Mănăstirea Sinaia: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Istoric: completări)
(Biserica nouă: completări)
Linia 46: Linia 46:
  
 
===Biserica nouă===
 
===Biserica nouă===
([[Sfânta Treime]])
+
„Biserica nouă”, cu hramul [[Sfânta Treime]] a fost ridicată între anii 1842-1846, din fondurile mănăstirii, fiind începută de stareţul Ioasaf şi terminată de stareţul Paisie.
 +
 
 +
Deteriorată de mai multe ori, ea a fost reconstruită între anii 1897-1903, după planurile arhitectului George Mandrea, ajungând la forma care se păstreaza şi astăzi.
 +
George Mandrea a realizat o sinteză a culturii arhitecturale religioase românești, o biserică cu ziduri groase și contraforți puternici, caracteristice mănăstirilor din Moldova, pe care a grefat elementele specifice ale stilului brâncovenesc din Ţara Românească. Un brâu de ceramică smălțuită de culoare verde, format din trei linii răsucite din loc în loc, înconjoară exteriorul bisericii - este simbolul unității Sfintei Treimi într-un singur Dumnezeu, dar şi a celor trei principate românești, Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, unite într-o singură țară: România.
 +
 
 +
Pictura în ulei a fost executată pe fond de aur mozaicat, în stil neobizantin, de către Aage Exner, un pictor danez.
 +
Mobilierul a fost realizat la Bucureşti, din lemn de paltin aurit (pentru [[naos]]) şi stejar (pentru [[pronaos]]). Candelabrele au fost realizate la Viena, această biserică fiind prima biserică electrificată din România (în 1903).
  
 
==Mănăstirea Sinaia în prezent==
 
==Mănăstirea Sinaia în prezent==

Versiunea de la data 3 iunie 2011 13:51

Mănăstirea Sinaia
Mănăstirea Sinaia - Biserica nouă
Jurisdicție Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Tip călugări
Înființată 1690
Ctitori Spătarul Mihail Cantacuzino
Stareț Arhimandrit Macarie Boguş
Mărime aprox. 30 călugări
Localizare   Oraşul Sinaia, județul Prahova
Limba liturgică română
Cântarea
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Adormirea Maicii Domnului
(15 august)
Site web oficial http://www.manastireasinaia.ro/


Mănăstirea Sinaia este o mănăstire ortodoxă din România situată în oraşul Sinaia, județul Prahova. Supranumită şi „Catedrala Carpaților”, situată într-un cadru natural feeric, Mănăstirea Sinaia datează din secolul al XVII-lea (1690) și reprezintă identitatea istorică a orașului, fiind prima construcție din aceste locuri. Ctitorul Mănăstirii Sinaia este Spătarul Mihail Cantacuzino care, în timpul unui pelerinaj la Locurile Sfinte (Ierusalim, Nazaret etc.), a ajuns şi la Muntele Sinai unde s-a rugat în Mănăstirea Sfânta Ecaterina. Impresionat de ceea ce a văzut, s-a hotărât, ca la întoarcerea în Ţara Românească, să construiască în munții românești și să închine Sfintei Fecioare Maria o mănăstire care să poarte numele Muntelui Sinai.

Istoric

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, Spătarul Mihail Cantacuzino (1640 - 1716), unul dintre marii boieri din Ţara Românească (fiu al marelui postelnic Constantin Cantacuzino, frate mai mic al voievodului Şerban Cantacuzino şi unchi al Sf. mucenic Constantin Brâncoveanu), a făcut un pelerinaj la Locurile Sfinte, împreună cu mama sa Elena şi cu sora sa Stanca (mama voievodului Constantin Brâncoveanu). După ce a vizitat Palestina (sub dominaţie otomană în acea vreme), a mers şi în peninsula Sinai, ajungând până la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, ridicată chiar pe Muntele Sinai. Impresionat de măreţia biblică a locurilor vizitate, a ctitorit, la reîntoarcerea în ţară, o frumoasă mânăstire pe care a numit-o Sinaia, „în amintirea Sinaiei celei mari” (aşa cum numeau pe atunci românii mănăstirile de la Muntele Sinai).

Construcţia mănăstirii a început în 1690 şi a durat până în 1695 (din cauza greutăţii drumului pentru trans­portul materialelor şi al oamenilor, care „numai vara puteau lucra în acea pustietate”), fiind închinată Sfintei Fecioare Maria.

Pe 15 august 1695 a avut loc târnosirea acestei ctitorii a Cantacuzineştilor, fiind de faţă însuşi Voievodul Constantin Brâncoveanu şi Mitropolitul Ţării Româneşti din acea vreme, Teodosie. Noua mănăstire din Munţii Bucegi avea, potrivit dorinţei ctitorului, înfăţisarea unei adevarate fortăreţe, de forma unui patrulater, cu ziduri puternice, groase şi înalte. Pe fiecare latură a incintei au fost ridicate chiliile, iar la mijloc biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Primul stareţ al acestei sfinte mănăstiri a fost Ieromonahul Nicodim.

La început, mănăstirea a fost construită astfel încât să adăpostească doisprezece călugări, după pilda Mântuitorului Iisus Hristos, care și-a ales cei doisprezece apostoli, dar cu timpul numărul călugărilor a crescut, fiind necesară construirea unei alte biserici mai mare și a unor chilii suplimentare. Astfel, în 1842, numărul călugărilor ajunsese la 100. Noile construcții (ceea ce se numește astăzi „curtea nouă”), au fost realizate între anii 1842-1846, prin grija stareților Ioasaf și Paisie, din fondurile mănăstirii. A fost construită, printre altele, şi o nouă biserică, „Sfânta Treime”, sub îndrumarea stareţului Ioasaf, biserică finalizată în timpul stareţului Paisie, în 1846, şi apoi reconstruită între anii 1897-1903, ajungând la forma în care se păstrează şi azi.

