Mănăstirea Simonos Petras (Muntele Athos): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(unele completări şi legături)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Îmbunătăţire}}
+
'''Mănăstirea Simonos Petras''' sau '''Simonos Petra''' (în greceşte: Σιμωνόπετρα, Simon al Pietrei, nu Simon Petru) este una din cele douăzeci de mănăstiri din [[Muntele Athos]]. Este închinată [[Naşterea Domnului|Naşterii Domnului]] şi ocupă locul al treisprezecelea în ordinea ierarhică a [[Mănăstire|mănăstirilor]] atonite. Mănăstirea Simonopetra este situată pe latura de sud-vest a peninsulei Athos, pe vârful unei stânci la 230 metri deasupra mării.
−
 
 
−
'''Mănăstirea Simonos Petras''' sau '''Simonos Petra''' (în greceşte: Σιμωνόπετρα, Simon al Pietrei, nu Simon Petru) este una din cele douăzeci de mănăstiri din [[Muntele Athos]]. Este închinată [[Naşterea Domnului|Naşterii Domnului]] şi ocupă locul al treisprezecelea în ordinea ierarhică a [[Mănăstire|mănăstirilor]] atonite. Manastirea Simonopetra este situata pe latura de sud-vest a peninsulei Athos, pe varful unei stânci la 230 metri deasupra mării.
 
  
 
==Originile vechi==
 
==Originile vechi==
−
În ultima parte a primului mileniu au fost înfiinţate primele aşezări de [[pustnic]]i în Muntele AthosComunităţile monahale organizate erau cu precădere în zona Halkidiki, acestea menţinând legături strânse cu Athosul. Pe măsură ce numărul călugărilor din Athos a crescut, a început să fie folosită expresia "muntele sfânt". Această expresie era folosită şi pentru multe alte zone unde se formau comunităţi importante de [[călugăr]]i. Prima recunoaştere oficială a comunităţilor coenobium? atonite şi din împrejurimi îi aparţine lui Vasile I, care a a cordat în 857 privilegii imperiale comunităţilor călugăreşti, acestea fiind protejate de colectorii de taxe. Împăratul Romanus I Lecepenus a introdus în anul 941 subvenţii anuale pentru călugării din Athos. În secolul al X-lea a crescut şi sprijinul imperial acordat comunităţilor subordonate Athosului. La trecerea dintre milenii, Muntele Athos era o comunitate extinsă şi puternică economic cu influenţă şi prestigiu la Constantinopol.
+
În ultima parte a primului mileniu au fost înfiinţate primele aşezări de [[pustnic]]i în Muntele Athos. Comunităţile [[monah|monahale]] organizate se găseau cu precădere în zona Halkidiki, acestea menţinând legături strânse cu Athosul. Pe măsură ce numărul călugărilor din Athos a crescut, a început să fie folosită expresia "muntele sfânt". Această expresie era folosită şi pentru multe alte zone unde se formau comunităţi importante de [[călugăr]]i. Prima recunoaştere oficială a comunităţilor atonite şi din împrejurimi îi aparţine împăratului Vasile I ''Macedoneanul'', care a acordat în anul 867 privilegii imperiale comunităţilor călugăreşti, acestea fiind protejate de colectorii de taxe. Împăratul Romanos I ''Lecapenos'' a introdus în anul 941 subvenţii anuale pentru călugării din Athos. În secolul al X-lea a crescut şi sprijinul imperial acordat comunităţilor subordonate Athosului. La trecerea dintre milenii, Muntele Athos era o comunitate extinsă şi puternică economic, cu influenţă şi prestigiu la [[Constantinopol]].
  
 
==Istorie==
 
==Istorie==
−
Cuviosul Simeon a venit în Sf. Munte pe la 1257, pustnicindu-se într-o pesteră care se vede şi astăzi.
+
[[Cuvios]]ul Simeon a venit în Sf. Munte pe la 1257, pustnicindu-se într-o pesteră care se vede şi astăzi.
  
