Modificări

Salt la: navigare, căutare

Matei Basarab

Nicio modificare în dimensiune, 24 mai 2015 05:04
m
Ctitor de sfinte lăcașuri
[[Imagine:Arnota_monastery_24.jpg|thumb|right|310px|<center>Matei Basarab și Doamna Elina, ctitori ai Mănăstirii Arnota</center>]]
Matei Basarab a fost unul dintre cei mai mari ctitori ortodocși români. A ridicat din temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la [[Muntele Athos]], precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Şistov. Dacă [[Ştefan Ștefan cel Mare și Sfânt]] a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurăscu<ref>Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, ''Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi'', Editura Albatros, București, 1972</ref>).
Cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab este [[Mănăstirea Arnota]] (din actualul județ Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636, pe locul unui sfânt lăcaș mai vechi. Biserica mănăstirii a fost pictată de Stroe din Târgoviște. Pe lângă temele religioase tradiționale sunt de remarcat portretele votive ale ctitorilor (Matei Basarab și Doamna Elina), din pronaos, precum și o remarcabilă decorație florală în locurile libere dintre medalioane. Portretul lui Matei Basarab, înfățișat bătrân, cu părul alb, este considerat unul dintre cele mai frumoase portrete de voievozi români care s-au păstrat până în zilele noastre.<ref name="Loreta Popa"/> Tot la Mănăstirea Arnota se află și mormântul lui Matei Basarab, precum și cel al Doamnei Elina, soția voievodului.
14.991 de modificări

Meniu de navigare