Marcu Ascetul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Botezul - temelia vieții duhovnicești)
 
(Nu s-au afișat 16 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
Cinstitul şi de Dumnezeu-purtătorul părintele nostru '''Marcu Ascetul''' a fost unul din marii părinți duhovnicești ortodocși în secolul al V-lea sau al VI-lea. Prăznuirea sa în [[Biserica Ortodoxă]] se face în [[5 martie]].
+
{{Articol de calitate}}
 +
Cinstitul și de Dumnezeu-purtătorul părintele nostru '''Marcu Ascetul''' a fost unul din marii [[Sfinții Părinți|sfinți părinți]] duhovnicești ortodocși în secolul al V-lea sau al VI-lea. [[Prăznuire]]a sa în [[Biserica Ortodoxă]] se face în [[5 martie]].
  
 
==Viaţa==
 
==Viaţa==
La biographie de saint Marc reste largement inconnue, et elle a fait l’objet de nombreuses hypothèses. Les [[synaxaire]]s le confondent généralement avec Marc du désert des Cellules, qui connaissait l’Écriture sainte par cœur et auquel un ange venait donner la sainte Communion, lequel est mentionné par Pallade dans "Histoire Lausiaque" (18, 25). D’autres l’assimilent à Marc de Penthucla en Palestine, évoqué par [[Jean Moschos]] dans son livre "Le Pré Spirituel" (ch. 13), ou encore à Marc d’Aréthuse ([[29 mars]]) ou Marc l’Athénien ([[5 mars]]). D’autres auteurs récents l’identifient avec un supérieur d’un monastère d’Asie Mineure (peut-être proche de Tarse) au Ve siècle <ref>Voir la dernière mise au point de la question dans l’introduction de G. M. Durand à: Marc le Moine, ''Traités'', vol. 1, SC 445, Paris 1999, p. 13-35.</ref>.
+
Biografia sfântului Marcu este puțin cunoscută și a făcut de-a lungul timpului obiectul numeroase ipoteze. [[Sinaxar]]ele îl confundă în general cu Marcu din [[Chiliile|pustia Chiliilor (Egipt)]], cel care cunoștea [[Sfânta Scriptură|Scripturile]] pe de rost și căruia un [[înger]] venea să-i aducă [[Sfânta Împărtășanie]], și care este pomenit și de [[Paladie al Elenopolisului|Paladie]] în ''Istoria lausiacă'' (18, 25). Alții îl identifică cu Marcu din Penthucla în [[Palestina]], pomenit de [[Ioan Moshu]] în cartea sa "Limonariu" (cap. 13), sau cu Marcu al Aretuselor (prăznuit la [[29 martie]]) sau cu Marcu Atenianul (prăznuit și el la [[5 martie]]). Autori mai recenți îl identifică cu superiorul unei [[Mănăstire|mănăstiri]] din Asia Mică (poate apropiată de Tars) în secolul al V-lea<ref>A se vedea Introducerea lui G. M. Durand la: Marc le Moine, ''Traités'', vol. 1, SC 445, Paris 1999, p. 13-35.</ref>.
  
On ne connaît pas beaucoup des choses sur la vie de ce [[Père de l'Église]]. Le bienheureux Père Marc aurait vécut vers l’an 430. Il avait été, semble-t-il, disciple de saint [[Jean Chrysostome]] <ref>D’après: Georges le moine, ''Chronique'', éd. De Boor Wirth, Teubner 1978, t. 2, p. 599. </ref> et avait acquis à son école une connaissance parfaite de l’[[Ancien Testament]] et du [[Nouveau Testament]]. Il devint ensuite [[moine]] près d’Ancyre, en Asie Mineure, et exerça la charge d’[[higoumène]] jusqu’au temps où, désirant mener des combats plus ardus, il se retira en solitaire dans le désert <ref>Selon certains en Palestine, selon d’autres en Égypte. Il semble plus probable qu’il soit resté en Galatie.</ref>, où il demeura jusqu’à son repos, vers l’âge de cent ans.
+
Se cunosc puține lucruri despre viața acestui mare Părinte al Bisericii. [[Cuvios]]ul Marcu a trăit în jurul anilor 430. A fost, se pare, [[ucenic]] al sfântului [[Ioan Gură de Aur]]<ref>După: Georges le moine, ''Chronique'', éd. De Boor Wirth, Teubner 1978, t. 2, p. 599. </ref> și s-a distins prin faptul că a avut o perfectă cunoaștere a [[Vechiul Testament|Vechiului]] și a [[Noul Testament|Noului Testament]]. Mai apoi deveni [[călugăr]] în apropiere de Ancira, în Asia Mică, și este [[stareț]] până când, dorind [[Eremit|viață pustnicească]] mai intensă în lupte duhovnicești, se retrage în pustie<ref>După unii în Palestina, după alții în Egipt. Dar este mai probabil că a rămas în Galatia, în Asia Mică.</ref>, unde rămâne până la moartea sa, către vârsta de o sută de ani.
  
[[Predica|Predicile]] sale referitoare la subiecte ca legea spirituală, pocăinţă, sobrietate, sunt cotate printre cele mai importante în literatura Bisericii. Aceste lucrări au fost lăudate de însuşi [[Patriarh]]ul [[Fotie cel Mare]].
+
== Posteritatea ==
 +
Scrierile sale referitoare la subiecte ca legea duhovnicească, [[Pocăință|pocăința]], sunt considerate printre cele mai importante în literatura Bisericii. Aceste lucrări au fost lăudate de însuși [[Patriarh]]ul [[Fotie cel Mare]].
  