−
Legenda spune că mănăstirea a fost zidită printr-o minune dumnezeiască pe la mijlocul sec. al XIV-lea. Se spune că stând la rugăciune cuviosul Simeon, ctitorul ei, o stea s-a lăsat din cer în noaptea de Crăciun, arătând locul unde trebue să zidească mănăstirea. De aceea s-a numit noul Bethleem. Apoi, un înger s-a coborât din cer cu o sfoară, şi apucând sfântul de un capăt şi îngerul de celălalt capăt au înconjurat stânca şi au tras retezând vârful stâncii pentru a se putea construi mănăstirea.
+
Legenda spune că mănăstirea a fost zidită printr-o minune dumnezeiască pe la mijlocul sec. al XIV-lea. Se spune că stând la rugăciune cuviosul Simeon, ctitorul ei, o stea s-a lăsat din cer în noaptea de Crăciun, arătând locul unde trebue să zidească mănăstirea. De aceea s-a numit Noul Bethleem. Apoi, un înger s-a coborât din cer cu o sfoară, şi apucând sfântul de un capăt şi îngerul de celălalt capăt au înconjurat stânca şi au tras retezând vârful stâncii pentru a se putea construi mănăstirea.
  
−
Informaţiile despre Mănăstirea Simonopetra din Muntele Athos de dinainte de implicarea Prinţului sârb Ioan Ugleş se bazează pe lucrarea ''Viaţa lui Simon cel Binecuvântat'' şi pe scrieri ale Episcopului Porfirie (Porphirios) Uspensky. Acestea vorbesc despre existenţa "Mănăstirii lui Simon" în Muntele Athos în secolele al X-lea şi al XI-lea. Nu există alte informaţii despre această mănăstire în afară de câteva referiri la "Mănăstirea lui Simon" construită pe '''stânca lui Simon''' şi de câteva informaţii conjuncturale pe baza similarităţii de nume despre Simon cel Binecuvântat. Se ştie că mănăstirea Simonopetra a fost terminată în anul 1257 iar reputaţia acesteia a atras mulţi călugări.
+
Informaţiile despre Mănăstirea Simonopetra din Muntele Athos de dinainte de implicarea prinţului sârb Ioan Ugleş se bazează pe lucrarea ''Viaţa lui Simon cel Binecuvântat'' şi pe scrieri ale Episcopului Porfirie (Porphirios) Uspensky. Acestea vorbesc despre existenţa "Mănăstirii lui Simon" în Muntele Athos în secolele al X-lea şi al XI-lea. Nu există alte informaţii despre această mănăstire în afară de câteva referiri la "Mănăstirea lui Simon" construită pe ''stânca lui Simon'' şi de câteva informaţii conjuncturale pe baza similarităţii de nume despre Simon cel Binecuvântat. Se ştie că mănăstirea Simonopetra a fost terminată în anul 1257 iar reputaţia acesteia a atras mulţi călugări.
  
−
În anii care au urmat, mănăstirea a decăzut până în momentul în care Prinţul Ioan Ugleş, impresionat de reputaţia lui Simeon cel Binecuvântat a trimis o petiţie lui Chiril Lucaris, Patriarhul de Constantinopol cerându-i să reactiveze mănăstirea goală. Cu permisiunea acordată, Ugleş a construit imediat o întreagă mănăstire, urmând o perioadă scurtă de prosperitate. Apoi, odată cu ascensiunea turcilor otomani în această zonă, Athosul şi mănăstirea au intrat într-o perioadă dificilă. Majoritatea înregistrărilor din această perioadă au fost distruse de marele incendiu din anul 1580. Până atunci, mănăstirea funcţionase fără întrerupere. În [[11 decembrie]] 1580 (sau 1581), mănăstirea a suferit o distrugere totală datorită unui incendiu care a ucis şi mulţi călugări. Cu toate acestea, supravieţuitorii, în frunte cu egumenul Eugeniu, au reuşit să salveze cuferele mănăstirii care, se pare, conţineau valori importante, deoarece călugării de la Simonopetra au putut cumpăra bunurile şi administrarea unei mănăstiri vecine, [[Mănăstirea Xenofont (Athos)|Mănăstirea Xenofont]] ca domiciliu temporar. Deoarece reconstruirea mănăstirii cerea fonduri considerabile, [[stareţ]]ul Evienios, a călătorit în Ţara Românească în 1587 pentru a strânge bani. Înainte de acestea, în 1566, Marele Postelnic Gherman din Ţara Românească donase ca metoc către Simonopetra, Mănăstirea Sfântul Nicolae din suburbiile Bucureştiului. Reconstruirea mănăstirii a continuat în această perioadă, astfel încât în 1586 călugării s-au putut reîntoarce în mănăstirea lor. La (1593-1601), Mihai Viteazul a ajutat-o cu bani (anual) şi i-a trimis ca dar o [[Evanghelie (liturgică)|Evanghelie]] îmbrăcată în argint si poleită cu aur, precum si două cruci de lemn sfânt. I-a închinat şi Mănăstirea sa din Bucuresti, cu Schitul ei: Beşteleu din Argeş şi Isvoranul din jud. Buzău.
+
În anii care au urmat, mănăstirea a decăzut până în momentul în care prinţul sârb Ioan Ugleş, impresionat de reputaţia lui Simeon cel Binecuvântat a trimis o petiţie lui Chiril Lucaris, Patriarhul de Constantinopol cerându-i să reactiveze mănăstirea. Cu permisiunea acordată, Ugleş a construit imediat o întreagă mănăstire, urmând o perioadă scurtă de prosperitate. Apoi, odată cu ascensiunea turcilor otomani în această zonă, Athosul şi mănăstirea au intrat într-o perioadă dificilă. Majoritatea înregistrărilor din această perioadă au fost distruse de marele incendiu din anul 1580. Până atunci, mănăstirea funcţionase fără întrerupere. În [[11 decembrie]] 1580 (sau 1581), mănăstirea a suferit o distrugere totală datorită unui incendiu care a ucis şi mulţi călugări. Cu toate acestea, supravieţuitorii, în frunte cu egumenul Eugeniu, au reuşit să salveze cuferele mănăstirii care, se pare, conţineau valori importante, deoarece călugării de la Simonopetra au putut cumpăra bunurile şi administrarea unei mănăstiri vecine, [[Mănăstirea Xenofont (Athos)|Mănăstirea Xenofont]] ca domiciliu temporar. Deoarece reconstruirea mănăstirii cerea fonduri considerabile, [[stareţ]]ul Evienios, a călătorit în Ţara Românească în 1587 pentru a strânge bani. Înainte de acestea, în 1566, Marele Postelnic Gherman din Ţara Românească donase ca metoc către Simonopetra, Mănăstirea Sfântul Nicolae din suburbiile Bucureştiului. Reconstruirea mănăstirii a continuat în această perioadă, astfel încât în 1586 călugării s-au putut reîntoarce în mănăstirea lor. Între 1593-1601 Mihai Viteazul a ajutat-o cu bani (anual) şi i-a trimis ca dar o [[Evanghelie (liturgică)|Evanghelie]] îmbrăcată în argint si poleită cu aur, precum si două cruci de lemn sfânt. I-a închinat şi mănăstirea sa din Bucureşti (Mihai-Vodă), cu [[schit|schiturile]] ei: Beşteleu din judeţul Argeş şi Isvoranul din judeţul Buzău.
  
−
În [[8 iunie]] 1622, Simonopetra a trecut printr-un al doilea incendiu. Totuşi, acesta a provocat doar distrugeri monire, iar în 1623, stareţul Timotei a târnosit ''[[catolicon]]ul restaurat''. După aceasta, mănăstirea a intrat într-o perioadă de declin. Până în 1745, populaţia scăzuse la cinci vieţuitori. Apoi în 1762, mănăstirea a fost închisă şi preluată de administraţia centrală a Muntelui Athos (the Great Mese ?) pentru a-i împăca pe creditori. Între timp, Părintele Ioasaf din Mitilene a reuşit să adune suficiente fonduri ca să răscumpere metocurile mănăstirii şi să restaureze unle părţi din mănăstire. Însă, revitalizarea a fost însoţită de unele nereguli financiare ale Părintelui Calinic, care au dus în cele din urmă la numirea unui nou stareţ, Dionisie.
+
În [[8 iunie]] 1622, Simonopetra a trecut printr-un al doilea incendiu. Totuşi, acesta a provocat doar distrugeri minore, iar în 1623, stareţul Timotei a târnosit ''[[catolicon]]ul restaurat''. După aceasta, mănăstirea a intrat într-o perioadă de declin. Până în 1745, populaţia scăzuse la cinci vieţuitori. Apoi în 1762, mănăstirea a fost închisă şi preluată de administraţia centrală a Muntelui Athos pentru a-i împăca pe creditori. Între timp, Părintele Ioasaf din Mitilene a reuşit să adune suficiente fonduri ca să răscumpere metocurile mănăstirii şi să restaureze unle părţi din mănăstire. Însă, revitalizarea a fost însoţită de unele nereguli financiare ale Părintelui Calinic, care au dus în cele din urmă la numirea unui nou [[stareţ]], Dionisie.
  
