Mănăstirea Râșca: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Istoricul fondării: legături interne)
m (a redenumit Mănăstirea Râşca în Mănăstirea Râșca: diacritice noi (cu virgulă))
(Nicio diferență)

Versiunea de la data 10 iulie 2013 04:10

Biserica Mănăstirii Râşca
Mănăstirea Râşca este o mănăstire de călugări amplasată în satul Râşca (din judeţul Suceava), la o distanţă de circa 15 kilometri de oraşul Fălticeni. Aici se ajunge de pe Drumul Naţional Roman-Fălticeni, urmând drumul din partea stânga din dreptul comunei Vadu Moldovei şi trecând apoi prin satele Bogdăneşti şi Râşca.

Mănăstirea se află la baza unui deal împădurit de pe pitoreasca vale a pârăului Râşca, afluent al râului Moldova.

Istoricul fondării

Mănăstirea Râşca este rezultatul mai multor etape succesive de construcţii. Ea îşi trage originea în Mănăstirea Bogdăneşti, care fusese zidită în jurul anului 1363 de către domnitorul Bogdan I al Moldovei (1359-1365). Distrusă din temelie de către turci şi tătari, ea nu a mai putu fi reconstruită, aşa că domnitorul Petru Rareş a luat hotărârea să construiască în apropiere o altă mănăstire, unde să mute întreaga obşte de la Bogdăneşti.

În anul 1542, după cum reiese dintr-o traducere târzie a pisaniei, la îndemnul episcopului de Roman, PS Macarie (cronicarul), domnitorul Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546) a zidit aici, în stilul obişnuit al epocii, o biserică de dimensiuni modeste cu hramul Sf. Nicolae. Biserica a fost împodobită însă, ca pe una din ctitoriile sale, cu picturi în frescă. Mănăstirea este prădată de tătari în 1574.

După mai bine de o jumătate de secol de la construirea sa, între anii 1611-1617, marele vornic al Ţării de Jos, Costea Băcioc şi soţia sa, Candachia, au adăugat vechii biserici (după cum stă scris în inscripţia pusă de el deasupra intrării sudice) un pridvor masiv care a dublat aproape dimensiunile clădirii. Interiorul noii construcţii a fost împărţit prin două arcuri transversale, însoţite de un brâu răsucit, în travee, deasupra celei mai largi, înălţându-se, prin mijlocirea unui rând de arcuri oblice, cea de-a doua turlă a bisericii. Cu prilejul acestor lucrări de extindere, a fost refăcută probabil şi turla veche a naosului, schimbându-se radical înfăţişarea biserici lui Petru Rareş.

Iniţial o ctitorie domnească de proporţii modeste, mănăstirea s-a dezvoltat ulterior, devenind una dintre cele mai reprezentative aşezări monahale din trecutul Moldovei. Ea a fost prădată cumplit de tătari la începutul secolului al XVIII-lea, începând să decadă şi să devină pustie.

În perioada stăreţiei egumenului Calistru Ene (1750-1778), mănăstirea începe să se refacă treptat, biserica este reparată în anul 1766, dar nemaireuşind să-şi recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată şi nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstireşti care au fost în cea mai mare parte reconstruite. Între anii 1798-1799, egumenul Chiril reface chiliile mănăstireşti, apoi în anul 1815 egumenul Sofronie zideşte un paraclis lângă egumenia veche, care este stricat apoi de egumenul Grigore Crupenschi.

Mănăstirea a fost prădată de către turci în anul 1821, „când numai zidul au rămas”. Pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842), stareţ fiind arhimandritul Isaia (1821-1842), în anul 1827, după cum arată şi inscripţia pusă atunci, s-au executat numeroase lucrări de renovare a bisericii. A fost dărâmat zidul despărţitor dintre pronaos şi naos, ferestrele au fost lărgite fiind întărite cu gratii, intrarea sudică în pridvorul construit de Costea Băcioc a fost zidită, creându-se în schimb alta nouă pe latura vestică, iar vechea pictură a bisericii a fost refăcută. Totodată, s-a ridicat un pridvor mai mic lângă zidul vestic al bisericii şi un proscomidiar la nordul altarului, iar între cele două turle vechi a fost construită o a treia, din lemn. Aceste din urmă adaosuri au fost înlăturate cu prilejul lucrărilor de restaurare a bisericii, care au urmat puternicului incendiu din 1921.

Tot în timpul egumenului Isaia s-au construit şi actualele chilii de pe latura sudică şi estică, lărgindu-se totodată şi vechea trapeză din 1765.

