Melania cea Bătrână

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 8 iunie 2015 09:16, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Sfânta Melania cea Bătrână (342–410) a fost o cuvioasă maică duhovnicească a pustiei în Egipt și Țara Sfântă. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 8 iunie.

Nu trebuie confundată cu Sfânta Cuvioasă Melania Romana, care a fost nepoata ei (pomenită pe 31 decembrie).

Viața

Melania se naște în 342 (la Roma sau în Spania), într-o familie din aristocrația spaniolo-romană, bunicul ei, Antonius Marcelinus, fiind consul (în 341). Melania este măritată de foarte tânără cu consulul Valerius Maximus, care în anii 361-363 a deținut funcția de prefect al Romei. Rămâne văduvă la 22 de ani, soțul și doi dintre copiii ei murind în urma unei epidemii. După acest moment Melania se apropie din ce în ce mai mult de creștinism și în 372 pleacă în Egipt, ca să-i întâlnească pe părinții pustiei.

Timp de mai multe luni îi vizitează pe părinții pustiei de la Nitria și Schetia.

Când în 373, după moartea sfântului Atanasie al Alexandriei (+ 2 mai 373), arienii declanșează persecuția împotriva ortodocșilor din Alexandria și Egipt, Melania pleacă împreună cu monahii alungați din Nitria spre Palestina, susținându-i material și protejându-i din poziția de mare personalitate a aristocrației romane.

În 374 Melania vine la Ierusalim și a înființat o mănăstire de pe Muntele Măslinilor, în care au trăit un timp și Rufin din Acquileea și Evagrie Ponticul (în anii 381-383).

În 399 Melania a revenit la Roma. În timpul șederii sale în Italia s-a întâlnit cu Paulin de Nola (care îi era rudă), cu Augustin de Hipona și cu nepoata sa, Melania cea Tânără.

În 408 s-a întors la Ierusalim, unde moare în pace la anul 410.

Portretul și etapele vieții ei sunt reconstruite în principal după scrierile lui Paulin de Nola, Rufin din Acquileea și Paladie al Elenopolisului (care îi consacră capitolul 46 din a sa Istorie lausiacă).

Referințe

  • Paladie, "Istoria lausiacă". Capitolul 46: "Melania cea bătrână".
  • Rosemary Ruether, "Mothers of the Church: Ascetic Women in the Late Patristic Age", in : Rosemary Ruether and Eleanor McLaughlin, eds., Women of Spirit: Female Leadership in the Jewish and Christian Traditions, New York, Simon and Schuster, 1979
  • Szczur Piotr, Melania Starsza, Encyklopedia Katolicka, t. 12, Lublin 2008, kolumny 488-489.