==Citate==
+
În mediile monastice bizantine din secolele X-XIV circula un dicton care spunea: «Vindeți tot și cumpărați pe Marcu» - cu referință nu la [[Apostolul Marcu|Evanghelistul Marcu]], ci la cuviosul părintele [[Filocalia|filocalic]] Marcu Ascetul.
"Nu căuta perfecţiunea legii în virtuţile omeneşti, pentru că acolo nu este perfectă. Perfecţiunea acesteia este ascunsă în Crucea lui Hristos."
+
 
 +
== Scrieri ==
 +
Marc Ascetul a scris mai multe lucrări, dintre care patru au fost publicate în [[Filocalia]] sfântului [[Nicodim Aghioritul]]:
 +
* ''Despre legea duhovnicească, în 200 de capete'' - "(...) vrea să explice cum se înțelege și cum trebuie împlinită legea duhovnicească de care vorbește Ap. Pavel ([[Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel|Romani]] 7, 14). Această ''lege duhovnicească'' cuprinde idealul desăvârșirii morale și diferitele capete înfățișează tot cercul datoriilor morale ale omului."<ref>Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 1.</ref>
 +
* ''Despre cei ce cred că se îndreptează din fapte'' sau ''Despre aceia care socotesc că se îndreptățesc din fapte'' - „După cum arată cuvintele de la sfârșit și o traducere siriacă, această scriere a fost la început una cu cea de mai înainte.”<ref>Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 1.</ref>
 +
* ''Despre Botez'', sau mai precis: „Răspuns celor ce se îndoiesc despre dumnezeiescul [[botez]]” - „Este o înfățișare a efectelor botezului, în forma unui dialog. E dezbătută întrebarea dacă botezul șterge cu totul [[păcatul]], sau mai lasă ceva din el, care trebuie șters prin silințe proprii. Botezul, declară Marcu Ascetul, are un efect desăvârșit, întrucât el nu numai șterge păcatul, ci și împărtășește pe [[Duhul Sfânt]]. Cel ce zice: „Văd altă lege în mădularele mele, care se împotrivește legii duhului meu” (Rom. 7, 23), nu e cel botezat, ci cel nebotezat încă. Dar lupta e necesară necontenit și după aceea. Căci [[harul]] primit la botez nu-l face pe om neschimbăcios. Acest har e numai puterea dată omului de a rămânea ferit de păcat. Dacă el nu pune în lucrare această putere, prin păzirea poruncilor, cade iarăși în păcat, dar nu în al lui [[Adam]], ci în al său propriu: „Nu spunem că tot omul, care a fost botezat și a primit harul, este după aceea neschimbabil și nu mai are lipsă de pocăință, ci că de la botez, prin darul lui Hristos, ni s’a dăruit harul deplin al lui [[Dumnezeu]] spre împlinirea tuturor poruncilor. Deci orice om, care l-a primit în chip tainic și nu împlinește poruncile, în măsura lipsei pe care n’o împlinește e biruit de păcat, care nu este al lui Adam, ci al celui neglijent, întrucât, luând puterea de a lucra, nu împlinește lucrul.” <ref>Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 1.</ref>
 +
* ''Epistola către Nicolae monahul'' sau ''Sfaturi folositoare de suflet către Nicolae'' - Este o epistolă prin care Marcu răspunde la o scrisoare a ascetului Nicolae din Ancira, un tânăr prieten și ucenic al său, după ce el s’a retras din Ancira în pustie și nu-i mai poate da sfaturi cu grai viu ca mai înainte. Ca cel mai bun mijloc pentru a-și stăpâni [[Patimi|patimile]] îi recomandă gândul statornic la binefacerile lui Dumnezeu, dintre cari cea mai mare este [[Întruparea]] și suferințele purtate de [[Hristos]] pentru noi. Cele trei rele cari amenință necontenit [[sufletul]] sunt: uitarea, [[lenea]] și neștiința sau ignoranța. Împotriva lor trebuie să se lupte cu: amintirea binefacerilor lui Dumnezeu, râvna și cunoștința luminată.”<ref>Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 1.</ref>
 +
 
 +
Aceste patru scrieri ale sfântului Marcu au fost traduse în limba română de părintele [[Dumitru Stăniloae]], și publicate în ''Filocalia românească'', volumul 1.
 +
 
 +
În limba franceză, scrierile sfântului Marcu au fost traduse și publicate în mai multe ediții:
 +
* în n° 41 al colecției « Spiritualité orientale » (Abbaye de Bellefontaine) - cu o introducere de [[Kallistos Ware]]
 +
* în volumele 445 și 455 ale colecției « Sources chrétiennes »
 +
* în ''Philocalie''
 +
 
 +
==Învățătura teologică și duhovnicească<ref>Această secțiune preia, cu permisiunea autorului, fragmente din: Pr. Iulian Nistea, "[http://www.nistea.com/eseuri/iulian_nistea/loi-spirituelle.htm La loi spirituelle dans la vie quotidienne] [Legea duhovnicească în viața de zi cu zi], Paris/Lyon, 2005/2006 (traducere OrthodoxWiki). </ref>==
 +
===Botezul - temelia vieții duhovnicești===
 +
Pentru Sfântul Marcu Ascetul, temelia vieții înnoite în Hristos, a vieții spirituale este, într-un sens foarte concret, [[botez]]ul. Botezul așează în om o realitate cu totul nouă: prin acesta, Hristos însuși se sălășluiește în adâncul inimii omului <ref>[[Diadoh al Foticeii]] dezvoltă și el această idee în cele ''O sută de capete'', 77.</ref>, ca stăpân al ei, și aruncă afară "tot duhul rău și necurat care se ascunde (...) în inima lui"<ref>Slujba Botezului; și Diadoh, ''O sută de capete'', 76.</ref>, pentru ca omul "să nu mai fie de acum fiu al trupului, ci moștenitor al [[Împărăția lui Dumnezeu|Împărăției Tale]]", după cum se spune în slujba Botezului.
 +
 
