Mănăstirea Surpatele: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(categorie - ordonare alfabetică)
m (ortografie)
Linia 21: Linia 21:
  
 
==Istoric==
 
==Istoric==
Prima mărturie scrisă despre existenţa acestui aşezământ istoric datează din 1512, din vremea domniei lui [[Neagoe Basarab]]. Zidirea a fost atribuită boierilor din neamul Buzeştilor, mai precis logofatului Tudor Drăgoescu, fratele său Stanciu și preot Dumitru Bălașa. Era o construcție de lemn care nu mai există astăzi și despre care se știu puține lucruri.
+
Prima mărturie scrisă despre existenţa acestui aşezământ istoric datează din 1512, din vremea domniei lui [[Neagoe Basarab]]. Zidirea a fost atribuită boierilor din neamul Buzeştilor, mai precis logofătului Tudor Drăgoescu, fratele său Stanciu și preot Dumitru Bălașa. Era o construcție de lemn care nu mai există astăzi și despre care se știu puține lucruri.
  
 
În anii 1703-1706, Doamna Maria Brâncoveanu a refăcut din temelie biserica şi a zidit în jurul ei clădirile necesare unei importante mănăstiri, înzestrate cu odoare scumpe și moşii, după cum era obiceiul timpului în privinţa ctitoriilor. Domnul Constantin Brâncoveanu donează mănăstirii o [[Evanghelie (liturgică)|Evanghelie]] cu coperți placate cu argint poleit, pe care dăinuie înscrisul de donare cu semnătura marelui domn cărturar și martir<ref>La vremea respectivă Constantin Brâncoveanu era doar vel-spătar.</ref>.
 
În anii 1703-1706, Doamna Maria Brâncoveanu a refăcut din temelie biserica şi a zidit în jurul ei clădirile necesare unei importante mănăstiri, înzestrate cu odoare scumpe și moşii, după cum era obiceiul timpului în privinţa ctitoriilor. Domnul Constantin Brâncoveanu donează mănăstirii o [[Evanghelie (liturgică)|Evanghelie]] cu coperți placate cu argint poleit, pe care dăinuie înscrisul de donare cu semnătura marelui domn cărturar și martir<ref>La vremea respectivă Constantin Brâncoveanu era doar vel-spătar.</ref>.
Linia 29: Linia 29:
 
Biserica a fost repictată în anul 1815 de către un zugrav al vremii, Gheorghe Gherontie din Hurezi.
 
Biserica a fost repictată în anul 1815 de către un zugrav al vremii, Gheorghe Gherontie din Hurezi.
  
Boierii Jieni au avut strânse legături cu mănăstirea, ea fiind loc de închinare şi de consolare a familiilor lor, mai ales în timpul starţei Agapia Jianu, sora mamei Jienilor. Mai mult, se povesteşte că boierul haiduc Iancu Jianu ar fi jurat în faţa [[preot]]ului de aici, Antonie Bazaclin - Zugravul, să lupte până la moarte împotriva ciocoilor de neam fanariot ce asupreau poporul român.  
+
Boierii Jieni au avut strânse legături cu mănăstirea, ea fiind loc de închinare şi de consolare a familiilor lor, mai ales în timpul stareţei Agapia Jianu, sora mamei Jienilor. Mai mult, se povesteşte că boierul haiduc Iancu Jianu ar fi jurat în faţa [[preot]]ului de aici, Antonie Bazaclin - Zugravul, să lupte până la moarte împotriva ciocoilor de neam fanariot ce asupreau poporul român.  
  
În 1820, Domnul Tudor împreună cu toată oastea sa, a jurat pe Drapel, Evanghelie şi [[Cruce]], în prezenţa Preasfințitului [[episcop]] [[Ilarion al Argeşului]] (1820-1823) spre a duce la capăt lupta pentru eliberarea poporului de fanarioţi. Cam în aceeaşi perioadă a fost înmormântată Florica, sora boierului Jianu, logodnica lui Tudor Vladimirescu, pe care o furase şi o batjocorise Cârserdarul Stoica, guvernatorul Olteniei, chiar în noaptea logodnei. Pentru această faptă, el a fost prins, adus aici, judecat şi omorât pe mormântul Floricăi de însuşi fratele ei, bioerul-haiduc Iancu Jianu<ref>După mărturia stareței Eftimia Constantin, de acest mormânt ştiau maicile care au venit în 1926 să refacă clădirile.</ref>.  
+
În 1820, Domnul Tudor împreună cu toată oastea sa, a jurat pe Drapel, Evanghelie şi [[Cruce]], în prezenţa Preasfințitului [[episcop]] [[Ilarion al Argeşului]] (1820-1823) spre a duce la capăt lupta pentru eliberarea poporului de fanarioţi. Cam în aceeaşi perioadă a fost înmormântată Florica, sora boierului Jianu, logodnica lui Tudor Vladimirescu, pe care o furase şi o batjocorise Cârserdarul Stoica, guvernatorul Olteniei, chiar în noaptea logodnei. Pentru această faptă, el a fost prins, adus aici, judecat şi omorât pe mormântul Floricăi de însuşi fratele ei, boierul-haiduc Iancu Jianu<ref>După mărturia stareței Eftimia Constantin, de acest mormânt ştiau maicile care au venit în 1926 să refacă clădirile.</ref>.  
  
