Mănăstirea Radu Vodă: Diferență între versiuni
(→Mănăstirea Radu Vodă în prezent: Tattarescu - numele corect al renumitului pictor român) |
m (diacritice noi (cu virgulă)) |
||
| (Nu s-au afișat 3 versiuni intermediare efectuate de același utilizator) | |||
| Linia 2: | Linia 2: | ||
|nume=Mănăstirea Radu Vodă | |nume=Mănăstirea Radu Vodă | ||
|Imagine=[[Imagine:Radu_Voda_church.jpg|280 px|thumb|<center>Biserica Mănăstirii Radu Vodă</center>]] | |Imagine=[[Imagine:Radu_Voda_church.jpg|280 px|thumb|<center>Biserica Mănăstirii Radu Vodă</center>]] | ||
| − | |jurisdicţie=Arhiepiscopia | + | |jurisdicţie=Arhiepiscopia Bucureștilor |
|tip=călugări | |tip=călugări | ||
|înfiinţată=1568 | |înfiinţată=1568 | ||
|ctitor=Alexandru al II-lea Mircea,<br>Radu Mihnea<br>Patriarhul [[Iustinian Marina]] | |ctitor=Alexandru al II-lea Mircea,<br>Radu Mihnea<br>Patriarhul [[Iustinian Marina]] | ||
| − | |stareţ=Arhimandrit Nectarie | + | |stareţ=Arhimandrit Nectarie Șofelea |
|mărime aprox=14 călugări | |mărime aprox=14 călugări | ||
| − | |localizare= | + | |localizare=București, în apropiere de Piața Unirii, pe malul Dâmboviței |
|limba liturgică=română | |limba liturgică=română | ||
|cântarea=[[Cântarea bizantină|bizantină]] | |cântarea=[[Cântarea bizantină|bizantină]] | ||
| Linia 14: | Linia 14: | ||
|hramuri=[[Sfânta Treime]] și Sfântul [[Ierarh]] [[Nectarie din Eghina|Nectarie al Eghinei]] | |hramuri=[[Sfânta Treime]] și Sfântul [[Ierarh]] [[Nectarie din Eghina|Nectarie al Eghinei]] | ||
|site=www.manastirearaduvoda.ro | |site=www.manastirearaduvoda.ro | ||
| − | |}} | + | |}}'''Mănăstirea Radu Vodă''' este o mănăstire ortodoxă de călugări, care a fost întemeiată în secolul al XVI-lea de Domnul Țării Românești, Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577). În acea vreme purta numele Sfânta Troiță și a fost construită cu scopul de a fi Mitropolia Capitalei. Ocupată și fortificată de vestitul Sinan Pașa, mănăstirea voievodală a fost transformată în moschee, fiind apoi distrusă de turci până la temelii. Rezidită de nepotul [[ctitor]]ului, Radu Mihnea (Domn al Țării Românești în trei rânduri), și înzestrată cu multe averi, Sfânta Troiță a ajuns cu vremea cea mai bogată mănăstire din țară, cu peste 8.000 de proprietăți. Cu toate acestea, în perioada în care a fost administrată de călugării greci a ajuns într-o stare deplorabilă. Monument istoric, de artă și de spiritualitate românească, ansamblul monahal a fost refăcut la inițiativa Patriarhului [[Iustinian Marina]], considerat al treilea ctitor al său. |
| − | |||
| − | '''Mănăstirea Radu Vodă''' este o mănăstire ortodoxă de călugări, care a fost întemeiată în secolul al XVI-lea de Domnul | ||
==Istoric== | ==Istoric== | ||
| − | Mănăstirea Radu Vodă a fost ctitorită de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), fiul domnitorului | + | Mănăstirea Radu Vodă a fost ctitorită de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), fiul domnitorului Țării Românești Mircea Ciobanul, pentru a mulțumi lui Dumnezeu că i-a dăruit victoria în lupta împotriva lui Vintilă Vodă, care s-a desfășurat chiar în locul unde se află lăcașul de cult. Mănăstirea cu hramul Sfânta Troiță a început să fie construită în 1568, așa cum reiese dintr-o pisanie: „''Această sfântă și dumnezeiască mănăstire, care este hramul Sfintei Troiți, din temelie e zidită de luminatul domnu, Io, Alecsandru Voievod, feciorul Mirci Voievod (al lui Mircea Voievod), nepotul lui Mihnea Voievod celu Bătrînu, când au fost cursul anilor 7076 (1568) ș-au fost cu pace până în zilele lui Mihai Viteazul''”.<ref>Arhim. Policarp Chițulescu,''Mănăstirea Radu Vodă'',Editura Basilica, 2009, pp.4-5</ref> |
| − | Complexul mănăstiresc a fost construit pe o colină aflată la 12 metri deasupra terenului înconjurător, pe malul drept al | + | Complexul mănăstiresc a fost construit pe o colină aflată la 12 metri deasupra terenului înconjurător, pe malul drept al Dâmboviței. Cercetările arheologice au scos la iveală dovezi care atestă că această colină era locuită încă din Epoca Paleolitică, aici fiind cea mai veche așezare de pe aceste meleaguri. Încă de pe vremea geto-dacilor așezarea de aici era fortificată. Prima biserică ridicată în acest loc, în jurul anului 1500, dar și a doua, din anul 1560, au fost distruse. |
| − | Alexandru al II-lea Mircea a construit mănăstirea cu scopul de a fi Mitropolia Capitalei, | + | Alexandru al II-lea Mircea a construit mănăstirea cu scopul de a fi Mitropolia Capitalei, așa cum reiese dintr-un document din 15 iunie 1577, în care el afirma:„''am socotit cu râvnă din tinerețea domniei mele și am zidit această sfântă și dumnezeiască mitropolie cu toată osârdia''”. Pentru găzduirea solilor și a călătorilor, domnitorul a construit aici și un palat domnesc, din bârne de lemn și chirpici, fiind închis printr-o împrejmuire din trunchiuri de copaci. Alexandu al II-lea, care avea reputația de domnitor evlavios, a acordat o atenție deosebită vieții bisericești. Mănăstirii ctitorită de el i-a dat dreptul de a lua sare de la Ocnele de la Telega și de la Ghitioara, a reparat Mănăstirea Plumbuita și a făcut danii importante unor lăcașuri sfinte din Muntele Athos și Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. A murit în 1577 și a fost îngropat în Mănăstirea Sfânta Troiță, dar piatra sa de mormânt nu se mai păstrează. |
| − | + | Urmașul său la tron a fost fiul său, Mihnea al II-lea, zis mai târziu ''Turcitul''. Acesta avea doar 13 ani la moartea tatălui său, așa încât a domnit sub tutela mamei sale, Ecaterina. În timpul celor două domnii (1577-1583 și 1585-1591) el a reușit să termine lucrarea tatălui său, cu cheltuieli foarte mari. A zugrăvit biserica, a construit chilii și a continuat înzestrarea mănăstirii, cumpărând mai mute sate, vii și prăvălii. Tot atunci Mănăstirea Sfânta Troiță a cunoscut o perioadă de înflorire culturală. Se pare că aici s-a alcătuit prima bibliotecă din București, unde se copiau manuscrise și cărți necesare cultului liturgic sau intelectualilor vremii. | |
| − | Cu toate acestea, domnitorul Mihnea al II-lea a rămas în istorie ca un renegat. În 1591, fiind mazilit pentru că a refuzat să plătească turcilor o datorie mai veche, a trecut la mahomedanism, de frică să nu fie omorât. Ceremonia convertirii a avut loc în aprilie 1591, când a primit numele "''Mehmet-bei''" | + | Cu toate acestea, domnitorul Mihnea al II-lea a rămas în istorie ca un renegat. În 1591, fiind mazilit pentru că a refuzat să plătească turcilor o datorie mai veche, a trecut la mahomedanism, de frică să nu fie omorât. Ceremonia convertirii a avut loc în aprilie 1591, când a primit numele "''Mehmet-bei''" și sangeacatul Nicopole, iar de atunci i s-a spus Mihnea Turcitul. După ce a trecut la mahomedanism, soția lui, Neaga, cu care a avut patru copii, l-a părăsit și și-a căutat alinarea în biserică. El a avut mai mulți copii și cu țiitoarea lui, Vișa, printre care și Radu, viitorul domnitor al Țării Românești (Radu Mihnea).<ref>Constantin C. Giurescu, ''Istoria românilor'', vol II, Editura Bic All, București, 2007, p.164,</ref> Acesta a fost trimis de mama lui în Muntele Athos, unde a fost educat de călugării greci de la Mănăstirea Iviron, apoi la școlile de la Veneția și Padova. |
| + | [[Imagine:Radu_Voda_si_Mihai_Voda_sec_XVIII.jpg|thumb|left|300px|Litografie din sec. XVIII: în prim plan Mănăstirea Radu Vodă, în plan secund [[Mănăstirea Mihai Vodă]]]] | ||
| + | În 1593 la tronul Țării Românești a venit voievodul [[Mihai Viteazul]], iar în timpul domniei sale Mănăstirea Sfânta Troiță avea să treacă prin grele încercări. După bătălia de la Călugăreni, din august 1595, în timp ce Mihai Viteazul se retrăgea în Transilvania, turcii conduși de vestitul Sinan Pașa au ocupat Bucureștiul și l-au fortificat, cu dorința de a transforma țara în pașalâc. Pe colina unde se afla mănăstirea au construit o fortăreață din pământ și trunchiuri de copaci, cu cinci bastioane, numită de bucureșteni "''palanca lui Sinan''", în care încăpeau zece mii de oameni. „''Orașul întreg fusese înconjurat cu un șanț adânc, dincolo de care înjghebase în grabă o îndoită linie de pari, umplându-se spațiul dintre ei cu pământ(…). Palanca era însă pe locul bisericii lui Alexandru-Vodă și a lui Mihnea, acuma beiul Mehemed de la Nicopole (…). Ea fusese prefăcută în moschee - «strigase hogea» din turnul ei''”, afirmă istoricul Nicolae Iorga.<ref>Nicolae Iorga,''Istoria Bucureștiului'', Ediția Municipiului București, 1939, p.57.</ref> | ||
| + | Fortificațiile au fost însă inutile, deoarece în octombrie 1595, după ce au eliberat orașul Târgoviște, armatele creștinilor s-au îndreptat spre București și l-au silit pe Sinan Pașa să se retragă. Înainte de a părăsi orașul, turcii au jefuit orașul și i-au dat foc, iar mănăstirea și forticațiile de la Radu Vodă au fost aruncate în aer. Sfântul lăcaș, pângărit de turci - care băgaseră caii în biserică -, a fost dărâmat cu tot ce avea, trapeză, chilii etc. | ||
| + | „''Sinan însuși se lăudă, într-o scrisoare adresată lui Nișangi-pașa, că a dat pradă focului toate casele, bisericile, grădinile și vilele, adică așezările boierești''”.<ref>Constantin C. Giurescu, ''Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre'', Editura pentru Literatură, București, 1966, p.65.</ref> | ||
| + | După ce orașul a fost eliberat, locuitorii, îngroziți, au părăsit Bucureștiul, iar călugării de la Sfânta Troiță au fost mutați de Mihai Viteazul la Mănăstirea Mihai Vodă, împreună cu toate bogățiile mănăstirii. Bucureștenii au reușit să își refacă locuințele din lemn, dar în anul următor a avut loc pe neașteptate un atac a tătarilor, iar orașul a fost incendiat din nou. După toate acestea au urmat molima și foametea. Deși a vrut să refacă Mănăstirea Sfânta Troiță, Mihai Viteazul nu a mai reușit să întreprindă nimic, din cauza domniei sale încheiată tragic, în 1601. | ||
| + | [[Imagine:Mahalaua_Radu_Voda_1830_acuarela.jpg|thumb|300 px|left|Mănăstirea Radu Vodă la 1830]] | ||
| + | [[Imagine:Manastirea_Radu-Vodă_1856.jpg|thumb|300 px|left|Mănăstirea Radu Vodă la 1856]] | ||
