Matei Basarab: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
m (Sfârșitul domniei: leg. int.)
 
(Nu s-au afișat 7 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 26: Linia 26:
  
 
===Sfârșitul domniei===
 
===Sfârșitul domniei===
 +
[[Imagine:Arnota_monastery_51.jpg|thumb|left|300px|<center>Mormântul lui Matei Basarab, de la Mănăstirea Arnota</center>]]
 
După biruința din bătălia de la Finta, pe Ialomița (mai 1653), asupra lui [[Vasile Lupu]], se părea că nimic nu-i va mai tulbura domnia lui Matei Basarab, voievod creștin, pașnic și iubitor de cultură. Din păcate, nu s-a putut bucura multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, precum și o răscoală a seimenilor (mercenari străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul, el săvârșindu-se din viață la [[9 aprilie]] 1654.<ref name="Xenopol"/>
 
După biruința din bătălia de la Finta, pe Ialomița (mai 1653), asupra lui [[Vasile Lupu]], se părea că nimic nu-i va mai tulbura domnia lui Matei Basarab, voievod creștin, pașnic și iubitor de cultură. Din păcate, nu s-a putut bucura multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, precum și o răscoală a seimenilor (mercenari străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul, el săvârșindu-se din viață la [[9 aprilie]] 1654.<ref name="Xenopol"/>
[[Imagine:Arnota_monastery_51.jpg|thumb|left|300px|<center>Mormântul lui Matei Basarab, de la Mănăstirea Arnota</center>]]
 
  
A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa - [[Mănăstirea Arnota]] - de către un sobor de [[preoți]], în frunte cu [[patriarh]]ul Macarie al Antiohiei și secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Ţara Românească.<ref>Nicolae Iorga, p. 150.</ref>
+
A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa - [[Mănăstirea Arnota]] - de către un sobor de [[preot|preoți]], în frunte cu [[patriarh]]ul [[Macarie al III-lea (Zaim) al Antiohiei|Macarie al Antiohiei]] și secretarul acestuia, [[diacon]]ul și cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Țara Românească.<ref>Nicolae Iorga, p. 150.</ref>
  
 
Pe piatra sa de mormânt se află inscripția:
 
Pe piatra sa de mormânt se află inscripția:
Linia 42: Linia 42:
 
[[Imagine:Arnota_monastery_24.jpg|thumb|right|310px|<center>Matei Basarab și Doamna Elina, ctitori ai Mănăstirii Arnota</center>]]
 
[[Imagine:Arnota_monastery_24.jpg|thumb|right|310px|<center>Matei Basarab și Doamna Elina, ctitori ai Mănăstirii Arnota</center>]]
  
Matei Basarab a fost unul dintre cei mai mari ctitori ortodocși români. A ridicat din temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la [[Muntele Athos]], precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Şistov. Dacă [[Ştefan cel Mare și Sfânt]] a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurăscu<ref>Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, ''Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi'', Editura Albatros, București, 1972</ref>).  
+
Matei Basarab a fost unul dintre cei mai mari ctitori ortodocși români. A ridicat din temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la [[Muntele Athos]], precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Şistov. Dacă [[Ștefan cel Mare și Sfânt]] a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurăscu<ref>Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, ''Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi'', Editura Albatros, București, 1972</ref>).  
  
 
Cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab este [[Mănăstirea Arnota]] (din actualul județ Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636, pe locul unui sfânt lăcaș mai vechi. Biserica mănăstirii a fost pictată de Stroe din Târgoviște. Pe lângă temele religioase tradiționale sunt de remarcat portretele votive ale ctitorilor (Matei Basarab și Doamna Elina), din pronaos, precum și o remarcabilă decorație florală în locurile libere dintre medalioane. Portretul lui Matei Basarab, înfățișat bătrân, cu părul alb, este considerat unul dintre cele mai frumoase portrete de voievozi români care s-au păstrat până în zilele noastre.<ref name="Loreta Popa"/> Tot la Mănăstirea Arnota se află și mormântul lui Matei Basarab, precum și cel al Doamnei Elina, soția voievodului.
 
Cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab este [[Mănăstirea Arnota]] (din actualul județ Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636, pe locul unui sfânt lăcaș mai vechi. Biserica mănăstirii a fost pictată de Stroe din Târgoviște. Pe lângă temele religioase tradiționale sunt de remarcat portretele votive ale ctitorilor (Matei Basarab și Doamna Elina), din pronaos, precum și o remarcabilă decorație florală în locurile libere dintre medalioane. Portretul lui Matei Basarab, înfățișat bătrân, cu părul alb, este considerat unul dintre cele mai frumoase portrete de voievozi români care s-au păstrat până în zilele noastre.<ref name="Loreta Popa"/> Tot la Mănăstirea Arnota se află și mormântul lui Matei Basarab, precum și cel al Doamnei Elina, soția voievodului.
Linia 56: Linia 56:
 
*Mănăstirea Plătărești (1646), județul Ilfov
 
*Mănăstirea Plătărești (1646), județul Ilfov
 
*Mănăstirea Strehaia (1645), județul Mehedinți  
 
*Mănăstirea Strehaia (1645), județul Mehedinți  
*Mănăstirea Cornățel (1648), în prezent aceasta fiind biserica de mir din comuna Mănăstirea, , județul Ilfov
+
*Mănăstirea Cornățel (1648), în prezent aceasta fiind biserica de mir din comuna Mănăstirea, județul Ilfov
*Mănăstirea Negoesti (1648-1649), județul Ilfov
+
*Mănăstirea Negoești (1648-1649), județul Ilfov
*Mănăstirea Brebu, județul Prahova
+
*[[Mănăstirea Brebu]], județul Prahova
 
*Schitul Bărbătești (1645-1646), județul Dâmbovița
 
*Schitul Bărbătești (1645-1646), județul Dâmbovița
 
*Schitul Pinul (1647-1648), județul Buzău
 
*Schitul Pinul (1647-1648), județul Buzău
 
*Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea
 
*Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea
 
*Biserica Sărindar din București
 
*Biserica Sărindar din București
*Biserica Sf. Apostoli din București
+
*[[Biserica Sfinții Apostoli (București)|Biserica Sf. Apostoli din București]]
 
*Biserica Sf. Dumitru din Craiova (1651), care se afla pe locul actualei catedrale mitropolitane
 
*Biserica Sf. Dumitru din Craiova (1651), care se afla pe locul actualei catedrale mitropolitane
 
*Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Târgoviște (1650)
 
*Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Târgoviște (1650)
Linia 111: Linia 111:
  
 
[[Categorie:Voievozi români]]
 
[[Categorie:Voievozi români]]
 +
[[Categorie:Ctitori]]

Versiunea curentă din 21 august 2019 05:55

Matei Basarab

Matei Basarab (1580 - 1654) a fost Domn al Țării Românești între anii 1632-1654.

Elogiat de Papa Inocențiu al X-lea pentru minunata sa bunătate sufletească, respectat de turci ca al doilea Mihai Vodă, considerat de Nicolae Iorga că adevărat „păstor și domn părinte”, caracterizat de istoricul C.C. Giurăscu drept un domn cu remarcabile însușiri („viteaz ostaș, ctitor desăvârșit și diplomat încercat, tipul reprezentativ al domnului de țară”), Matei Basarab, cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc, și-a văzut domnia caracterizată astfel de cronica vremii: „Țara iubea pe Domn și Domnul pe Țară”.[1]

Viața

Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a boierilor Craiovești. Această origine l-a făcut să adopte numele de „Basarab”, imediat după urcarea sa pe tron, considerându-se nepot al lui Neagoe Basarab și deci urmaș al acestuia.

Matei Basarab era fiul lui „Danciul ot Brâncoveni”, fost mare vornic și oștean al lui Mihai Viteazul. Danciu ot Brâncoveni a murit în bătălia de la Șelimbăr (1599) și a fost înmormântat la Alba Iulia. Mama lui Matei era jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni (actualmente în județul Olt).

Ca și tatăl său, Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandând grupul de oaste al târgoveților și breslașilor din Craiova.[2]

Urcarea pe tronul Țării Românești

Matei Basarab a încercat să urce pe tronul Țării Românești încă din timpul domniei lui Leon Tomșa, având sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi I al Transilvaniei, în 1630. Deoarece situația din țară era foarte agitată și în timpul lui Radu Iliaș, urmașul lui Leon Tomșa, Poarta Otomană îi încredințează domnia lui Matei Basarab în martie 1633 (la aceasta contribuind și darurile substanțiale făcute personal de Matei marelui vizir de la Istanbul).

În timpul domniei sale, Matei Basarab a menținut pacea cu Turcia, dar a încheiat și tratate de alianță și prietenie cu Gheorghe Rákóczi I al Transilvaniei (1635), precum și cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia și Veneția (în 1636, 1637 și 1639).[2]

Relațiile cu Vasile Lupu

Domnia lui Matei Basarab a fost marcată de îndelungatul conflict cu omologul său din Moldova, voievodul Vasile Lupu. Acesta dorea să-l detroneze pe voievodul muntean, utilizând în acest scop atât intrigi și pâri la Înalta Poartă, dar și atacuri armate directe.

Matei Basarab a contracarat aceste atacuri atât pe cale diplomatică, demascând manevrele voievodului moldovean demnitarilor otomani (care chiar îi pedepsesc cu moartea pe dregătorii turci corupți de Vasile Lupu), cât și pe câmpul de luptă, respingând atacurile intrigantului vecin la Focșani (noiembrie 1637) și la Ojogeni pe râul Prahova (decembrie 1639).

Vasile Lupu, al cărui fiu Ioan (căruia voia să-i lase domnia Moldovei, el intenționând să o ia pe cea a Munteniei) murise între timp, văzând că intrigile sale la Înalta Poartă nu mai au efect, s-a împăcat cu Matei, prin intermediul mitropolitului Varlaam al Moldovei (1644). În semn de pace, fiecare voievod a ridicat câte o mănăstire în țara celuilalt (Mănăstirea Stela în Târgoviște, respectiv Mănăstirea Soveja în Putna).

Împăcarea dintre cei doi nu a durat însă mult. Vasile Lupu a găsit noi motive să se supere din nou pe Matei Basarab (în 1650) și l-a amenințat că îl atacă, chiar în momentul în care acesta se îmbolnăvise (1652). Matei, aliat cu principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe Gheorghe Ștefan, care se răsculase, să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Vasile Lupu izbutește cu ajutorul ginerelui său Timuș, fiul hatmanului cazacilor Bogdan Hmelnițki, să-l respingă pe Gheorghe Ștefan și invadează Muntenia, împreună cu cazacii. Matei Basarab îi bate însă cumplit la Finta, pe râul Ialomița (în mai 1653) și îl alungă pentru totdeauna pe Vasile Lupu de pe tronul Moldovei.[2]

Sfârșitul domniei

Mormântul lui Matei Basarab, de la Mănăstirea Arnota

După biruința din bătălia de la Finta, pe Ialomița (mai 1653), asupra lui Vasile Lupu, se părea că nimic nu-i va mai tulbura domnia lui Matei Basarab, voievod creștin, pașnic și iubitor de cultură. Din păcate, nu s-a putut bucura multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, precum și o răscoală a seimenilor (mercenari străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul, el săvârșindu-se din viață la 9 aprilie 1654.[2]

A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa - Mănăstirea Arnota - de către un sobor de preoți, în frunte cu patriarhul Macarie al Antiohiei și secretarul acestuia, diaconul și cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Țara Românească.[3]

Pe piatra sa de mormânt se află inscripția:

Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu odinioară stăpân și Domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurător și milostiv, întemeietor, înnoitor a multe biserici și mănăstiri; niciodată biruit, ci biruitor; și a multor învingeri învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce, cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în plină pace, a domnit douăzeci și trei de ani; a adormit întru Domnul, la cinstite bătrânețe, în anul Domnului 1654”.

Matei Basarab a fost urmat la tron de către Constantin Șerban (ctitorul, printre altele, Catedralei patriarhale din București).

Ctitor de sfinte lăcașuri

În perioada domniei lui Matei Basarab cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al acesteia. În cei 22 de ani de domnie, Matei Basarab s-a dovedit un bun gospodar și administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace.

Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală și de închegare a unei școli artistice, fără de care „școala brâncovenească” nu ar fi fost posibilă. A fost un adevărat protector al culturii, dar și un puternic sprijin al ortodoxiei, acționând energic pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe.

Matei Basarab și Doamna Elina, ctitori ai Mănăstirii Arnota

Matei Basarab a fost unul dintre cei mai mari ctitori ortodocși români. A ridicat din temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos, precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Şistov. Dacă Ștefan cel Mare și Sfânt a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurăscu[4]).

Cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab este Mănăstirea Arnota (din actualul județ Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636, pe locul unui sfânt lăcaș mai vechi. Biserica mănăstirii a fost pictată de Stroe din Târgoviște. Pe lângă temele religioase tradiționale sunt de remarcat portretele votive ale ctitorilor (Matei Basarab și Doamna Elina), din pronaos, precum și o remarcabilă decorație florală în locurile libere dintre medalioane. Portretul lui Matei Basarab, înfățișat bătrân, cu părul alb, este considerat unul dintre cele mai frumoase portrete de voievozi români care s-au păstrat până în zilele noastre.[1] Tot la Mănăstirea Arnota se află și mormântul lui Matei Basarab, precum și cel al Doamnei Elina, soția voievodului.

O altă ctitorie monumentală a lui Matei Basarab este Mănăstirea Căldărușani (din actualul județ Ilfov), construită între anii 1637-1638. Mănăstirea est situată în apropierea Bucureștiului, într-o poziție pitorească, fiind înconjurată din trei părți de lacuri.