 +
Pentru a vorbi despre om, Marcu Ascetul folosește imaginea [[Templul din Ierusalim|Templului de la Ierusalim]], spunând:
 +
 
 +
:"Iar templul este lăcașul sfânt al sufletului și al trupului, care e zidit de Dumnezeu. În sfârșit, [[altarul]] este masa nădejdii așezată în acest templu. Pe ea se aduce către minte și se jertfește gândul întâi-născut al fiecărei întâmplări, ca un animal întâi-născut adus ca jertfă de ispășire pentru cel ce-l aduce, dacă-l aduce neîntinat."
 +
 
 +
:"Dar și acest templu are un loc în partea dinăuntru, a [în spatele] [[Catapeteasmă|catapetesmei]]. Acolo a intrat [[Iisus]] pentru noi ca Înaintemergător ([[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel|Evrei]] 6, 20), locuind de la botez în noi, "afară numai dacă nu suntem creștini netrebnici" ([[Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel|II Corinteni]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=13&cap=13#5 13, 5]). Acest loc este încăperea cea mai dinăuntru, mai ascunsă și mai sinceră a inimii, încăpere care, dacă nu se deschide prin Dumnezeu și prin [[nădejdea]] rațională și înțelegătoare, nu putem cunoaște în chip sigur pe Cel ce locuiește în ea și nu putem ști de-au fost primite jertfele de gânduri sau nu. [...]" (Marcu Ascetul, ''Despre Botez'', p. 287).
 +
 
 +
Marcu redă în amănunt această imagine a omului ca templu, faptul esențial rămânând însă acela că prin botez, Hristos Se sălășluiește în chip real în adâncul inimii omului. Acolo, El bate la poarta inimii, prin Har, și așteaptă să I se deschidă, potrivit imaginii din [[Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul|Apocalipsă]] ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=4&cap=3#20-22 3, 20-22]):
  
== Posterité ==
+
: Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.
Nous savons que les milieux monastiques byzantins du Xe au XIVe siècle nous ont laissé en héritage une exhortation, un dicton qui dit : « Vendez tout et achetez Marc ». Il il ne s'agit pas du tout de l'[[évangéliste Marc]] dans cette exhortation, mais bon et bien de saint Marc le Moine !
+
: Celui ce biruiește îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu, precum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui.
 +
: Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor!
  
== Scrieri ==
+
===Legea duhovnicească, poruncile, virtutea===
Marc Ascetul a scris mai multe lucrări, dintre care patru au fost publicate în Filocalia sfântului Nicodim Aghioritul:
+
Începând să lucreze, după primirea harului Botezului, poruncile dumnezeiești, omul începe să intre în logica Legii duhovnicești, care nu este cea a trupului, care nu este logica lumii acesteia și care poate chiar să se afle uneori în opoziție cu legile exterioare. În realitate, omul urmează logica Legii duhovnicești (spirituale) nu ''pentru că'' e logică - e o lege a dragostei, și dragostea nu este logică -, ci mai ales pentru un lucru tainic, ceva dinăuntrul lui - [[credința]] - îl împinge să o facă. Apoi, omul care a împlinit porunca va continua să o facă pentru că a gustat pacea care vine din urmarea poruncilor dumnezeiești:
* ''Despre legea duhovnicească, în 200 de capete''
 
* ''Despre cei ce cred se îndreptează din fapte''
 
* ''Despre Botez''
 
* ''Epistola către Nicolae monahul''.
 
  
Aceste patru scrieri ale sfântului Marcu au fost traduse în limba română de părintele Dumitru Stăniloae, și publicate în Filocalia, vol.1.
+
:"Domnul e ascuns în poruncile Sale, și cei ce-L caută pe El Îl găsesc pe măsura împlinirii lor [pe măsură ce le împlinesc]."
 +
:"Nu zice: "Am împlinit poruncile și n-am aflat pe Domnul!" Căci ai aflat adeseori cunoștința împreunată cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută pe El cum se cuvine vor afla pace."
 +
:"Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt."
 +
(''Despre legea duhovnicească'', 191-193, p. 252.)
  
Les oeuvres de Marc le Moine on connu en français plusieurs éditions:  
+
Apoi avertizează:
* dans la Philocalie
 
* dans le n° 41 de la collection « Spiritualité orientale » de l’Abbaye de Bellefontaine
 
* dans le nos 445 et 455 de la collection « Sources chrétiennes ».
 
  
== Enseignement théologique et spirituel ==
+
:"Altceva este împlinirea poruncii și altceva este [[Virtute|virtutea]], chiar dacă acestea se prilejuiesc una pe alta."
=== Le baptême - fondement de la vie spirituelle ===
+
:"Împlinirea poruncii stă în a împlini ce s-a poruncit; iar virtutea, în a plăcea adevărului ceea ce s-a săvârșit [în conformitatea faptei cu adevărul]" (''Despre legea duhovnicească'', 194-195.)
Pour saint Marc le Moine le fondement de la vie nouvelle, de la vie spirituelle, c’est le [[baptême]], dans un sens très concret. Le baptême opère quelque chose de très réel en nous : par le baptême le Christ lui-même s’installe dans le plus profond de notre cœur <ref>Diadoque de Photicée aussi développe cette idée : ''Cent chapitres'', 77.</ref>, comme Roi, et jette en dehors « tout esprit mauvais et impur qui s’y cache » <ref>Rituel du baptême. Aussi Diadoque : Cent chapitres, 76.</ref>, pour que l’homme « ne soit plus en enfant de la chair, mais en héritier du Royaume », d’après les expressions qu’on utilise jusqu’aujourd’hui dans le rituel du baptême.
 
  
Marc le Moine use de l’image du [[Temple de Jérusalem]] pour parler de l’homme. Il dit :
+
Și tot astfel:
  
:''Le Temple est l’enceinte sacrée, crée par Dieu, du corps et de l’âme ; l’autel qui est dans le Temple, c’est le siège de l’espérance, sur lequel la pensée première-née de tout événement, offerte par l’intellect comme un animal premier-né, est immolée en sacrifice propitiatoire pour celui qui l’offre, si toutefois il la présente sans tache.''
+
:"Este o poruncă restrânsă [care se adresează unora] și este alta cuprinzătoare [care se adresează tuturor]. Prin cea dintâi se poruncește să dăm o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua se poruncește lepădarea de toate avuțiile."
 +
:"Este o lucrare a harului, necunoscută celui slab de minte [începător]; și este altă lucrare, a păcatului, care seamănă cu adevărul. Dar e bine să nu cercetăm prea stăruitor aceste lucruri, ca să nu rătăcim. Ci toate să le aducem, prin nădejde, lui Dumnezeu, căci El știe folosul amândurora."
 +
:"Cel ce vrea să străbată marea spirituală rabdă îndelung, cugetă smerit, veghează și se înfrânează. De se va sili să treacă fără acestea patru, se va tulbura cu inima, dar de trecut nu le va putea trece." (''Despre îndreptarea prin fapte'' 27-29, p. 257)
  
:''Ce Temple possède aussi une partie plus intérieure, derrière le voile, où le Christ, le premier, est entré pour nous, et où il demeure en nous, selon ce que dit l’apôtre : « Ne savez-vous pas que le Christ habite en vous, si toutefois vous n’êtes pas réprouves ? » (II Cor. 13, 5). Cette partie est précisément l’espace le plus intérieur, caché et pur du cœur, et s’il ne s’ouvre pas sous l’action de Dieu et de l’espérance universelle de l’âme et de l’esprit, il est impossible de connaître avec certitude celui qui y habite, ni de savoir si nos sacrifices spirituels sont agrées ou non. [...]'' (Marc le Moine, ''Le baptême'', 996 B-C, p. 99)
+
===Metode de luptă împotriva celor trei uriași: uitarea, neștiința, nepăsarea===
 +
În "Epistola către Nicolae Monahul", Marcu Ascetul atrage atenția asupra celor trei uriași puternici de care se folosește Cel Rău: 
 +
:"[...] neștiința, maica tuturor relelor; uitarea, sora împreună-lucrătoare și slujitoarea ei; și nepăsarea trândavă, care țese veșmântul și acoperământul norului negru așezat peste suflet și care le sprijină pe amândouă, le întărește, le susține și sădește în sufletul cel fără de grijă răul înrădăcinat și statornic. Prin nepăsarea trândavă, prin uitare și prin neștiință se întăresc și se măresc proptelele celorlalte patimi. Căci ajutându-se întreolaltă și neputând să ființeze fără să se susțină una pe alta, ele se dovedesc puteri tari ale vrăjmașului și căpetenii puternice ale celui rău. Prin ele se întărește și pe ele se reazemă toată oastea duhurilor răutății ca să-și poată duce la îndeplinire planurile..." ("Epistolă către Nicolae Monahul" 12, p. 327.)
  
Il n’est pas nécessaire de retenir tous les détails de cette image de l’homme comme Temple, mais surtout l’essentiel, à savoir que par le baptême le Christ s’est réellement installé dans le plus profond de notre cœur. Là, Il frappe à la porte du cœur par la grâce et attend qu’on Lui ouvre, d’après l’image de l’[[Apocalypse]] :
+
De aceea, Marcu îi propune lui Nicolae să îi arate "o metodă minunată și o regulă a chipului duhovnicesc de viață", care "nu are [lipsă de] osteneală și de nevoință trupească, ci de osteneală sufletească, de supravegherea minții și de un cuget atent, care e ajutat de frica și de dragostea lui Dumnezeu", metodă prin care, îi declară el, "vei putea cu ușurință să pui pe fugă mulțimea vrăjmașilor" ("Epistolă către Nicolae Monahul" 12, p. 327.)
  
:3:20 Voici, je me tiens à la porte, et je frappe. Si quelqu’un entend ma voix et ouvre la porte, j'entrerai chez lui, je souperai avec lui, et lui avec moi.
+
Iar această metodă constă tocmai în privegherea atentă și în lovirea acestor trei uriași încă de la început, când aceștia caută să se strecoare în suflet, cu trei arme ale dreptății - virtuțile care se opun în mod explicit acestora, anume:
:3:21 Celui qui vaincra, je le ferai asseoir avec moi sur mon trône, comme moi j'ai vaincu et me suis assis avec mon Père sur son trône.
 
:3:22 Que celui qui a des oreilles entende ce que l'Esprit dit aux Églises!
 
  
=== La loi spirituelle, les commandements, la vertu ===
+
*"prin amintirea cea bună, care e pricina tuturor bunătăților [...] socotind întotdeauna "câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt cu nume bun, fie că e virtute, fie că e laudă ([[Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel|Filipeni]] 4,8) [...]"
Si on commence à œuvrer avec cette grâce du baptême par la pratique des commandements, alors on entre dans la logique de la loi spirituelle, qui n’est pas la logique charnelle, ni celle de ce monde, mais qui peut même s’oppose des fois aux lois extérieures. En fait, on accomplit la loi spirituelle non pas parce qu’elle et logique – l’amour n’est pas logique –, mais tout d’abord parce que la foi, ce quelque chose intérieur et mystérieux, nous pousse à le faire. Puis, une fois qu’on a appliqué le commandement, on continue à le faire parce qu’on a goûté la paix qui en suit :
+
*"prin cunoștința luminată, prin care sufletul priveghind alungă de la sine întunericul neștiinței" și
 +
*"prin râvna cea bună, care îndrumă și zorește sufletul spre mântuire [...] scoate afară nepăsarea trândavă, care lucrează în suflet păcatul necredinței în Dumnezeu, înrădăcinat acolo".
  
