Maxim Mărturisitorul

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 22 februarie 2010 00:06, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Scrieri)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Maxim Mărturisitorul

Sfântul Maxim Mărturisitorul (cca. 580-662) a fost un sfânt părinte al Bisericii, cunoscut mai ales pentru scrierile sale de mistică şi ascetică, precum şi un apărător al Ortodoxiei în faţa ereziei monotelismului. Prăznuirea lui se face pe 21 ianuarie şi 13 august (mutarea moaştelor).

Viaţa

Sf. Maxim (580-662) s-a născut în Constantinopol, într-o familie nobilă şi a avut parte de o educaţie aleasă. Pe la anul 610 împăratul Eraclie l-a chemat la curte, încredinţându-i slujba de prim secretar. Dar după trei ani a părăsit postul şi a intrat în mănăstirea Chrysopolis de pe ţărmul opus al Constantinopolului.

Pe la începutul anului 632 se găsea în Africa împrietenit cu monahul Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului. Acesta începuse lupta împotriva noii erezii monotelite ce-şi făcea apariţia la orizont.

Patriarhul Serghie din Constantinopol împreună cu împăratul Eraclie au încercat să se împace cu ereticii monofiziţi pe baza unui compromis care, lăsând pe al doilea plan problema celor două firi din Hristos, obliga cele două grupări - ortodoxă şi monofizită - să admită o singură lucrare în El. La 633 s-a încheiat pactul formal, în acest sens, între ortodocşi şi monofiziţi.

Monahul Sofronie a fost cel dintâi care a sesizat pericolul acestui compromis. Ajuns apoi Patriarh al Ierusalimului, a publicat o Epistolă Sinodală (643), în care face distincţie clară între cele două lucrări în Hristos. În următorii patru ani a domnit o relativă linişte. Frământările au început cu putere abia în 638, când împăratul monotelit Eraclie a publicat aşa-numita Ecthesis, Sfântul Maxim devine conducătorul acestei lupte. Între 642 - 645 el desfăşoară în Africa o activitate intensă pentru întărirea episcopilor de acolo împotriva ereziei.

În iulie 645 poartă în Cartagina o mare dispută cu Pyrrhus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, în prezenţa a numeroşi episcopi. Ia parte la mai multe Sinoade în Africa, convocate la îndemnul lui pentru osândirea monotelismului. La sfârşitul anului 646 se află la Roma, unde rămâne până la 649, determinându-l pe arhiepiscopul Martin să convoace Sinodul de la Lateran, prin care de asemenea se condamnă monotelismul.

În anul 648 împăratul Constantin II (641 - 668) dăduse un nou decret, prin care oprea sub grea pedeapsă de a se mai discuta dacă în Hristos este una sau sunt două lucrări şi voinţe.

În anul 653, Sfântul Maxim a fost arestat şi adus la Constantinopol, unde, fiind condamnat, la 655 a fost exilat în Bizija, în Tracia. O nouă audiere în acelaşi an la Bizija are ca urmare trimiterea lui în Perberis. În anul 662, Sfântul Maxim a fost adus la Constantinopol pentru încă o audiere. Aici, în faţa mulţimii, i s-a tăiat limba din rădăcină şi mâna dreaptă, ca să nu mai poată comunica adevărul, nici cu graiul nici în scris. Astfel, se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-şi dea viaţa pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viaţă, nu o simplă speculaţie teoretică.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost trimis apoi în exil în ţara Lazilor, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, unde, rămas simplu monah până la sfârşitul vieţii, a trecut în acelaşi an, în ziua de 13 august, la Domnul, în urma chinurilor suferite, la venerabila vârstă de 82 de ani. Pomenirea sa se face în fiecare an la 13 august (mutarea moaştelor) şi la 21 ianuarie.

Scrieri

He left many writings (some of which are collected in the Philokalia) that are still widely read today; some are doctrinal, but many more describe the contemplative life and offer spiritual advice. He also wrote widely on liturgical and exegetical subjects. His theological work was later continued by St. Simeon Noul Teolog and by St. Grigorie Palama.

His writings include:

  • Întrebări lui Talasie - 65 întrebări şi răspunsuri legate de locuri dificile din Sfânta Scriptură
  • Ambigua - o lucrare exegetică la sfântul Grigorie Teologul
  • Parafraze la lucrările lui Dionisie Areopagitul (though many of the works that have come down under Maximus' name are now held to be the work of John of Scythopolis, who wrote in the first half of the 6th century, some 100 years before Maximus)
  • Mai multe tratate dogmatice împotriva monoteliţilor
  • Liber Asceticus
  • Capita de Caritate
  • Mistagogia - i interpretare mistică la Sfânta Liturghie

Citate

  • "Vino, Preaslăvite Cuvinte ai lui Dumnezeu, şi ne împărtăşeşte, pe măsura puterilor noastre, descoperirea cuvintelor Tale. Înlăturând grosimea învelişurilor, arată-ne, Hristoase, frumuseţea înţelesurilor spirituale. Ia-ne de mâna dreaptă. adică de puterea minţii noastre, şi «ne călăuzeşte pe calea poruncilor Tale» (Ps. 119, 9-10) Si ne du «la locul cortului Tău cel minunat, până în lăuntrul casei lui Dumnezeu în glas de bucurie şi de mărturisire a svonului de sărbătoare», ca şi noi. prin mărturisirea faptuirei şi prin bucuria contemplaţiei, să fim învredniciţi a veni la locul negrăit al ospăţului Tău şi să ne ospătăm împreună cu cei care prăznuiesc acolo duhovniceşte. cântând cunoştinţa celor negrăite cu glasurile netăcute ale minţii. Şi mă iartă pe mine, Hristoase. că îndrăznesc, la porunca slujitorilor Tăi celor vrednici, ceea ce este peste puterea mea. Luminează cugetarea mea neluminată, spre înţelegerea locului de faţă. ca să fii şi mai mult slăvit, ca Unul Care dai orbilor vedere şi faci limba bâlbâiţilor să grăiască cu claritate. " (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 48, Filocalia, vol. 2, pp. 168-169)
  • "Iar credincioși, virtuoși si contemplativi a numit pe începători, înaintați si desăvârșiți, care pot fi numiți si robi, lucrători cu plata si fii, ca cele trei cete ale celor ce se mântuiesc. Robi sau credincioși sunt cei care împlinesc poruncile de frica amenințărilor stăpânului si lucrează cu bunăvoința cele încredințate. Lucrători cu plata sunt cei ce poartă, de dorul bunătăților făgăduite, greutatea si arșița zilei, adică necazul legat de viața aceasta din osânda protopărintelui si ispitele care, din cauza ei, trebuie suportate pentru virtute. Aceștia schimbă înțelepțește, prin hotărâre de bună voie, viață cu viață, cea prezentă pentru cea viitoare. Iar fii sunt cei care nici de teama amenințărilor, nici de dorul celor făgăduite, ci în temeiul unui mai statornic si al unei deprinderi în înclinarea si dispoziția voluntară a sufletului spre bine, nu se despart niciodată de Dumnezeu, ca acel fiu, către care s-a zis: « Fiule, tu totdeauna ești cu mine si ale mele cu ale tale sunt » (Luca 15, 31). Aceștia sunt prin afirmare voluntară si prin îndumnezeire în har, atâta cât le este îngăduit oamenilor, aceea ce este si e crezut Dumnezeu după fire si cauză." (Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, XXIV)

Surse

Legături externe

Sinaxare: