Mănăstirea Arbore

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 28 februarie 2022 06:10, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (AC)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Mănăstirea Arbore
Biserica Mănăstirii Arbore, în 2010
Jurisdicție Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Tip călugări
Înființată 1502
Ctitori Luca Arbore
Stareț Porfirie Pescaru
Mărime aprox.  ? călugări
Localizare   Satul Arbore
Județul Suceava
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri
Site web oficial

Mănăstirea Arbore, cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, este o veche mănăstire din România, ctitorită în anul 1502 de către Luca Arbore, unul dintre cei mai importanți boieri de la curtea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Este situată în satul Arbore, comuna Arbore, județul Suceava, la circa 10 km nord-vest de municipiul Suceava.

Biserica mănăstirii, remarcabilă prin pictura murală exterioară, este înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial[1], precum și în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SV-II-a-A-05487.[2]

Istoric

Ctitorul acestei mănăstiri este boierul Luca Arbore, care a avut o lungă perioadă (din 1486) rangul de „portar al Sucevei” (pârcălab al Sucevei), apoi cel de mare hatman, fiind unul dintre cei mai mari și influenți boieri ai lui Ștefan cel Mare (1457-1504), apoi sfetnic de seamă al lui Bogdan al III-lea „cel Orb” (1504-1517) și tutore al lui Ștefăniță Vodă (1517-1528).[3] El era fiul boierului Cârstea Arbore, pârcălab al Cetății Neamțului.[4] Luca Arbore a fost decapitat în aprilie 1523 la Curtea domnească din Hârlău, din ordinul voievodului Ștefăniță Vodă, fiind acuzat de trădare, dar fără a fi judecat.[5]

Satul Arbore este atestat pentru prima dată într-un document dat la 15 ianuarie 1418 de către voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432). Aceast sat făcea parte din moșia Solca[6] Inițial, satul s-a numit Solca de Jos. Luca Arbore a cumpărat (la 7 martie 1502) satul Solca de la nepoții lui Cârstea Horăeț și ai lui Șandru Gherman. În primele zile ale lunii aprilie 1502, el a început să construiască o curte domnească și o biserică pe moșia acestui sat. Biserica a fost construită pe locul unui vechi schit, fiind destinată și pentru a servi ca necropolă a familiei Arbore.[6] Lucrările de construcție au început la 2 aprilie 1502 și au fost finalizate, în același an, la 29 august, după cum atestă pisania în limba slavonă aflată deasupra intrării în biserică:

Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, în zilele binecinstitorului și iubitorului de Hristos Domn Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, pan Luca Arbure, pârcălabul Sucevei, fiul bătrânului Arbure, pârcălabul Neamțului, a binevoit cu bunăvoința sa și cu inimă curată și luminată și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul domnului său, a început a zidi acest hram întru numele Tăierii capului cinstitului și slăvitului prooroc înaintemergător Ioan Botezătorul. Și s-a început în anul 7010, luna aprilie 2 și s-a sfârșit în același an, luna august 29.[7]

După cum arată o altă inscripție în limba slavonă, pictată deasupra ușii naosului, în anul 1541 a fost refăcută parțial pictura interioară a bisericii. Cu această ocazie, Ana, fiica lui Luca Arbore, i-a comandat zugravului de biserici Dragosin (sau Dragoș), fiul popii Coman din Iași, să picteze și pereții exteriori.[7]

Din întreg ansamblul de clădiri construite de Luca Arbore s-a păstrat până în zilele noastre doar biserica. Curtea boierească a Arboreștilor s-a ruinat în decursul timpului, fiind în final distrusă de un incendiu. Biserica s-a degradat însă în secolele XVII-XVIII, iar din cauza stricării acoperișului, intemperiile au dus la deteriorarea picturii interioare.[8]

În anul 1867, a fost ridicat un turn-clopotniță de piatră, cu etaj, situat la nord-vest de biserică. În decursul timpului, la Biserica Arbore s-au efectuat mai multe lucrări de reparații parțiale, de consolidare și de restaurare, care nu i-au alterat însă arhitectura inițială. În secolul XX s-au realizat lucrări de restaurare, în anii 1909-1914, 1936-1937, 1955-1956 și 1965-1970.[7] De asemenea, în perioada 1980-1993 s-au efectuat lucrări de consolidare a bisericii.[8]

Arhitectura

Turnul-clopotniță

Biserica Mănăstirii Arbore are un plan plan mixt, având o formă dreptunghiulară în exterior și o formă treflată în interior.[9] Este un plan asemănător cu cel bisericii din Reuseni și cu cel al bisericii Mănăstirii Dobrovăț, ambele construite de Ștefan cel Mare în perioada 1503-1504. Este construită din piatră brută, iar la bolți s-a folosit cărămida. Dimensiunile ei sunt: lungime 22 m, lățime 9,10 m și înălțime 8,50 m. Biserica nu are turle, având un acoperiș în patru ape rotunjit spre răsărit din cauza curburii absidei, acoperiș sub care există o cornișă de piatră cioplită.[10]

Absida altarului este de formă semicirculară în plan, fiind decroșată față de restul construcției. Biserica fiind de tip longitudinal, silueta construcției este accentuată prin prelungirea cu circa 2,50 m în exterior, spre vest, a zidurilor laterale legate printr-un arc semicircular și unirea lor la partea superioară prin arcadă, obținându-se astfel un spațiu semideschis care apare aici pentru prima dată în arhitectura moldovenească. Această inovație a fost preluată ulterior și la biserica din Reuseni, având și rolul de clopotniță.[7]

Pereții bisericii sunt drepți, cu mari suprafețe netede. Arcadele joase, fără spirale, pantele și sistemul de arce modovenești, conferă bisericii proporții elegante, făcând din aceasta o construcție de mare valoare arhitectonică. Ferestrele au dimensiuni relativ mici, cu ancadramente din piatră profilată. Intrarea în biserică este poziționată pe una din părțile laterale ale construcției, făcându-se printr-un portal în stil gotic de pe peretele sudic, care are un chenar în arc frânt cu muluri sprijinite direct pe soclu.[11]

La interior, biserica este împărțită în cele trei spații specifice ortodoxiei: pronaos, naos și altar. Pronaosul are formă dreptunghiulară, iar la partea superioară are o calotă centrală sprijinită pe un sistem de arcuri etajate(patru longitudinale și patru transversale). Între pronaos și naos se află un zid gros, străpuns de o ușă decorată cu baghete încrucișate. În grosimea pereților laterali ai naosului se află două nișe care conferă interiorului bisericii un plan pseudo-trilobat.[9]

Biserica mănăstirii din Arbore a fost destinată încă de la ctitorire pentru a fi și necropolă a familiei Arbore.

În pronaosul bisericii există mai multe morminte. Mormântul ctitorului se află în dreapta ușii de intrare, sub un baldachin de piatră sculptată, în stil gotic. Acest baldachin a fost realizat după modelul baldachinului din Catedrala Wawel din Cracovia, unde se află mormântul regelui Cazimir al IV-lea al Poloniei. În nișa din interiorul baldachinului se află un tablou votiv în care Luca Arbore este reprezentat alături de soție și doi copii. În colțurile celor două timpane ale arcului în acoladă din partea superioară a mormântului se află sculptate două scuturi cu stema familiei Arbore. Între scuturi există o inscripție în limba slavonă cu textul: „Acest chivot și l-a făcut pan Luca Arbure, pârcălab de Suceava, fiul lui Arbure cel bătrân, pârcălab de Neamț, în anul 7011 (1503) aprilie 29”.[9]

Lângă mormântul ctitorului, la nivelul pardoselii, se află mormântul soției sale, Iuliana. Inscripția de pe piatra funerară este ștearsă parțial, putându-se citi doar: „... roaba lui Dumnezeu, Iuliana, care s-a și strămutat la locașurile de veci”. Inscripțiile de pe celelalte morminte nu mai pot fi citite.[7]

Pictura interioară

Fresca interioară (fragment)

Biserica Mănăstirii Arbore este renumită prin pictura murală în frescă, de mare valoare artistică, care împodobește atât interiorul, cât și exteriorul bisericii.

Pictura interioară a fost realizată imediat după finalizarea construcției, în anii 1503-1504. Ea a fost însă grav afectată în urma distrugerilor din timpul campaniei sultanului Soliman Magnificul în Moldova din 1538.[12] Așa cum rezultă din inscripția în limba slavonă, pictată deasupra ușii naosului, pictura interioară a bisericii a fost refăcută în anul 1541, ocazie cu care, Ana, fiica lui Luca Arbore, i-a comandat zugravului de biserici Dragosin (sau Dragoș), fiul preotului Coman din Iași, să picteze și pereții exteriori.[12]

Pictura interioară a fost însă grav afectată în secolele XVII-XVIII, când sfântul lăcaș a rămas fără acoperiș, dar o mare parte a picturii încă se mai vede și în prezent suficient de clar. Frescele interioare sunt remarcabile prin arta portretului: impresionează îndeosebi tablourile votive din pronaos și din naos, care îl înfățișează pe ctitor și familia acestuia, în două ipostaze. Printre sfinții zugrăviți apare și Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, al cărui cult începuse din secolul al XIV-lea. Un loc important în iconografia bisericii îl ocupă Sfinții Împărați Constantin și Elena, considerați încă din secolul al XV-lea printre sfinții protectori ai Moldovei. În pronaos se remarcă figurile vii cu nimburi aurite și în relief și cu o vestimentație bogată ale participanților la Sinoadele Ecumenice sau „Cavalcada împăratului Constantin cel Mare”, scenă aflată pe peretele vestic al pronaosului și care mai apare în iconografia moldovenească doar la Biserica „Sfânta Cruce” din Pătrăuți și pe care unii critici de artă o consideră ca având un puternic mesaj antiotoman.[13]

Întreaga pictură degajă un aer de sinceritate. Autorul principal al picturii, Dragoș Coman din Iași, nu este un cleric, ci un exponent al lumii laice; acest lucru se vede prin spontaneitatea picturii, prin transparența culorii, asemănătoare unei acuarele și prin aspectul siluetelor umane, care uneori au gesturi și atitudini nu tocmai canonice.[11]

Pictura exterioară

Fresca de pe fațada sudică

Pictura exterioară a bisericii Mănăstirii Arbore este de o mare valoare artistică. O parte a frescelor s-au deteriorat din cauza faptului că lăcașul de cult a avut acoperișul grav deteriorat o lungă perioadă. Pictura murală nu s-a mai păstrat deloc pe peretele nordic, afectat cel mai mult de intemperii. Ea s-a păstrat pe fațada sudică, pe cea vestică și parțial pe absida altarului.[13]

Printre scenele zugrăvite pe fațada sudică a bisericii se remarcă „Imnul Acatist”, pictat în stânga și deasupra ușii de intrare, „Asediul Constantinopolului” zugrăvit sub „Imnul Acatist” și „Judecata de Apoi” zugrăvită în dreapta ușii de intrare. Trebuie precizat faptul că „Asediul Constantinopolului” nu se referă la asediul otoman din 1453, ci la cel al perșilor din anul 626 (anul 6135 de la Facerea Lumii). La scena asediului se află o inscripție în limba slavonă cu următorul text: „În 6035, Împăratul Chosroes a purces cu perșii și cu sciții și cu libienii și cu alți rugători la idoli împotriva Constantinopolului, cu oști, în zilele Împăratului Heraclie. Rugăciunile au stârnit împotriva lor mânia Panaghiei și Dumnezeu a trimis asupra lor fulgere și ploaie și foc și i-a înecat în mare”. Pe partea sudică a absidei altarului este înfățișată scena „Rugăciunea tuturor sfinților”, compusă în întregime din sfinți militari.[7]

Fresca de pe fațada vestică

Fresca de pe fațada de apus este și în prezent o mărturie pentru geniul pictorului: în spațiul semideschis dintre zidurile laterale, unde se fac de obicei parastase, întregul perete este pictat cu un ansamblu de miniaturi, considerat de unii critici de artă a fi cel mai bine realizat din toată pictura perioadei Ștefan cel Mare - Petru Rareș. Aici se află zeci de scene mici, constând dintr-o succesiune de teme referitoare la viața unui sfânt (Sf. Gheorghe, Sf. Dimitrie, Sf. Nichita, Sf. Parascheva) sau la un episod din Biblie (Facerea lumii, viața primilor oameni etc.). Personajele au o mișcare firească, „trăind” parcă evenimentul. Artistul se dovedește curajos în a inova: de exemplu, la trecerea de pe un zid pe altul, pictează capul unui balaur într-o scenă și coada acestuia în alta. Pentru fondul frescelor, pe lângă verdele închis, caracteristic bisericii de la Arbore, pictorul a folosit și albastrul de Voroneț.

Mănăstirea Arbore în prezent

După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775 (inclusiv localitatea Arbore, care a făcut parte din Ducatul Bucovinei, districtul Suceava), autoritățile habsburgice au desființat majoritatea mănăstirilor ortodoxe din Bucovina în baza Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea, trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților „sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri”.[14] Printre mănăstirilor ortodoxe desființate atunci s-a numărat și Mănăstirea Arbore. Biserica mănăstirii a rămas cu rolul de biserică de parohie a satului Arbore.

În urma ședinței sale din 21 octombrie 2021, Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a aprobat restabilirea vieții monahale la Mănăstirea Arbore cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. La 7 ianuarie 2022 a fost instalat ca stareț al mănăstirii protosinghelul Porfirie Pescaru.[15]

Note

  1. UNESCO - World Heritage Centre: Churches of Moldavia, accesat 14 ianuarie 2022
  2. Ministerul Culturii - Lista monumentelor istorice din Județul Suceava (2015), accesat 14 ianuarie 2022
  3. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria bisericii ortodoxe române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, p. 395. ISBN 973-9130-08-9
  4. N. Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova. Secolele XIV–XVII, Editura Enciclopedică, București, 1971, p. 261.
  5. Grigore Ureche, Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă
  6. 6,0 6,1 Gheorghe Dolinski, Între cer și pământ, Revista „Crai nou”, 21 octombrie 2010
  7. 7,0 7,1 7,2 7,3 7,4 7,5 Ioan Caproșu, Biserica Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul din Arbore, în volumul Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei, Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, pp. 138-142.
  8. 8,0 8,1 Cristina Scorțariu, Biserica din Arbore, în paragină, după mai bine de 20 de ani de lucrări de restaurare, 18 februarie 2011, Obiectiv de Suceava, accesat la 22 ianuarie 2022
  9. 9,0 9,1 9,2 Mihai Iacobescu (1979), Suceava. Ghid turistic al județului, p. 111.
  10. Mihai Iacobescu (1979), Suceava. Ghid turistic al județului, p. 138.
  11. 11,0 11,1 Teodor Danalache, Mănăstirea Arbore, CrestinOrtodox.ro, accesat 24 ianuarie 2022
  12. 12,0 12,1 Mihai Iacobescu (1979), Suceava. Ghid turistic al județului, pp. 141-142.
  13. 13,0 13,1 Mihai Iacobescu (1979), Suceava. Ghid turistic al județului, p. 112.
  14. Gheorghe C. Leon, Proprietatea forestieră în vechiul Ocol al Câmpulungului Moldovenesc, în revista „Bucovina forestieră”, nr. 1-2, 1999.
  15. Irina Ursachi, Redeschiderea Mănăstirii Arbore și instalarea starețului, 7 ianuarie 2022, Ziarul Lumina, accesat 14 ianuarie 2022

Surse

  • Mihai Iacobescu (coordonator), Suceava. Ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București, 1979
  • Biserica Arbore

Legături externe