Mănăstirea Sinaia


Mănăstirea Sinaia

Jurisdicție	Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Tip	călugări
Înființată	1690
Ctitori	Spătarul Mihail Cantacuzino
Stareț	Arhimandrit Macarie Boguş
Mărime aprox.	30 călugări
Localizare	Oraşul Sinaia, județul Prahova
Limba liturgică	română
Cântarea
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri	Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Site web oficial	http://www.manastireasinaia.ro/

Mănăstirea Sinaia este o mănăstire ortodoxă din România situată în oraşul Sinaia, județul Prahova. Supranumită şi „Catedrala Carpaților”, situată într-un cadru natural feeric, Mănăstirea Sinaia datează din secolul al XVII-lea (1690) și reprezintă identitatea istorică a orașului, fiind prima construcție din aceste locuri. Ctitorul Mănăstirii Sinaia este Spătarul Mihail Cantacuzino care, în timpul unui pelerinaj la Locurile Sfinte (Ierusalim, Nazaret etc.), a ajuns şi la Muntele Sinai unde s-a rugat în Mănăstirea Sfânta Ecaterina. Impresionat de ceea ce a văzut, s-a hotărât, ca la întoarcerea în Ţara Românească, să construiască în munții românești și să închine Sfintei Fecioare Maria o mănăstire care să poarte numele Muntelui Sinai.

Istoric

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, Spătarul Mihail Cantacuzino (1640 - 1716), unul dintre marii boieri din Ţara Românească (fiu al marelui postelnic Constantin Cantacuzino, frate mai mic al voievodului Şerban Cantacuzino şi unchi al Sf. mucenic Constantin Brâncoveanu), a făcut un pelerinaj la Locurile Sfinte, împreună cu mama sa Elena şi cu sora sa Stanca (mama voievodului Constantin Brâncoveanu). După ce a vizitat Palestina (sub dominaţie otomană în acea vreme), a mers şi în peninsula Sinai, ajungând până la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, ridicată chiar pe Muntele Sinai. Impresionat de măreţia biblică a locurilor vizitate, a ctitorit, la reîntoarcerea în ţară, o frumoasă mânăstire pe care a numit-o Sinaia, „în amintirea Sinaiei celei mari” (aşa cum numeau pe atunci românii mănăstirile de la Muntele Sinai).

Construcţia mănăstirii a început în 1690 şi a durat până în 1695 (din cauza greutăţii drumului pentru transportul materialelor şi al oamenilor, care „numai vara puteau lucra în acea pustietate”), fiind închinată Sfintei Fecioare Maria.

Pe 15 august 1695 a avut loc târnosirea acestei ctitorii a Cantacuzineştilor, fiind de faţă însuşi Voievodul Constantin Brâncoveanu şi Mitropolitul Ţării Româneşti din acea vreme, Teodosie. Noua mănăstire din Munţii Bucegi avea, potrivit dorinţei ctitorului, înfăţisarea unei adevarate fortăreţe, de forma unui patrulater, cu ziduri puternice, groase şi înalte. Pe fiecare latură a incintei au fost ridicate chiliile, iar la mijloc biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Primul stareţ al acestei sfinte mănăstiri a fost Ieromonahul Nicodim.

La început, mănăstirea a fost construită astfel încât să adăpostească doisprezece călugări, după pilda Mântuitorului Iisus Hristos, care și-a ales cei doisprezece apostoli, dar cu timpul numărul călugărilor a crescut, fiind necesară construirea unei alte biserici mai mare și a unor chilii suplimentare. Astfel, în 1842, numărul călugărilor ajunsese la 100. Noile construcții (ceea ce se numește astăzi „curtea nouă”), au fost realizate între anii 1842-1846, prin grija stareților Ioasaf și Paisie, din fondurile mănăstirii. A fost construită, printre altele, şi o nouă biserică, „Sfânta Treime”, sub îndrumarea stareţului Ioasaf, biserică finalizată în timpul stareţului Paisie, în 1846, şi apoi reconstruită între anii 1897-1903, ajungând la forma în care se păstrează şi azi.

Pe vremea stareţului Nifon Popescu (1888-1909), pe latura sudică a incintei a fost adaugată clopotniţa (în 1892), unde avea să fie instalat clopotul de 1700 kg, adus de la Turnul Colţea, din Bucureşti.

