Maxim Mărturisitorul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Scrieri)
(mk)
Linia 37: Linia 37:
 
==Citate==
 
==Citate==
  
* "Vino, Preaslăvite Cuvinte ai lui Dumnezeu, şi ne împărtăşeşte, pe măsura puterilor noastre, descoperirea cuvintelor Tale. Înlăturând grosimea învelişurilor, arată-ne, Hristoase, frumuseţea înţelesurilor spirituale. Ia-ne de mâna dreaptă. adică de puterea minţii noastre, şi «ne călăuzeşte pe calea poruncilor Tale» (Ps. 119, 9-10) Si ne du «la locul cortului Tău cel minunat, până în lăuntrul casei lui Dumnezeu în glas de bucurie şi de mărturisire a svonului de sărbătoare», ca şi noi. prin mărturisirea faptuirei şi prin bucuria contemplaţiei, să fim învredniciţi a veni la locul negrăit al ospăţului Tău şi să ne ospătăm împreună cu cei care prăznuiesc acolo duhovniceşte. cântând cunoştinţa celor negrăite cu glasurile netăcute ale minţii. Şi mă iartă pe mine, Hristoase. că îndrăznesc, la porunca slujitorilor Tăi celor vrednici, ceea ce este peste puterea mea. Luminează cugetarea mea neluminată, spre înţelegerea locului de faţă. ca să fii şi mai mult slăvit, ca Unul Care dai orbilor vedere şi faci limba bâlbâiţilor să grăiască cu claritate. " (Sf. Maxim Mărturisitorul, ''Răspunsuri către Talasie'', 48, [[Filocalia]], vol. 2, pp. 168-169)
+
* "Vino, Preaslăvite Cuvinte ai lui Dumnezeu, şi ne împărtăşeşte, pe măsura puterilor noastre, descoperirea cuvintelor Tale. Înlăturând grosimea învelişurilor, arată-ne, Hristoase, frumuseţea înţelesurilor spirituale. Ia-ne de mâna dreaptă. adică de puterea minţii noastre, şi «ne călăuzeşte pe calea poruncilor Tale» (Ps. 119, 9-10) Și ne du «la locul cortului Tău cel minunat, până în lăuntrul casei lui Dumnezeu în glas de bucurie şi de mărturisire a zvonului de sărbătoare», ca şi noi. prin mărturisirea faptuirei şi prin bucuria contemplaţiei, să fim învredniciţi a veni la locul negrăit al ospăţului Tău şi să ne ospătăm împreună cu cei care prăznuiesc acolo duhovniceşte. cântând cunoştinţa celor negrăite cu glasurile netăcute ale minţii. Şi mă iartă pe mine, Hristoase. că îndrăznesc, la porunca slujitorilor Tăi celor vrednici, ceea ce este peste puterea mea. Luminează cugetarea mea neluminată, spre înţelegerea locului de faţă. ca să fii şi mai mult slăvit, ca Unul Care dai orbilor vedere şi faci limba bâlbâiţilor să grăiască cu claritate. " (Sf. Maxim Mărturisitorul, ''Răspunsuri către Talasie'', 48, [[Filocalia]], vol. 2, pp. 168-169)
  
 
* "Iar credincioși, virtuoși si contemplativi a numit pe începători, înaintați si desăvârșiți, care pot fi numiți si robi, lucrători cu plata si fii, ca cele trei cete ale celor ce se mântuiesc. Robi sau credincioși sunt cei care împlinesc poruncile de frica amenințărilor stăpânului si lucrează cu bunăvoința cele încredințate. Lucrători cu plata sunt cei ce poartă, de dorul bunătăților făgăduite, greutatea si arșița zilei, adică necazul legat de viața aceasta din osânda protopărintelui si ispitele care, din cauza ei, trebuie suportate pentru virtute. Aceștia schimbă înțelepțește, prin hotărâre de bună voie, viață cu viață, cea prezentă pentru cea viitoare. Iar fii sunt cei care nici de teama amenințărilor, nici de dorul celor făgăduite, ci în temeiul unui mai statornic si al unei deprinderi în înclinarea si dispoziția voluntară a sufletului spre bine, nu se despart niciodată de Dumnezeu, ca acel fiu, către care s-a zis: « Fiule, tu totdeauna ești cu mine si ale mele cu ale tale sunt » (Luca 15, 31). Aceștia sunt prin afirmare voluntară si prin îndumnezeire în har, atâta cât le este îngăduit oamenilor, aceea ce este si e crezut Dumnezeu după fire si cauză." (Maxim Mărturisitorul, ''Mistagogia'', XXIV)
 
