Matei Basarab

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 14 mai 2012 07:59, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (imagine)
Salt la: navigare, căutare
Matei Basarab

Matei Basarab (1580 - 1654) a fost Domn al Ţării Româneşti între anii 1632-1654.

Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a boierilor Craiovești. Această origine l-a făcut să adopte numele de „Basarab”, imediat după urcarea sa pe tron, considerându-se nepot al lui Neagoe Basarab și deci urmaș al acestuia.

Matei Basarab era fiul lui „Danciul ot Brâncoveni”, fost mare vornic și oștean al lui Mihai Viteazul. Danciu ot Brâncoveni a murit în bătalia de la Șelimbăr (1599) și a fost înmormântat la Alba Iulia. Mama lui Matei era jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni (actualmente în judeţul Olt).

Ca şi tatăl său, Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandând grupul de oaste al târgoveţilor şi breslaşilor din Craiova.[1]

Urcarea pe tronul Ţării Româneşti

Matei Basarab a încercat să urce pe tronul Ţării Româneşticu încă din timpul domniei lui Leon Tomșa, având sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi I al Transilvaniei, în 1630. Deoarece situaţia din țară era foarte agitată și în timpul lui Radu Iliaș, urmaşul lui Leon Tomșa, Poarta Otomană îi încredințează domnia lui Matei Basarab în martie 1633 (la aceasta contribuind şi darurile substanţiale făcute personal de Matei marelui vizir de la Istanbul).

În timpul domniei sale, Matei Basarab a menținut pacea cu Turcia, dar a încheiat şi tratate de alianță și prietenie cu Gheorghe Rákóczi I al Transilvaniei (1635), precum și cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia și Veneția (în 1636, 1637 şi 1639).[1]

Relaţiile cu Vasile Lupu

Domnia lui Matei Basarab a fost marcată de îndelungatul conflict cu omologul său din Moldova, voievodul Vasile Lupu. Acesta dorea să-l detroneze pe voievodul muntean, utilizând în acest scop atât intrigi şi pâri la Înalta Poartă, dar şi atacuri armate directe.

Ctitor de sfinte lăcaşuri

În perioada domniei lui Matei Basarab cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al acesteia. În cei 22 de ani de domnie, Matei Basarab s-a dovedit un bun gospodar și administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace.

Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală şi de închegare a unei școli artistice, fără de care „şcoala brâncovenească” nu ar fi fost posibilă. A fost un adevărat protector al culturii, dar şi un puternic sprijin al ortodoxiei, acţionând energic pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe.

Matei Basarab şi Doamna Elina, ctitori ai Mănăstirii Arnota

Matei Basarab a fost unul dintre cei mai mari ctitori ortodocşi români. A ridicat din temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în ţară, cât și la Muntele Athos, precum şi pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Şistov. Dacă Ştefan cel Mare şi Sfânt a zidit 45 de biserici şi mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurăscu[2]).

Cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab este Mănăstirea Arnota (din actualul judeţ Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636, pe locul unui sfânt lăcaş mai vechi. Biserica mănăstirii a fost pictată de Stroe din Târgovişte. Pe lângă temele religioase tradiţionale sunt de remarcat portretele votive ale ctitorilor (Matei Basarab şi Doamna Elina), din pronaos, precum şi o remarcabilă decoraţie florală în locurile libere dintre medalioane. Portretul lui Matei Basarab, înfăţişat bătrân, cu părul alb, este considerat unul dintre cele mai frumoase portrete de voievozi români care s-au păstrat până în zilele noastre.[3] Tot la Mănăstirea Arnota se află şi mormântul lui Matei Basarab, precum şi cel al Doamnei Elina, soţia voievodului.

O altă ctitorie monumentală a lui Matei Basarab este Mănăstirea Căldăruşani (din actualul judeţ Ilfov), construită între anii 1637-1638. Mănăstirea est situată în apropierea Bucureştiului, într-o poziţie pitorească, fiind înconjurată din trei părţi de lacuri.

Alte ctitorii de seamă ale lui Matei Basarab sunt:

  • Mănăstirea Sadova, în judeţul Dolj
  • Mănăstirea Măxineni (1637), în fostul judeţ Râmnicu Sărat, în 1637, distrusă în Primul Război Mondial
  • Mănăstirea Plătăreşti (1646), judeţul Ilfov
  • Mănăstirea Strehaia (1645), judeţul Mehedinţi
  • Mănăstirea Cornăţel (1648), în prezent aceasta fiind biserica de mir din comuna Mănăstirea, , judeţul Ilfov
  • Mănăstirea Negoesti (1648-1649), judeţul Ilfov
  • Mănăstirea Brebu, judeţul Prahova
  • Schitul Bărbăteşti (1645-1646), judeţul Dâmboviţa
  • Schitul Pinul (1647-1648), judeţul Buzău
  • Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea
  • Biserica Sărindar din Bucureşti
  • Biserica Sf. Apostoli din Bucureşti
  • Biserica Sf. Dumitru din Craiova (1651), care se afla pe locul actualei catedrale mitropolitane
  • Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Târgovişte (1650)
  • Biserica Sf. Nicolae Androneşti, tot în Târgovişte (1653)
  • Biserica Sf. Apostoli din Ploieşti (1639)
  • Biserica Sf. Procopie din Gherghiţa, judeţul Prahova (1641)
  • Biserica Sf. Gheorghe din Piteşti
  • Bisericile din Caracal, Drăgăneşti-Teleorman, Pârscovani şi Dobroteşti-Olt
Fișier:Arnota monastery 21.jpg
Mormântul lui Matei Basarab, de la Mănăstirea Arnota

Matei Basarab a fost urmat la tron de către Constantin Şerban (ctitorul, printre altele, Catedralei patriarhale din Bucureşti).

Note

  1. 1,0 1,1 Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925
  2. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Albatros, Bucureşti, 1972
  3. Loreta Popa - Umbrele trecutului: Matei Basarab, ctitor bisericesc


Casetă de succesiune:
Matei Basarab
Precedat de:
Radu Iliaş
Domnitor al Țării Românești
1632 - 1654
Urmat de:
Constantin Şerban