:Le Seigneur se tient caché dans ses propres commandements et on Le trouve dans la mesure on Le cherche.
+
Această lucrare a virtuților nu o dobândește omul singur, ci prin împreuna-lucrare cu [[Duhul Sfânt]]:
:Ne dis pas : « J’ai pratiqué les commandements et je n’ai pas trouvé le Seigneur ! » Tu as souvent trouvé la connaissance avec la justice et ceux qui :Le cherchent avec droiture trouveront la paix.
+
:"vei câștiga aceste virtuți nu prin simplă voința ta, ci prin puterea lui Dumnezeu și cu conlucrarea Duhului Sfânt, prin multă atenție și rugăciune." ("Epistolă către Nicolae Monahul" 13, p. 328.)
:La paix, c’est la délivrance des passions. On ne la trouve pas en dehors de l’action du Saint-Esprit, selon ce que dit le saint Apôtre. (''La loi spirituelle'', 191-193, p. 26.)
 
  
Puis il avertit :
+
==Citate==
 +
„Credința neclintită este turn întărit. Iar Hristos se face toate celui ce crede.”
  
:La pratique des commandements n’est pas la vertu, même si elles tirent l’une de l’autre l’origine de leurs bienfaits.
+
„Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci.
:La pratique des commandements consiste à faire ce qui est prescrit, la vertu, dans la conformité de l’acte avec la vérité. (''La loi spirituelle'', 194-195.)
 
  
Et encore :
+
„Cel ce e smerit în cugetul său și împlinește o lucrare dumnezeiască, când citește dumnezeieștile Scripturi pe toate le aduce în legătură cu sine și nu cu altul.”
  
:Il est des commandements qui s’adressent à certains et d’autres qui s’adressent à tous. Il est prescrit à certains de partager avec celui qui n’a pas, à d’autres il est prescrit de renoncer à tous leurs biens.
+
„Cel ce are vreun dar duhovnicesc și suferă împreună cu cel ce nu-l are își păstrează darul prin împreuna pătimire; iar cel mândru și-l va pierde, scufundându-se în gândurile trufiei.
:Il est une opération de la grâce que méconnaissent les débutants, et une autre de la malice qu’ils confondent avec la vérité. Il est bon de ne pas trop scruter de telles choses à cause de l’erreur possible qu’elles contiennent, ni, cependant, de les condamner, à cause de la vérité ; mais il faut s’en remettre en tout à Dieu dans l’espérance. Lui sait en effet l’utilité des deux.
 
:Celui qui veut traverser la mer spirituelle doit avoir de la patience, de l’humilité, la pratique de la veille et la tempérance. S’il s’acharne à vouloir passer sans ces quatre vertus, il troublera son cœur sans réussir à traverser.
 
  
=== Méthode de lutte contre les trois géants : oubli, ignorance, négligence ===
+
„Gura celui smerit în cugetare grăiește adevărul; iar cel ce i se împotrivește se aseamănă cu sluga aceea care a pălmuit peste obraz pe Domnul.
Dans la lettre à Nicolas, Marc le Moine attire l’attention sur une triade de géants du Mauvais :
 
:[...] l’ignorance, la mère de tous les maux, l’oubli, sa sœur, son associée et son auxiliaire, la négligence, qui tisse dans l’âme un vêtement et un voile ténébreux de nuages noirs ; elle affermit et fortifie les deux autres, leur fournit leur consistance en introduisant le mal à l’état endémique et en enracinant dans l’âme particulièrement insouciante. Le reste des passions croît et se fortifie grâce à la négligence, l’oubli et l’ignorance. Elles s’appuient mutuellement et ne peuvent tenir les unes sans les autres. La puissance des forces ennemies se manifeste par elles, ainsi que la vigueur des princes du Mauvais [...] (''Lettre à Nicolas'', 1049 A, p. 147)
 
  
Alors, Marc se propose à Nicolas de lui montrer « une méthode merveilleuse et une pensée spirituelle qui ne requiert ni fatigue corporelle ni combat, mais se sert de la peine que se donne l’âme, d’un intellect et d’une disposition d’esprit attentive à elle-même pour produire la crainte et l’amour de Dieu » pour « aisément mettre en fuite la phalange des ennemis » (''Lettre à Nicolas'', 1048 D, p. 147).
+
„Să nu te înalți întru inima ta pentru că înțelegi cele zise în Scripturi, ca să nu cazi cu mintea în duhul hulirii.
  
Et cette méthode consiste à poursuivre la trace les trois géants mentionnés, dès qu'ils s'insinuent dans l'âme, et de les frapper par les armes de justice correspondantes :
+
„Să nu încerci a dezlega prin gâlceavă un lucru încurcat, ci prin cele arătate de legea duhului, adică prin răbdare, rugăciune și nădejdea care numai la un lucru se gândește.”
  