−
Perioada de haos a continuat când mişcarea de independenţă a grecilor a provocat ocuparea Muntelui Athos de către turci. Deşi mănăstirea a continuat să funcţioneze, taxele foarte mari impuse de turci jafurile au dus la plecarea tuturor călugărilor în 1823. După plecarea turcilor în 1830, viaţa din mănăstire s-a reîntors a intrat într-o constantă dezordine, până la incendiul din [[27 mai]] 1891. Prin eforturile stareţului Neofit şi cu ajutorul Bisericii Rusiei, Simonopetra a fost din nou restaurată şi avea o viaţă înfloritoare la trecerea dintre secole.
+
Perioada de haos a continuat când mişcarea de independenţă a grecilor a provocat ocuparea Muntelui Athos de către turci. Deşi mănăstirea a continuat să funcţioneze, taxele foarte mari impuse de turci şi jafurile au dus la plecarea tuturor călugărilor în 1823. După plecarea turcilor, în 1830, viaţa din mănăstire s-a reîntors, dar a fost caracterizată printr-o permanentă dezordine, până la incendiul din [[27 mai]] 1891. Prin eforturile stareţului Neofit şi cu ajutorul [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericii Ortodoxe a Rusiei]], Simonopetra a fost din nou restaurată, iar la trecerea în secolul XX avea deja o viaţă înfloritoare.
  
−
În prima jumătate a secolului XX, Simonopetra a continuat să se depopuleze, până când, în 1973, un grup numeros de călugări sub conducerea Stareţului [[Emilianos (Vafeidis)|Emilianos Vafeidis]] au venit aici de la Mănăstirea Schimbării la Faţă din Meteora. În consecinţă, au fost restabilite unele metocuri ale mănăstirii, inclusiv trei noi în Franţa. În [[14 august]] 1990, a pornit un incendiu de pădure care a durat 14 zile, în Muntele Athos, care a pus la grea încercare călugării din Simonopetra.
+
În prima jumătate a secolului XX, Simonopetra a continuat să se depopuleze, până când, în 1973, un grup numeros de călugări sub conducerea Stareţului [[Emilianos (Vafeidis)|Emilianos Vafeidis]] au venit aici de la Mănăstirea Schimbării la Faţă din Meteora. În consecinţă, au fost restabilite unele metocuri ale mănăstirii, inclusiv trei noi metocuri în Franţa. În [[14 august]] 1990, a pornit un incendiu de pădure care a durat 14 zile, în Muntele Athos, care a pus la grea încercare călugării din Simonopetra, dar mânăstirea a fost salvată.
  
 
==Sfinte Moaşte==
 
==Sfinte Moaşte==
−
Sfinte moaşte care se găsesc aici: Mâna stângă a Mariei Magdalena. capul Sf. Modest, capul Sf. Pavel mărturisitorul, părticele de la Sf. Varvara, Sf. Evdochia, Sf. Trifon, Sf. Eftimie, Iacob Persul şi Sf. Naum.  
+
Sfinte [[moaşte]] care se găsesc la Mănăstirea Simonos Petra:
 +
*Mâna stângă a [[Maria Magdalena|Mariei Magdalena]]
 +
*Capul Sf. Modest
 +
*Capul Sf. Pavel mărturisitorul
 +
*Părticele de la Sf. Varvara, Sf. Evdochia, Sf. Trifon, Sf. [[Eftimie cel Mare|Eftimie]], Sf. [[Iacov Persul]] şi Sf. Naum.  
  
 
==Sfinţi şi Părinţi duhovniceşti==
 
==Sfinţi şi Părinţi duhovniceşti==

Versiunea de la data 9 aprilie 2010 14:04

Mănăstirea Simonos Petras sau Simonos Petra (în greceşte: Σιμωνόπετρα, Simon al Pietrei, nu Simon Petru) este una din cele douăzeci de mănăstiri din Muntele Athos. Este închinată Naşterii Domnului şi ocupă locul al treisprezecelea în ordinea ierarhică a mănăstirilor atonite. Mănăstirea Simonopetra este situată pe latura de sud-vest a peninsulei Athos, pe vârful unei stânci la 230 metri deasupra mării.

Originile vechi

În ultima parte a primului mileniu au fost înfiinţate primele aşezări de pustnici în Muntele Athos. Comunităţile monahale organizate se găseau cu precădere în zona Halkidiki, acestea menţinând legături strânse cu Athosul. Pe măsură ce numărul călugărilor din Athos a crescut, a început să fie folosită expresia "muntele sfânt". Această expresie era folosită şi pentru multe alte zone unde se formau comunităţi importante de călugări. Prima recunoaştere oficială a comunităţilor atonite şi din împrejurimi îi aparţine împăratului Vasile I Macedoneanul, care a acordat în anul 867 privilegii imperiale comunităţilor călugăreşti, acestea fiind protejate de colectorii de taxe. Împăratul Romanos I Lecapenos a introdus în anul 941 subvenţii anuale pentru călugării din Athos. În secolul al X-lea a crescut şi sprijinul imperial acordat comunităţilor subordonate Athosului. La trecerea dintre milenii, Muntele Athos era o comunitate extinsă şi puternică economic, cu influenţă şi prestigiu la Constantinopol.

Istorie

Cuviosul Simeon a venit în Sf. Munte pe la 1257, pustnicindu-se într-o pesteră care se vede şi astăzi.

Legenda spune că mănăstirea a fost zidită printr-o minune dumnezeiască pe la mijlocul sec. al XIV-lea. Se spune că stând la rugăciune cuviosul Simeon, ctitorul ei, o stea s-a lăsat din cer în noaptea de Crăciun, arătând locul unde trebue să zidească mănăstirea. De aceea s-a numit Noul Bethleem. Apoi, un înger s-a coborât din cer cu o sfoară, şi apucând sfântul de un capăt şi îngerul de celălalt capăt au înconjurat stânca şi au tras retezând vârful stâncii pentru a se putea construi mănăstirea.

Informaţiile despre Mănăstirea Simonopetra din Muntele Athos de dinainte de implicarea prinţului sârb Ioan Ugleş se bazează pe lucrarea Viaţa lui Simon cel Binecuvântat şi pe scrieri ale Episcopului Porfirie (Porphirios) Uspensky. Acestea vorbesc despre existenţa "Mănăstirii lui Simon" în Muntele Athos în secolele al X-lea şi al XI-lea. Nu există alte informaţii despre această mănăstire în afară de câteva referiri la "Mănăstirea lui Simon" construită pe stânca lui Simon şi de câteva informaţii conjuncturale pe baza similarităţii de nume despre Simon cel Binecuvântat. Se ştie că mănăstirea Simonopetra a fost terminată în anul 1257 iar reputaţia acesteia a atras mulţi călugări.

În anii care au urmat, mănăstirea a decăzut până în momentul în care prinţul sârb Ioan Ugleş, impresionat de reputaţia lui Simeon cel Binecuvântat a trimis o petiţie lui Chiril Lucaris, Patriarhul de Constantinopol cerându-i să reactiveze mănăstirea. Cu permisiunea acordată, Ugleş a construit imediat o întreagă mănăstire, urmând o perioadă scurtă de prosperitate. Apoi, odată cu ascensiunea turcilor otomani în această zonă, Athosul şi mănăstirea au intrat într-o perioadă dificilă. Majoritatea înregistrărilor din această perioadă au fost distruse de marele incendiu din anul 1580. Până atunci, mănăstirea funcţionase fără întrerupere. În 11 decembrie 1580 (sau 1581), mănăstirea a suferit o distrugere totală datorită unui incendiu care a ucis şi mulţi călugări. Cu toate acestea, supravieţuitorii, în frunte cu egumenul Eugeniu, au reuşit să salveze cuferele mănăstirii care, se pare, conţineau valori importante, deoarece călugării de la Simonopetra au putut cumpăra bunurile şi administrarea unei mănăstiri vecine, Mănăstirea Xenofont ca domiciliu temporar. Deoarece reconstruirea mănăstirii cerea fonduri considerabile, stareţul Evienios, a călătorit în Ţara Românească în 1587 pentru a strânge bani. Înainte de acestea, în 1566, Marele Postelnic Gherman din Ţara Românească donase ca metoc către Simonopetra, Mănăstirea Sfântul Nicolae din suburbiile Bucureştiului. Reconstruirea mănăstirii a continuat în această perioadă, astfel încât în 1586 călugării s-au putut reîntoarce în mănăstirea lor. Între 1593-1601 Mihai Viteazul a ajutat-o cu bani (anual) şi i-a trimis ca dar o Evanghelie îmbrăcată în argint si poleită cu aur, precum si două cruci de lemn sfânt. I-a închinat şi mănăstirea sa din Bucureşti (Mihai-Vodă), cu schiturile ei: Beşteleu din judeţul Argeş şi Isvoranul din judeţul Buzău.

În 8 iunie 1622, Simonopetra a trecut printr-un al doilea incendiu. Totuşi, acesta a provocat doar distrugeri minore, iar în 1623, stareţul Timotei a târnosit catoliconul restaurat. După aceasta, mănăstirea a intrat într-o perioadă de declin. Până în 1745, populaţia scăzuse la cinci vieţuitori. Apoi în 1762, mănăstirea a fost închisă şi preluată de administraţia centrală a Muntelui Athos pentru a-i împăca pe creditori. Între timp, Părintele Ioasaf din Mitilene a reuşit să adune suficiente fonduri ca să răscumpere metocurile mănăstirii şi să restaureze unle părţi din mănăstire. Însă, revitalizarea a fost însoţită de unele nereguli financiare ale Părintelui Calinic, care au dus în cele din urmă la numirea unui nou stareţ, Dionisie.

Perioada de haos a continuat când mişcarea de independenţă a grecilor a provocat ocuparea Muntelui Athos de către turci. Deşi mănăstirea a continuat să funcţioneze, taxele foarte mari impuse de turci şi jafurile au dus la plecarea tuturor călugărilor în 1823. După plecarea turcilor, în 1830, viaţa din mănăstire s-a reîntors, dar a fost caracterizată printr-o permanentă dezordine, până la incendiul din 27 mai 1891. Prin eforturile stareţului Neofit şi cu ajutorul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, Simonopetra a fost din nou restaurată, iar la trecerea în secolul XX avea deja o viaţă înfloritoare.

În prima jumătate a secolului XX, Simonopetra a continuat să se depopuleze, până când, în 1973, un grup numeros de călugări sub conducerea Stareţului Emilianos Vafeidis au venit aici de la Mănăstirea Schimbării la Faţă din Meteora. În consecinţă, au fost restabilite unele metocuri ale mănăstirii, inclusiv trei noi metocuri în Franţa. În 14 august 1990, a pornit un incendiu de pădure care a durat 14 zile, în Muntele Athos, care a pus la grea încercare călugării din Simonopetra, dar mânăstirea a fost salvată.

Sfinte Moaşte

Sfinte moaşte care se găsesc la Mănăstirea Simonos Petra:

  • Mâna stângă a Mariei Magdalena
  • Capul Sf. Modest
  • Capul Sf. Pavel mărturisitorul
  • Părticele de la Sf. Varvara, Sf. Evdochia, Sf. Trifon, Sf. Eftimie, Sf. Iacov Persul şi Sf. Naum.

Sfinţi şi Părinţi duhovniceşti

Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Mănăstirea_Simonos_Petras_(Muntele_Athos)&oldid=17443”