Marin din Roma

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 16 decembrie 2021 21:10, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: Sfântul '''Marin din Roma''' este un mucenic din secolul al III-lea, care a pătimit la Roma în timpul împăratului Carin (283-285). Prăznuirea lui în Bi...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul Marin din Roma este un mucenic din secolul al III-lea, care a pătimit la Roma în timpul împăratului Carin (283-285). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă (și în tradiția occidentală) se face la 16 decembrie.

Viața și pătimirea

Sub domnia împăratului Carin (283-285) la Rome, sfântul Marin, un tânăr nobil roman de rang senatorial, a fost denunțat ca fiind creștin și i s-a pun în vedere să sacrifice public zeilor Imperiului.

Dar pentru că n-a vrut să se lepede de Hristos și să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Mai întâi a fost legat de stâlp și biciuit, apoi a fost pus pe un grătar înroșit în foc, ca mai apoi să fie aruncat într-un cazan cu apă fiartă. După ce a purtat cu curaj aceste chinuiri cu ajutorul Duhului Sfânt, a fost aruncat la fiare în arenă, dar fiarele sălbatice nu au vrut să se atingă de el din porunca lui Dumnezeu.

Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Și atunci a primit fericitul sfârșit prin sabie, tăindu-i-se capul.

Iar tatăl lui și mama lui, creștini și ei, l-au însoțit până la locul de osândă, fericindu-l și bucurându-se că copilul lor a putut în acest fel să-L slăvească pe Dumnezeu.

Surse