Maxim Brancovici

Maxim Brancovici
Date personale
Naștere	1461
Mutare la Domnul (†)	18 ianuarie 1516 Mănăstirea Cruședol, Serbia
Localizare	România Serbia
Naționalitate	sârb
Date cult
Tip	ierarh
Data canonizării	secolul al XVI-lea
Prăznuire la data de	18 ianuarie
Recunoaștere	Biserica Ortodoxă Sârbă
Biserici patronate

După plecarea patriarhului Nifon din Țara Românească, la cârma mitropoliei Ungrovlahiei a ajuns Maxim Brancovici, un ierarh care a încurajat unitatea românilor din principate.

Înainte de arhierie

Maxim Brancovici era de neam sârb, trăgându-se din familia despotului Brancovici. Din botez purta numele de Gheorghe.

Întrucât Serbia căzuse sub turci, încă din 1459, tânărul Gheorghe, împreună cu fratele său mai mare, au pribegit o vreme prin Ungaria, participând chiar și la unele lupte împotriva turcilor. S-a călugărit apoi în mănăstirea Kupinici din vechiul Sirmium, luându-şi numele de Maxim și în curând a fost hirotonit preot (ieromonah). Venirea sa în Țara Românească se pare că s-a petrecut în jurul anului 1503, când era în țară și patriarhul Nifon, adus de Radu cel Mare pentru reorganizarea Bisericii. N-ar fi exclus ca domnul însuși să fi chemat în țară și pe ieromonahul Maxim, așa cum făcuse cu Nifon și cu călugărul-tipograf Macarie.

Numeroși cercetători socotesc că în soborul convocat de patriarhul Nifon, între cei doi episcopi aleși atunci era și ieromonahul Maxim, întrucât o versiune a Vieții sale spune că Radu cel Mare „mai apoi îl făcu pe Maxim ieromonahul episcop”. Hirotonia lui întru arhiereu a săvârșit-o desigur patriarhul Nifon fie la Argeș, fie la Târgoviște împreună cu vreun ierarh de peste Dunăre.

Scaunul mitropolitan

După 1505, când patriarhul Nifon a părăsit țara, Maxim a luat în mână conducerea treburilor Mitropoliei Ungrovlahiei, lucru pe care îl relatează și Viața sa, pomenită mai sus. Ca mitropolit, Maxim Brancovici a contribuit, cu autoritatea sa, la înlăturarea unui conflict și la încheierea păcii între Radu cel Mare și Bogdan III al Moldovei, cărora le-a arătat că sunt „creștini și o seminție”. Această știre o aflăm în Letopisețul anonim al Moldovei, în Cronica lui Macarie, în Cronica zisa moldo-polonă, ca și în Letopisețul lui Grigore Ureche. Deci, prin mijlocirea acestui slujitor al Bisericii, s-a oprit vărsarea de sânge între munteni și moldoveni.

Se pare că mitropolitul Maxim a fost trimis de Radu cel Mare într-o solie la regele Vladislav al II-lea al Ungariei și la sașii din Transilvania, prin 1507-1508, pentru a stabili relații de bună vecinătate între țările lor. Probabil, cu această ocazie, regele Vladislav a dăruit lui Radu domeniui Geoagiu de Jos (jud. Hunedoara), cu 10 sate în jur.

O misiune asemănătoare i-a încredinţat în toamna anului 1508 noul domn Mihnea cel Rău, fiul lui Vlad Țepeș (1508-1509), care l-a trimis la regele Vladislav al II-lea la Buda, să-l înștiințeze de urcarea sa pe tronul Țării Românești. Și-a îndeplinit cu succes misiunea, dar, după cum aflăm în spusele biografului său, nu s-a mai întors în Țara Românească.

Sfârșitul vieții

Primind de la rudele sale din familia Lașcu un loc la Cruședol (în limba sârbă Krušedol, la nord de Belgrad, actualmente în Provincia Autonomă Voivodina), a ridicat acolo o mănăstire, în care a strâns câțiva ucenici.

Mitropolitul Maxim a trăit la Cruședol încă patru ani, până la 18 ianuarie 1516, fiind înmormântat tot acolo. Ținând seama de evlavia și curățenia vieții sale, Biserica Ortodoxă Sârbă l-a trecut în rândul sfinților, pomenirea lui făcându-se în ziua morții sale, adică la 18 ianuarie (în 1761 s-a tipărit la Râmnicu Vâlcea în cartea intitulată Pravila de rugăciuni pentru sfinții sârbi și Viața Sfântului Maxim arhiepiscopul).

Mitropolia Ungrovlahiei după Maxim

Scaunul mitropolitan a rămas vacant vreo patru ani, sub domnii care au urmat lui Radu cel Mare: Mihnea cel Rău (1508-1509), Mircea (1509-1510) și Vlad cel Tânăr (Vlăduț), fiul lui Vlad Călugărul (1510-1512). Vremurile tulburi în care au domnit ei nu le-au dat răgaz să se ocupe și de alegerea unui nou titular al scaunului mitropolitan.

Pe de altă parte, se aștepta desigur reîntoarcerea lui Maxim la scaunul său. Că în țară n-a fost nici un vlădică între anii 1508-1512 reiese și din faptul că nici una din cele trei cărți tipărite între acești ani de ieromonahul Macarie (Liturghierul 1508, Octoihul 1510 și Tetraevanghelul 1512) nu pomenesc vreun nume de mitropolit, așa cum se obișnuia pe atunci.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9

Casetă de succesiune: Maxim Brancovici
Precedat de: Nifon I	Mitropolit al Ungro-Vlahiei 1505-1508	Urmat de: Macarie al II-lea