În 1895, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la întemeierea mănăstirii, s-a deschis pentru public muzeul Mănăstirii Sinaia, prima expoziţie de obiecte de cult din România.

Sub administraţia Eforiei Spitalelor Civile, care patrona averile mănăstirii, între anii 1897-1903 au avut loc mari lucrări de refacere, care au dat bisericii înfăţişarea actuală. Arhitectul George Mandrea, cel care a condus aceste lucrări, a îmbinat în mod iscusit stilul brâncovenesc cu cel moldovenesc.

Arhitectonica Mănăstirii Sinaia

Biserica veche

Vechea biserică a Mănăstirii Sinaia, având hramul Adormirea Maicii Domnului, este construită în stil brâncovenesc, arhitectură caracteristică Țării Românești, stil ce poartă numele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Acest stil este caracterizat prin coloanele sculptate în piatră și ornate cu motive florale și vegetale (floare de crin, frunză de stejar etc.). În general bisericile ortodoxe sunt alcătuite din pronaos, naos și altar, dar stilul brâncovenesc adaugă acestor trei componente pe cea de a patra sub forma unei camere deschise susținută de coloane, pridvorul.

Forma în plan a exteriorului bisericii, în cruce latină (absidele având un contur rectangular), era puţin obişnuit în acea epocă. Dimensiunile bisericii sunt relativ modeste: o lungime de 15 metri şi o latime de 6 metri, având un pridvor deschis, cu arcade susţinute de coloane, şi un turn-clopotniţă.

Cornişele exterioare (atât ale corpului bisericii, cât şi ale turlelor), precum şi cornişele interioare (de la arcuri şi bolţi), au forma profilelor trase la şablon, înlocuind tradiţionala cornişă cu zimţi de cărămidă de origine bizantină. O altă particularitate a bisericii voievodale sunt chenarele profilate, dreptunghiulare, de pe faţade, cu flori zugrăvite în frescă de-a lungul lor şi lipsa tradiţionalului brâu orizontal, care apare la celelalte ctitorii ale Cantacuzinilor.

Portalul bisericii este sculptat, reprezentându-l la dreapta pe Moise cu Tablele Legii, iar în partea stângă pe fratele lui, Aaron, cu toiagul înfrunzit. La mijlocul portalului se găsește stema familiei fondatoare - familia Cantacuzino - vulturul bicefal ce ține în gheare semnele imperiale ale puterii: sceptrul și crucea. Pictura din pridvor și naos este cea originală, realizată de pictorul preferat al Cantacuzinilor - Pârvu Mutu zugravul (1659-1735), cel ce și-a petrecut ca monah, sub numele Pafnutie, ultimii ani ai vieții lui la Mănăstirea Robaia).

Cupola pridvorului este pictată cu scene din viața Sfintei Ecaterina (ocrotitoarea mănăstirii omonime de la Muntele Sinai) şi din viețile Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru. În pronaos, Pârvu Mutu a pictat tabloul votiv care îl reprezintă pe ctitorul mănăstirii, Mihail Cantacuzino, înconjurat de cei optsprezece copii ai săi (mulți dintre aceştia fiind adoptați), de prima și a doua soție a sa. Tot în tabloul votiv sunt pictaţi și alți membri ai familiei Cantacuzino (sau înrudiţi cu aceştia), foşti voievozi, începând cu Neagoe Basarab, apoi Radu Șerban, Constantin Șerban, Constantin Cantacuzino şi Șerban Cantacuzino. Este de remarcat faptul că Pârvu Mutu zugravul, a reușit să transmită cu multă fidelitate mesajul ctitorului, acela al milei creștine. Într-un document al epocii, Spătarul Mihail Cantacuzino consemna: „Iubește și miluiește pe aproapele tău, cercetează pe cel bolnav și sărac și adăpostește în casa ta pe cel oropsit” (Mihail Cantacuzino este cel care a construit primul spital în Țara Românească - Spitalul Colțea, în București, în toată viața sa el încurajând operele caritabile).