 
Până în anul 1872-1873, Mănăstirea Surpatele a avut o bogată activitate, atât în plan duhovnicesc, cât şi în domeniul cultural-artistic: au funcţionat ateliere bisericeşti, iar scriitorul şi muzicologul Anton Pann a activat aici şi la Mănăstirea Dintr-un Lemn ca profesor de muzică şi ca traducător de cărţi religioase în perioada 1837-1850.
 
Până în anul 1872-1873, Mănăstirea Surpatele a avut o bogată activitate, atât în plan duhovnicesc, cât şi în domeniul cultural-artistic: au funcţionat ateliere bisericeşti, iar scriitorul şi muzicologul Anton Pann a activat aici şi la Mănăstirea Dintr-un Lemn ca profesor de muzică şi ca traducător de cărţi religioase în perioada 1837-1850.
Linia 39: Linia 39:
 
În a doua jumătate a secolului al XIX mănăstirea a suferit din cauza cutremurelor, intemperiilor şi a alunecărilor de teren, ajungând într-o stare de ruinare materială care le-a obligat pe maici să o părăsească în 1872 sau 1873. Călugărițele s-au mutat la Mănăstirea dintr-un lemn, Mănăstirea Surpatele fiind părăsită timp de 57 de ani.
 
În a doua jumătate a secolului al XIX mănăstirea a suferit din cauza cutremurelor, intemperiilor şi a alunecărilor de teren, ajungând într-o stare de ruinare materială care le-a obligat pe maici să o părăsească în 1872 sau 1873. Călugărițele s-au mutat la Mănăstirea dintr-un lemn, Mănăstirea Surpatele fiind părăsită timp de 57 de ani.
  
În anul 1926 un grup de cinci maici, inspirate de Bunul Dumnezeu, dintre care 3 erau strănepoate ale fostelor [[schimnic]]e, se rup din [[sobor]]ul Mănăstirii Dintr-un Lemn şi vin să reînvie [[Monahism|viaţa monahală]] în vechiul lăcaş monahiscesc din dealul Surpatele. Cu mijloace reduse, îndurând mari lipsuri, ele au reuşit să degajeze locul de dărâmături. În anii 1927-1928, cu sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice, s-au reconstruit colţurile din partea de sud-est şi latura de sud a incintei, întocmai după ctitoria Brâncovenească, cunoscută din gravura lui Lancelot. Lucrare de restaurare a întregului complex monahal se termină în anul 1935, amenajându-se și [[Chilie|chilii]] pentru 17 maici.
+
În anul 1926 un grup de cinci maici, inspirate de Bunul Dumnezeu, dintre care 3 erau strănepoate ale fostelor [[schimnic]]e, se rup din [[sobor]]ul Mănăstirii Dintr-un Lemn şi vin să reînvie [[Monahism|viaţa monahală]] în vechiul lăcaş monahicesc din dealul Surpatele. Cu mijloace reduse, îndurând mari lipsuri, ele au reuşit să degajeze locul de dărâmături. În anii 1927-1928, cu sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice, s-au reconstruit colţurile din partea de sud-est şi latura de sud a incintei, întocmai după ctitoria Brâncovenească, cunoscută din gravura lui Lancelot. Lucrare de restaurare a întregului complex monahal se termină în anul 1935, amenajându-se și [[Chilie|chilii]] pentru 17 maici.
  
 
==Arhitectură și pictură==
 
==Arhitectură și pictură==

Versiunea de la data 13 noiembrie 2013 16:50

Mănăstirea Surpatele
Biserica MănăstiriiSurpatele
Jurisdicție Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Tip călugăriţe
Înființată 1703
Ctitori Doamna Maria, soţia Sf. Constantin Brâncoveanu
Stareț Eftimia Constantin
Mărime aprox. 30 călugăriţe
Localizare   Comuna Frânceşti, județul Vâlcea
Limba liturgică română
Cântarea
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Sfânta Treime
Site web oficial


Mănăstirea Surpatele este o mănăstire de maici din România, situată în comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea. Ansamblul actual al Mănăstirii Surpatele, datat la 1703-1706, este monument istoric al României[1], ctitorul ei fiind Doamna Maria, soţia Domnitorului martir şi sfânt Constantin Brâncoveanu. Această mănăstire Brâncovenească are hramul "Sfânta Treime". Stareţa mănăstirii este actualmente (2011) Monahia Eftimia Constantin.

Situare

Mănăstirea Surpatele este situată într-un loc frumos și retras de pe Valea Otăsăului, sub pădure, lângă satul cu numele Surpate (de unde mănăstirea și-a primit numele), ținând de comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea. Mănăstirea se află la doar la 3 km distanță de un alt lăcaș monahal cunoscut din Vâlcea, Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Istoric

Prima mărturie scrisă despre existenţa acestui aşezământ istoric datează din 1512, din vremea domniei lui Neagoe Basarab. Zidirea a fost atribuită boierilor din neamul Buzeştilor, mai precis logofătului Tudor Drăgoescu, fratele său Stanciu și preot Dumitru Bălașa. Era o construcție de lemn care nu mai există astăzi și despre care se știu puține lucruri.

În anii 1703-1706, Doamna Maria Brâncoveanu a refăcut din temelie biserica şi a zidit în jurul ei clădirile necesare unei importante mănăstiri, înzestrate cu odoare scumpe și moşii, după cum era obiceiul timpului în privinţa ctitoriilor. Domnul Constantin Brâncoveanu donează mănăstirii o Evanghelie cu coperți placate cu argint poleit, pe care dăinuie înscrisul de donare cu semnătura marelui domn cărturar și martir[2].

Fiind mănăstire de călugăriţe şi fiind mai retrasă, modesta Doamnă Marica a făcut din această ctitorie cel mai plăcut loc de petrecere a lunilor de vară. În timpul văduviei, a fost pentru aceasta locul de mângâiere şi reculegere sufletească, trăind aici multă vreme alături de văduva clucerului Ianache Văcărescu, sfetnic al lui Constantin Brâncoveanu, care fusese jupuit de piele şi omorât, împreună cu Vodă Brâncoveanu la Constantinopol, în anul 1714.

Biserica a fost repictată în anul 1815 de către un zugrav al vremii, Gheorghe Gherontie din Hurezi.

Boierii Jieni au avut strânse legături cu mănăstirea, ea fiind loc de închinare şi de consolare a familiilor lor, mai ales în timpul stareţei Agapia Jianu, sora mamei Jienilor. Mai mult, se povesteşte că boierul haiduc Iancu Jianu ar fi jurat în faţa preotului de aici, Antonie Bazaclin - Zugravul, să lupte până la moarte împotriva ciocoilor de neam fanariot ce asupreau poporul român.

În 1820, Domnul Tudor împreună cu toată oastea sa, a jurat pe Drapel, Evanghelie şi Cruce, în prezenţa Preasfințitului episcop Ilarion al Argeşului (1820-1823) spre a duce la capăt lupta pentru eliberarea poporului de fanarioţi. Cam în aceeaşi perioadă a fost înmormântată Florica, sora boierului Jianu, logodnica lui Tudor Vladimirescu, pe care o furase şi o batjocorise Cârserdarul Stoica, guvernatorul Olteniei, chiar în noaptea logodnei. Pentru această faptă, el a fost prins, adus aici, judecat şi omorât pe mormântul Floricăi de însuşi fratele ei, boierul-haiduc Iancu Jianu[3].

Până în anul 1872-1873, Mănăstirea Surpatele a avut o bogată activitate, atât în plan duhovnicesc, cât şi în domeniul cultural-artistic: au funcţionat ateliere bisericeşti, iar scriitorul şi muzicologul Anton Pann a activat aici şi la Mănăstirea Dintr-un Lemn ca profesor de muzică şi ca traducător de cărţi religioase în perioada 1837-1850.

Una din cele mai importante mărturii despre Mănăstirea Surpatele aparţine cunoscutului geograf şi pictor francez D. A. Lancelot (1860), care a realizat mai multe gravuri şi o descriere amănunţită a mănăstirii, a ritualului bisericesc, a portului maicilor. Tot în anul 1860 lăcașul a fost vizitat și de către scriitorul și istoricul de artă Alexandru Odobescu, care rămâne profund impresionat de frumusețea lui.

În a doua jumătate a secolului al XIX mănăstirea a suferit din cauza cutremurelor, intemperiilor şi a alunecărilor de teren, ajungând într-o stare de ruinare materială care le-a obligat pe maici să o părăsească în 1872 sau 1873. Călugărițele s-au mutat la Mănăstirea dintr-un lemn, Mănăstirea Surpatele fiind părăsită timp de 57 de ani.

În anul 1926 un grup de cinci maici, inspirate de Bunul Dumnezeu, dintre care 3 erau strănepoate ale fostelor schimnice, se rup din soborul Mănăstirii Dintr-un Lemn şi vin să reînvie viaţa monahală în vechiul lăcaş monahicesc din dealul Surpatele. Cu mijloace reduse, îndurând mari lipsuri, ele au reuşit să degajeze locul de dărâmături. În anii 1927-1928, cu sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice, s-au reconstruit colţurile din partea de sud-est şi latura de sud a incintei, întocmai după ctitoria Brâncovenească, cunoscută din gravura lui Lancelot. Lucrare de restaurare a întregului complex monahal se termină în anul 1935, amenajându-se și chilii pentru 17 maici.

Arhitectură și pictură

Biserica Sfintei Mănăstiri este monument de arhitectură tipic Brâncovenească, cu pictură originală şi neretuşată de mare valoare, realizată în 1707 de renumiţii zugravi Andrei, Iosif Ieromonahul, Hrănite şi Ştefan. Se remarcă la intrare Icoana Hramului Bisericii, înfăţişând Sfânta Treime în chipul celor trei îngeri pe care Avraam i-a ospătat la Stejarul Mamvri.

În pronaos ies în evidenţă portretele ctitorilor şi anume: "Bunul şi înţeleptul... Io, Constantin Voievod, Ştefan Voievod, Radu Voievod, Matei Voievod". Pe acelaşi perete, în dreapta uşii: "Doamna Maria, fata postelnicului Neagului, fecior al lui Antonie Vodă", cu cele şapte domniţe: Stanca, Maria, Ilinca, Safta şi ale trei ale căror inscripţii lipsesc. Pe peretele dinspre sud, Papa-Postelnicul Brâncoveanu, tatăl lui Constantin Brâncoveanu, cu jupâneasa lui, Stanca. Pe peretele din nord: Neagul Postelnicul, tatăl Mariei Doamna, cu jupâneasa lui, Ilinca. Apoi, "Io, Antonie Voievod".

Biserica mănăstirii se remarcă printr-o catapeteasmă și uși sculptate în stil Brâncovenesc.

În iconografia bisericii se remarcă o scenă mai rar întâlnită, și anume împărțirea hainelor lui Iisus.

În interiorul bisericii se păstrează nenumărate lucrări de preţ, cum ar fi:

  1. Uşa de la intrare, frumos sculptată de Filip Tâmplarul;
  2. Tâmpla bogat sculptată, o dantelă în lemn de tei, splendid exemplar de artă Brâncovenească, cu icoane originale de mare preţ;
  3. Candele de argint din faţa tâmplei, unele având încrustat pe ele numele Doamnei Maria;
  4. Policandrul cel mare, dăruit tot de Maria Doamna, cu aceeaşi încrustaţie;

O bogată zestre de odoare din care, o parte au luat muzeele, altele se află încă la mănăstire. Astfel, la Muzeul de Artă din Bucureşti, se află Evanghelia tipărită la Bucureşti în anul 1693, ferecată în aur, lucrare de o rară frumuseţe. Tot la acest muzeu se află o candelă de argint aurit, dăruită mănăstirii de Ancuţa, fiica lui C. Brâncoveanu, la 3 ani după moartea mamei sale, Maria Doamna; un disc de argint se află la Muzeul de Artă Brâncovenească - Mogoşoaia; tot aici poate fi admirată şi o amforinţă de argint, bogat ornamentată, înfăţişând Sfânta Treime.

În anii 1984 şi 1986, Biserica a fost consolidată şi învelită cu tablă de plumb, din îndemnul şi sub conducerea Înaltpreasfinţitului Gherasim (Cristea), Arhiepiscopul Râmnicului.

În memoria eroilor neamului şi a martirilor Brâncoveni care astăzi au fost canonizaţi, s-a ridicat o Sfântă Troiţă la 12 iulie 1991, zi de mare prăznuire a Sfintei Icoane a Maicii Domnului - făcătoare de minuni, ce se află în Biserica Sfintei Mănăstiri Surpatele.

Adresa și contact

Sfânta Mănăstire Surpatele
Frânceşti Jud. Vâlcea; cod 247195

Telefon: 0722 946 683; 0752 169 176[4]

Note

  1. Ansamblul Mănăstirii Surpatele înscris în lista monumentelor istorice ale României la poziția nr. 39. B. 1322.
  2. La vremea respectivă Constantin Brâncoveanu era doar vel-spătar.
  3. După mărturia stareței Eftimia Constantin, de acest mormânt ştiau maicile care au venit în 1926 să refacă clădirile.
  4. Numerele de telefon sunt reproduse ca atare după pliantul oficial de prezentare a mănăstirii (2011).

Surse

  • pliant de prezentare
  • ro.wikipedia.org