Prin poziţia ei retrasă, Mănăstirii Râşca i s-a dat şi destinaţia de a fi închisoare pentru călugării vagabonzi şi îndeosebi pentru boierii răzvrătiţi împotriva domnitorului Moldovei. Din ordinul domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), timp de şase luni, în anul 1844, a fost închis într-o încăpere din turnul clopotniţă de la Râşca marele istoric şi om de stat Mihail Kogălniceanu (1817-1891), surghiunit pentru vederile sale politice inovatoare. La 100 de ani de la moartea sa, la 20 iunie 1991, a fost amplasată o placă de marmură pe clădirea turnului-clopotniţă care atestă acest fapt.

În perioada marelui război pentrui întregirea neamului (1916-1918), călugării din această mănăstire au mers ca infirmieri pe câmpul de luptă pentru îngrijirea răniţilor, iar chiliile mănăstirii au servit ca spital militar, îngrijit de călugării bătrâni, pentru ca "toţi în acel vremuri grele pentru ţară, ca buni români, să-şi facă datoria" (după cum scrie pe o placă de marmură amplasată pe clădirea bisericii în anul 1931).

În anul 1921 a avut loc un mare incendiu care a ars acoperişul bisericii, casa de oaspeţi şi chiliile cu întreaga gospodărie, astfel încât mănăstirea era ameninţată cu pustiirea. Din îndemnul şi stăruinţa mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), între anii 1923-1931, mănăstirea a fost refăcută prin munca şi osârdia călugărilor, ajutaţi de popor şi de autorităţi, fiind terminată reconstrucţia celor distruse în anul 1931, în timpul stăreţiei arhimandritului Paisie Cozma. În memoria acestui eveniment a fost amplasată pe clădirea bisericii placa de marmură menţionată anterior.

Noi lucrări de restaurare au avut loc la Mănăstirea Râşca între anii 1965-1968. Printre monahii care au vieuit aici menţionăm pe monahii Antonie Plămădeală (viitor mitropolit al Ardealului) şi Calinic Dumitriu (stareţ al acestei mănăstiri între anii 1990-1991 şi viitor episcop).

Arhitectura complexului

Chilii fortificate.

Complexul mănăstiresc Râşca, declarat monument UNESCO, este alcătuit din următoarele edificii:

  • Biserica "Sf. Nicolae" - ctitorită în anul 1542 de către Petru Rareş în 1542 şi extinsă în perioada 1611-1617 de către vornicul Costea Băcioc.

Este de remarcat decoraţia pictuală a bisericii, datorită fidelităţii cu care pictorul din 1827 a reuşit să reînnoiască pe alocuri modelel originare. Reîntâlnim astfel, în cele trei registre ale absidei altarului, scene din viaţa Sfintei Fecioare Maria şi Împărtăşirea Apostolilor, iar pe pereţii naosului reprezentări din Viaţa şi Patimile Mântuitorului - Cina cea de taină, Spălarea picioarelor, Învierea lui Lazăr, Iisus în faţa lui Pilat, Batjocorirea lui Iisus ş.a.

Unele dintre picturi au fost lăsate cu vechea lor înfăţişare, cum este cazul portetului Sfântului Nicolae din colţul nord-estic al altarului şi cu Înmulţirea pâinilor din unghiul nord-estic al naosului. În aceeaşi situţie se află şi pictura exterioară, unde cele două mari compoziţii de pe peretele sudic, Judecata de apoi şi Scara Sfântului Ioan Climax, amintesc maniera de tratare a acestor subiecte de către pictorii epocii lui Petru Rareş.

În pridvorul bisericii se află, sub ocniţa tabloului votiv, piatra de mormânt a episcopului Macarie, cel care a înscris în file de letopiseţ povestea anilor de domnie ai ocrotitorului său, Petru Rareş, precum şi lespedea funerară a mamei lui Alexandru Lăpuşneanu. Ambele au fost aduse aici, potrivit tradiţiei, din pronaosul bisericii.

  • Turnul-clopotniţă - cu două etaje, prezintă elemente arhitectonice care permit datarea lui, cu oarecare siguranţă, în secolul al XVII-lea.
  • Chiliile - datează din secolul al XVIII-lea (cele mai vechi sunt cele de pe latura vestică), fiind construite pe la anul 1766 de către egumenul Calistru Ene. Între anii 1830-1840, sub egumenia arhimandritului Isaia s-au construit şi actualele chilii de pe latura sudică şi estică, lărgindu-se totodată şi vechea [1]trapeză din 1765.
  • Zidul de incintă - este construit de către hatmanul Gavriil Coci, fratele lui Vasile Lupu, fiind prevăzut cu turnuri la colţuri. El a fost reparat şi supraînălţat, iar pe latura de nord refăcut din temelie în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.


Fotogalerie

Note

  1. sală de mese într-o mănăstire

Bibliografie

  • Narcis Creţulescu - Istoria Sfintei Mănăstiri Râşca (1901);
  • Mitropolia Moldovei şi Sucevei - Monumente istorice bisericeşti din Mitropolia Moldovei şi Sucevei (Editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1974).

Legături externe

Sursă