| + | Mănăstirea Sfânta Troiță a fost părăsită până în 1614, când voievodul Radu Mihnea, fiul lui Mihnea Turcitul, s-a hotârât să înceapă rezidirea acesteia. El a avut trei domnii în Țara Românească (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623) și două domnii în Moldova (1616-1619 și 1623-1626). Noul complex monastic, construit după planurile inițiale, cuprindea acum o biserică impunătoare, după modelul Bisericii Episcopale din Curtea de Argeș, chilii pentru monahi și case domnești. Radu Mihnea este cel care i-a sporit considerabil averea, adăugându-i sate, vii și prăvălii, astfel încât mănăstirea devenise, potrivit istoricului Constantin C. Giurescu, „''cea mai bogată nu numai din București, dar și din întreaga țară''”, cu 8.342 de proprietăți. Mănăstirea, care de atunci a luat numele Radu Vodă, deținea metocurile Stelea, Bolintin, Tutana, Săcuieni, Izvorul Voievodului, Bălteni, Iezerul etc. Moșiile cuprindeau sate, case, prăvălii, vii, hanuri, iazuri și mori,și erau întinse pe întreg teritoriul țării Românești: Micești, Abota, Batoții-Mehedinți, Bărbătescu, Glina și Costienii (Ilfov), Notaru (Ialomița), Drăgoiești-Pământeni (Dâmbovița) etc. | ||
| + | În semn de recunoștință pentru educația primită la Mănăstirea Iviron, voievodul Radu Mihnea a închinat ctitoria sa din București acestei mănăstiri din Muntele Athos, unde au ajuns astfel venituri substanțiale. Mănăstirea Iviron a supraviețuit de-a lungul vremii și prin ajutorul dat de evlavioșii domni ai Țării Românești, mai ales Neagoe Basarab, Grigore Ghica, Matei Basarab și Şerban Cantacuzino, iar unul dintre ctitorii săi este domnitorul Mihai Viteazul, portretul lui votiv fiind zugrăvit pe unul din pereții bisericii principale. | ||
| + | Radu Mihnea a terminat construcția mănăstirii în a treia domnie în Țara Românească, însă nu a reușit să picteze biserica. În 1625, fiul și urmașul său la tron, Alexandru Coconul (1623-1627), s-a ocupat de zugrăvirea sfântului lăcaș, care a costat un milion de galbeni. Astfel, călugării au început din nou să slujească în mănăstire, după 30 de ani de la distrugerea ei de turcii lui Sinan Pașa. În 1626, Radu Mihnea a murit la Hârlău, când era domnitor al Moldovei, și a fost îngropat aici de fiul său, Alexandru. | ||
| + | Din descrierea făcută de diaconul Paul de Alep, care a vizitat Mănăstirea Radu Vodă în trecerea lui prin București, în 1657, aflăm că era o zidire măreață cu priveliște foarte plăcută. „''Biserica sa este mare și spațioasă, zveltă, mult ornamentată și acoperită în întregime cu picturi''”.<ref>Valentina Bilcea, Angela Bilcea, ''Dictionarul monumentelor și locurilor celebre din București'', Editura Meronia, București, 2009, pp.255-258.</ref> | ||
| − | În | + | În perioada domniei lui [[Constantin Brâncoveanu]] (1688-1714), cele mai multe lăcașuri de cult au fost restaurate și extinse, printre acestea fiind și Mănăstirea Radu Vodă, împreună cu palatul domnesc de aici și cu unele din proprietățile acesteia. În 1714 i s-a adăugat pridvorul, iar biserica a fost zugrăvită. Dar imediat după aceea au urmat domniile fanariote, iar Mănăstirea Radu Vodă nu a mai fost restaurată. Călugării atoniți de la Mănăstirea Iviron, care au administrat-o până la secularizarea averilor bisericești din 1863, au exploatat la maximum metocurile și proprietățile Mănăstirii Radu Vodă, dar nu s-au ocupat și de refacerea sfântului lăcaș. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, așezământul monahal se afla într-o stare deplorabilă, clădirile fiind grav afectate de cutremurele din 1790, 1793 și 1794. Nu s-au făcut reparații, iar în urma cutremurului puternic din 1838 turlele au fost grav avariate, amenințând să se prăbușească, iar palatul domnesc, pridvorul și chiliile au fost ruinate. |
| − | |||
| − | |||
| − | |||
| − | |||
| − | |||
| − | |||
| − | |||
| − | Radu | ||
| − | |||
| − | + | Odată cu secularizarea averilor mănăstirești, în 1863, călugării greci au părăsit mănăstirea și au luat cu ei majoritatea bunurilor de aici, care nu au mai fost niciodată recuperate. Istoricul G.I. Ionnescu-Gion descrie cum au plecat egumenii greci cu odoarele de preț de la Radu Vodă: „''Hrisoave, candele, paftale, cărți legate în argint și în aur, acele pergamente aurite și argintate ale Domnilor și ctitorilor, cu peceți de plumb sau de ceară, admirabile hrisoave care ar fi explicat atâtea lucruri(…). Cu lăzile, cu coșurile, cu sacurile au cărat Egumenii de la Radu-Vodă și de la alte mănăstiri închinate, pentru ca să le trimită în patria lor, ori să le vândă aici sau la Contantinopol (…). Şi dreptate a avut Cezar Bolliac, când, la 1863, a spart cu topoarele ușile de la Radu-Vodă ca să dea afară pe Egumen și să pună mâna pe actele și odoarele ce mai rămăseseră!''”<ref>G.I. Ionnescu-Gion, ''Istoria Bucurescilor'', cap VIII, Stabilimentul Grafic I.V.Socescu, 1899, pp.251-251.</ref> | |
| − | |||
| − | Odată cu secularizarea averilor | ||
==Mănăstirea Radu Vodă în prezent== | ==Mănăstirea Radu Vodă în prezent== | ||
| − | După 1863 Mănăstirea Radu Vodă a fost transformată în biserică parohială | + | După 1863 Mănăstirea Radu Vodă a fost transformată în biserică parohială și apoi a fost restaurată. Lucrările efectuate în perioada 1859-1864 au fost conduse de arhitectul vienez Johann Schlatter, care a modificat forma inițială a bisericii, prin introducerea unor elemente de tip neogotic austriac. Tot atunci biserica a fost în întregime repictată de Constantin Lecca și Mișu Popp. Dar în 1881, un raport al Ministerului Cultelor menționa că sunt necesare reparații radicale, așa încât ministrul Cultelor, Titu Maiorescu, a dispus demolarea incintei, zidurile fiind pur și simplu aruncate în aer. |