Mănăstirea se afla în calea oştilor străine, dar şi în calea hoţilor de codru, fapt care l-a determinat pe spătarul Mihail Cantacuzino să construiască incinta în care se aflau biserica şi chiliile înconjurată cu un zid de cetate, reuşind să obţină de la domnitor şi un număr de 40 de puşcaşi pentru paza mănăstirii. Chiar şi acum, intrarea în curtea vechii mănăstiri se face printr-un gang boltit, lung de circa 6 m şi înalt de 2 m, deschis la jumătatea laturii de răsărit a patrulaterului incintei. Deasupra acestui gang era construit un turn de pază (în care faceau cu rândul de pază puşcaşii rânduiţi de domnitor şi de spătar), care servea şi drept clopotniţă, turn care a fost incendiat în timpul războiului din 1788 dintre austrieci şi turci. Impresionează de la prima vedere dispunerea armonioasă a clădirilor pe cele patru laturi ale incintei (având dimensiunile 40 m / 30 m), la egală distanţă de punctul central în care se ridică biserica. Aceste clădiri fac, spre exterior, corp comun cu zidurile înalte. Prin masivitatea lor (o înălţime de 5-7 metri şi o grosime de aproximativ 1 metru), zidurile de incintă demonstrează faptul că, de la început, ctitoria lui Mihail Cantacuzino a avut şi scopul de apărare, scurgerea timpului nereuşind să schimbe această înfăţişare.

Paraclisul

Tot din prima perioadă a fiinţării mănăstirii Sinaia (sfârşitul sec. XVII) datează şi paraclisul cu hramul Schimbarea la Faţă. Paraclisul este o mică biserică, o „capelă”, specifică mănăstirilor și reședințelor episcopale, unde se desfășoară slujbe zilnice. Arhitectura sa joasă, precum și pictura sa originală înnegrită de trecerea timpului, creează fiorul religios al catacombelor primelor secole ale creștinismului. În cea ce privește mesajul dogmatic și istoric al picturii se cuvine menționată originalitatea sa, mai ales în pronaos unde sunt reprezentate ultimele momente din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos.

Biserica nouă

„Biserica nouă”, cu hramul Sfânta Treime a fost ridicată într-o primă formă, mai modestă decât cea de astazi,între anii 1842-1846, din fondurile mănăstirii, fiind începută de stareţul Ioasaf şi terminată de stareţul Paisie.

Deteriorată de mai multe ori, ea a fost reconstruită între anii 1897-1903, după planurile arhitectului George Mandrea, ajungând la forma care se păstreaza şi astăzi. George Mandrea a realizat o sinteză a culturii arhitecturale religioase românești, o biserică cu ziduri groase și contraforți puternici, caracteristice mănăstirilor din Moldova, pe care a grefat elementele specifice ale stilului brâncovenesc din Ţara Românească. Un brâu de ceramică smălțuită de culoare verde, format din trei linii răsucite din loc în loc, înconjoară exteriorul bisericii - este simbolul unității Sfintei Treimi într-un singur Dumnezeu, dar şi a celor trei principate românești, Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, unite într-o singură țară: România.

Pictura în ulei a fost executată pe fond de aur mozaicat, în stil neobizantin, de către Aage Exner, un pictor danez. În pronaos, este pictat întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme, mitropolitul primat Iosif Gheorghian, apoi regele Carol I (1866-1914), lângă o coloană din piatră care simbolizează regatul încă neîntregit al României; în partea cealaltă a uşii este pictată regina Elisabeta (rămasă cunoscută şi sub pseudonimul literar de Carmen Silva), lângă singurul ei copil, prinţesa Maria, moartă în fragedă copilarie. Ultimul personaj pictat este spătarul Mihail Cantacuzino, ctitorul bisericii vechi a Mânăstirii Sinaia.

Mobilierul a fost realizat la Bucureşti de către Constantin Babic, ajutat de elevii săi de la Şcoala de Arte şi Meserii, din lemn de paltin aurit (pentru naos, inclusiv tronurile regale) şi stejar (pentru pronaos). Candelabrele au fost realizate la Viena, această biserică fiind prima biserică electrificată din România (în 1903).

Pe peretele din dreapta al pronaosului se poate încă admira epitaful brodat în mătase şi fir de aur între 1897-1900 de Anna Roth, doamnă de onoare la curtea reginei Elisabeta. Cele două icoane ruseşti, „Sf. Serghie” şi „Sf. Nicolae”, sunt darul făcut de Ţarul Nicolae al II-lea stareţului Mănăstirii Sinaia, Nifon Arhimandritul, în 1903, cu ocazia botezului prinţului Nicolae, fiul lui Ferdinand (1914-1927), regele unificator al României.