* "Iar credincioși, virtuoși si contemplativi a numit pe începători, înaintați si desăvârșiți, care pot fi numiți si robi, lucrători cu plata si fii, ca cele trei cete ale celor ce se mântuiesc. Robi sau credincioși sunt cei care împlinesc poruncile de frica amenințărilor stăpânului si lucrează cu bunăvoința cele încredințate. Lucrători cu plata sunt cei ce poartă, de dorul bunătăților făgăduite, greutatea si arșița zilei, adică necazul legat de viața aceasta din osânda protopărintelui si ispitele care, din cauza ei, trebuie suportate pentru virtute. Aceștia schimbă înțelepțește, prin hotărâre de bună voie, viață cu viață, cea prezentă pentru cea viitoare. Iar fii sunt cei care nici de teama amenințărilor, nici de dorul celor făgăduite, ci în temeiul unui mai statornic si al unei deprinderi în înclinarea si dispoziția voluntară a sufletului spre bine, nu se despart niciodată de Dumnezeu, ca acel fiu, către care s-a zis: « Fiule, tu totdeauna ești cu mine si ale mele cu ale tale sunt » (Luca 15, 31). Aceștia sunt prin afirmare voluntară si prin îndumnezeire în har, atâta cât le este îngăduit oamenilor, aceea ce este si e crezut Dumnezeu după fire si cauză." (Maxim Mărturisitorul, ''Mistagogia'', XXIV)
Linia 65: Linia 65:
 
[[en:Maximus the Confessor]]
 
[[en:Maximus the Confessor]]
 
[[fr:Maxime le Confesseur]]
 
[[fr:Maxime le Confesseur]]
 +
[[mk:Преподобен Максим Исповедник]]

Versiunea de la data 8 martie 2011 23:29

Sf. Maxim Mărturisitorul

Sfântul Maxim Mărturisitorul (cca. 580-662) a fost un sfânt părinte al Bisericii, cunoscut mai ales pentru scrierile sale de mistică şi ascetică, precum şi un apărător al Ortodoxiei în faţa ereziei monotelismului. Prăznuirea lui se face pe 21 ianuarie şi 13 august (mutarea moaştelor).

Viaţa

Sf. Maxim (580-662) s-a născut în Constantinopol, într-o familie nobilă şi a avut parte de o educaţie aleasă. Pe la anul 610 împăratul Eraclie l-a chemat la curte, încredinţându-i slujba de prim secretar. Dar după trei ani a părăsit postul şi a intrat în mănăstirea Chrysopolis de pe ţărmul opus al Constantinopolului.

Pe la începutul anului 632 se găsea în Africa împrietenit cu monahul Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului. Acesta începuse lupta împotriva noii erezii monotelite ce-şi făcea apariţia la orizont.

Patriarhul Serghie din Constantinopol împreună cu împăratul Eraclie au încercat să se împace cu ereticii monofiziţi pe baza unui compromis care, lăsând pe al doilea plan problema celor două firi din Hristos, obliga cele două grupări - ortodoxă şi monofizită - să admită o singură lucrare în El. La 633 s-a încheiat pactul formal, în acest sens, între ortodocşi şi monofiziţi.

Monahul Sofronie a fost cel dintâi care a sesizat pericolul acestui compromis. Ajuns apoi Patriarh al Ierusalimului, a publicat o Epistolă Sinodală (643), în care face distincţie clară între cele două lucrări în Hristos. În următorii patru ani a domnit o relativă linişte. Frământările au început cu putere abia în 638, când împăratul monotelit Eraclie a publicat aşa-numita Ecthesis, Sfântul Maxim devine conducătorul acestei lupte. Între 642 - 645 el desfăşoară în Africa o activitate intensă pentru întărirea episcopilor de acolo împotriva ereziei.

În iulie 645 poartă în Cartagina o mare dispută cu Pyrrhus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, în prezenţa a numeroşi episcopi. Ia parte la mai multe Sinoade în Africa, convocate la îndemnul lui pentru osândirea monotelismului. La sfârşitul anului 646 se află la Roma, unde rămâne până la 649, determinându-l pe arhiepiscopul Martin să convoace Sinodul de la Lateran, prin care de asemenea se condamnă monotelismul.

În anul 648 împăratul Constantin II (641 - 668) dăduse un nou decret, prin care oprea sub grea pedeapsă de a se mai discuta dacă în Hristos este una sau sunt două lucrări şi voinţe.

În anul 653, Sfântul Maxim a fost arestat şi adus la Constantinopol, unde, fiind condamnat, la 655 a fost exilat în Bizija, în Tracia. O nouă audiere în acelaşi an la Bizija are ca urmare trimiterea lui în Perberis. În anul 662, Sfântul Maxim a fost adus la Constantinopol pentru încă o audiere. Aici, în faţa mulţimii, i s-a tăiat limba din rădăcină şi mâna dreaptă, ca să nu mai poată comunica adevărul, nici cu graiul nici în scris. Astfel, se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-şi dea viaţa pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viaţă, nu o simplă speculaţie teoretică.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost trimis apoi în exil în ţara Lazilor, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, unde, rămas simplu monah până la sfârşitul vieţii, a trecut în acelaşi an, în ziua de 13 august, la Domnul, în urma chinurilor suferite, la venerabila vârstă de 82 de ani. Pomenirea sa se face în fiecare an la 13 august (mutarea moaştelor) şi la 21 ianuarie.