| − | În locul vechilor chilii demolate a fost construit Internatul Teologic, în perioada 1894-1897, care a fost dat în | + | În locul vechilor chilii demolate a fost construit Internatul Teologic, în perioada 1894-1897, care a fost dat în folosință în 1898. Din acest an, biserica a devenit capelă a Internatului Teologic, după ce fusese timp de 30 de ani biserică parohială. Internatul a fost însă închis pentru studenți în timpul Primului Război Mondial, în 1916 fiind instalat aici un spital românesc al Crucii Roșii. De asemenea, în această clădire a funcționat un spital german și unul bulgar, în timpul ocupației, când clădirea a fost devastată. La plecare, bulgarii au distrus mobilierul și au luat cu ei vesela, lenjeria, cărțile și arhiva internatului. După război, internatul a fost refăcut, iar biserica a fost supusă unor lucrări de reparații și consolidare. |
| − | În 1933, Biserica Radu Vodă a fost inclusă în rândul monumentelor religioase de valoare. Atunci au fost reconstruite din zidărie toate cele patru turle ale bisericii, lucrările fiind conduse de | + | În 1933, Biserica Radu Vodă a fost inclusă în rândul monumentelor religioase de valoare. Atunci au fost reconstruite din zidărie toate cele patru turle ale bisericii, lucrările fiind conduse de arhitecții Nicolae Ghika-Budești și V. Moisescu. Însă cutremurul din 1940 a slăbit din nou rezistența bisericii și a internatului. |
| − | În timpul regimului comunist, Mănăstirea Radu Vodă a fost | + | În timpul regimului comunist, Mănăstirea Radu Vodă a fost desființată, iar în clădirile sechestrate de stat a funcționat o școală politică de partid și apoi Liceul „Ion Creangă”. |
| − | De refacerea sfântului | + | De refacerea sfântului lăcaș s-a ocupat apoi Patriahul [[Iustinian Marina]], care este considerat al treilea ctitor al mănăstirii, alături de Alexandru al II-lea Mircea și de Mihnea Radu-Vodă. Astfel, la inițiativa sa, în perioada 1965-1966 s-au efectuat săpături arheologice în vederea restaurării, iar între anii 1967 și 1974 au fost făcute ample lucrări de refacere, după planul arhitectului Ştefan Balș. Acesta a reușit să aducă edificiul la formele sale arhitectonice inițiale, de atunci fiind înfățișarea actuală a bisericii. În perioada 1974-1979, pictura din biserică și pridvor a fost complet refăcută, în frescă, de părintele arhimandrit Sofian Boghiu și de pictorul Vasile Caraman, în pronaos fiind păstrată o parte însemnată din pictura originală a lui Gheorghe Tattarescu. |
| − | Internatul Teologic a fost | + | Internatul Teologic a fost și el restaurat în perioada 1968-1971, când a fost construit și un nou corp de clădire cu două etaje, în care a fost instalat Seminarul Teologic. Biserica fiind frumos restaurată și sfințită a devenit atunci capelă a Seminarului Teologic. |
==Arhitectonica bisericii== | ==Arhitectonica bisericii== | ||
| − | Biserica Mănăstirii Radu Vodă are o arhitectură deosebită, cu ziduri exterioare groase de 1,5 metri, cu o frumoasă | + | Biserica Mănăstirii Radu Vodă are o arhitectură deosebită, cu ziduri exterioare groase de 1,5 metri, cu o frumoasă și sobră decorație. Planul și interiorul ei reproduc concepția planimetrică și spațială a Bisericii Episcopale de la Curtea de Argeș, cu diferența că materialul de construcție folosit nu este piatra, ci cărămida. Planul este triconc, cu turlă pe naos, cu un pronaos lărgit, acoperit cu trei turle, dintre care cea principală se sprijină pe 12 coloane, simbolizând pe cei 12apostoli, ca la Curtea de Argeș. În fața pronaosului se află pridvorul larg, care a fost refăcut în perioada 1859-1863, în stil neoclassic. |
| − | Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn, în stil baroc, | + | Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn, în stil baroc, și datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Restaurarea ei și a portretelor ctitorilor aparțin pictorului Gh. Ciobanu. De o frumusețe deosebită sunt icoanele împărătești, care datează din secolul al XVII-lea sau din primii ani ai secolului al XVIII-lea. În centrul Altarului se află Sfânta Masă, din piatră, îmbrăcată și acoperită de suportul unui frumos baldachin sculptat în lemn aurit. |
| − | Mănăstirea Radu Vodă este | + | Mănăstirea Radu Vodă este și gropniță domnească. Mormântului primului ctitor Alexandru al II-lea s-a distrus probabil în timpul unor reparații. În naosul bisericii, în partea dreaptă se află mormântul celui de-al doilea ctitor Radu Mihnea, iar în partea stângă este cel al Patriarhului Justinian. De asemenea, în pronaos se află 24 de morminte care au lespezi de piatră cu inscripții unul dintre cele mai vechi fiind al lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul. |
| − | Ultimul vestigiu al mănăstirii de altădată este turnul- | + | Ultimul vestigiu al mănăstirii de altădată este turnul-clopotniță, cel mai înalt din București, (cca. 25 m), cu un plan de formă dreptunghiulară și trei caturi. Cândva avea ceasornic și era cel mai frumos turn din București. Pisania clopotniței amintește că după marele cutremur din 1802 era într-o stare "vrednică de plâns". Refacerile i-au respectat înfățișarea, astfel încât felul în care arată astăzi este destul de apropiat de cel în care arăta în secolul al XVI-lea, când a fost construit de voievodul Alexandru al II-lea. |
| − | Ruinele palatului domnesc, aflate la 35 m de | + | Ruinele palatului domnesc, aflate la 35 m de fațada de vest a bisericii, au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice din 1953-1954, tot atunci fiind scoase la iveală și urmele fostei "''palănci a lui Sinan Pașa''". |
