Mănăstirea Sinaia
Mănăstirea Sinaia | |
Jurisdicție | Mitropolia Munteniei şi Dobrogei |
Tip | călugări |
Înființată | 1690 |
Ctitori | Spătarul Mihail Cantacuzino |
Stareț | Arhimandrit Macarie Boguş |
Mărime aprox. | 30 călugări |
Localizare | Oraşul Sinaia, județul Prahova |
Limba liturgică | română |
Cântarea | |
Schituri, metocuri și chilii | |
Hramuri | Adormirea Maicii Domnului (15 august) |
Site web oficial | http://www.manastireasinaia.ro/ |
Mănăstirea Sinaia este o mănăstire ortodoxă din România situată în oraşul Sinaia, județul Prahova.
Supranumită şi „Catedrala Carpaților”, situată într-un cadru natural feeric, Mănăstirea Sinaia datează din secolul al XVII-lea (1690) și reprezintă identitatea istorică a orașului, fiind prima construcție din aceste locuri. Ctitorul Mănăstirii Sinaia este Spătarul Mihail Cantacuzino care, în timpul unui pelerinaj la Locurile Sfinte (Ierusalim, Nazaret etc.), a ajuns şi la Muntele Sinai unde s-a rugat în Mănăstirea Sfânta Ecaterina. Impresionat de ceea ce a văzut, s-a hotărât, ca la întoarcerea în Ţara Românească, să construiască în munții românești și să închine Sfintei Fecioare Maria o mănăstire care să poarte numele Muntelui Sinai.
Istoric
Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, Spătarul Mihail Cantacuzino (1640 - 1716), unul dintre marii boieri din Ţara Românească (fiu al marelui postelnic Constantin Cantacuzino, frate mai mic al voievodului Şerban Cantacuzino şi unchi al Sf. mucenic Constantin Brâncoveanu), a făcut un pelerinaj la Locurile Sfinte, împreună cu mama sa Elena şi cu sora sa Stanca (mama voievodului Constantin Brâncoveanu). După ce a vizitat Palestina (sub dominaţie otomană în acea vreme), a mers şi în peninsula Sinai, ajungând până la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, ridicată chiar pe Muntele Sinai. Impresionat de măreţia biblică a locurilor vizitate, a ctitorit, la reîntoarcerea în ţară, o frumoasă mânăstire pe care a numit-o Sinaia, „în amintirea Sinaiei celei mari” (aşa cum numeau pe atunci românii mănăstirile de la Muntele Sinai).
Construcţia mănăstirii a început în 1690 şi a durat până în 1695, fiind închinată Sfintei Fecioare Maria.
La început, mănăstirea a fost construită astfel încât să adăpostească doisprezece călugări, după pilda Mântuitorului Iisus Hristos, care și-a ales cei doisprezece apostoli, dar cu timpul numărul călugărilor a crescut, fiind necesară construirea unei alte biserici mai mare și a unor chilii suplimentare. Noile construcții (ceea ce se numește astăzi „curtea nouă”), au fost realizate între anii 1842-1846, prin grija stareților Ioasaf și Paisie.