitului Ungrovlahiei Filaret II (1792) și a altor persoane bisericești contemporane cu dânsul, Roman, 1886, 69 p. (și București, 1987, 80p.);
  • Viața și minunile cuvioasei maicei noastre Paraschevei cei nouă și istoricul sfintelor ei moaște, București, 1989, 65 p.;
  • Tratat despre cinstirea și închinarea icoanelor în Biserica ortodoxă și despre icoanele făcătoare de minuni din România, București, 1890. 49 p.;
  • Biserica Ortodoxă în luptă cu protestantismul, în special cu calvinismul în veacul al XVII-lea și cele două sinoade din Moldova contra calvinilor, București, 1890, 116 p. ș.a.

Câteva lucrări de istorie bisericească i-au rămas în manuscris.

A tradus din limba germană (după K. J. Hefele) 64 de cuvinte sau predici ale Sf. loan Hrisostom orânduite după sărbători și duminici (București, 1 883), iar din slavonește și grecește câteva cărți de slujbă.

Se adaugă la toate acestea numeroase discursuri, dizertații, memorii, citite în Sf. Sinod (de pildă: Biserica ortodoxă și calendarul, 1881, 44 p.);

  • Memoriu pentru cântările bisericești în România, 1881, 28 p.;
  • Studiu despre ierarhia și instituțiunea sinodală în Biserica ortodoxă a Răsăritului în genere și despre ierarhia instituțiunea sinodala în Biserica Ortodoxă Română, 1883,75 p.);
  • Carte de rugăciuni, 1884, 233 p.;
  • Corespondență (publicată mai târziu).