Marea Schismă: Diferență între versiuni
m (→Origini) |
(→Origini: completări și ref.) |
||
| Linia 10: | Linia 10: | ||
Dezbinarea Imperiului Roman a contribuit și ea la dezbinarea din sânul Bisericii. [[Teodosie I|Teodosie cel Mare]], care a murit în 395, a fost ultimul împărat care a domnit peste un [[Imperiul Roman|Imperiu Roman]] unit; după moartea sa, teritoriul a fost împărțit în două jumătăți, răsăriteană și apuseană, fiecare având propriul împărat. La sfârșitul secolului al V-lea, [[Imperiul Roman de Apus]] se dezintegrase sub presiunea triburilor germanice, în timp ce [[Imperiul Roman de Răsărit|Imperiul Roman de Răsărit (bizantin)]] se bucura de o relativă stabilitate. Astfel, unitatea politică a Imperiului Roman a fost prima care a cedat; în timp, acest fapt și-a pus amprenta și asupra unității religioase. | Dezbinarea Imperiului Roman a contribuit și ea la dezbinarea din sânul Bisericii. [[Teodosie I|Teodosie cel Mare]], care a murit în 395, a fost ultimul împărat care a domnit peste un [[Imperiul Roman|Imperiu Roman]] unit; după moartea sa, teritoriul a fost împărțit în două jumătăți, răsăriteană și apuseană, fiecare având propriul împărat. La sfârșitul secolului al V-lea, [[Imperiul Roman de Apus]] se dezintegrase sub presiunea triburilor germanice, în timp ce [[Imperiul Roman de Răsărit|Imperiul Roman de Răsărit (bizantin)]] se bucura de o relativă stabilitate. Astfel, unitatea politică a Imperiului Roman a fost prima care a cedat; în timp, acest fapt și-a pus amprenta și asupra unității religioase. | ||
| + | |||
| + | Cu timpul, pretenția episcopilor Romei de a fi mai mult de cât un „''primus inter pares''” s-a acentuat, ei începând să intervină în [[Jurisdicție|jurisdicțiile]] altor episcopi, îndeosebi cele din apus, care nu mai aparțineau Imperiului Roman. Ei și-au luat titlul de „''[[Papă]]''”, pentru a sublinia primatul lor în sânul Bisericii; primul episcop al Romei care a folosit acest termen pentru sine a fost Sf. Siricius (384-399).<ref>[http://www.religionfacts.com/christianity/history/papacy.htm ReligionFacts - History and Development of the Papacy]</ref> | ||
==Schisma== | ==Schisma== | ||
Versiunea de la data 25 aprilie 2013 09:33
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
Marea Schismă este separarea canonică şi întreruperea comuniunii liturgice dintre Biserica Romei (acum Biserica Romano-Catolică) şi Bisericile patriarhiilor de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim (în prezent, Biserica Ortodoxă). Ruptura definitivă a raporturilor formale a avut loc în anul 1054.
Cuprins
Origini
Începând cu secolul al IV-lea, Biserica a acordat un statut special unor episcopi, numiți ulterior patriarhi: episcopul Romei, episcopul Alexandriei și episcopul Antiohiei. Lor li s-au alăturat ulterior episcopul Constantinopolului și episcopul Ierusalimului, confirmați în cadrul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din 451. Aceşti cinci întâistătători alcătuiau Pentarhia.
Cauzele schismei sunt mai multe, întinzându-se pe o lungă perioadă de timp şi provenind cu mult înainte de purtătorii de cuvânt ai celor doua Biserici (de Răsărit şi de Apus) din timpul Marii Schisme, care au fost patriarhii Fotie cel Mare şi Mihail Cerularie şi, respectiv, papii Nicolae I si Leon al IX-lea.
Primele semne au apărut încă de la Sinodul II Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381 d.Hr. Un aspect controversat al acestui sinod a fost dat de Canonul III adoptat atunci, care plasa Constantinopolul ca al doilea scaun episcopal în cinstire între cele tradiționale. Atât Roma, cât și Alexandria au privit acest canon cu suspiciune, ambele Biserici temându-se de un joc de putere din partea Constantinopolului. În timp ce Constantinopolul se baza în solicitarea unei poziții mai înalte pe argumentul că era „Noua Romă”, Episcopul Romei considera că el, ca succesor al Sfântului Petru, primul dintre apostoli, trebuia să aibă întâietate.
Dezbinarea Imperiului Roman a contribuit și ea la dezbinarea din sânul Bisericii. Teodosie cel Mare, care a murit în 395, a fost ultimul împărat care a domnit peste un Imperiu Roman unit; după moartea sa, teritoriul a fost împărțit în două jumătăți, răsăriteană și apuseană, fiecare având propriul împărat. La sfârșitul secolului al V-lea, Imperiul Roman de Apus se dezintegrase sub presiunea triburilor germanice, în timp ce Imperiul Roman de Răsărit (bizantin) se bucura de o relativă stabilitate. Astfel, unitatea politică a Imperiului Roman a fost prima care a cedat; în timp, acest fapt și-a pus amprenta și asupra unității religioase.
Cu timpul, pretenția episcopilor Romei de a fi mai mult de cât un „primus inter pares” s-a acentuat, ei începând să intervină în jurisdicțiile altor episcopi, îndeosebi cele din apus, care nu mai aparțineau Imperiului Roman. Ei și-au luat titlul de „Papă”, pentru a sublinia primatul lor în sânul Bisericii; primul episcop al Romei care a folosit acest termen pentru sine a fost Sf. Siricius (384-399).[1]
Schisma
În secolul al XI-lea tensiunile existente între Bisericile Răsăritene şi cea Apuseană se acutizaseră. În afară de unele interpretări dogmatice diferite, apăruseră dispute jurisdicţionale în Balcani, sudul Italiei şi Sicilia. În plus, cererea papilor de la Roma de a avea o autoritate mai mare asupra celorlalţi patriarhi nu era acceptată de către aceştia, care îl considerau pe episcopul Romei doar ca pe un primus inter pares („primul între egali”). De asemenea, Patriarhul Constantinopolului Mihail Cerularie intrase în dispută cu papa Leon al IX-lea pe tema practicilor diferite dintre cele două Biserici (cea Romană şi cea Constantinopolitană), în special utilizarea azimei (pâine nedospită) la euharistie.[2]
Conflictul s-a adâncit şi mai mult atunci când Biserica de la Roma a reuşit să impună folosirea limbii latine la slujbele religioase printre creştinii normanzi din Sicilia. Mihail a reacţionat obligând bisericile latinilor din Constantinopol să treacă la practicile religioase care erau uzitate în Biserica Răsăriteană. În corespondenţa care a urmat pe această temă între capii celor două Biserici, Papa Leon al IX-lea a evitat să-l numească pe Mihail Cerularie "Patriarh Ecumenic", iar Mihail i s-a adresat papei Leon cu titulatura de "Frate" în loc de "Tată". Deşi mai târziu Mihail a încercat să medieze aceste probleme, Leon nu a vrut să facă nici o concesie.