Arhitectonica Mănăstirii Sinaia

Biserica veche

Vechea biserică a Mănăstirii Sinaia, având hramul Adormirea Maicii Domnului, este construită în stil brâncovenesc, arhitectură caracteristică Țării Românești, stil ce poartă numele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Acest stil este caracterizat prin coloanele sculptate în piatră și ornate cu motive florale și vegetale (floare de crin, frunză de stejar etc.). În general bisericile ortodoxe sunt alcătuite din pronaos, naos și altar, dar stilul brâncovenesc adaugă acestor trei componente pe cea de a patra sub forma unei camere deschise susținută de coloane, pridvorul.

Forma în plan a exteriorului bisericii, în cruce latină (absidele având un contur rectangular), era puţin obişnuit în acea epocă.

Portalul bisericii este sculptat, reprezentându-l la dreapta pe Moise cu Tablele Legii, iar în partea stângă pe fratele lui, Aaron, cu toiagul înfrunzit. La mijlocul portalului se găsește stema familiei fondatoare - familia Cantacuzino - vulturul bicefal ce ține în gheare semnele imperiale ale puterii: sceptrul și crucea. Pictura din pridvor și naos este cea originală, realizată de pictorul preferat al Cantacuzinilor - Pârvu Mutu zugravul (1659-1735), cel ce și-a petrecut ca monah, sub numele Pafnutie, ultimii ani ai vieții lui la Mănăstirea Robaia).

Cupola pridvorului este pictată cu scene din viața Sfintei Ecaterina (ocrotitoarea mănăstirii omonime de la Muntele Sinai) şi din viețile Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru. În pronaos, Pârvu Mutu a pictat tabloul votiv care îl reprezintă pe ctitorul mănăstirii, Mihail Cantacuzino, înconjurat de cei optsprezece copii ai săi (mulți dintre aceştia fiind adoptați), de prima și a doua soție a sa. Tot în tabloul votiv sunt pictaţi și alți membri ai familiei Cantacuzino (sau înrudiţi cu aceştia), foşti voievozi, începând cu Neagoe Basarab, apoi Radu Șerban, Constantin Șerban, Constantin Cantacuzino şi Șerban Cantacuzino. Este de remarcat faptul că Pârvu Mutu zugravul, a reușit să transmită cu multă fidelitate mesajul ctitorului, acela al milei creștine. Într-un document al epocii, Spătarul Mihail Cantacuzino consemna: „Iubește și miluiește pe aproapele tău, cercetează pe cel bolnav și sărac și adăpostește în casa ta pe cel oropsit” (Mihail Cantacuzino este cel care a construit primul spital în Țara Românească - Spitalul Colțea, în București, în toată viața sa el încurajând operele caritabile).

Intrarea în curtea vechii mănăstiri se face printr-un gang boltit, lung de circa 6 m şi înalt de 2 m, deschis la jumătatea laturii de răsărit a patrulaterului incintei. Deasupra acestui gang era construit un turn de pază (în care faceau cu rândul de pază puşcaşii rânduiţi de domnitor şi de spătar), care servea şi drept clopotniţă, turn care a fost incendiat în timpul războiului din 1788 dintre austrieci şi turci.

Paraclisul

Tot din prima perioadă a fiinţării mănăstirii Sinaia (sfârşitul sec. XVII) datează şi paraclisul cu hramul Schimbarea la Faţă. Paraclisul este o mică biserică, o „capelă”, specifică mănăstirilor și reședințelor episcopale, unde se desfășoară slujbe zilnice. Arhitectura sa joasă, precum și pictura sa originală înnegrită de trecerea timpului, creează fiorul religios al catacombelor primelor secole ale creștinismului. În cea ce privește mesajul dogmatic și istoric al picturii se cuvine menționată originalitatea sa, mai ales în pronaos unde sunt reprezentate ultimele momente din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos.

Biserica nouă

„Biserica nouă”, cu hramul Sfânta Treime a fost ridicată între anii 1842-1846, din fondurile mănăstirii, fiind începută de stareţul Ioasaf şi terminată de stareţul Paisie.

Deteriorată de mai multe ori, ea a fost reconstruită între anii 1897-1903, după planurile arhitectului George Mandrea, ajungând la forma care se păstreaza şi astăzi. George Mandrea a realizat o sinteză a culturii arhitecturale religioase românești, o biserică cu ziduri groase și contraforți puternici, caracteristice mănăstirilor din Moldova, pe care a grefat elementele specifice ale stilului brâncovenesc din Ţara Românească. Un brâu de ceramică smălțuită de culoare verde, format din trei linii răsucite din loc în loc, înconjoară exteriorul bisericii - este simbolul unității Sfintei Treimi într-un singur Dumnezeu, dar şi a celor trei principate românești, Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, unite într-o singură țară: România.

Pictura în ulei a fost executată pe fond de aur mozaicat, în stil neobizantin, de către Aage Exner, un pictor danez. Mobilierul a fost realizat la Bucureşti, din lemn de paltin aurit (pentru naos) şi stejar (pentru pronaos). Candelabrele au fost realizate la Viena, această biserică fiind prima biserică electrificată din România (în 1903).

Mănăstirea Sinaia în prezent

Surse

Legături externe