*"le souvenir bon et excellent selon Dieu, supputant tout ce qu’il y a de vrai, de noble, de juste, de pur, d’aimable, d’honorable, tout ce qu’il peut avoir de bon dans la vertu et la louange humaine"
+
„Să nu te înalți când verși lacrimi în vremea rugăciunii, căci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tăi de ai putut vedea cu mintea.”
*"la science illuminée qui tient l’âme éveillée et lui fait chasser d’elle-même la ténèbre de l’ignorance"
 
*"un désir plein de vertu et de beauté, qui chasse la négligence impie qui enracine le mal dans l’âme"
 
  
« Tu acquerras ces vertus, non par l’effort de la simple et seule volonté, mais grâce à la puissance de Dieu et à la synergie de l’Esprit-Saint, jointes à une attention sans défaillance et à la prière. » (''Lettre à Nicolas'', p. 148).
+
„Cel ce, asemenea orbului, și-a lepădat haina și s-a apropiat de Domnul se face ucenicul Lui și propovăduitorul învățăturilor celor mai înalte.
  
 
== Surse ==
 
== Surse ==
Linia 90: Linia 109:
 
[[Categorie:Monahism]]
 
[[Categorie:Monahism]]
 
[[Categorie:Monahi]]
 
[[Categorie:Monahi]]
[[Categorie:Sfinţi]]
+
[[Categorie:Sfinți]]
 +
[[Categorie:Cuvioși]]
  
 
[[fr:Marc le Moine]]
 
[[fr:Marc le Moine]]
 
[[en:Mark the Ascetic]]
 
[[en:Mark the Ascetic]]

Versiunea curentă din 4 martie 2019 21:41

LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

Cinstitul și de Dumnezeu-purtătorul părintele nostru Marcu Ascetul a fost unul din marii sfinți părinți duhovnicești ortodocși în secolul al V-lea sau al VI-lea. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face în 5 martie.

Viaţa

Biografia sfântului Marcu este puțin cunoscută și a făcut de-a lungul timpului obiectul numeroase ipoteze. Sinaxarele îl confundă în general cu Marcu din pustia Chiliilor (Egipt), cel care cunoștea Scripturile pe de rost și căruia un înger venea să-i aducă Sfânta Împărtășanie, și care este pomenit și de Paladie în Istoria lausiacă (18, 25). Alții îl identifică cu Marcu din Penthucla în Palestina, pomenit de Ioan Moshu în cartea sa "Limonariu" (cap. 13), sau cu Marcu al Aretuselor (prăznuit la 29 martie) sau cu Marcu Atenianul (prăznuit și el la 5 martie). Autori mai recenți îl identifică cu superiorul unei mănăstiri din Asia Mică (poate apropiată de Tars) în secolul al V-lea[1].

Se cunosc puține lucruri despre viața acestui mare Părinte al Bisericii. Cuviosul Marcu a trăit în jurul anilor 430. A fost, se pare, ucenic al sfântului Ioan Gură de Aur[2] și s-a distins prin faptul că a avut o perfectă cunoaștere a Vechiului și a Noului Testament. Mai apoi deveni călugăr în apropiere de Ancira, în Asia Mică, și este stareț până când, dorind viață pustnicească mai intensă în lupte duhovnicești, se retrage în pustie[3], unde rămâne până la moartea sa, către vârsta de o sută de ani.

Posteritatea

Scrierile sale referitoare la subiecte ca legea duhovnicească, pocăința, sunt considerate printre cele mai importante în literatura Bisericii. Aceste lucrări au fost lăudate de însuși Patriarhul Fotie cel Mare.

În mediile monastice bizantine din secolele X-XIV circula un dicton care spunea: «Vindeți tot și cumpărați pe Marcu» - cu referință nu la Evanghelistul Marcu, ci la cuviosul părintele filocalic Marcu Ascetul.

Scrieri

Marc Ascetul a scris mai multe lucrări, dintre care patru au fost publicate în Filocalia sfântului Nicodim Aghioritul:

  • Despre legea duhovnicească, în 200 de capete - "(...) vrea să explice cum se înțelege și cum trebuie împlinită legea duhovnicească de care vorbește Ap. Pavel (Romani 7, 14). Această lege duhovnicească cuprinde idealul desăvârșirii morale și diferitele capete înfățișează tot cercul datoriilor morale ale omului."[4]
  • Despre cei ce cred că se îndreptează din fapte sau Despre aceia care socotesc că se îndreptățesc din fapte - „După cum arată cuvintele de la sfârșit și o traducere siriacă, această scriere a fost la început una cu cea de mai înainte.”[5]
  • Despre Botez, sau mai precis: „Răspuns celor ce se îndoiesc despre dumnezeiescul botez” - „Este o înfățișare a efectelor botezului, în forma unui dialog. E dezbătută întrebarea dacă botezul șterge cu totul păcatul, sau mai lasă ceva din el, care trebuie șters prin silințe proprii. Botezul, declară Marcu Ascetul, are un efect desăvârșit, întrucât el nu numai șterge păcatul, ci și împărtășește pe Duhul Sfânt. Cel ce zice: „Văd altă lege în mădularele mele, care se împotrivește legii duhului meu” (Rom. 7, 23), nu e cel botezat, ci cel nebotezat încă. Dar lupta e necesară necontenit și după aceea. Căci harul primit la botez nu-l face pe om neschimbăcios. Acest har e numai puterea dată omului de a rămânea ferit de păcat. Dacă el nu pune în lucrare această putere, prin păzirea poruncilor, cade iarăși în păcat, dar nu în al lui Adam, ci în al său propriu: „Nu spunem că tot omul, care a fost botezat și a primit harul, este după aceea neschimbabil și nu mai are lipsă de pocăință, ci că de la botez, prin darul lui Hristos, ni s’a dăruit harul deplin al lui Dumnezeu spre împlinirea tuturor poruncilor. Deci orice om, care l-a primit în chip tainic și nu împlinește poruncile, în măsura lipsei pe care n’o împlinește e biruit de păcat, care nu este al lui Adam, ci al celui neglijent, întrucât, luând puterea de a lucra, nu împlinește lucrul.” [6]
  • Epistola către Nicolae monahul sau Sfaturi folositoare de suflet către Nicolae - Este o epistolă prin care Marcu răspunde la o scrisoare a ascetului Nicolae din Ancira, un tânăr prieten și ucenic al său, după ce el s’a retras din Ancira în pustie și nu-i mai poate da sfaturi cu grai viu ca mai înainte. Ca cel mai bun mijloc pentru a-și stăpâni patimile îi recomandă gândul statornic la binefacerile lui Dumnezeu, dintre cari cea mai mare este Întruparea și suferințele purtate de Hristos pentru noi. Cele trei rele cari amenință necontenit sufletul sunt: uitarea, lenea și neștiința sau ignoranța. Împotriva lor trebuie să se lupte cu: amintirea binefacerilor lui Dumnezeu, râvna și cunoștința luminată.”[7]

Aceste patru scrieri ale sfântului Marcu au fost traduse în limba română de părintele Dumitru Stăniloae, și publicate în Filocalia românească, volumul 1.

În limba franceză, scrierile sfântului Marcu au fost traduse și publicate în mai multe ediții:

  • în n° 41 al colecției « Spiritualité orientale » (Abbaye de Bellefontaine) - cu o introducere de Kallistos Ware
  • în volumele 445 și 455 ale colecției « Sources chrétiennes »
  • în Philocalie

Învățătura teologică și duhovnicească[8]

Botezul - temelia vieții duhovnicești

Pentru Sfântul Marcu Ascetul, temelia vieții înnoite în Hristos, a vieții spirituale este, într-un sens foarte concret, botezul. Botezul așează în om o realitate cu totul nouă: prin acesta, Hristos însuși se sălășluiește în adâncul inimii omului [9], ca stăpân al ei, și aruncă afară "tot duhul rău și necurat care se ascunde (...) în inima lui"[10], pentru ca omul "să nu mai fie de acum fiu al trupului, ci moștenitor al Împărăției Tale", după cum se spune în slujba Botezului.

Pentru a vorbi despre om, Marcu Ascetul folosește imaginea Templului de la Ierusalim, spunând:

"Iar templul este lăcașul sfânt al sufletului și al trupului, care e zidit de Dumnezeu. În sfârșit, altarul este masa nădejdii așezată în acest templu. Pe ea se aduce către minte și se jertfește gândul întâi-născut al fiecărei întâmplări, ca un animal întâi-născut adus ca jertfă de ispășire pentru cel ce-l aduce, dacă-l aduce neîntinat."
"Dar și acest templu are un loc în partea dinăuntru, a [în spatele] catapetesmei. Acolo a intrat Iisus pentru noi ca Înaintemergător (Evrei 6, 20), locuind de la botez în noi, "afară numai dacă nu suntem creștini netrebnici" (II Corinteni 13, 5). Acest loc este încăperea cea mai dinăuntru, mai ascunsă și mai sinceră a inimii, încăpere care, dacă nu se deschide prin Dumnezeu și prin nădejdea rațională și înțelegătoare, nu putem cunoaște în chip sigur pe Cel ce locuiește în ea și nu putem ști de-au fost primite jertfele de gânduri sau nu. [...]" (Marcu Ascetul, Despre Botez, p. 287).

Marcu redă în amănunt această imagine a omului ca templu, faptul esențial rămânând însă acela că prin botez, Hristos Se sălășluiește în chip real în adâncul inimii omului. Acolo, El bate la poarta inimii, prin Har, și așteaptă să I se deschidă, potrivit imaginii din Apocalipsă (3, 20-22):

Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.
Celui ce biruiește îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu, precum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui.
Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor!

Legea duhovnicească, poruncile, virtutea

Începând să lucreze, după primirea harului Botezului, poruncile dumnezeiești, omul începe să intre în logica Legii duhovnicești, care nu este cea a trupului, care nu este logica lumii acesteia și care poate chiar să se afle uneori în opoziție cu legile exterioare. În realitate, omul urmează logica Legii duhovnicești (spirituale) nu pentru că e logică - e o lege a dragostei, și dragostea nu este logică -, ci mai ales pentru că un lucru tainic, ceva dinăuntrul lui - credința - îl împinge să o facă. Apoi, omul care a împlinit porunca va continua să o facă pentru că a gustat pacea care vine din urmarea poruncilor dumnezeiești:

"Domnul e ascuns în poruncile Sale, și cei ce-L caută pe El Îl găsesc pe măsura împlinirii lor [pe măsură ce le împlinesc]."
"Nu zice: "Am împlinit poruncile și n-am aflat pe Domnul!" Căci ai aflat adeseori cunoștința împreunată cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută pe El cum se cuvine vor afla pace."
"Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt."

(Despre legea duhovnicească, 191-193, p. 252.)

Apoi avertizează:

"Altceva este împlinirea poruncii și altceva este virtutea, chiar dacă acestea se prilejuiesc una pe alta."
"Împlinirea poruncii stă în a împlini ce s-a poruncit; iar virtutea, în a plăcea adevărului ceea ce s-a săvârșit [în conformitatea faptei cu adevărul]" (Despre legea duhovnicească, 194-195.)