Scrieri

De la Sfântul Maxim ne-au rămas numeroase scieri din care unele au fost incluse în Filocalia. O parte din aceste scrieri sun dogmatice, însă cele mai multe sunt dedicate descrierii vieții contemplative, oferind ample îndrumări ascetice. Alte scrieri abordează teme de liturgică și hermeneutică. Ignorate vreme de secole de teologii apuseni, scrierile Sfântului Maxim ocupă un loc special în teologia răsăriteană, Părinți precum Simeon Noul Teolog sau Grigorie Palama fiind considerați drept continuatori ale direcțiilor intelectuale și spirituale ale Sfântului Maxim.

Din scrierile sale fac parte următoarele:

  • Răspunsuri către Talasie - O suită de 65 de întrebări şi răspunsuri legate de tot atâtea pasaje dificile din Sfânta Scriptură;
  • Ambigua - O explorare a pasajelor dificile întâlnite în scrierile areopagitice și în cele ale Sfântului Grigorie de Nazianz, concentrate pe probleme hristologice;
  • Scholia - Comentarii la scrierile timpurii ale lui Dionisie Areopagitul;
  • Mistagogia – Comentariu și meditație cu privire la Sfânta Liturghie;
  • Comentariu la Psalmul 59;
  • Tâlcuire la Tatăl nostru;
  • Capete despre dragoste - Maxime cu privire la viața duhovnicească grupate în colecții de câte-o sută;
  • Capete teologice;
  • Cuvânt ascetic – Dialog cu privire la viața monastică;
  • Viața Fecioarei (Biografie) - cea mai timpurie biografie completă a Maicii Domnului.

Citate

  • "Vino, Preaslăvite Cuvinte ai lui Dumnezeu, şi ne împărtăşeşte, pe măsura puterilor noastre, descoperirea cuvintelor Tale. Înlăturând grosimea învelişurilor, arată-ne, Hristoase, frumuseţea înţelesurilor spirituale. Ia-ne de mâna dreaptă. adică de puterea minţii noastre, şi «ne călăuzeşte pe calea poruncilor Tale» (Ps. 119, 9-10) Și ne du «la locul cortului Tău cel minunat, până în lăuntrul casei lui Dumnezeu în glas de bucurie şi de mărturisire a zvonului de sărbătoare», ca şi noi. prin mărturisirea faptuirei şi prin bucuria contemplaţiei, să fim învredniciţi a veni la locul negrăit al ospăţului Tău şi să ne ospătăm împreună cu cei care prăznuiesc acolo duhovniceşte. cântând cunoştinţa celor negrăite cu glasurile netăcute ale minţii. Şi mă iartă pe mine, Hristoase. că îndrăznesc, la porunca slujitorilor Tăi celor vrednici, ceea ce este peste puterea mea. Luminează cugetarea mea neluminată, spre înţelegerea locului de faţă. ca să fii şi mai mult slăvit, ca Unul Care dai orbilor vedere şi faci limba bâlbâiţilor să grăiască cu claritate. " (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 48, Filocalia, vol. 2, pp. 168-169)
  • "Iar credincioși, virtuoși si contemplativi a numit pe începători, înaintați si desăvârșiți, care pot fi numiți si robi, lucrători cu plata si fii, ca cele trei cete ale celor ce se mântuiesc. Robi sau credincioși sunt cei care împlinesc poruncile de frica amenințărilor stăpânului si lucrează cu bunăvoința cele încredințate. Lucrători cu plata sunt cei ce poartă, de dorul bunătăților făgăduite, greutatea si arșița zilei, adică necazul legat de viața aceasta din osânda protopărintelui si ispitele care, din cauza ei, trebuie suportate pentru virtute. Aceștia schimbă înțelepțește, prin hotărâre de bună voie, viață cu viață, cea prezentă pentru cea viitoare. Iar fii sunt cei care nici de teama amenințărilor, nici de dorul celor făgăduite, ci în temeiul unui mai statornic si al unei deprinderi în înclinarea si dispoziția voluntară a sufletului spre bine, nu se despart niciodată de Dumnezeu, ca acel fiu, către care s-a zis: « Fiule, tu totdeauna ești cu mine si ale mele cu ale tale sunt » (Luca 15, 31). Aceștia sunt prin afirmare voluntară si prin îndumnezeire în har, atâta cât le este îngăduit oamenilor, aceea ce este si e crezut Dumnezeu după fire si cauză." (Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, XXIV)

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei, şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Maxime înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Pe marele Maxim, iubitorul Treimii, pe cel ce a propovăduit în chip lămurit dumnezeiasca credinţă şi ne-a învăţat să credem că Hristos este în două firi, şi cu două voinţe şi lucrări, întru cântări credincioşii să-l cinstim, precum se cuvine, strigând: Bucură-te, propovăduitorule al credinţei!

Surse

Legături externe

Sinaxare: