Mărturia mincinoasă
Mărturia mincinoasă este un păcat al limbii care constă în depunerea unei mărturii mincinoase în faţa instanţelor de judecată. Ea spurcă pe om, fiind o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Acest păcat încalcă porunca a 9-a a Decalogului.
Cuprins
Caracterizare generală
Porunca a 9-a din Decalogul primit de Moise pe muntele Sinai incriminează mărturia mincinoasă.[1][2][3][4].
Tras la răspundere pentru faptul că ucenicii săi calcă datina bătrânilor şi nu se spală pe mâini înainte de a mânca, Isus foloseşte acest prilej pentru a-i învăţa pe ucenici că „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. Căci „orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna” pe când „ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om”. Apoi enumeră păcatele care, avându-şi sălaş în inimă şi ieşind la iveală, prin vorbe sau fapte, îl spurcă pe om, şi include printre ele şi mărturia mincinoasă.[5][2][4] ,
Solomon, căruia Dumnezeu i-a dat o minte înţeleaptă şi pricepută, cum n-a avut nimeni înainte de el şi nu va avea nimeni după el [6], ne încredinţează că păcatul mărturiei mincinoase se numără printre cele şapte lucruri urâte de Domnul.[7][2][3]
Pedepsele pentru mărturie mincinoasă
În Cartea Deuteronomului se arată că orice acuzaţie împotriva cuiva nu avea valoare decât sprijinită pe mărturia a cel puţin doi martori.[8][2]
Aceeaşi carte prevedea că, în caz de mărturie falsă, autorii urmau sa îndure aceeaşi pedeapsă cu aceea pentru care au depus mărturie falsă, pentru a sluji de exemplu celorlalţi[9][2].
În Levitic se menţionează ca martorul care tăinuia vreo informaţie îşi lua asupra lui păcat şi trebuia să aducă o jertfă de vină ispăşitoare[10]
Martori mincinoşi şi mărturii mincinoase
În Exod există interdicţia de a ne uni cu cel rău pentru a face o mărturie mincinoasă pentru el.[11] Solomon avertizează împotriva martorilor mincinoşi şi înşelători care sunt „ca un buzdugan, ca o sabie şi ca o săgeată ascuţită” şi împotriva martorilor stricaţi ,„care îşi bat joc de dreptate”, asigurându-ne că nu vor rămâne nepedepsiţi.[12][13] Psalmistul se plânge de martorii mincinoşi şi nedrepţi care s-au ridicat împotriva lui[14][2].
Cartea Faptele Apostolilor relatează cum apostolul Pavel a vorbit într-o sinagogă a evreilor din Tesalonic astfel încât unii evrei, o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte, au crezut în cuvântul său, trecând de partea sa şi a lui Sila. Dar iudeii care nu crezuseră, din pizmă, continuă relatarea, au luat cu ei nişte oameni fără căpătai din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit împotriva casei lui Iason, căutând pe Pavel şi pe Sila, ca să-i aducă afară la norod şi, fiindcă nu i-au găsit pe aceştia, i-au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor strigând: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici, şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului şi spun că este un alt împărat: Iisus”. Prin aceste vorbe- încheie evanghelistul Luca relatarea sa din Faptele apostolilor-aceşti iudei au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi numai după ce au căpătat de la ei un zălog.[15][2]
Aceeaşi carte relatează pe larg (cap21-26) cum Pavel este prins de iudeii din Asia care încercau să-l omoare[16], inclusiv prin uneltire[17] şi care cereau pedepsirea cu moartea a acestuia. În primă fază el este acuzat că pune la cale răzvrătiri şi că ar fi încercat să spurce Templu[18] când, de fapt, Pavel venise să aducă milostenii neamului său şi să aducă daruri la Templu, „fără gloată sau zarvă”[19], iar spurcarea Templului (prin introducerea unui străin în Templu) era o invenţie pornită de la faptul că a fost văzut cu Trofim Efeseanul în cetate[20]. El este găsit nevinovat de căpitanul de oşti [21], de dregătorul Festus [22] şi de împăratul roman Agrippa.[23] În faţa împăratului pârâşii nu l-au mai învinuit de lucrurile rele pe care şi le-ar fi închipuit împăratul, ci de lucruri privitoare la religie[24] Împăratul Agrippa îi spune la sfârşit lui Festus că lui Pavel i s-ar fi putut da drumul dacă nu ar fi cerut să fie judecat de Cezar.[25][2]
Mărturiile mincinoase aduc în multe cazuri moartea unor nevinovaţi. Regele Ahab îşi dorea o vie deţinută de Ahab dar acesta îi spune că nu vrea s-o vândă pentru că este moştenire de la părinţii săi. Văzându-l trist, Izabela, soţia lui, îi promite că îi va da ea via lui Nabot. Şi ea scrie nişte scrisori în numele lui Ahab, le -a pecetluit cu pecetea lui Ahab, şi le -a trimes bătrânilor şi dregătorilor care locuiau cu Nabot în cetatea lui. În aceste scrisori ea le cerea acestora să găsească doi oameni de nimic care să depună mărturie mincinoasă cum că acesta ar fi blestemat pe Dumnezeu şi pe împărat şi apoi să fie pedepsit cu moartea. Aceştia fac întocmai cum li se cere, Nabot este ucis iar via revine împăratului.[26][2]Bătrânii şi cărturarii găsesc nişte martori mincinoşi care-l acuză pe Ştefan de hulă, mai precis cum că ar fi zis că Iisus va dărâma locaşul Templului (când, de fapt, Ştefan se referise la trupul Lui Iisus, ca Templu, care va fi distrus, dar va învia din morţi) şi că ar mai fi zis că Iisus va schimba obiceiurile date de Moise (când, de fapt, Iisus spusese că a venit să împlinească Legea, nu s-o strice[27]). Ştefan este ucis cu pietre[28][2].
Mulţi au depus mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus dar mărturiile lor nu se potriveau. În cele din urmă au venit doi care au spus că l-au auzit spunând că va distruge templul şi va clădi un altul în trei zile, care nu va fi făcut de mână omenească.[29] În realitate el se referea la învierea trupului Său, ca templu al Duhului Sfânt, distrus de alţii dar înviat de El.[30] Nici chiar în chestiunea invocată mărturiile acestor doi martori nu se potriveau.[31]
Mărturii adevărate
Mărturiile adevărate sunt temeiuri pentru credinţă. Astfel oamenii care l-au văzut şi cunoscut pe Iisus sunt martori ai existenţei Lui[32] , apostolii sunt martori ai învierii Lui[33][3] , Dumnezeu stă ca martor într-o mulţime de situaţii[34], îngerul păzitor este martorul nostru din cer[35], Saul, prigonitorul creştinilor este ales de Dumnezeu ca slujitor al evangheliei şi ca martor[36][3] , Ioan Botezătorul a fost trimis şi ca martor al venirii lui Hristos[37],[3] Iisus a venit să dea mărturie despre adevăr[38]. Mărturiile adevărate pot fi şi baza încheierii unor tranzacţii sau a unor contracte oficiale (vânzări de terenuri, căsătorii[39])
Mărturii bune le sunt necesare atât celor ce aspiră la episcopie[40], cât şi văduvelor care doresc să beneficieze de ajutor bănesc comunitar[41].
Martori neînsufleţiţi
Martori necruţători pot fi şi unele obiecte neînsufleţite. Rugina aurului şi argintului va sta mărturie împotriva bogaţilor ucigaşi şi nedrepţi.[42]. Praful scuturat de pe picioarele apostolilor în faţa celor necredincioşi va sta mărturie împotriva lor[43]. Sfârşitul lumii va veni când evanghelia împărăţiei lui Hristos va fi propovăduită şi va sta ca mărturie în toată lumea[44][3] .
Bibliografie
- Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
- Mitropolia Moldovei şi Bucovinei- Concordanţă biblică tematică, ediţie revăzută şi completată de Pr. Vasile Dogaru şi Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu şi Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2000, ISBN 973-9272-58-4, capitolul mărturia mincinoasă, pag 264
- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie Jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2, secţiunea mărturie, pag 1804
- Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4, secţiunea porunca a 9-a, pag 410-412
Note
- ↑ Exod20.16, Deut 5.20
- ↑ 2,0 2,1 2,2 2,3 2,4 2,5 2,6 2,7 2,8 2,9 Concordanţă biblică tematică, capitolul mărturia mincinoasă, pag 264, vezi bibliografia
- ↑ 3,0 3,1 3,2 3,3 3,4 3,5 Biblia, traducere Anania,Concordanţă biblică, secţiunea mărturie, pag 1804, vezi bibliografia
- ↑ 4,0 4,1 Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, secţiunea porunca a 9-a, pag 410-412, vezi bibliografia
- ↑ Mat15.18-20
- ↑ 1Împ3.12
- ↑ Prov 6.16-19
- ↑ Deut19.15
- ↑ Deut19.15-21
- ↑ Lev5.1-13
- ↑ Exod23.1
- ↑ Prov 19.5
- ↑ Prov 12.17, 14.5,25, 19.5,9,28, 21.28, 24.28, 25.18
- ↑ Ps26.18, 27.12, 34.10, 35.11
- ↑ FA17.1-9
- ↑ FA21.31
- ↑ FA23.12-24
- ↑ FA24.5-6
- ↑ FA24.17-18
- ↑ FA21.29
- ↑ FA23.29
- ↑ Fa25.26, FA26.30-32
- ↑ FA26.30-32
- ↑ FA25.18-19
- ↑ FA26.32
- ↑ 1Imp cap21
- ↑ Mt5.17
- ↑ FA6.8-15
- ↑ Mc14.55-58, Mt26.59-61
- ↑ Ioan2.18-22
- ↑ Mc14.59
- ↑ Is43.8-13
- ↑ Lc24.36-48
- ↑ Fac31.50, Mal2.14, Ier29.23, 1Sam20.23, Flp1.8, 2Cor1.23,1Tes2.5
- ↑ Ps89.37, Iov16.19
- ↑ FA26.13-18
- ↑ Ioan 1.7
- ↑ Ioan 18.37
- ↑ Ier32.6-12, Rut4.9-12
- ↑ 1Tim3.7
- ↑ 1Tim5.10
- ↑ Iac5.3 22, Mc6.11,Lc 9.5
- ↑ Lc 9.5
- ↑ Mt24.14