Melchisedec Ștefănescu

Melchisedec Ștefănescu a fost episcop de Huși, Ismail și Roman, membru titular (1870) al Academiei Române, care a adus o contribuție prețioasă în special în literatura religioasă și teologică, dar și în istorie.

Viața

Din botez Mihail, episcopul Melchisedec s-a născut la 15 februarie 1823, în Gârcina, județul Neamț, în familie de preot, și a decedat la 16 mai 1892, în Roman.

A făcut studii la Seminarul de la Socola (1834-1841 și 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 - 1851), unde a obținut titlul de "Magistru în teologie și litere". A fost învățător în Șerbești - Neamț (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848) din nou profesor la același Seminar (1851-1856), apoi profesor și director la Seminarul din Huși (1856- 1861). S-a călugărit cu numele Melchisedec (1843), a fost hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieronionah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1952) și arhimandrit (1853). Locțiitor de episcop la Huși (1861-1864), fiind hirotonit arhiereu cu titlul "Tripoleos" în 1862, locțiitor (1864), apoi episcop eparhiot - numit prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza - al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reședința în Ismail (1865-1879); la 22 februarie 1879 este ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.

Însuflețit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul Ad-Hoc (1957); a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și Războiul de Independență, a fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul României și se încredințează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al ecumenismului, fiind delegat de Sf. Sinod la Conferința vechilor catolici de la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru prosperarea vieții bisericești, ameliorarea stării materiale a clerului, dar mai ales în legătură cu recunoașterea autocefaliei. A trimis tineri la studii în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălănești, Constantin Nazarie ș.a.). Prin testament, creează o fundație din care să se acorde burse de studii la Academia duhovnicească din Kiev; biblioteca și colecția sa numismatică le-a daruit Academiei Române.

Publicații

Ca profesor de seminar a publicat numeroase manuale didactică, majoritatea prelucrate după cele rusești. A fost unul dintre istoricii de seamă ai vremii sale a publicat documente slavone, inscripții și însemnări din bisericile din Moldova, monografii de eparhii, biografiile unor ierarhi etc. La 10 sept. 1870 ales membru activ al Academiei Române (la sesiunile ei a prezentat comunicări, referate etc.).

Manuale

• Manual de Liturgică, Iași, 1853, X + 132 p. (ed. a II-a București, 1862, XII+ 185 p., prelucrare după Ivan Scvorțev);
• Manual de tipic, Iași, 1854, 100 p.;
• Teologia dogmatică a Bisericii Ortodoxe catolice de Răsărit, lași, 1855, VIII + 419 p.;
• Scurtă introducere în cursul științelor teologice, Iași, 1846, VI + 168 p.;
• Catehismul ortodox, Iași, 1857, VIll + 206 p. (trad. după Filaret al Moscovei);
• Introducere în sfințitele cărți ale Vechiului și Noului Testament, 2 vol., Iași, 1860, 230 + 223 p.;
• Teologia Pastorală, parte tradusă, parte prelucrată, București, 1862, 280 p.;
• Alte manuale au rămas în manuscris.

Lucrări

• Cronica Hușilor și a Episcopiei cu aseminea numire, București, 1869, IX + 463 + 175 p. + 3 foi;
• Cronica Romanului și a Episcopiei de Roman, 2 vol., București, 1874- 1875, IV + 352 p. (I) + VI + 239 p. (II);
• Lipovenismul, adică schismaticii și ereticii rusești..., București, 1871, 547 p. (tradusă în grecește și tipărită la Constantinopol în 1876);
• Relațiuni istorice despre țările române din epoca de la finele veacului al XVI-lea și începutul celui de al XVII-lea, București 1982, 55 p.;
• Memoriu despre Tetraevanghelul lui Stefan cel Mare de la Humor și Tetraevanghelul mitropolitului Grigorie de la Voroneț, București, 1882;
• Inscripția de la mănăstirea Războieni, București, 1882, 48 p.;
• O vizită la câteva mănăstiri și biserici antice din Bucovina, București, 1883, 65 P.;
• Inscripțiunile bisericilor armenești din Moldova, București, 1883; 71 p.;
• Catalog de cărțile sârbești și rusești, manuscrise vechi ce se află în biblioteca mănăstirii Neamț, București, 1983, 71 p.;
• Papismul și starea actuală a Bisericii Ortodoxe din Regatul României. București, 1883, 110 p.;
• Vizita și scrierile lui Grigore Țamblac, București, 1884. 109 p.;
• Notițe istorice și arheologice adunate de pe la 48 de mănăstiri și biserici antice din Moldova, București 1885, 318 p,
• Schițe biografice din viața mitropolitului Ungrovlahiei Filaret II (1792) și a altor persoane bisericești contemporane cu dânsul, Roman, 1886, 69 p. (și București, 1987, 80p.);
• Viața și minunile cuvioasei maicei noastre Paraschevei cei nouă și istoricul sfintelor ei moaște, București, 1989, 65 p.;
• Tratat despre cinstirea și închinarea icoanelor în Biserica ortodoxă și despre icoanele făcătoare de minuni din România, București, 1890. 49 p.;
• Biserica Ortodoxă în luptă cu protestantismul, în special cu calvinismul în veacul al XVII-lea și cele două sinoade din Moldova contra calvinilor, București, 1890, 116 p. ș.a.

Câteva lucrări de istorie bisericească i-au rămas în manuscris.

A tradus din limba germană (după K. J. Hefele) 64 de cuvinte sau predici ale Sf. loan Hrisostom orânduite după sărbători și duminici (București, 1 883), iar din slavonește și grecește câteva cărți de slujbă.

Se adaugă la toate acestea numeroase discursuri, dizertații, memorii, citite în Sf. Sinod (de pildă: Biserica ortodoxă și calendarul, 1881, 44 p.);

• Memoriu pentru cântările bisericești în România, 1881, 28 p.;
• Studiu despre ierarhia și instituțiunea sinodală în Biserica ortodoxă a Răsăritului în genere și despre ierarhia instituțiunea sinodala în Biserica Ortodoxă Română, 1883,75 p.);
• Carte de rugăciuni, 1884, 233 p.;
• Corespondență (publicată mai târziu).