Și tot astfel:

"Este o poruncă restrânsă [care se adresează unora] și este alta cuprinzătoare [care se adresează tuturor]. Prin cea dintâi se poruncește să dăm o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua se poruncește lepădarea de toate avuțiile."
"Este o lucrare a harului, necunoscută celui slab de minte [începător]; și este altă lucrare, a păcatului, care seamănă cu adevărul. Dar e bine să nu cercetăm prea stăruitor aceste lucruri, ca să nu rătăcim. Ci toate să le aducem, prin nădejde, lui Dumnezeu, căci El știe folosul amândurora."
"Cel ce vrea să străbată marea spirituală rabdă îndelung, cugetă smerit, veghează și se înfrânează. De se va sili să treacă fără acestea patru, se va tulbura cu inima, dar de trecut nu le va putea trece." (Despre îndreptarea prin fapte 27-29, p. 257)

Metode de luptă împotriva celor trei uriași: uitarea, neștiința, nepăsarea

În "Epistola către Nicolae Monahul", Marcu Ascetul atrage atenția asupra celor trei uriași puternici de care se folosește Cel Rău:

"[...] neștiința, maica tuturor relelor; uitarea, sora împreună-lucrătoare și slujitoarea ei; și nepăsarea trândavă, care țese veșmântul și acoperământul norului negru așezat peste suflet și care le sprijină pe amândouă, le întărește, le susține și sădește în sufletul cel fără de grijă răul înrădăcinat și statornic. Prin nepăsarea trândavă, prin uitare și prin neștiință se întăresc și se măresc proptelele celorlalte patimi. Căci ajutându-se întreolaltă și neputând să ființeze fără să se susțină una pe alta, ele se dovedesc puteri tari ale vrăjmașului și căpetenii puternice ale celui rău. Prin ele se întărește și pe ele se reazemă toată oastea duhurilor răutății ca să-și poată duce la îndeplinire planurile..." ("Epistolă către Nicolae Monahul" 12, p. 327.)

De aceea, Marcu îi propune lui Nicolae să îi arate "o metodă minunată și o regulă a chipului duhovnicesc de viață", care "nu are [lipsă de] osteneală și de nevoință trupească, ci de osteneală sufletească, de supravegherea minții și de un cuget atent, care e ajutat de frica și de dragostea lui Dumnezeu", metodă prin care, îi declară el, "vei putea cu ușurință să pui pe fugă mulțimea vrăjmașilor" ("Epistolă către Nicolae Monahul" 12, p. 327.)

Iar această metodă constă tocmai în privegherea atentă și în lovirea acestor trei uriași încă de la început, când aceștia caută să se strecoare în suflet, cu trei arme ale dreptății - virtuțile care se opun în mod explicit acestora, anume:

  • "prin amintirea cea bună, care e pricina tuturor bunătăților [...] socotind întotdeauna "câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt cu nume bun, fie că e virtute, fie că e laudă (Filipeni 4,8) [...]"
  • "prin cunoștința luminată, prin care sufletul priveghind alungă de la sine întunericul neștiinței" și
  • "prin râvna cea bună, care îndrumă și zorește sufletul spre mântuire [...] scoate afară nepăsarea trândavă, care lucrează în suflet păcatul necredinței în Dumnezeu, înrădăcinat acolo".

Această lucrare a virtuților nu o dobândește omul singur, ci prin împreuna-lucrare cu Duhul Sfânt:

"vei câștiga aceste virtuți nu prin simplă voința ta, ci prin puterea lui Dumnezeu și cu conlucrarea Duhului Sfânt, prin multă atenție și rugăciune." ("Epistolă către Nicolae Monahul" 13, p. 328.)

Citate

„Credința neclintită este turn întărit. Iar Hristos se face toate celui ce crede.”

„Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci.”

„Cel ce e smerit în cugetul său și împlinește o lucrare dumnezeiască, când citește dumnezeieștile Scripturi pe toate le aduce în legătură cu sine și nu cu altul.”

„Cel ce are vreun dar duhovnicesc și suferă împreună cu cel ce nu-l are își păstrează darul prin împreuna pătimire; iar cel mândru și-l va pierde, scufundându-se în gândurile trufiei.”

„Gura celui smerit în cugetare grăiește adevărul; iar cel ce i se împotrivește se aseamănă cu sluga aceea care a pălmuit peste obraz pe Domnul.”

„Să nu te înalți întru inima ta pentru că înțelegi cele zise în Scripturi, ca să nu cazi cu mintea în duhul hulirii.”

„Să nu încerci a dezlega prin gâlceavă un lucru încurcat, ci prin cele arătate de legea duhului, adică prin răbdare, rugăciune și nădejdea care numai la un lucru se gândește.”

„Să nu te înalți când verși lacrimi în vremea rugăciunii, căci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tăi de ai putut vedea cu mintea.”

„Cel ce, asemenea orbului, și-a lepădat haina și s-a apropiat de Domnul se face ucenicul Lui și propovăduitorul învățăturilor celor mai înalte.”

Surse

  • Marc le Moine, Traités, vol. 1, Sources chrétiennes, n° 445, Paris 1999
  • Macaire, moine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Église Orthodoxe

Note

  1. A se vedea Introducerea lui G. M. Durand la: Marc le Moine, Traités, vol. 1, SC 445, Paris 1999, p. 13-35.
  2. După: Georges le moine, Chronique, éd. De Boor Wirth, Teubner 1978, t. 2, p. 599.
  3. După unii în Palestina, după alții în Egipt. Dar este mai probabil că a rămas în Galatia, în Asia Mică.
  4. Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 1.
  5. Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 1.
  6. Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 1.
  7. Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 1.
  8. Această secțiune preia, cu permisiunea autorului, fragmente din: Pr. Iulian Nistea, "La loi spirituelle dans la vie quotidienne [Legea duhovnicească în viața de zi cu zi], Paris/Lyon, 2005/2006 (traducere OrthodoxWiki).
  9. Diadoh al Foticeii dezvoltă și el această idee în cele O sută de capete, 77.
  10. Slujba Botezului; și Diadoh, O sută de capete, 76.

Legături externe