| − | Mănăstirea Radu Vodă a fost reactivată în 1999, iar în 2002 s-a pus piatra de temelie a noului Seminar "Mitropolitul Nifon", care este astăzi o clădire modernă, după ultimele standarde din domeniu. Tot în 2002 mănăstirea a primit în dar din insula Eghina o părticică din | + | Mănăstirea Radu Vodă a fost reactivată în 1999, iar în 2002 s-a pus piatra de temelie a noului Seminar "Mitropolitul Nifon", care este astăzi o clădire modernă, după ultimele standarde din domeniu. Tot în 2002 mănăstirea a primit în dar din insula Eghina o părticică din moaștele Sfântului Nectarie, care se află într-o raclă din argint așezată sub un frumos baldachin, de atunci fiind al doilea ocrotitor al Mănăstirii Radu Vodă. Numeroși oameni care au venit să se închine la racla cu sfintele sale moaște au fost vindecați de cancer sau de alte boli incurabile, iar mărturiile lor scrise se află în arhiva mănăstirii. |
Mănăstirea Radu Vodă este inclusă în ''Lista monumentelor istorice din România'', având codul de clasificare B-II-a-A-19498.<ref>Ministerul Culturii http://www.cultura.abt.ro/Files/GenericFiles/LMI-2010.pdf</ref> | Mănăstirea Radu Vodă este inclusă în ''Lista monumentelor istorice din România'', având codul de clasificare B-II-a-A-19498.<ref>Ministerul Culturii http://www.cultura.abt.ro/Files/GenericFiles/LMI-2010.pdf</ref> | ||
| Linia 72: | Linia 70: | ||
==Surse== | ==Surse== | ||
*[http://www.manastirearaduvoda.ro Mănăstirea Radu Vodă]site oficial | *[http://www.manastirearaduvoda.ro Mănăstirea Radu Vodă]site oficial | ||
| − | *[http://www.manastiriortodoxe.ro/ Arhiepiscopia | + | *[http://www.manastiriortodoxe.ro/ Arhiepiscopia Bucureștilor- Mănăstirea Radu Vodă] |
*[http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-radu-voda-68143.html crestinortodox.ro - Mănăstirea Radu Vodă] | *[http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-radu-voda-68143.html crestinortodox.ro - Mănăstirea Radu Vodă] | ||
| Linia 78: | Linia 76: | ||
*[http://ziarullumina.ro/reportaj/manastirea-de-suflet-patriarhului-justinian Andreea Vieru:” Mănăstirea de suflet a patriarhului Justinian”, 7 aprilie 2009, ''Ziarullumina.ro''] | *[http://ziarullumina.ro/reportaj/manastirea-de-suflet-patriarhului-justinian Andreea Vieru:” Mănăstirea de suflet a patriarhului Justinian”, 7 aprilie 2009, ''Ziarullumina.ro''] | ||
| − | + | [[Categorie:Mănăstiri din București|Radu Vodă]] | |
| − | [[Categorie:Mănăstiri din | ||
Versiunea de la data 15 ianuarie 2017 05:16
| Mănăstirea Radu Vodă | |
| Jurisdicție | Arhiepiscopia Bucureștilor |
| Tip | călugări |
| Înființată | 1568 |
| Ctitori | Alexandru al II-lea Mircea, Radu Mihnea Patriarhul Iustinian Marina |
| Stareț | Arhimandrit Nectarie Șofelea |
| Mărime aprox. | 14 călugări |
| Localizare | București, în apropiere de Piața Unirii, pe malul Dâmboviței |
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | bizantină |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Sfânta Treime și Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei |
| Site web oficial | www.manastirearaduvoda.ro |
Mănăstirea Radu Vodă este o mănăstire ortodoxă de călugări, care a fost întemeiată în secolul al XVI-lea de Domnul Țării Românești, Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577). În acea vreme purta numele Sfânta Troiță și a fost construită cu scopul de a fi Mitropolia Capitalei. Ocupată și fortificată de vestitul Sinan Pașa, mănăstirea voievodală a fost transformată în moschee, fiind apoi distrusă de turci până la temelii. Rezidită de nepotul ctitorului, Radu Mihnea (Domn al Țării Românești în trei rânduri), și înzestrată cu multe averi, Sfânta Troiță a ajuns cu vremea cea mai bogată mănăstire din țară, cu peste 8.000 de proprietăți. Cu toate acestea, în perioada în care a fost administrată de călugării greci a ajuns într-o stare deplorabilă. Monument istoric, de artă și de spiritualitate românească, ansamblul monahal a fost refăcut la inițiativa Patriarhului Iustinian Marina, considerat al treilea ctitor al său.
Cuprins
Istoric
Mănăstirea Radu Vodă a fost ctitorită de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), fiul domnitorului Țării Românești Mircea Ciobanul, pentru a mulțumi lui Dumnezeu că i-a dăruit victoria în lupta împotriva lui Vintilă Vodă, care s-a desfășurat chiar în locul unde se află lăcașul de cult. Mănăstirea cu hramul Sfânta Troiță a început să fie construită în 1568, așa cum reiese dintr-o pisanie: „Această sfântă și dumnezeiască mănăstire, care este hramul Sfintei Troiți, din temelie e zidită de luminatul domnu, Io, Alecsandru Voievod, feciorul Mirci Voievod (al lui Mircea Voievod), nepotul lui Mihnea Voievod celu Bătrînu, când au fost cursul anilor 7076 (1568) ș-au fost cu pace până în zilele lui Mihai Viteazul”.[1] Complexul mănăstiresc a fost construit pe o colină aflată la 12 metri deasupra terenului înconjurător, pe malul drept al Dâmboviței. Cercetările arheologice au scos la iveală dovezi care atestă că această colină era locuită încă din Epoca Paleolitică, aici fiind cea mai veche așezare de pe aceste meleaguri. Încă de pe vremea geto-dacilor așezarea de aici era fortificată. Prima biserică ridicată în acest loc, în jurul anului 1500, dar și a doua, din anul 1560, au fost distruse.