În anul 1649 Matei Basarab a reconstruit Episcopia Buzăului, „după ce mai întâiu au dărâmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi, arsă și stricată de năvălirile varvaricești”, așa cum scria un cronicar al vremii.[5] Episcopia ortodoxă cu sediul la Buzău exista încă de la începutul secolului al XVI-lea, din timpul domniei lui Radu cel Mare. Ceva mai târziu, sub domnia lui Radu Paisie, „pentru Buzău se făcu o noua orânduire, fixându-se județele supuse cu judecata lor oblăduirii episcopului de acolo: Buzăul, Râmnicul-Sărat, Brăila și Secuienii[6] Din această ctitorie a lui Matei Basarab s-a păstrat actuala catedrală episcopală, care a fost însă consolidată și refăcută în mai multe rânduri (1840, 1939 și 1999).[7]

Alte ctitorii de seamă ale lui Matei Basarab sunt:

  • Mănăstirea Sadova, în județul Dolj
  • Mănăstirea Măxineni (1637), în fostul județ Râmnicu Sărat, în 1637, distrusă în Primul Război Mondial
  • Mănăstirea Plătărești (1646), județul Ilfov
  • Mănăstirea Strehaia (1645), județul Mehedinți
  • Mănăstirea Cornățel (1648), în prezent aceasta fiind biserica de mir din comuna Mănăstirea, județul Ilfov
  • Mănăstirea Negoești (1648-1649), județul Ilfov
  • Mănăstirea Brebu, județul Prahova
  • Schitul Bărbătești (1645-1646), județul Dâmbovița
  • Schitul Pinul (1647-1648), județul Buzău
  • Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea
  • Biserica Sărindar din București
  • Biserica Sf. Apostoli din București
  • Biserica Sf. Dumitru din Craiova (1651), care se afla pe locul actualei catedrale mitropolitane
  • Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Târgoviște (1650)
  • Biserica Sf. Nicolae Andronești, tot în Târgoviște (1653)
  • Biserica Sf. Apostoli din Ploiești (1639)
  • Biserica Sf. Procopie din Gherghița, județul Prahova (1641)
  • Biserica Sf. Gheorghe din Pitești
  • Bisericile din Caracal, Drăgănești-Teleorman, Pârscovani și Dobrotești-Olt

De asemenea, a refăcut o serie de sfinte lăcașuri ca:

  • Mănăstirea „Negru Voda din Câmpulung” (1635-1636)
  • Mănăstirea Plumbuita de lângă București (1647)
  • Mănăstirea Brâncoveni, din județul Olt (ctitorie a boierilor Craiovești)
  • Mănăstirea Cârnu, județul Buzău, care există încă din secolul al XVI-lea
  • Mănăstirea Drăgănești, de lângă Roșiorii de Vede (1647)

După pilda voievodului, doamna Elina, soția sa, a ctitorit biserica din Horești, județul Ilfov, între 1643-1644 și a refăcut Mănăstirea Slătioarele din Ocnele Mari, iar fratele ei, Udriște Năsturel, biserica „Târgului” din Târgoviște.

În afara hotarelor țării, Matei Basarab a ridicat Mănăstirea Soveja din județul Vrancea (1644-1645), biserica Turnu Roșu din județul Sibiu (1645), bisericile din Sviștov și Vidin în Bulgaria, precum și biserica Sfântul Sinadon din Marea Lavră de la Muntele Athos.

Influența asupra dezvoltării vieții spirituale a românilor

Matei Basarab a fost un sprijinitor al vieții spirituale a românilor, atât a celei religioase cât și a celei culturale. Împreună cu cumnatul său, marele logofăt Udriște Năsturel, a înființat două tipografii, una la Mănăstirea Govora și cealaltă la Târgoviște.

Prima carte tipărită la Târgoviște a fost un Trebnic, în 1636, iar la Govora, Pravila Mică din 1640. Udriște Năsturel a tradus din latină în slavonă opera ascetică medievală De imitațio Christi a lui Thomas de Kempis, tipărită la Mănăstirea Dealu în 1647. De remarcat că în prefața adresată mitropolitului Varlaam al Moldovei se arată, printre altele, înrudirea dintre limbile latină și română.

În timpul domniei lui Matei Basarab a fost introdusă limba română în slujbele religioase, căci, după cum spunea voievodul: „Am văzut că în întreaga mea țară este foame, este sete, nu însă de pâine și apă, ci din pricina împuținării sfintelor cărți”.[1].

Note bibliografice

  1. 1,0 1,1 1,2 Loreta Popa - Umbrele trecutului: Matei Basarab, ctitor bisericesc
  2. 2,0 2,1 2,2 2,3 Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, București, 1925
  3. Nicolae Iorga, p. 150.
  4. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Editura Albatros, București, 1972
  5. Nicolae Iorga, p. 148.
  6. Nicolae Iorga, p. 67.
  7. Catedrala Episcopiei de Buzău și Vrancea, accesat 3 martie 2013.

Bibliografie

  • Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908.

Legături externe


Casetă de succesiune:
Matei Basarab
Precedat de:
Radu Iliaș
Domn al Țării Românești
1632 - 1654
Urmat de:
Constantin Șerban