Alexandru al II-lea Mircea a construit mănăstirea cu scopul de a fi Mitropolia Capitalei, așa cum reiese dintr-un document din 15 iunie 1577, în care el afirma:„am socotit cu râvnă din tinerețea domniei mele și am zidit această sfântă și dumnezeiască mitropolie cu toată osârdia”. Pentru găzduirea solilor și a călătorilor, domnitorul a construit aici și un palat domnesc, din bârne de lemn și chirpici, fiind închis printr-o împrejmuire din trunchiuri de copaci. Alexandu al II-lea, care avea reputația de domnitor evlavios, a acordat o atenție deosebită vieții bisericești. Mănăstirii ctitorită de el i-a dat dreptul de a lua sare de la Ocnele de la Telega și de la Ghitioara, a reparat Mănăstirea Plumbuita și a făcut danii importante unor lăcașuri sfinte din Muntele Athos și Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. A murit în 1577 și a fost îngropat în Mănăstirea Sfânta Troiță, dar piatra sa de mormânt nu se mai păstrează.
Urmașul său la tron a fost fiul său, Mihnea al II-lea, zis mai târziu Turcitul. Acesta avea doar 13 ani la moartea tatălui său, așa încât a domnit sub tutela mamei sale, Ecaterina. În timpul celor două domnii (1577-1583 și 1585-1591) el a reușit să termine lucrarea tatălui său, cu cheltuieli foarte mari. A zugrăvit biserica, a construit chilii și a continuat înzestrarea mănăstirii, cumpărând mai mute sate, vii și prăvălii. Tot atunci Mănăstirea Sfânta Troiță a cunoscut o perioadă de înflorire culturală. Se pare că aici s-a alcătuit prima bibliotecă din București, unde se copiau manuscrise și cărți necesare cultului liturgic sau intelectualilor vremii. Cu toate acestea, domnitorul Mihnea al II-lea a rămas în istorie ca un renegat. În 1591, fiind mazilit pentru că a refuzat să plătească turcilor o datorie mai veche, a trecut la mahomedanism, de frică să nu fie omorât. Ceremonia convertirii a avut loc în aprilie 1591, când a primit numele "Mehmet-bei" și sangeacatul Nicopole, iar de atunci i s-a spus Mihnea Turcitul. După ce a trecut la mahomedanism, soția lui, Neaga, cu care a avut patru copii, l-a părăsit și și-a căutat alinarea în biserică. El a avut mai mulți copii și cu țiitoarea lui, Vișa, printre care și Radu, viitorul domnitor al Țării Românești (Radu Mihnea).[2] Acesta a fost trimis de mama lui în Muntele Athos, unde a fost educat de călugării greci de la Mănăstirea Iviron, apoi la școlile de la Veneția și Padova.
În 1593 la tronul Țării Românești a venit voievodul Mihai Viteazul, iar în timpul domniei sale Mănăstirea Sfânta Troiță avea să treacă prin grele încercări. După bătălia de la Călugăreni, din august 1595, în timp ce Mihai Viteazul se retrăgea în Transilvania, turcii conduși de vestitul Sinan Pașa au ocupat Bucureștiul și l-au fortificat, cu dorința de a transforma țara în pașalâc. Pe colina unde se afla mănăstirea au construit o fortăreață din pământ și trunchiuri de copaci, cu cinci bastioane, numită de bucureșteni "palanca lui Sinan", în care încăpeau zece mii de oameni. „Orașul întreg fusese înconjurat cu un șanț adânc, dincolo de care înjghebase în grabă o îndoită linie de pari, umplându-se spațiul dintre ei cu pământ(…). Palanca era însă pe locul bisericii lui Alexandru-Vodă și a lui Mihnea, acuma beiul Mehemed de la Nicopole (…). Ea fusese prefăcută în moschee - «strigase hogea» din turnul ei”, afirmă istoricul Nicolae Iorga.[3] Fortificațiile au fost însă inutile, deoarece în octombrie 1595, după ce au eliberat orașul Târgoviște, armatele creștinilor s-au îndreptat spre București și l-au silit pe Sinan Pașa să se retragă. Înainte de a părăsi orașul, turcii au jefuit orașul și i-au dat foc, iar mănăstirea și forticațiile de la Radu Vodă au fost aruncate în aer. Sfântul lăcaș, pângărit de turci - care băgaseră caii în biserică -, a fost dărâmat cu tot ce avea, trapeză, chilii etc. „Sinan însuși se lăudă, într-o scrisoare adresată lui Nișangi-pașa, că a dat pradă focului toate casele, bisericile, grădinile și vilele, adică așezările boierești”.[4] După ce orașul a fost eliberat, locuitorii, îngroziți, au părăsit Bucureștiul, iar călugării de la Sfânta Troiță au fost mutați de Mihai Viteazul la Mănăstirea Mihai Vodă, împreună cu toate bogățiile mănăstirii. Bucureștenii au reușit să își refacă locuințele din lemn, dar în anul următor a avut loc pe neașteptate un atac a tătarilor, iar orașul a fost incendiat din nou. După toate acestea au urmat molima și foametea. Deși a vrut să refacă Mănăstirea Sfânta Troiță, Mihai Viteazul nu a mai reușit să întreprindă nimic, din cauza domniei sale încheiată tragic, în 1601.
Mănăstirea Sfânta Troiță a fost părăsită până în 1614, când voievodul Radu Mihnea, fiul lui Mihnea Turcitul, s-a hotârât să înceapă rezidirea acesteia. El a avut trei domnii în Țara Românească (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623) și două domnii în Moldova (1616-1619 și 1623-1626). Noul complex monastic, construit după planurile inițiale, cuprindea acum o biserică impunătoare, după modelul Bisericii Episcopale din Curtea de Argeș, chilii pentru monahi și case domnești. Radu Mihnea este cel care i-a sporit considerabil averea, adăugându-i sate, vii și prăvălii, astfel încât mănăstirea devenise, potrivit istoricului Constantin C. Giurescu, „cea mai bogată nu numai din București, dar și din întreaga țară”, cu 8.342 de proprietăți. Mănăstirea, care de atunci a luat numele Radu Vodă, deținea metocurile Stelea, Bolintin, Tutana, Săcuieni, Izvorul Voievodului, Bălteni, Iezerul etc. Moșiile cuprindeau sate, case, prăvălii, vii, hanuri, iazuri și mori,și erau întinse pe întreg teritoriul țării Românești: Micești, Abota, Batoții-Mehedinți, Bărbătescu, Glina și Costienii (Ilfov), Notaru (Ialomița), Drăgoiești-Pământeni (Dâmbovița) etc. În semn de recunoștință pentru educația primită la Mănăstirea Iviron, voievodul Radu Mihnea a închinat ctitoria sa din București acestei mănăstiri din Muntele Athos, unde au ajuns astfel venituri substanțiale. Mănăstirea Iviron a supraviețuit de-a lungul vremii și prin ajutorul dat de evlavioșii domni ai Țării Românești, mai ales Neagoe Basarab, Grigore Ghica, Matei Basarab și Şerban Cantacuzino, iar unul dintre ctitorii săi este domnitorul Mihai Viteazul, portretul lui votiv fiind zugrăvit pe unul din pereții bisericii principale. Radu Mihnea a terminat construcția mănăstirii în a treia domnie în Țara Românească, însă nu a reușit să picteze biserica. În 1625, fiul și urmașul său la tron, Alexandru Coconul (1623-1627), s-a ocupat de zugrăvirea sfântului lăcaș, care a costat un milion de galbeni. Astfel, călugării au început din nou să slujească în mănăstire, după 30 de ani de la distrugerea ei de turcii lui Sinan Pașa. În 1626, Radu Mihnea a murit la Hârlău, când era domnitor al Moldovei, și a fost îngropat aici de fiul său, Alexandru. Din descrierea făcută de diaconul Paul de Alep, care a vizitat Mănăstirea Radu Vodă în trecerea lui prin București, în 1657, aflăm că era o zidire măreață cu priveliște foarte plăcută. „Biserica sa este mare și spațioasă, zveltă, mult ornamentată și acoperită în întregime cu picturi”.[5]
În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), cele mai multe lăcașuri de cult au fost restaurate și extinse, printre acestea fiind și Mănăstirea Radu Vodă, împreună cu palatul domnesc de aici și cu unele din proprietățile acesteia. În 1714 i s-a adăugat pridvorul, iar biserica a fost zugrăvită. Dar imediat după aceea au urmat domniile fanariote, iar Mănăstirea Radu Vodă nu a mai fost restaurată. Călugării atoniți de la Mănăstirea Iviron, care au administrat-o până la secularizarea averilor bisericești din 1863, au exploatat la maximum metocurile și proprietățile Mănăstirii Radu Vodă, dar nu s-au ocupat și de refacerea sfântului lăcaș. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, așezământul monahal se afla într-o stare deplorabilă, clădirile fiind grav afectate de cutremurele din 1790, 1793 și 1794. Nu s-au făcut reparații, iar în urma cutremurului puternic din 1838 turlele au fost grav avariate, amenințând să se prăbușească, iar palatul domnesc, pridvorul și chiliile au fost ruinate.
Odată cu secularizarea averilor mănăstirești, în 1863, călugării greci au părăsit mănăstirea și au luat cu ei majoritatea bunurilor de aici, care nu au mai fost niciodată recuperate. Istoricul G.I. Ionnescu-Gion descrie cum au plecat egumenii greci cu odoarele de preț de la Radu Vodă: „Hrisoave, candele, paftale, cărți legate în argint și în aur, acele pergamente aurite și argintate ale Domnilor și ctitorilor, cu peceți de plumb sau de ceară, admirabile hrisoave care ar fi explicat atâtea lucruri(…). Cu lăzile, cu coșurile, cu sacurile au cărat Egumenii de la Radu-Vodă și de la alte mănăstiri închinate, pentru ca să le trimită în patria lor, ori să le vândă aici sau la Contantinopol (…). Şi dreptate a avut Cezar Bolliac, când, la 1863, a spart cu topoarele ușile de la Radu-Vodă ca să dea afară pe Egumen și să pună mâna pe actele și odoarele ce mai rămăseseră!”[6]
Mănăstirea Radu Vodă în prezent
După 1863 Mănăstirea Radu Vodă a fost transformată în biserică parohială și apoi a fost restaurată. Lucrările efectuate în perioada 1859-1864 au fost conduse de arhitectul vienez Johann Schlatter, care a modificat forma inițială a bisericii, prin introducerea unor elemente de tip neogotic austriac. Tot atunci biserica a fost în întregime repictată de Constantin Lecca și Mișu Popp. Dar în 1881, un raport al Ministerului Cultelor menționa că sunt necesare reparații radicale, așa încât ministrul Cultelor, Titu Maiorescu, a dispus demolarea incintei, zidurile fiind pur și simplu aruncate în aer. În locul vechilor chilii demolate a fost construit Internatul Teologic, în perioada 1894-1897, care a fost dat în folosință în 1898. Din acest an, biserica a devenit capelă a Internatului Teologic, după ce fusese timp de 30 de ani biserică parohială. Internatul a fost însă închis pentru studenți în timpul Primului Război Mondial, în 1916 fiind instalat aici un spital românesc al Crucii Roșii. De asemenea, în această clădire a funcționat un spital german și unul bulgar, în timpul ocupației, când clădirea a fost devastată. La plecare, bulgarii au distrus mobilierul și au luat cu ei vesela, lenjeria, cărțile și arhiva internatului. După război, internatul a fost refăcut, iar biserica a fost supusă unor lucrări de reparații și consolidare.
În 1933, Biserica Radu Vodă a fost inclusă în rândul monumentelor religioase de valoare. Atunci au fost reconstruite din zidărie toate cele patru turle ale bisericii, lucrările fiind conduse de arhitecții Nicolae Ghika-Budești și V. Moisescu. Însă cutremurul din 1940 a slăbit din nou rezistența bisericii și a internatului.
În timpul regimului comunist, Mănăstirea Radu Vodă a fost desființată, iar în clădirile sechestrate de stat a funcționat o școală politică de partid și apoi Liceul „Ion Creangă”. De refacerea sfântului lăcaș s-a ocupat apoi Patriahul Iustinian Marina, care este considerat al treilea ctitor al mănăstirii, alături de Alexandru al II-lea Mircea și de Mihnea Radu-Vodă. Astfel, la inițiativa sa, în perioada 1965-1966 s-au efectuat săpături arheologice în vederea restaurării, iar între anii 1967 și 1974 au fost făcute ample lucrări de refacere, după planul arhitectului Ştefan Balș. Acesta a reușit să aducă edificiul la formele sale arhitectonice inițiale, de atunci fiind înfățișarea actuală a bisericii. În perioada 1974-1979, pictura din biserică și pridvor a fost complet refăcută, în frescă, de părintele arhimandrit Sofian Boghiu și de pictorul Vasile Caraman, în pronaos fiind păstrată o parte însemnată din pictura originală a lui Gheorghe Tattarescu.
Internatul Teologic a fost și el restaurat în perioada 1968-1971, când a fost construit și un nou corp de clădire cu două etaje, în care a fost instalat Seminarul Teologic. Biserica fiind frumos restaurată și sfințită a devenit atunci capelă a Seminarului Teologic.
Arhitectonica bisericii
Biserica Mănăstirii Radu Vodă are o arhitectură deosebită, cu ziduri exterioare groase de 1,5 metri, cu o frumoasă și sobră decorație. Planul și interiorul ei reproduc concepția planimetrică și spațială a Bisericii Episcopale de la Curtea de Argeș, cu diferența că materialul de construcție folosit nu este piatra, ci cărămida. Planul este triconc, cu turlă pe naos, cu un pronaos lărgit, acoperit cu trei turle, dintre care cea principală se sprijină pe 12 coloane, simbolizând pe cei 12apostoli, ca la Curtea de Argeș. În fața pronaosului se află pridvorul larg, care a fost refăcut în perioada 1859-1863, în stil neoclassic. Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn, în stil baroc, și datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Restaurarea ei și a portretelor ctitorilor aparțin pictorului Gh. Ciobanu. De o frumusețe deosebită sunt icoanele împărătești, care datează din secolul al XVII-lea sau din primii ani ai secolului al XVIII-lea. În centrul Altarului se află Sfânta Masă, din piatră, îmbrăcată și acoperită de suportul unui frumos baldachin sculptat în lemn aurit.
Mănăstirea Radu Vodă este și gropniță domnească. Mormântului primului ctitor Alexandru al II-lea s-a distrus probabil în timpul unor reparații. În naosul bisericii, în partea dreaptă se află mormântul celui de-al doilea ctitor Radu Mihnea, iar în partea stângă este cel al Patriarhului Justinian. De asemenea, în pronaos se află 24 de morminte care au lespezi de piatră cu inscripții unul dintre cele mai vechi fiind al lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul. Ultimul vestigiu al mănăstirii de altădată este turnul-clopotniță, cel mai înalt din București, (cca. 25 m), cu un plan de formă dreptunghiulară și trei caturi. Cândva avea ceasornic și era cel mai frumos turn din București. Pisania clopotniței amintește că după marele cutremur din 1802 era într-o stare "vrednică de plâns". Refacerile i-au respectat înfățișarea, astfel încât felul în care arată astăzi este destul de apropiat de cel în care arăta în secolul al XVI-lea, când a fost construit de voievodul Alexandru al II-lea. Ruinele palatului domnesc, aflate la 35 m de fațada de vest a bisericii, au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice din 1953-1954, tot atunci fiind scoase la iveală și urmele fostei "palănci a lui Sinan Pașa". Mănăstirea Radu Vodă a fost reactivată în 1999, iar în 2002 s-a pus piatra de temelie a noului Seminar "Mitropolitul Nifon", care este astăzi o clădire modernă, după ultimele standarde din domeniu. Tot în 2002 mănăstirea a primit în dar din insula Eghina o părticică din moaștele Sfântului Nectarie, care se află într-o raclă din argint așezată sub un frumos baldachin, de atunci fiind al doilea ocrotitor al Mănăstirii Radu Vodă. Numeroși oameni care au venit să se închine la racla cu sfintele sale moaște au fost vindecați de cancer sau de alte boli incurabile, iar mărturiile lor scrise se află în arhiva mănăstirii.
Mănăstirea Radu Vodă este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare B-II-a-A-19498.[7]
Note
- ↑ Arhim. Policarp Chițulescu,Mănăstirea Radu Vodă,Editura Basilica, 2009, pp.4-5
- ↑ Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol II, Editura Bic All, București, 2007, p.164,
- ↑ Nicolae Iorga,Istoria Bucureștiului, Ediția Municipiului București, 1939, p.57.
- ↑ Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Editura pentru Literatură, București, 1966, p.65.
- ↑ Valentina Bilcea, Angela Bilcea, Dictionarul monumentelor și locurilor celebre din București, Editura Meronia, București, 2009, pp.255-258.
- ↑ G.I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, cap VIII, Stabilimentul Grafic I.V.Socescu, 1899, pp.251-251.
- ↑ Ministerul Culturii http://www.cultura.abt.ro/Files/GenericFiles/LMI-2010.pdf
Surse
- Mănăstirea Radu Vodăsite oficial
- Arhiepiscopia Bucureștilor- Mănăstirea Radu Vodă
- crestinortodox.ro - Mănăstirea Radu Vodă
